Unii au zâmbit ironic atunci când noi am spus că există o întreagă
conspirație împotriva a tot ce înseamnă antichitatea noastră, mai ales
asupra perioadei dacice și că mulți dintre cei ce ne scriu istoria au o
calitate profesională și morală îndoielnică.
Realitatea ne confirmă, încă o dată, afirmațiile, dacă ne raportăm la
manualele de istorie studiate de liceenii noștri. În manualele
respective, ordinul de serviciu al coordonatorilor lucrărilor pare să fi
fost “nicio vorbă despre daci”.
Începând cu anul 2007, Ministerul Educației a decis, cu de la sine
putere, eliminarea aproape completă a oricărui element care face
referire la strămoșii noștri reali, geto-dacii, din manualele de
istorie, precum și a oricăror informații cu privire la istoria
străveche, la epoca neolitică și la culturile materiale care fac din
pământul României spațiul primordial al civilizației europene.
Pentru Zoe Petre istoria noastră începe din secolul II d.Hr
În prezent, există mai multe manuale alternative de istorie, aprobate
de Ministerul Educației, profesorii de liceu stabilinadu-și programa în
funcție de conținutul acestora. Unul dintre aceste manuale, de altfel
cel care a “ucis” din start tot ce înseamnă perioadă străveche și
perioadă geto-dacică din istoria noastră, este cel apărut în 2008 la
Editura Corint din București, coordonat fiind de Zoe Petre.
Primul capitol al acestui pseudo-manual (pentru că altfel nu poate fi
numit) este intitulat “Romanitatea românilor în viziunea istoricilor”,
iar primul paragraf al acestuia spune că “procesul de romanizare
lingvistică și culturală din secolele II-III d.Hr., când o mare parte a
teritoriului României de azi era cuprins în provinciile Moesia și Dacia,
a avut o mare intensitate, astfel că limba latină a pătruns foarte
repede nu numai în zonele urbane, ci și la sate, în viața comunităților
de agricultori și de păstori care ocupau cea mai mare parte a
teritoriului”. De aici începe, pentru doamna Zoe Petre, istoria noastră…
A “uitat” domnia sa de Cucuteni, de Hamangia, de Gumelnița, de
Starcevo-Criș și de alte culturi atestate pe acest pământ, recunoscute
la nivel mondial ca fiind unele dintre cele mai însemnat din spațiul
european cu mii de ani înainte ca Roma și Atena să existe sau Egiptul să
apară în istorie. De asemenea, nicio vorbă nu spune istoricul Zoe Petre
despre Tărtăria, Turdaș (poate prima așezare proto-urbană a Europei) și
alte zeci de situri neolitice atestate, de pildă, în Valea Mureșului).
Pentru Zoe Petre nu există Dromihete, Burebista, Oroles și nici
Decebal (amintit, în acel așa-zis manual, într-un singur citat preluat
din Iordanes, potrivit căruia regela dac a fost…omorât), nu există
medicină și ceramică geto-dacă, nu există organizare statală,
instituții, obieceiuri funerare și nici vastele cunoștințe de astronomie
și medicină deținute de strămoșii noștri și confirmate de o multitudine
de autori antici.
Prima pagină a lucrării la care facem referire aici conține trei
poze: una a lupoaicei cu pruncii Romulus și Remus, o hartă a Imperiului
Roman și una care înfățișează niște legionari ai Romei. După o serie
întreagă de argumente deja răsuflate, care, în lumina noilor dovezi apar
ca fiind mai mult decât puerile, Zoe Petre concluzionează că, citez,
“Romanitatea românilor nu mai are a fi demonstrată și cu atât mai puțin
contestată, poate fi recunoscută acum ca un fapt istoric cert”.
Uite că noi o contestăm, doamnă Petre, considerând că nu e deloc un
fapt istoric cert și că dumneavoastră, alături de alți istorici, ați
preluat doar informați care se pliază pe teză romanizării ignorând cu
bună știință toată pleiadă de surse literare, arheologice și
paleogenetice care susțin contrariul.
Ioan Scurtu sau cum așezi 5.000 de ani de istorie într-o jumătate de pagină
Analizând
un alt așa-zis manual, din seria celor aprobate de Ministerul
Educației, constatăm cu uimire cum unii istorici au o “capacitate’ de
sinteză a informatilor ce depășește orice imaginație. Astfel, domnul
Ioan Scurtu, în manualul apărut la Editura Gimnasium în 2007, doboară
orice record, comprimând, într-o jumătate de pagină, toată perioada
neolitică și cea geto-dacică (aproximativ 5.000 de ani), până la Traian.
