duminică, 27 ianuarie 2013

Cum se împacă dacologia cu creștinismul

De ceva vreme, unii dintre membrii grupului nostru de facebook mi-au sesizat faptul că au început, în mediul online mai ales, să circule diverse teorii care susțin, nici mai mult nici mai puțin, că prea multă atenție acordată geto-dacilor ar reprezenta o amenințare la adresa creștinismului. În acest sens, este necesar ca demersul dacologic să fie înțeles exact exact așa cum trebuie, iar unele lucruri să fie clare, astfel încât să nu dea loc de interpretări precum cea amintită.

Răspândirea în mod pașnic a creștinismului pe teritoriul Daciei arată faptul că autohtonii au preluat și și-au însușit dogmă noii religii ca pe un act firesc. De asemenea, preluarea, în ortodoxia nord-dunăreană a multor elemente ce țineau de spiritualitatea locală pre-creștină este un semn al faptului că noua religie s-a așezat și pliat destul de bine pe fundamentele seculare existente pe plan local, reprezentate, printre altele, de valorile morale pe care religia veche a geto-dacilor le promova, precum credința în nemurire și într-o viață de apoi în care orice persoană cu un trai pământean ce a respectă principiile va fi recompensată. 


cavaler-tracÎn același timp, supraviețuirea, până în zilele noastre, a unor elemente cu origini clar paleo-creștine, precum ar fi unele practici ce țin de ritualul de înmormântare sau de nuntă, practici acceptate de ortodoxie, arată că acestea nu au fost antagonice mesajului creștin. Pentru a exemplifica cele de mai sus, ne putem raportă, de pildă, la reprezentările Sfântului Gheorghe în iconografia creștinsmului răsăritean, reprezentări care au o legătură mai mult decât evidentă cu cele ale Cavalerului Trac din perioadă pre-creștină sau la preluarea de către crestinsim a unor sărbători locale prin includera lor în calendarul creștin.

Astfel, religia noastră de astăzi, prin sistemul elementelor ce o constituie, trebuie privită drept rezultat al împletirii pașnice, armonioase, a unor elemente de spiritualitate arhaice cu cele propovăduite la nord de Dunăre de misionarii creștini, adaptate modului de percepție local.

Prin urmare, departajarea, pe criteriul religios, a evoluției acestui popor, în două perioade distincte, în “ei,dacii,păgânii” și “noi,românii,creștinii”, repezinta un act forțat care poate conduce la ideea că ar fi vorba de două entități etnice total opuse. Noi suntem urmașii lor direcți și este firesc să ne asumăm și istoria pre-creștină. Insistența asupra cercetării culturii și civilizatei geto-dacilor nu trebuie privită drept o amenințare la adresă creștinismului, ci drept o dorință de a cunoaște mai bine o perioadă a istoriei mai puțin promovată în rândul celor de astăzi,o perioadă ce cuprinde elemente care ne-au definit că popor și entitate în contextul european.

Teoriile fanteziste promovate de către unii potrivit cărora mișcările dacologice ar avea ca scop revenirea la zamolxianism trebuie privite exact așa cum merită, anume drept niște idei de domeniul SF-ului, ce pot fi puse doar pe seama habotniciei unora. După logica respectivelor persoane, nici grecii nu ar mai trebui să-i respecte și promoveze pe Platon, Aristotel sau marii eroi ai Elladei, precum Pericle sau Leonidas, din pricină faptului că ei se închinau lui Zeus și nu erau ortodocși creștini. După aceeași logică, la Roma, sediul papalității, nu ar mai trebui protejate monumentele antice pe motiv că sunt realizate de niște păgâni.

sfantul gheorgheRenegarea strămoșilor având că motivație faptul că aceștia au fost, până spre sfârșitul antichității, păgâni, înseamnă renegarea însăși originii noastre și, în mod indirect, dar evident, renegându-i pe ei, sunt alimentate teoriile ce încearcă să combată dreptul nostru pe pământul pe care îl stăpânim. Identitatea unui popor este data de trei elemente definitorii: limbă, religie și istorie comună.  Geto-dacii, strămoșii noștri direcți, s-au evidențiat în contextul antichității, fiind definit de toate cele trei elemente. La fel și noi, românii, urmași lor, am fost definiți ulterior.

Cercetarea în amănunt a istoriei noastre antice nu vine deloc în contradicție cu ortodoxia, nu o amenință și nu o combate. Singurul scop al acestei activități este acela repezentat de ideea unei mai bune cunoașteri a originii noastre, a modului de viață specific strămoșilor noștri, a promovării, în plan intern și extern, a moștenirii și realizărilor ce aparțin acestora.

