marți, 12 martie 2013

Geniul informaticii din Vâlcea „loveşte“ din nou, la 17 ani

O interfaţă care să ajute nevăzătorii să vadă cu ajutorul limbii i-a adus unui elev de 17 ani trei premii în SUA, o bursă de 10.000 de dolari şi posibilitatea să studieze la orice universitate americană. Ştiri pe aceeaşi temă Elev de la un liceu vasluian, în comă alcoolică în timpul orelor GALERIE FOTO Elev de 15 ani, lovit cu pumnul în faţă de către un alt e... INFOGRAFIE Declinul industriei şi seceta au frânat creşterea economică... Ionuţ Budişteanu, elev în clasa a XI-a la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, este un geniu al informaticii. „Este un adolescent atât de modest încât nu aş putea să spun că are cei şapte ani de acasă, ci are 18 ani de acasă şi parcă vine dintr-o altă galaxie", spune despre el profesorul Florin Smeureanu, directorul Grupului Şcolar Oltchim. Este singurul copil la părinţi, mama lui lucrând cândva în cercetare, iar tatăl fiind inginer. Ionuţ trăieşte în universul informaticii, mănâncă chiar în faţa calculatorului, iar zecile de concursuri interne şi internaţionale la care a participat i-au adus zeci de diplome şi medalii. Elevul s-a întors zilele acestea din SUA, unde a participat la două concursuri internaţionale, el făcând parte din echipa de naţională de elevi informaticieni a României, compusă din doi elevi bucureşteni şi doi elevi suceveni. Nevăzătorii vor vedea cu limba La „Intel International Science and Engineering Fair" (Intel ISEF), Pittsburgh, Pennsyl­vania, Ionuţ a concurat alături de 1.850 de participanţi, din 67 de ţări. La acest concurs a obţinut trei premii. El a fost singurul participant din lume căruia „IEEE Foundation President's scholarship" i-a acordat o bursă de 10.000 de dolari pe an, timp de patru ani, pe care o poate folosi la orice universitate americană. „IEEE este cea mai mare asociaţie de inginerie electrică din lume şi are în componenţa sa oameni de ştiinţă, profesori universitari din domeniul electric, dar şi electronic sau din domeniile asociate", a spus Ionuţ. Proiectul său este unul revoluţionar. „Am creat o interfaţă om - calculator care să ajute persoanele nevăzătoare să vadă cu ajutorul limbii. Softul ia o imagine de la camera web, o procesează cu inteligenţa artificială şi generează un curent electric direct proporţional pe o matrice-senzor care este pusă pe limbă. Deci, pe limbă va primi o matrice electrică, în foarte scurt timp nevăzătorul se obişnuieşte şi reu;eşte să înţeleagă informaţia primită pe limbă şi să o asocieze lumii înconjurătoare", a explicat Ionuţ despre softul său. Tot pentru această genială creaţie, vâlceanul a mai primit din partea „China Association for Science and Technology" unul din cele patru premii acordate, în valoare de 3.000 de euro. „IEEE Computer Society", asociaţie americană care se ocupă cu domeniul standardizării şi dezvoltării calculatorului, cu planificarea dezvoltării ştiinţei calculatorului din punct de vedere hardware, i-a acordat locul 1 şi un premiu de 1.000 de dolari. Softul care îi apără pe americani de uragane Ca o ironie, Ionuţ Budişteanu a plecat în SUA pe banii proprii, adunaţi de părinţi. „Organizatorii concursului decontau cheltuielile doar dacă participam la un singur concurs, dar eu am vrut să particip şi la un altul, tot internaţional şi tot în SUA. Sumele câştigate nu mi-au fost înmânate, urmând să fie transmise prin transfer bancar", a spus elevul. La cel de-al doilea concurs la care a participat în SUA, „I-SWEEEP - International Sustainable World Engineering & Environment