Într-un spațiu atât de restrâns, îi “lămurește” pe elevi ce
reprezintă Cucuteni și Hamangia, cine au fost tracii și cum au ajuns
dacii să fie învinși de romani. Nimic, nici de data asta, despre cultura
materială a geto-dacilor sau spiritualitatea lor.
Evident, partea cu teza romanizării se bucură de ceva mai mult
spațiu, anume aproximativ patru pagini. De altfel, primul capitol poartă
numele de “Etnogeneza românească”…, urmat de capitolul “Romanitatea
românilor în viziunea istoricilor”.
Într-un alt pretins manual, apărut tot în 2007 la Editura Economia
Preuniversitară, același domn Ioan Scurtu așează în prima pagină două
fotografii: Columna lui Traian din Roma și Lupoaica cu pruncii. Domnule
istoric, acestea sunt simboluri romane și ale Italiei de astăzi, nu ale
țării noastre! Și de data aceasta, în primul capitol, istoria străveche
și antică sunt comprimate într-o jumătate de pagină…
Valentin Băluțoiu și Maria Grecu – istoria făcută din citate
Dacă Ioan Scurtu a avut măcar ‘amabilitatea” se ne informeze, fie și
într-o jumătate de pagină, asupra stravechimii noastre, coordonatorii
unui alt manual (apărut în 2008 la Editura Didactică și Pedagogică),
anume Valentin Băluțoiu și Maria Grecu, au ales ca, în primul capitol
(care poartă același nume, de “Romanitatea românilor în viziunea
istoricilor”) se prezinte câteva citate și atât.
Nicio sinteză, nicio analiză, nimic, doar niște citate. Păi, dragi
istoric, dacă e pe citate de ce nu le-ați inserat și pe cele ce contestă
romanizarea? Ah, am uitat, nu permite titlul capitolului…
În ceea ce privește ilustrarea primelor pagini din acest așa-zis
manual, autorii au ales o reprezentare a lui…Papa Pius al II-lea ?!? și
una a unei imagini de pe Columna lui Traian. Și pentru cei doi istorici
Dromihete, Burebista, Cucuteni, Hamangia, Gumelnița sunt necunoscute în
ecuație.
În 10 ani ni s-a furat descendența geto-dacică
Să ne întoarcem în timp, în preajma anului 2000, să vedem ce spuneau
atunci manualele de istorie. Evident, și la acea vreme teza romanizării
era cea oficială, însă autorii de manuale de pe atunci acordau, totuși,
atenție și peroadei dacice, pre-romane. De pildă, în manualul apărut în
anul 2000 la Editura Humanitas (reeditat în 2006), coordonatorii
aceștia, Gheorghe Vlad Nistor și Angela Bălan au denumit prima parte a
lucrării “Geto-dacii, strămoși ai poporului român”, acestora fiindu-le
acordate patru pagini. Sunt referiri la limbă, la religie, la
principalii lideri geto-daci, la organizare statală etc. Nu sunt foarte
multe, dar măcar elevul își putea face o idee asupra culturii geto-dace.
Într-un alt manual, apărut în anul 2000 la Editura Carminis,
coordonatorul Iulian Cartana acordă, în primul capitol, denumit
“Civilizația și istoria geto-dacilor”, șase pagini perioadei geto-dacice
a istoriei noastre, ba chiar începe prezentarea capitolului spunând că
‘Geto-dacii, unul dintre cele mai vechi popoare europene, au avut o
istorie bogată și au dezvoltat o civilizație înfloritoare”.
Așadar, în urmă cu 10-13 ani, se putea trata și cultura geto-dacă,
însă acum, după cum ne confirmă manualele existente, nu se mai poate.
Asta pentru că persoane precum Zoe Petre sau Ioan Scurtu au decis, pur
și simplu, că nu este important să știm cine suntem și de unde venim.
Sau este important doar în măsura în care am accepta că suntem urmașii
coloniștilor și soldaților romani însoțiți cu femeile dace.
