joi, 21 martie 2013

Oameni jupuiţi şi împăiaţi la Muzeul Antipa. Pe când exemplare vii la Zoo?

"În perioada 22 martie – 30 aprilie Muzeul Antipa îşi propune să găzduiască expoziţia "The Human Body", care expune o colecţie de cadavre umane, în prealabil jupuite şi împăiate cu ajutorul unui procedeu numit “plastifiere”.

Dacă ideea nu vi se pare suficient de bizară, pot menţiona că la expoziţii similare organizate în trecut, corpurile umane erau expuse inclusiv ca perechi, aşezate în posturi pentru acte sexuale, trăgând cu arcul, sau jucând cărţi, unele cadavre având câte o carte între degetele de la picioare, etc.

Dacă ideea tot nu vi se pare bizară, vă pot spune că numeroase grupuri de monitorizare a drepturilor omului au protestat deja la astfel de expoziţii, reuşind să o închidă pe cea din Franţa.


Din declaraţia organizatorilor, majoritatea cadavrelor provin din China. Da, China, ţară aflată sub acel regim comunist, care recoltează organe umane de la deţinuţii politici, majoritatea aderenţi ai mişcării Falun Gong. Nu numai că le recoltează, ci le şi trafichează pe bani grei, conform raportului independent Kilgour-Matas. Au inventat modul în care pot “optimiza” procesul de genocid, pentru a asigura profitabilitate maximă....capitalism marxist 100%...

Vi se pare bizară ideea? Nu? Atunci de ce să nu băgăm şi câteva exemplare vii la Zoo (“femele” şi “masculi” nu “femei” şi “bărbaţi”)? Le-am putea studia apucăturile. Cu puţin noroc am putea observa că nu sunt animale, că în afară de fiziologie au idealuri, cod moral, un set de reguli de conduită (o Lege), (re)cunosc Binele şi Răul, au respect faţă de semeni, ştiu să îşi ţină mânia şi lăcomia în frâu, etc.

Iar dacă nici asta nu ne va trezi, peste câţiva ani, de ce să nu punem oamenii să se omoare între ei în direct, la ore de maximă audienţă, cam cum ai asista la lupta dintre un tigru şi un leopard? În acest fel am putea promova artele marţiale şi educaţia fizică, şi poate vom deveni, în timp, o societate de tigri şi leoparzi.

Pe vremuri ni s-a spus că suntem praf de stele, făcuţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, iar noi am crezut. Ca urmare, măcar din când în când, omul actiona ca atare, era capabil de sacrificii pentru ceilalţi, avea idealuri înalte şi aspiraţii măreţe. Se ridica deasupra condiţiei sale de om. Sau dacă nu, măcar se ferea să batjocorească cadavrele semenilor. Dacă nu din respect faţă de sfinţenia vieţii, măcar de frica lui Dumnezeu. Dacă nimic din toate astea nu mai este, a mai rămas ceva sfânt pentru noi în afară de bani şi plăceri personale?

Ca pe vremea decăderii Romei, mâncărurile devin din ce în de mai pipărate, şi circul din ce în ce mai violent. Nimic nu mai satisface poftele tot mai bizare. Lumea cade în fiziologie. Ideile devin din ce în ce mai ciudate. Averile devin din ce în ce mai obscene, săracii din ce în ce mai sclavi. Viaţa pare să aibă tot mai puţin sens.

Peste toate se aşterne pe nesimţite răsuflarea fetidă, întunecată, a degenerării finale."

Adrian Sturdza
Sursa: epochtimes - romania

Nota mea: Într-o lume bolnavă, aberația unei astfel de expoziții pare cool! Nu vreau să vorbesc despre sănătatea mintală a realizatorului dar le-aș spune celor de la Muzeul Antipa că sunt iresponsabili!

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

8 comentarii:

Bacosca Iustina spunea...

Bizar, morbid, patologie clara. Bataie de joc la adresa conditiei umane.

Anonim spunea...

Si eu la fel spun Daniel, ca “sunt iresponsabili”.
Dumitru Murariu, Dir. Muzeul Antipa, a fost acum la Neatza cu Razvan si Dani, spunand ca “Muzeul nu a fost implicat in conservare, nici macar in expunere"… adica expunerea e la tine, dar tu nu esti implicat?!
Apoi a mai spus ca "Expozitia nu este pentru oricine, ci pentru cei care au putin sange rece"… adica pentru cei mici si foarte mici?!?
In final ne-a spus si că „instituţia pe care o reprezintă va primi 6% din suma totală încasată de proprietarii expoziţiei”.
Cel mai bine ar fi sa renunte imediat la expozitie, altfel, ca si in Franta, unde judecatorii din Paris au luat decizie de a inchide expozitia la ceva timp dupa inaugurare, daca va continua cu asta si ajunge sa incalce o decizie judecatoreasca, risca sa plateasca o amenda… din buzunarul sau probabil, daca de castigat el nu castiga nimic cu expunerea… nefiind nici implicat.