Project Olympiad", în Houston, Texas, au fost 1.100 de participanţi din 70 de ţări ale lumii. Ionuţ Budişeanu a câştigat aici medalie de argint, tema concursului fiind de a folosi ingineria în salvarea mediului. O invenţie care să-i ajute pe nevăzători i-au adus vâlceanului o medalie şi un premiu de 10.000 de dolari „Eu am creat un software care preia imagini de la satelit şi, folosind inteligenţa artificială, le procesează pentru a recunoaşte dezastre naturale. Softul este capabil să recunoască, foarte rapid, dezastre ca uragane, incendii de păduri, inundaţii, ambuteiaje de maşini. De exemplu, pompierii din Canada află de incendii când cineva merge cu maşina şi îi sună. Softul creat de mine poate să proceseze imagini de satelit şi poate să recunoască incendiile de păduri reuşindu-se astfel ca pompierii să intervină cu două-trei ore mai repede, până când cineva sesizează incendiul. La uragane, meteorologii din America primesc mii şi mii de imagini numai că ei se uită cu ochiul liber peste ele, şi, de obicei, reuşesc să spună despre un uragan peste o oră sau două de la data când s-a creat. Softul reuşeşte să recunoască în doar două minute orice uragan din lume", a mai spus Ionuţ Budişteanu. 10.000 de dolari este suma primită de Ionuţ Budişteanu la concursul din SUA pentru invenţia sa în folosul nevăzătorilor În România, geniile nu sunt preţuite La intrarea în Grupul Şcolar Oltchim, directorul liceului i-a făcut un panou cu toate medaliile şi distincţiile primite. „Venirea lui la şcoala noastră, în noiembrie 2011, a stârnit o emulaţie fără seamăn în clasa unde Ionuţ învaţă. Este foarte respectat de colegi şi admirat. Păcat însă că, pentru aceşti copii, puţini la număr, Ministerul Educaţiei nu găseşte fonduri pentru sponsorizări. În urmă cu doi ani, pentru plecarea în Mexic, l-a ajutat Consiliul Judeţean Vâlcea, oferindu-i 6.000 de lei", a mai spus directorul Smeureanu. „Am aflat şi noi de rezultele obţinute de acest adolescent genial după venirea sa din SUA şi îl ajutăm oferindu-i transportul ca să meargă la următorul concurs internaţional din Olanda", a spus Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea. Americanii i-au cerut lui Ionuţ să îmbunătăţească softul cu dezastrele, altfel încât să poată recunoaşte şi scurgerile de petrol, lucru care îl va face în lucrarea pe care o va prezenta în Olanda. Vrea să facă o maşină autonomă Ionuţ Budişteanu merge la orele de matematică la clasa a XII-a, deşi este cu un an mai mic. „Urmează să i se acorde o plachetă din partea Asociaţiei de Electronică şi Inginerie din SUA pentru rezultatele obţinute şi cu care s-a concurat, de la egal la egal, cu mari profesori universitari din SUA", a mai spus directoul Smeureanu. În Taiwan, vâlceanul a fost felicitat de preşedintele Chinei, iar inventatorul român Iustin Capră i-a cerut să facă parte din asociaţia sa. Visul lui Ionuţ este altul. „Vreau să fiu primul român care face o maşină autonomă. Armata americană a lansat un astfel de proiect în urmă cu doi ani şi la el au lucrat peste 80 de universităţi din America. Au câştigat cei de la Stanford, ei creând singura maşină autonomă. Am urmat cursurile online ale renumitului profesor universitar Sebastian Thrun, care a lansat o provocare către toţi studenţii din lume să creeze şi ei această maşină. Maşina autonomă a profesorului Thrun a circulat 70.000 de mile, fără accident, prin oraşele din SUA. Acum, la americani este în dezbatere modificarea legislaţiei pentru ca această maşină să poată fi condusă şi de nevăzători", a mai spus Ionuţ Budişteanu.