În concluzie, cercetarea intensă și popularizarea civilizației și culturii geto-dacilor nu reprezintă un pericol pentru creștinsim, însă ignoranța, cercetare superificială și lipsă de informații clare asupra trecutului nostru antic pot reprezenta un pericol la adresa modului în care strămoșii noștri sunt percepuți atât de noi, urmașii lor, cât și de străini.

Elementele caracteristice care definesc specia umană nu s-au modificat din pricină schimbări religiilor, ele au rămas la fel. De pildă, patima, iubirea, ura, răutatea, bunătatea, altruismul, solidaritata, egocentrismul, minciuna sau viciul sunt dintotdeauna și vor fi indiferent de religie, de ce propovăduiește o dogmă sau alta.

Este total greșit să punem tot ce-i rău pe seama păgânismului și tot ce-i bun pe seama creștinismului sau viceversa. Toate cele enumerate mai devreme le găsim în orice societate umană, indiferent de religia sa.

Un articol de Valentin Roman

Sursa: Adevarul despre daci


Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

10 comentarii:

cristi spunea...

Oameni buni, eu unul ma asteptam la asta, adica la un atac de inceput. Se vede de departe ca este de/din laborator actiunea. Amenintare la crestinism, nu la ortodoxie.Adica la un spatiu mult mai mare, cam un sfert si ceva din lume. Ooau, ce "pericol".
Este o nuanta care ii devoaleaza pe cei ce au initiat atacul. Sa ne gandim cine sunt aparatorii vasnici ai "crestinismului", in numele caruia au ars oameni de stiinta, au schingiuit adevarati crestini, au recurs la razboaie?
A inceput sa.i deranjeze, fapt ce inseamna ca suntem pe drumul cel bun. Sa urmarim continuarea, pentru o totala deconspirare.
Felicitari lui Valentin, a demontat cu usurinta si elocinta constructia falsa a "papuasilor".
Si daca este adevarata ideea ca Domnul nostru IISUS a trecut si prin scolile spirituale ale dacilor inainte de a disemina invatatura crestina, care cu timpul s.a transformat in dogma...din pacate.

Sefora spunea...

Buna seara.

Dupa parerea mea incercarea de a readuce adevarul despre stramosii nostri nu are nimic de a face cu religia crestina.Si dupa cum bine spunea autorul unui articol pe care l-am gasit pe internet [ imi pare rau,dar nu am retinut numele acestui autor ] noi am devenit crestini datorita influientei crestinismului timpuriu care a patruns aproape peste tot in lume.Inainte de crestinism am fost toti...pagani,expresie care mie nu-mi place pentru ca te trimite imediat la ideea ca acei locuitoro ale vremurilor antice erau neaparat barbari,ceia ce nu este adevarat.
Si ca sa va lamuriti ce a adus crestinusmul in lume la momentul actual urmariti tot ce se spune si se dezvaluie despre biserica catolica.Pentru exemplificare si o mai buna intelegere va rog incercati sa cititi cartea "777"scrisa de Pierre Jovanovic,jurnalist francez.
Recomand cu foarte multa insistenta sa cititi aceasta carte pentru ca trateaza o problema actuala :sistemul financiar bancar si caderea Vaticanului.Daca nu gresesc Vaticanul este cel ce a numit credintele precrestine paganism.
Sa auzim de bine,Sefora

Simona spunea...

In primul rand sa faca bine sa citeasca istoria religiilor toata lumea si o sa vada ca zeii din vechime isi au corespondentul in sfintii de azi si unele ritualuri se mai practica si acum .(ar fi foarte mult de vorbit si chiar i-am supara pe acesti crestini zelosi).Cat despre crestinism a fost acceptat foarte usor de catre stramosii nostrii deoarece si ei credeau intr-o viata viitoare alaturi de Zamolxes si atat izvoarele grecesti cat si cele latine amintesc de curajul nebunesc in lupta al dacilor ,netematori de moarte .

Anonim spunea...

Crestini ortodocsi cu barba au venit si pe aceste meleaguri si au dat de altii cu barba ce isi spuneau daci, cei mai viteji si mai drepti dintre traci; s-au impacat si au continuat impreuna lupta impotriva asupritorilor....

Nyku spunea...

Asta cu...usurinta prin care stramosii nostri au trecut la crestinism este asemanatoare cu usurinta prin care bunicii si parintii nostri au trecut la comunism.
Cat priveste termenul de pagani atribuit stramosilor nostri reprezinta o palma peste obrazul lor.Acei oameni aveau un Dumnezeu la care se rugau{de la ei avem cuvantul dumnezeu,nu din alta parte} nefiind politeisti si avand o religie bine pusa la punct ale caror ritualuri le mostenim si le practicam si in zilele noastre.
Dar asa cum credem despre ei ca nu stiau a scrie sau a citi, desi pietrele sunt pline de inscrisuri, tot asa credem pe unii si pe altii, cu barbi sau fara, ce ne spun povestea increstinarii la fel precum ungurii din Ardeal, le povestesc copiilor lor despre meleagurile minunate si fara stapan pe care le-au gasit cu bratele deschise gata sa-i primeasca ca niste binefacatori. BA...TREZITI-VA !!!!

