vineri, 28 decembrie 2012

Un nou ȘOC CULTURAL: ceramică veche de 8-10.000 de ani, descoperită pe autostrada Sibiu - Orăștie

Într-o emisiune incendiară pe Nașul Tv, vineri, 28 decembrie, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 18:00, duminică, de la ora 13:00 și luni, de la ora 09:00), vă voi vorbi, împreună cu invitații mei, despre războiul care se poartă chiar în aceste momente pe Autostrada Comorilor și vă voi prezenta, în exclusivitate, o descoperire excepțională. 

Acum câteva luni, invitații acestei emisiuni (pe care vă las să-i descoperiți vineri seara) au plecat în străinătate cu câteva bucăți de ceramică luate din zona siturilor Turdaș - Șibot și le-au verificat vechimea în laboratoare de specialitate. Rezultatul este bulversant: ceramica are o vechime de 8-10.000 de ani, ceea ce reprezintă un nou ȘOC CULTURAL, o nouă dovadă că PRIMELE CULTURI EUROPENE s-au format AICI. 

Personaje incomode, cei doi invitați "au avut parte", fiecare, de câte o tentativă de omor în cursul ultimului an, dar acest lucru nu i-a făcut să renunțe.

Anul 2013 se anunță, așadar, un an al unor dezvăluiri și acțiuni surpriză ce vor face valuri foarte mari. Fiți alături de noi în acest demers de recuperare a istoriei acestor meleaguri! Doamne-ajută!

Nașul Tv poate fi urmărit pe internet  (http://live.nasul.tv/) sau pe cablu, în urmatoarele rețele: DETALII AICI

Daniel Roxin

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

38 de comentarii:

Anonim spunea...

Voi baieti....pentru mine sunteti un exemplu de urmat, apreciez tot cea ce faceti, si nu ii sufar pe cei ce spun ca sunteti niste comunisti...si chiar daca ati fii,tot v-as respecta, pentru ca...simt, ca spuneti adevarul.Voi, pe zii ce trece, ma faceti sa ma simt tot mai mandru ca sunt parte din acest popor, care a fost si este ``schingiuit`` de acei nemernici, dar asta il face mai puternic, o sa vedeti...in fine:).Aveti grija de voi si toate respectele pentru voi, din partea unui adolescent in varsta de 16 ani.

Maria spunea...

Doamne-ajuta!

Daniel Roxin spunea...

Multumim! Ramaneti aproape...

Sefora spunea...

Buna seara si La multi ani!

Vreau si eu sa-ti spun,draga Daniel, cat de mult apreciez ce incerci sa faci tu si ceilalti cu care colaborezi.
Adaug si eu:ai grija de tine,aveti grija de voi.
Poate intr-adevar adevarul va avea suficienta forta sa iasa la suprafata si sa se mentina pentru ca noi romanii-daci sa avem recunoasterea globala pentru ceia ce am fost,suntem si trebuie sa fim.
Inca odata la multi ani si anul care vine sa-ti aduca numai bucurii.Sefora

Paul Buica spunea...

In 2013 se vor descoperi atat de multe Adevaruri despre Stra-Mosii nostri, despre sursele si echipamentele Free Energy, despre structurile Fiintei si despre Uni-Ver si Multi-Vers incat, lumea noastra se va schimba total atat structural si functional cat si social. Si asta nu datorita celor "vestite" de calendarele stravechi de pe alte meleaguri, mediatizate cu obstinatie in ultimii ani ci datorita schimbarii profunde ce are loc acum in fiecare Fiinta umana ce a ales sa fie ea schimbarea pe care doreste sa o vada petrecandu-se in lumea noastra. Ce se descopera acum pretutindeni pe teritoriul Daciei este doar o consecinta a acestei Noi Atitudini a fiecaruia dintre noi si are are Darul de a produce o schimbare la nivel planetar.

Daniel Roxin spunea...

Multumesc, Sefora. La multi ani!

Paul, asa sa fie!

Diana spunea...

Inima mea bate alaturi de a voastra,Daniel.Doamne ajuta,nu numai ca a venit timpul,dar a batut si ceasul!

Daniel Roxin spunea...

:)

Anonim spunea...

Doamne ajuta!

Anonim spunea...

Imi pare rau dar ceramica nu se poate data cu C14, numai prin termoluminiscenta!!! Nu fa greseli de gradinita!

Un Arheolog

PS Teste de termoluminiscenta se pot face si in Romania!

nan spunea...