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/geniul-informaticii-valcea-loveste-nou-1_50aea6c67c42d5a6639ec334/index.html

O interfaţă care să ajute nevăzătorii să vadă cu ajutorul limbii i-a adus unui elev de 17 ani trei premii în SUA, o bursă de 10.000 de dolari şi posibilitatea să studieze la orice universitate americană.

Citeste mai mult: adevarul.ro/news/societate/geniul-informaticii-valcea-loveste-nou-1_50aea6c67c42d5a6639ec334/index.htm
O interfaţă care să ajute nevăzătorii să vadă cu ajutorul limbii i-a adus unui elev de 17 ani trei premii în SUA, o bursă de 10.000 de dolari şi posibilitatea să studieze la orice universitate americană.
Ionuţ Budişteanu, elev în clasa a XI-a la Grupul Şcolar Oltchim din Râmnicu Vâlcea, este un geniu al informaticii.
"Este un adolescent atât de modest încât nu aş putea să spun că are cei şapte ani de acasă, ci are 18 ani de acasă şi parcă vine dintr-o altă galaxie", spune despre el profesorul Florin Smeureanu, directorul Grupului Şcolar Oltchim.

Este singurul copil la părinţi, mama lui lucrând cândva în cercetare, iar tatăl fiind inginer. Ionuţ trăieşte în universul informaticii, mănâncă chiar în faţa calculatorului, iar zecile de concursuri interne şi internaţionale la care a participat i-au adus zeci de diplome şi medalii.

Elevul s-a întors zilele acestea din SUA, unde a participat la două concursuri internaţionale, el făcând parte din echipa de naţională de elevi informaticieni a României, compusă din doi elevi bucureşteni şi doi elevi suceveni.

Nevăzătorii vor vedea cu limba!

La "Intel International Science and Engineering Fair" (Intel ISEF),
Pittsburgh, Pennsyl­vania, Ionuţ a concurat alături de 1.850 de participanţi, din 67 de ţări.
La acest concurs a obţinut trei premii!

El a fost singurul participant din lume căruia "IEEE Foundation President's scholarship" i-a acordat o bursă de 10.000 de dolari pe an, timp de patru ani, pe care o poate folosi la orice universitate americană .

"IEEE este cea mai mare asociaţie de inginerie electrică din lume şi are în componenţa sa oameni de ştiinţă, profesori universitari din domeniul electric, dar şi electronic sau din domeniile asociate", a spus Ionuţ.

Proiectul său este unul revoluţionar!
"Am creat o interfaţă om - calculator care să ajute persoanele nevăzătoare să vadă cu ajutorul limbii.
Softul ia o imagine de la camera web, o procesează cu inteligenţa artificială şi generează un curent electric direct proporţional pe o matrice-senzor care este pusă pe limbă.
Deci, pe limbă va primi o matrice electrică, în foarte scurt timp nevăzătorul se obişnuieşte şi reuseşte să înţeleagă informaţia primită pe limbă şi să o asocieze lumii înconjurătoare", a explicat Ionuţ despre softul său.

Tot pentru această genială creaţie, vâlceanul a mai primit din partea "China Association for Science and Technology" unul din cele patru premii acordate, în valoare de 3.000 de euro.

"IEEE Computer Society", asociaţie americană care se ocupă cu domeniul standardizării şi dezvoltării calculatorului, cu planificarea dezvoltării ştiinţei calculatorului din punct de vedere hardware, i-a acordat locul 1 şi un premiu de 1.000 de dolari.

Softul care îi apără pe americani de uragane!

Ca o ironie, Ionuţ Budişteanu a plecat în SUA pe banii proprii, adunaţi de părinţi.
"Organizatorii concursului decontau cheltuielile doar dacă participam la un singur concurs, dar eu am vrut să particip şi la un altul, tot internaţional şi tot în SUA. Sumele câştigate nu mi-au fost înmânate, urmând să fie transmise prin transfer bancar", a spus elevul.

La cel de-al doilea concurs la care a participat în SUA, "I-SWEEEP - asica International Sustainable World Engineering & Environment Project Olympiad", în Houston, Texas, au fost 1.100 de participanţi din 70 de ţări ale lumii.
Ionuţ Budişeanu a câştigat aici medalie de argint, tema concursului fiind de a folosi ingineria în salvarea mediului. "Eu am creat un software care preia imagini de la satelit şi folosind inteligenţa artificială, le procesează pentru a recunoaşte dezastre naturale.
Softul este capabil să recunoască, foarte rapid, dezastre ca uragane, incendii de păduri, inundaţii, ambuteiaje de maşini. De exemplu, pompierii din Canada află de incendii când cineva merge cu maşina şi îi sună.
Softul creat de mine poate să proceseze imagini de satelit şi poate să recunoască incendiile de păduri reuşindu-se astfel ca pompierii să intervină cu două-trei ore mai repede, până când cineva sesizează incendiul.
La uragane, meteorologii din America primesc mii şi mii de imagini numai că ei se uită cu ochiul liber peste ele, şi, de obicei reuşesc să spună despre un uragan peste o oră sau două de la data când s-a creat.
Softul reuşeşte să recunoască în doar două minute orice uragan din lume", a mai spus Ionuţ Budişteanu.

10.000 de dolari este suma primită de Ionuţ Budişteanu la concursul din SUA pentru invenţia sa în folosul nevăzătorilor.

În România, geniile nu sunt preţuite...