În mod evident, cu cât apar mai multe dovezi ce combat romanizarea,
ba chiar anulează această aberantă teză, cu atât mai mult se
încrâncenează apărătorii ei în a susține falsul. Nu ar fi nicio problemă
dacă ar face asta în cercul lor de ‘specialiști’, însă, în contextul în
care acțiunile lor vizează procesul de aducare și informare al
tinerelor generații, atunci avem o problemă, una gravă chiar.
Cei
mai mulți coordonatori de manuale din prezent nu suflă o vorbă despre
razboaiele daco-romane sau despre seria de conflicte ulterioare anului
106. Nu se amintește nimic despre revigorarea culturii geto-dacice după
anul 271 sau despre lipsa aproape cu desăvârșire a elementelor materiale
care să susțină teza romanizării nord-dunărene după acest moment (de
pildă, dacă în intervalul 106-271 avem peste 3.500 de inscripții în
latină pe teritoriul Daciei, creații, evident, ale unor coloniști,
pentru că nu există nicio dovadă c-ar fi fost realizate de băștinași,
după momentul retragerii administrației romane abia mai sunt atestate
câteva, semn al faptului că autohtonii geto-daci nu își însușiseră
practica scrierii în piatră, în limba latină).
În concluzie, dincolo de veridicitatea sau nu a tezei romanizării,
asupra căreia discuția rămâne deschisă, o mână de oameni, cu de la ei
putere, decide ce și cât învață copiii noștri la orele de istorie. În
doar câțiva ani s-a creat o prăpastie între noi, cei de azi, și
geto-daci, o prăpastie creată intenționat de oameni al căror scop este
distrugerea conexiunii noastre cu antichitatea. CĂROR INTERESE SERVIȚI,
STIMAȚI ISTORICI CE NE SCRIEȚI MANUALELE?
un articol de Valentin Roman
un articol de Valentin Roman
CITESTE SI DACII în sursele literare – adevăruri uitate (II) ; DACII în sursele literare – adevăruri uitate (I) ; Scandalos: BBC-ul pretinde că dacii erau niște barbari, hoți și violatori! ; Unii istorici oficiali au decis: susținătorii dacilor sunt fasciști sau comuniști!
Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro
18 comentarii:
Un mic studiu asupra celor care sunt implicati s.ar putea sa duca la rezultate interesante si culmea...oarecum de toti stiute.Veti descoperi intradevar o conspiratie, puternica si alimentata cu bani multi dintr.o anumita zona. In paralel aruncati un ochi si asupra membrilor Academiei.Veti intepeni cand veti descoperi unitatea de gandire si origini a manipulatorilor, cum niste mosulici cu o anumita opera stiintifica dar fara coloana vertebrala sunt manipulati si redusi la tacere pentru cativa craitari. De, sunt vremuri grele, iar eroismul tacut, patriotismul nu mai sunt la moda, sunt antieuropene.Numai ei au voie, noi nu.
Unde esti tu Tepes doamne?
Am uitat: sa va intreb de ce se intampla asta? Doar pentru a nu schimba lucruri stabilite, ierarhii subiectiv, gresit intocmite sau si mai grav, pentru subminarea locului nostru in viitor? O fi acest spatiu geografic, dar mai ales spiritual atat de periculos pentru conspirationistii globali? Ce ii mana pe ei la lupta impotriva neamului nostru? Nu cred ca doar atat de mult vehiculatele necesitati economice, care s.a demonstrat deja ca se pot executa rapid cu multa coruptie importata.
Si atunci?
Eu cred ca, paradoxal pentru multi dintre voi, motivul principal este VIBRATIA!!!
Cei neadormiti sau cu inima impietrita o simt!Este palpabila, aproape fizica. Ea va scoate la iveala tot ce este de stiut.
Le multumesc tuturor celor care cu spirit de sacrificiu, in mod constient, au devenit canale pentru adevar. Cele doua tabere se vor echilibra, incet dar sigur. Voi insa Roxin aveti de partea voastra VIBRATIA DIVINA.