SI???ORICE SE POATE FACE IN ROMANIA DAR NU SE COOPEREAZA PT AFLAREA ADEVARULUI!D-L ARHEOLOG CATE "GRESELI DE GRADINITA " FACETI VOI,ASTUPAND ORASE SUBTERANE CU AUTOSTRAZI???

Daniel Roxin spunea...

Domnului arheolog - in situatia in care ceramica contine si urme organice, testul cu Carbon 14 este valid. Despre asta este vorba...

Anonim spunea...

Daca verificarile se faceau in Romania,raspunsul ramanea ascuns pentru opinia publica,iar bucatile respective de ceramica erau confiscate si se pierdea urma acestora,cum poate cu siguranta s-a intamplat si cu alte obiecte gasite in siturile arheologice din tara.aceasta situatie se poate schimba doar in momentul in care cineva de la conducerea Ministerului Culturii si Academiei Romane o sa iasa si o sa recunoasca adevarul despre aceste descoperiri si o sa readuca in lumina adevarata noastra origine,nu acea pe care o stim din cartile de istorie ca noi suntem umasii romanilor.Aceea ca noi suntem prima civilizatie din Europa si toate celelate civilizatii sau inspirat din cultura noastra.

Anonim spunea...

Doamne-ajuta! Namaste

liviu spunea...

A venit vremea cand nu mai pot fi ascunse marile adevaruri ale istoriei noastre. Totul converge spre aceasta. Sunt prea multe evenimente si sincronicitati ca sa nu ne dea de gandit. Simt ca acum e momentul nostru al romanilor si ca suntem sustinuti din toate planurile subtile: de Zamolxe, de ingeri si de Dumnezeu-Tatal. Doamne Ajuta!

Anonim spunea...

Va sustin si eu cum pot...cu zambetul pe buze si cu multa bucurie in inima!
Dumnezeu sa ne ajute tuturor sa aflam cat mai multe adevaruri...
Doresc intregii echipe sa aveti un An Nou cat mai bogat in realizari,multa inspiratie,sanatate si cat mai multe emisiuni care sa ne tina pe toti aproape de adevar...
Va multumesc pentru tot ce faceti pentru trezirea Neamului nostru.
Namaste!

Anonim spunea...

Stimate domhule Roxin,

Urmaresc emisiunea dumneavoastra legata de razboiul pe autostrada comorilor si e minunat ca ati facut o emisiune cu acest subiect. O observatie as avea, totusi. Ganditi-va, va rog, ca facand afirmatii de genul "un nebun cu un baros poate distruge totul la Sarmisegetuza intr-o noapte" puteti da idei rau-voitorilor care chiar pot face un astfel de gest. Iar daca asa ceva s-ar intampla, sa nu ne intrebam cum de asa ceva a putut avea loc...

Sa va dea Dumnezeu sanatate si putere sa continuati misiunea de trezire a spiritului strabunilor in noi insine!

Anonim spunea...

Salut Daniel!

Daca se poate, si domnul Catalin (invitatul din emisiune) vrea pune pe acest blog, datarile C14, pentru a nu lasa loc de suspiciuni!
Multumesc!

Adrian

Andrei spunea...

Draga Daniel,

E o minune ca puteti prezenta aceste dovezi ale existentei noastre multimilenare. Dar intreb: este inca vremea vorbelor,a discutiilor despre aceasta iesire la lumina a istoriei noastre adevarate, sau a venit si vremea actiunii? Distinsii tai invitati au afirmat ca trebuie sa facem ceva. De acord! Ce putem face, concret? Eu sunt gata sa va ajut in masura modestelor mele posibilitati. Dar ce si cum putem face, efectiv?

Dumnezeu sa te aiba in paza!

Daniel Roxin spunea...

In maxim doua saptamani se vor face publice aceste documente.

Pt Andrei - este vremea faptelor si din ianuarie vom anunta proiectele pe care le avem in lucru si la care oricine poate participa intr-un fel sau altul.

Multumesc tuturor pentru sustinere!

cristi spunea...

Chiar a fost o emisiune cu informatii "bomba". Intradevar, doar impreuna vom putea invinge inertia indusa la nivel mental de cel putin 150 de ani de blocare neuronala a romanilor si de peste 1000 de ani de falsificare a istoriei. E simplu de ce "italienii" vor vestigiile, de fapt cei ce vor ataca din nou vor fi aceeasi care au furat istoria si documentele de dinainte de anul 1000 e.n. IEZUITII si structurile oculte ale lor. Si asa toate se vor duce tot in subsolurile Vaticanului!
De data asta insa vor avea de infruntat o energia NOUA a romanilor ce se reanima pe zi ce trece.
Protectia personala nu trebuie sa fie doar fizica, ci mai ales subtila!
Ii invit pe toti la un gand bun pentru tine si echipa ta, Roxin.
La multi ani!