La intrarea în Grupul Şcolar Oltchim, directorul liceului i-a făcut un panou cu toate medaliile şi distincţiile primite.
"Venirea lui la şcoala noastră, în noiembrie 2011, a stârnit o emulaţie fără seamăn în clasa unde Ionuţ învaţă.

Este foarte respectat de colegi şi admirat.
Păcat însă că, pentru aceşti copii, puţini la număr, Ministerul Educaţiei nu găseşte fonduri pentru sponsorizări. În urmă cu doi ani, pentru plecarea în Mexic, l-a ajutat Consiliul Judeţean Vâlcea, oferindu-i 6.000 de lei", a mai spus directorul Smeureanu.

"Am aflat şi noi de rezultele obţinute de acest adolescent genial după venirea sa din SUA şi îl ajutăm oferindu-i transportul ca să meargă la următorul concurs internaţional din Olanda", a spus Ion Cîlea, preşedintele CJ Vâlcea.
Americanii i-au cerut lui Ionuţ să îmbunătăţească softul cu dezastrele, altfel încât să poată recunoaşte şi scurgerile de petrol, lucru care îl va face în lucrarea pe care o va prezenta de data aceasta în Olanda.

Vrea să facă o maşină autonomă!

Ionuţ Budişteanu merge la orele de matematică la clasa a XII-a, deşi este cu un an mai mic. "Urmează să i se acorde o plachetă din partea Asociaţiei de Electronică şi Inginerie din SUA pentru rezultatele obţinute şi cu care s-a concurat, de la egal la egal, cu mari profesori universitari din SUA", a mai spus directoul Smeureanu.

În Taiwan, vâlceanul a fost felicitat de preşedintele Chinei, iar inventatorul român Iustin Capră i-a cerut să facă parte din asociaţia sa.

Visul lui Ionuţ este altul. "Vreau să fiu primul român care face o maşină autonomă. Armata americană a lansat un astfel de proiect în urmă cu doi ani şi la el au lucrat peste 80 de universităţi din America. Au câştigat cei de la Stanford, ei creând singura maşină autonomă. Am urmat cursurile online ale renumitului profesor universitar Sebastian Thrun, care a lansat o provocare către toţi studenţii din lume să creeze şi ei această maşină.
Maşina autonomă a profesorului Thrun a circulat 70.000 de mile, fără accident, prin oraşele din SUA.
Acum, la americani este în dezbatere modificarea legislaţiei pentru ca această maşină să poată fi condusă şi de nevăzători", a mai spus Ionuţ Budişteanu.

Sursa: adevarul.ro

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

11 comentarii:

ezotech spunea...

"Americanii i-au cerut lui Ionuţ să îmbunătăţească softul cu dezastrele, altfel încât să poată recunoaşte şi scurgerile de petrol..."
Felicitari elevului (a folosit retele neuronale artificiale) pt reusita,dar, din pacate, mi se pare ca se incearca exploatarea lui pe gratis. Toate concursurile de idei inovatoare din IT sunt organizate de mari companii sau institutii pt a obtine lucruri utile aproape gratis, pe munca celor care sunt la inceput de drum in viata. Costurile pe care le-ar suporta aceste companii daca ar dezvolta aceleasi solutii ar fi de sute sau mii de ori mai mari decat premiile acordate. In Fac. de Automatica marele premiu la aceste concursuri era, de obicei, un laptop....

Daniel Roxin spunea...

Asa e, ai dreptate. Statul roman format din cretini si tradatori nu ii va oferi unui astfel de tanar sansa de a se dezvolta in Romania...

tata spunea...

Chiar ambasadorul Germaniei a confirmat de curand faptul ca Romania este un exportator net de creiere si specialisti. Economiile puternice ale lumii au nevoie si isi permit sa investeasca in tinerele talente. La noi pe langa saracie mai e si ignoranta si prostia la mijloc. O solutie ar fi, nu e noua, ca se practica si in alte tari, implicarea unor ONG sau companii care investesc exclusiv in noile start-up-uri. O comisie analizeaza ideea sau inovatia, planul de afaceri si se da drumul la treaba. In spatele fondurilor sint fie oameni de afaceri care urmaresc un profit, fie niste filantropi. Astfel geniile si persoanele cu idei au o sansa sa isi vada inventia/inovatia realizata. Efectele nu sint doar pe plan material, toata tara si economia are de castigat.

Inanna spunea...