Da ,,acest spatiu geografic ,dar mai ales spiritual ,,este ,,periculos pt conspirationistii globali ,,...Sundar Singh ,un intelept si iluminat indian ,a spus :...,,...stiu ca Romania are o misiune Dumnezeiasca de redresare spirituala ce o va face sa se infatiseze ca un veritabil model demn de urmat intregii umanitati....Perpetuarea raului se va stavili ....Romania va trece in viitor prin mari framantari launtrice ....In cele din urma toti dusmanii acestei tari vor ingenunchia la hotarele ei...Bunul Dumnezeu a vrut sa aleaga ,dintre toate popoarele ,poporul cel mai umilit ,cel mai crunt incercat de vitregia celor puternici ...Va fi razboiul fara arme fizice ....dar va fi mai dificil decat cel cu arme ...Vremurile de exploatare ,teroare ,inselaciune si asuprire vor asfinti in aceasta tara" ...."NU EXISTA DECAT O SINGURA VINDECARE ...TRANSFORMAREA CONSTIINTEI...RABDARE SI PERSEVERENTA ...in TOT ceea ce facem...A SOSIT si TIMPUL NOSTRU...IMPREUNA si numai IMREUNA...VOM CASTIGA ADEVARATA NOASTRA IDENTITATE ....
Ideal ar fi ca fiecare dintre noi sa cumparam cit mai multe carti cu si despre istoria neamului nostru fiindca va venii vremea cind orice informatie va fi sub cheie.Mai ales cei care au copii de crescut,trebuie indrumati cit mai atent.Parerea mea...
O zi placuta tuturor....
Ce sa-i faci? Nu au reusit sa ne extermine in inchisorile comuniste, le-a mai ramas sa ne desfiinteze, acum, prin nestiinta. Cei care au luat cunostinta de aceste "ADEVARURI TULBURATOARE", parintii responsabili pot contesta aceste manuale - maculatura. Sunt argumente suficiente pentru tragerea la raspundere a impostorilor si continuatorilor dictaturii comuniste, de exterminare a elitei romanesti. Decat sa-i invatam pe copiii nostri sa creada ca realizarea lor este stergerea la fund a Europei, muncind ca sclavii prin straini, mai bine i-am invata adevarul si mandria de a fi roman (DAC)
Aviz amatorilor!!!
Numele tarii Romania tind sa cred ca are legatura cu cuvantul "roman",cei care ne-au cucerit ?intuiesc ca numele tarii nu il putem schimba prea usor insa imnul national reprezinta o rusine,o absurditate..cum sa slavesti numele invadatorului traian in propiu tau imn national..sa facem ceva barem imnul sa il schimb
Buna seara,
Cristi,Rosa,aveti dreptate...
Vibratia noastra creste concomitent cu vibratia acestui Spatiu Sacru,iar de acest fapt le este lor teama...rasa reptiliana care controleaza mental oamenii,care nu vrea sa se afle adevarul,pentru a tine pe mai departe in iluzie omenirea,pentru a detine controlul planetei...le este frica de acest adevar,ei insisi nu vor sa evolueze,nu stiu decat sa tina captivi oamenii,prin raspandirea vibratiilor joase,prin raspandirea terorii peste tot...
Dar daca vor intelege cati mai multi,ca frica e doar o unealta a manipulatorilor,daca vor incerca sa-si ridice frecventa personala prin rugaciune,meditatie,comunicarea cu ghizii personali,cu Arhanghelii,prin renuntarea la consumul de produse de origine animala,de lactate, daca vor dovedi respect pentru Mama Pamant,vor vedea o imbunatatire reala a calitatii vietii,vor fi rasplatiti de catre Ancestrali,de catre Familia de Lumina,a caror urmasi suntem cu totii,prin activarea ADN-ului,astfel,vor trai cati mai multi sentimentul de intoarcere Acasa,in Familia din care fac parte,iar aici,vom crea impreuna comunitati spirituale,vom crea o Dacie Edenica si multi vor vedea asta.