Daniel Roxin spunea...

;)

nan spunea...

FELICITARI PENTRU TOT CE FACI,UN AN NOU, CU TOT MAI MULTI ROMANI RENASCUTI IN SPIRIT :LA MULTI ANI!

Daniel Roxin spunea...

La multi ani!

Rosa spunea...

,,Avem o societate care se imparte in doua:smecherii si fraierii,,A SOSIT TIMPUL ca ,,fraierii,,sa se TREZEASCA.....Pentru a reusi acest lucru ,in primul rand trebuie ,,lucrat,,la echilibrul nostru interior ,abia atunci vom putea TRAI CONSTIENT si ne vom putea SCHIMBA felul nostru de a gandi :vom putea lua mai usor deciziile pentru a castiga acest ,,razboi,, contra ,,fortelor malefice ,,ale societatii corupte in care traim ....Nu avem de ales decat o CALE ,cea pe care noi o consideram corecta : 1-CALEA MATERIALA ,care este determinata de viata banala ,de zi cu zi (definita de culoarea neagra )cea a decandentei ,a obscuritatii si intunericului ,sau ,CALEA SPIRITUALA (definita de culoarea alba ),calea spre lumea vesnica ,cea spirituala ,pentru care opteaza cei mai puternici oameni .Daca , vom alege CALEA SPIRITUALA ,vom deveni mai puternici si vom rezista oricarei presiuni din afara ,celora care , nu sunt interesati ca noi sa ne TREZIM ...astfel putand sa ne manipuleze dupa interesele proprii...Este alegere noastra ,ceea ce vom alege de aici inainte .......Multumesc invitatilor ,multumesc Daniel ! pt ceea ce faceti ....Sunt sigura ca : DACA VOM FI MULTI ,vom reusi SA AFLAM ADEVARATA NOASTRA IDENTITATE...si ...NU VOM MAI FI ORFANII LUMII ...LA MULTI ANI !

Mihai Ignea spunea...

Citiţi articolul "piatra scrisă" de pe blogul "UTOPIA ŞI ANTIUTOPIA"

SLAVA DACIA spunea...

DANNIEL =TOTI TE VOM SPRIJINI DACA ESTI ADEPTUL SPIRITUAL AL TEZEI DACIA /DACI SA NE NUMIM UNITI CU DACI BASARABI SA FIM -DACIA REGAT-IMPART.IN PROVIN.DACICE -O NOUA CAPITALA REGALA -AURUL DACIK SCOS DE NOI -SAPATURI ARHEO.FACUTE SI CU VOLUNTARI CREIAZA ORELIGIE NOUA BAZATA PE UNZEU COMUN IN CONSENS CU BRAHMA BUDA SI ISLAM=INVINGE BARIERELE SPIRITUALE =ESTI PREDESTINAAT SA FACI ACET FENOMEN FIRESC =OMULEALT FEL GINDESTE LARG ACUM AVIND SI STIINTA CA FUNDAMENT =CE ZICI DE ZEU ALUNIVERSULUI==ITI MULTUMIM ROXI SPIRIT SFINT ==========IATA DACI ADEVARATII ROMANI EXCLUD ROMANIZAREA===========SINGELE STRABUN NU DA DREPTUL SA CEREM REFERENDUM PE SINGELE DAK ==========NU E NEVOIE DE PETITI ONLAIN PT.LG.DACIA/DACI==CINE E DAC E DAK=CINE VREA SA SE CHEME ROMAN E HOTAR.LOR O RESPECTAM CU SFINTENIE.AMIN.LA MULTI ANI /GINDURI BUNE AI TU SI MILIOANELE DE OAMENI BUNI DE PE PAMINT=2013 E MIRACULOSUL AN ALTAU ================ASTEPTAM PROPUNERILE TALE CA PIANE CALDA .DOAMNE AJUTANE.....

Anonim spunea...

Te-am ratat la Brasov in miecurea in care aveai prelegerea si mi-a parut foarte rau.Sper sa reusesc pana la urma sa fiu unde vii.La multi ani si multa sanatate!Astept programul de care ai scris mai sus sperand ca va mai exista o alta prelegere in Brasov la care sa reusesc sa ajung.Este evident cat te pretuiesc.