Nici nu stiu ce sa spun... Sa fiu mandra de talentul acestui copil? Sa il felicit sincer in sinea mea pentru ambitie si vointa? Sa imi para rau ca un astfel de talent extraordinar nu gaseste sprijin de la conducatorii acestei tari? Probabil toate la un loc, dar un singur gand am: "Bravo pustiule!!! Sa nu te opresti!!!"

Sefora spunea...

Buna seara.
Da,aveti dreptate,Occidentul nu implica astfel de tineri-genii pentru binele lor.
Poate pentru inceput i se acorda premii si burse....dar mai apoi cine mai cunoaste ce s-a intamplat cu cutare tanar?In Statele Unite toata munca de cercetare este aservita industriei de razboi.Nu vor imbunatati viata orbilor si nici a mediului.Pur si simplu vor fi storsi de toate ideile pentru a fi folosite doar in domeniul militar.[Cititi cartea lui Mikio Kaku "Fizica imposibilului"si veti observa ca absolut toate noile descoperiri sunt folosite in scopuri,zic ei,de aparare.Aparare, de cine?]
da,este mare pacat ca noi nu mai avem structuri statale si oficiali interesati de a pastra geniile tarii in cadrul tarii noastre.Si chiar daca ar exista o astfel de tendinta,hienele razboinice tot vor pune mana pe acesti tineri.
Sa auzim de bine...in limitele fiecaruia,Sefora

Anonim spunea...

Geniile sunt in masura sa aleaga si stiu foarte bine pentru cine lucreaza, in cele mai multe cazuri; si bomba atomica a fost inventata, "tot in folosul omenirii"....

Ioan Puţan spunea...

de unde sprijin, de la Copy-Paste, sau de la Prințul Cioban, sau mai bine de la Somnorilă, căci ei sunt acum la guvernare și se pare că nu știu altceva decât să impoziteze și să crească inflația, nicidecum să investească în tineri sau , să
încurajeze libera inițiativă, sau investițiile.

Lucia spunea...

Felicitari draga Ionuț!Sa dea Dumnezeu sa-ți implinești visele,dar oriunde vei merge,adu-ți aminte de locul in care te-ai nascut și poarta-l mereu in Sufletul tau...avem nevoie de tine Aici.
Ministerul Educatiei nu gaseste fonduri pentru sponsorizari?!
Sau e vorba aici de rea intentie a celor care se afla in punctele cheie din conducere,un plan bine pus la punct,de ruinare a tot ceea ce poate duce la redresarea economica a acestei tari?
Bani sunt, dar nu pentru planuri
marete de prosperitate a natiei,
ci pentru a o ingropa cat mai mult sub ruine...Trec multi euro prin mainile manjite ale unora,care se inchina doar la zeul Ban.
Suntem sub dictatura,ce sa mai zic...ridica-te bade Ioane, ridica-te bade Todore!!

iulia spunea...

Personal, tineri ca Ionut ma ajuta sa-mi recapat increderea ca nu este totul pierdut. Multi ani m-am izolat in supararea mea, in dezamagirea in privinta poporului roman. Dar cred ca avem motive ca in sfarsit sa ne unim, cei cu un alt nivel de constiinta si sa ne facem auziti. Pt. ca daca nu, spatiul pe care il lasam liber este ocupat de cei pe care ii cunoastem, pt. ca stiu sa faca mult zgomot si sa dea din coate, si sa-i arunce la pamant pe ceilalti.

Anonim spunea...

Aveţi dreptate cu tot ce aţi scris mai sus, această "Scânteie Dacică" a neamului Românesc a fost reaprinsă şi prin acest copil minunat care nu are susţinere din partea guvernului, un guvern prea ocupat, pentru a-şi vedea propriile interese şi interesele oamenilor, copil care va fi în curând "gonit" în mâinile străinilor.

Anonim spunea...

da felicitari pentru acest tanar, si aspiratiile sale nobile, dar... cate vor fi folosite in scop militar, cati soferi isi vor pierde locurile de munca ingrosand randurile somerilor, si tesla daca ar fi stiut in ce scopuri belicoase au ajuns sa fie folosite inventiile sale!!! si a murit sarac, jefuit de averea sa intelectuala, uita de lume, sabotat ! insa-si einstein cand si-a dat seama la ce pot fi folosite inventiile sale ar fi distrus ultimele documente zicandu-si,ceva de genul ... mai bine ma faceam frizer ! lumea nu este mai sanatoasa sau mai buna sau mai fericita decat in secolele trecute! alaturi de criza economica, ecologica e o grava criza morala, care se adanceste tot mai mult !