Atentie la gandurile pe care le emiteti,observati-le,daca sunt negative,sa stiti ca ele va sunt induse,nu provin din Sinele vostru Divin,care este Iubire si Lumina,iar daca va detasati de ele,deveniti un simplu observator,aveti sanse de a fi stapani pe mentalul vostru,astfel incat sa nu va lasati indusi in eroare...procesul acesta de manipulare e foarte subtil,credeti ca sunteti voi insiva cu gandurile voastre proprii,dar nu e chiar asa...ca sa va dati seama mai bine pe ce fel de vibratie emiteti,observati-va detasat ce fel de muzica preferati,ce fel de locuri frecventati, ce obiceiuri culinare aveti,ce fel de cuvinte predomina in vocabularul vostru,ce fel de ganduri va trec prin minte...deveniti constienti de tot ce faceti in fiecare minut,asa va treziti si va dati seama de cine sunteti cu adevarat...sunteti in stransa conexiune cu cei de langa voi,nu uitati ca va influentati reciproc,iar noi toti impreuna formam un colectiv,o natie...noi toti suntem aici cu un scop anume,iar cei treziti spiritual,vor ajuta la trezirea celorlalti semeni.Am venit aici pentru a ridica acest Neam,pentru a ajuta,fiecare dintre noi,la renasterea spirituala a Neamului noastru.Aduceti-va aminte ca cea mai joasa vibratie e frica,teama,in timp ce,vibratia cea mai inalta la care trebuie sa va ridicati Sufletele voastre e Iubirea Neconditionata pe care trebuie s-o gasiti prin puterea voastra interioara,s-o raspanditi catre toti cei cu care veniti in contact,neincetat...Alegeti sa radiati Lumina in jurul vostru,nu sa fiti gazde pentru vibratii impure din lumea inconjuratoare...
Impreuna formam o echipa care radiaza pe Frecventa Divina,odata ce ne ridicam la nivelul Constiintei Christice,tot mai multi vor fi capabili sa faca asta...
Eu va multumesc tuturor celor care sunteti alaturi de Daniel si echipa lui,fiti pe mai departe si nu veti regreta...ajutati-l cu tot ce puteti,cu ce va spune Sufletul vostru sa faceti,de la ganduri si sentimente pozitive,la fapte concrete...iar roadele vor aparea curand,spre binele suprem al tuturor.
Multumesc Familiei de Lumina din Cer dar si Familiei de Lumina de aici,de pe Mama Pamant.
Sa fiti binecuvantati!
Romani,dictatura comunita ne-a mutilat sufletul si mintea,multi pribegim in lume muncind pentru prosperitatea celor care ne-au adoptat.Acum e momentul sa spunem NU dusmanilor care au ascuns adevarata noastra identitate.
PICK: Nu inteleg de ce nu se cere un punct de vedere oficial al Academiei si al tuturor istoricilor, sa vedem si contra-argumentele lor...
" Cine nu are trecut , nu are viitor"
este una din maximele cuceritorilor si " Divide et Impera"(divide si stapaneste).
Acestea sunt armele celui de al trei lea razboi mondial .
Sa nu ii lasam sa n-e dezbine si sa nu n-e uitam strabunii.
Cu certitudine le este tema sa nu deranjeze alte "natii" ce de veacuri se cred mai cu sange albastru sau unsii lui D-zeu, asta de nu cumvan le-a fost cumparata tacerea! Testele de paleontologie sunt graitore ca si dovezile arheologice! Restu e tacere!Am zis!
Exista deja un memorial al durerii cu crimele comunistilor de dinainte de '89; poate merita un fel de serial care sa puncteze mutilarile istoriei inainte de comunisti, in timpul comunistilor si mai ales dupa... "89 cand tot comunistii....
Si serialul sa nu se numeasca "Lumini si Umbre" (mai tineti minte serialul?)
Fratilor,
M-am cam saturat de vorbe.
Mergem la lupta sau nu?
Normal ca au scos din mnuale p Geto-Daci pt ca minisrul educatiei era un HUNgur!!!!
salut daniel ! as avea nevoie de ajutorul tau cu anumite informatii pe care le detii ... astfel amandoi am obtine ceea ce ne dorim! cum ai dori sa comunicam ?!
Dragii mei va recomand sa cititi Ion Coja MARELE MANIPULATOR si asasinarea lui Culianu, Ceausescu,Iorga .Moto din Mihail Eminescu ,,Aici ne aflam noi romanii,limba cumpenei universului,, si de Tr. G. Getianu ,,ENIGMA DE PE TIARANTOS ,, si cititi totul ce va pica in mana despre GETO DACI si LIMBA ROMANA ,cautati toate cartile Dr.Lucian Iosif Cuesdan veti avea mari surprize,DOAMNE AJUTA! aaronrusso69@yahoo.in
id meu de mess este andrey.gl26 (andrey.gl26@yahoo.com)
Un articol documentat , cu multe informaţii , prezentate cu tristeţe şi durere , care m-a impresionat. "Ne este furată istoria"(http://ceascadecultura.ro/ServesteArticol.aspx?idart=2274), de pe blogul "Ceaşca de cultură" .
Trimiteți un comentariu