Daniel Roxin spunea...

Vom reveni in Brasov in ianuarie sau februarie. La multi ani!

Anonim spunea...

Sunt Plecat din Tara de Multi Ani Dar nu am incetat niciodata sa ma consider Dac. Acum un an si jum mi s-a nascut primul fiu pe care de-abia astept sa-l invat adevarata noastra istorie. Multumim Daniel pt ceea ce faci. Pt faptul ca ne faci sa spunem, ' mandru ca sunt roman' !!!

Mihai Ignea spunea...

Domnule Roxin pe muntele Goia din Carpaţii Orientali se mai află "Piatra scrisă" sau mai bine zis ceea ce a mai rămas din ea.Citiţi vă rog articolul "Piatra scrisă" de pe blogul "UTOPIA ŞI ANTIUTOPIA"

Anonim spunea...

Pentru cei ce distrug siteurile arheologice romanesti (inclusiv cele din zona Turdas ), puscaria este prea putin .

mdumitrescu spunea...

Prin aceste descoperiri se confirma,inca o data,ca aici,in zona noastra,au fost adusi,din Atlantida,care urma sa se scufunde definitiv ( in anul 9564 i.e.n.),cele mai avansate persoane evoluate spiritual,care urmau sa populeze lumea postatlanteeana.In urma scufundarii ultimelor vestigii ramase din Atlantida,(marea insula Poseidonia),s-a dezvoltat ,ulterrior,
curentul Golfului,punandu-se capat,ultimei glaciatiuni,glaciatiunea Wurm,incalzind nordul Europei,si pregatind civilizatia actuala,topind platosa de gheata care se intindea pana in apropierea tarii noastre de azi.Germania si peninsula Scandinava erau sub o platose de gheata.De aici de la noi s-a populat Europa,Asia Mica,Orientul.

Maia Nasa Daka spunea...

EVIDENT CA CINE DORESTE SA SE CHEME ROMAN INCONTINUARE E HOTARIREA LOR O RESPECTAM CU SFINTENIE -DAR VOCEA SUFLETULUI LE SPUNE DOAR DACILOR CARE SINT DACI ---IAR SINGELE CRESTIN NE FACE SA CREDEM IN NEMURIRE SI SA VA IUBIM PE TOTI...LA MULTI ANI..SI O DAKA FOKOASA .ITI MULTUMIM DANI=ATEPTAM MARILE TALE TEZE CARE POT SCHIMBA LUMEA....

Anonim spunea...

De fiecare data am lacrimi in ochi si legat de ceea ce scrie Daniel si de ce scrieti voi toti!Minunatia de a ne simti toti UNUL!!!

zenovia spunea...

trebuia sa vina si aceste vremuri cu aceste vesti.
daca si altii simt cuvintele voastre asa cum le simt eu , atunci suntem destui care sa declansam o stare de bine fara violenta.
puterea este in noi prin spirit , pentru aceste vremuri. pentru ca suntem spirite alese , intrupate pentru salvarea acestei natiuni prin voia Domnului.
e simplu , haideti la rugaciune si se vor petrece minuni.
sa aveti credinta si , adevarat va spun , se vor implini dorintele sfinte ale dacilor prin noi. cine are urechi sa auda , cine are incredere sa porneasca. anul acesta este prielnic pentru lucrarea aceasta. CU DUMNEZEU INAINTE .

Anonim spunea...

Nu stiu ce sa zic despre treaba cu tentativa de omor...

Anonim spunea...

Domnule Roxin cred ca ar trebui sa va spun si dumneavoastra ceea ce cred ca am priceput eu azi,ca o continuare a unor intimplari pe care am vrut anul trecut sa le cititi numai dumneavoastra. De exemplu eu am o anumita parere despre vise. Recent am visat vineri spre simbata ca vorbeam cu o pacienta careia ii spuneam cu enervare ca este isterica, cu adevarat fiind cu probleme psihice si cu niste probleme cu concediul medical. Vineri ma sunase asistenta sefa sa-mi spuna ca ma roaga directorul spitalului sa ajut pacienta,sa o ajut inca o data cu concediul medical...numai ca nu am raspuns la telefon si am vorbit abia simbata cu sefa. Iar luni pe 31,am revazut pacienta si nu m-am enervat cind am ajuns pe ocolite sa-i spun ca tot isterica este, amuzindu-ma ca vrind- nevrind tot a trebuit sa infrunt cosmarul.
Deci ca o concluzie, eu am incredere in multe din visele mele.ILE