Eduard Dumitrache spunea...

Salut pozitia fondata si echilibrata a domnului Roxin legata de devenirea crestina a dacilor.
Vreau sa atrag de asemenea atentia asupra confuzie care se face asimilan crestinismului apostolic (ortodox) si biserica Romei care s-a scindat de acesta in sec. XI. Catolicismul si ulterior protestantismul au creat fondul secularizarii in Europa crestina. Vaticanul a schimbat crezul, canoanele, liturghia, dogmelele. S-a indepartat de duhul apostolic al bisericii si in decurs de secole i-a indeprtat si pe oameni de mesajul lui Hristos. Sa luam aminte si cu dragoste sa ramanem in Hristos.

Eduard D., Asociatia Basarabii

Unknown spunea...

Daca ati cauta pe internet informatii despre "Wulfila" ,ati vedea foarte clar ca teoria dacologica este puternica.

"Anul 343.Wulfila este hirotonit arhiereu in Antiohia si va predica timp de 40 ani printre gotii de la nordul si sudul Dunarii.Tot el va traduce Biblia in limba gotica".

Text din cartea "Tipic bisericesc zilnic 2013" ,editura "Doxologia" , tiparita cu binecuvantarea IPS Teofan.
Oare din 271 pana in 343 au disparut dacii din Dacia?Sau asazisii goti au aparut pe meleagurile noastre devenind mai importanti decat dacii(vezi misiunea lui Wulfila)?E clar ca gotii sunt geti
Daca dacii au imbratisat crestinismul, de ce sa reprezinte dacologia un pericol pentru crestini?Ar trebui sa urmam exemplul stramosilor:
-Sf . Mucenic Nichita Gotul
-Sf. Mucenic Sava de la Buzau
-Sf. Mucenici Montanus si Maxima
-Sf Mucenici Epictet si Astion
etc
Eu cred ca se pot gasi multe argumente pentru teoria dacologica in cartile scrise de parinti bisericesti din perioada crestinismului timpuriu si nu numai.In materie de scrieri Biserica detine un mare tezaur in care se pot afla informatii importante despre stramosii nostri
Va respect!

Stefan spunea...

Ce e deranjant, din punct de vedere crestin este ca majoritatea datarilor preistorice se fac la cateva zeci de mii de ani inainte de Hristos cand stim foarte bine ca potrivit Sfintei Traditii suntem in anii cca 7500 de la facerea lumii. Daniel Roxin este un sustinator al evolutiei de tip darwinist. Ori crestinismul si Darwin se bat cap in cap. Hrisoavele vechi ale domnitorilor nostri incepeau asa: "in anul mantuirii 6500 (cca 1450)".
Asa ca dati-o pe fata dle Roxin: evolutione sau creatie? Dumnezeu sau fortele oarbe?

Daniel Roxin spunea...

Stefan, inainte de a spune prostii, ar trebui sa te mai informezi. Nu sunt un sustinator al evolutionismului Darwinist, dar nici nu traiesc in evul mediu sa crd ca pamantul este plat. Nu am nicio indoiala in ceea ce priveste faptul ca Universul este creat de Dumnezeu dar ma indoiesc profund ca lumea a fost creata doar acum 7.500 de ani. Probabil ca tu iti imaginezi ca daca in Biblie se spune ca Dumnezeu a creat lumea in 6 zile acestea au fost obligatoriu de 24 de ore... Si mai sunt sigur ca, impotriva tuturor evidentelor, iti imaginezi ca pamantul este in centrul Universului si ca toate celelate corpuri ceresti se invartesc in jurul lui. Oare?

Daniel Roxin spunea...

Stefan, inainte de a spune prostii, ar trebui sa te mai informezi. Nu sunt un sustinator al evolutionismului Darwinist, dar nici nu traiesc in evul mediu sa crd ca pamantul este plat. Nu am nicio indoiala in ceea ce priveste faptul ca Universul este creat de Dumnezeu dar ma indoiesc profund ca lumea a fost creata doar acum 7.500 de ani. Probabil ca tu iti imaginezi ca daca in Biblie se spune ca Dumnezeu a creat lumea in 6 zile acestea au fost obligatoriu de 24 de ore... Si mai sunt sigur ca, impotriva tuturor evidentelor, iti imaginezi ca pamantul este in centrul Universului si ca toate celelate corpuri ceresti se invartesc in jurul lui. Oare?