Gerula spunea...

Am vazut asa ceva la Muzeul Fragonard din Paris in 2006 si nu am mai mancat nimic vreo doua zile . Morbid rau de tot , aveau acolo chiar si un calaret cu cal cu tot la fel de jupuit.

Sefora spunea...

Buna seara.
Este trist sa traim vremuri in care fiinta umana [ unele ]isi pierde complet orice demnitate si discernamant.Da,dau dovada de iresponsabilitate si asa ceva este de-a dreptul morbid.Nu vad scopul unei astfel de expozitii,mai ales ca un muzeu este prin natura lui o forma de educatie.Cei ce sustin deschiderea unei astfel de expozitii ar trebui sa fie opriti.Ce se poate face oare in acest sens?
Oare unii oameni au devenit deja niste ...bestii?
Sa auzim de bine prietenii mei,Sefora

ile spunea...

Deoarece stirile ne desensibilizeaza cu tot felul de tragedii si nemernicii umane ca sa vedem cit de jos decad semenii nostri, aceasta expozitie seinscrie ca grotesc si oroare intre executiile publice si lasarea capului infipt in teapa la portile cetatii sa-l ciuguleasca pasarile cerului. Intr-un secol in care s-a revenit la cultul asoec tului fizic in detrimentul spiritual este bine sa se aduca aminte publicului din ce sintem alcatuiti ca invelis. Aceste corpuri sint vedete fara voie sau si-au donat corpurile in scop stiintific cum am avut noi la medicina cadavrele de disectie. Daca societatea noastra nu respecta demnitatea si corectitudinea umana a omului viu trecator pe acest pamint,nu vad de ce se izmeneste atit cind vede niste invelisuri ale unor foste fiinte umane batjocorite. Grija postuma. Intr-o societate in care sint greseli pedepsite cu moartea pentru a stapini o masa mare de oameni si a-i indruma pe calea dorita, in timp ce la capatul romanesc se ascund si se multiplica in rindul populatiei aceleasi greseli care la altii sint platite cu viata. La noi haos la chinezi teroarea.Linga fiecare cadavru din expozitie ar trebui sa fie si un afis cu un politician roman. Hidosenia intruchipata, cum arata ea in viata si dupa moarte.

Eugen H spunea...

Comentariu de pe un forum, utilizatorul: "Ulpia, pe 26 martie 2013 - 07:26 , a scris:
Am discutat cu citiva colegi chinezi de la scoala despre asta.Au spus asa; Sunt oameni perfect sanatosi care au fost executati in inchisorile comuniste.Securitatea chineza are dreptul sa ridice toata familia,nu doar un membru.De aia sunt si femei gravide.Cam asa era si pe vremurile comuniste la noi,toata familia avea de suferit.Chinezii stiu ca Omul Alb nu da doi bani pe viata unui asiatic,de-aia si-au permis sa faca asta.In japonia nu le-a dat voie si nici prin piata neagra nu au putut sa intre cu expozitia."

Investigatie cu dovezi despre provenienta cadavrelor - http://abcnews.go.com/video/playerIndex?id=4300571

Anonim spunea...

Citez:"Cu puţin noroc am putea observa că nu sunt animale, că în afară de fiziologie au idealuri, cod moral, un set de reguli de conduită (o Lege), (re)cunosc Binele şi Răul, au respect faţă de semeni, ştiu să îşi ţină mânia şi lăcomia în frâu, etc."
-a se citi cartea Animal Liberation de Peter Singer ,a se viziona documentarul Earthlings si discursul activistului Gary Yourofsky...si rog a se viziona mai multe documentare despre animale unde arata clar ca animalele au calitatile descrise sus..nu mai trec la amanunte doar ca:daca ele nu ar face diferenta intre bine si rau ,nu si ar putea tine in frau lacomia si alte porniri,nu si-ar respecta semenii atunci:nu ar supravietui in natura ,lumea lor este echilibrata in armonie cu natura ori:lumea omului este in distrugere totala si degradare morala de ultimul hal,este o lauda sa fiu numit:animal!..Diferenta intre animal non uman si om:animalul are constiinta,ratiune elementara sau peste elementara(a se vedea pe google:occupy animals Cambridge Declaration)emotiile,sentimentele dezvoltate,capacitatile extrasenzoriale,simturile,telepatia dezvoltate.Omul are constiinta dezvoltata,emotiile,sentimentele dezvoltate si restul capacitatilor amintite elememntare sau peste elementare.Prin urmare toti suntem egali unii mai dezvoltati altii mai putin dezvoltati dar ne completam. Vorba multor intelepti :animalele sunt mai aproape de divinitate ca nu au egoul negativ,bolnav.Cat despre expozitie:langa astfel de 'expozitii'trec zilnic si acele expozitii se numesc:Unicarm,Kaufland,Oncos etc..doar specia difera si motivatia de a umple expozitia.
-in rest eu nu am venit aici sa trolez daca nu raspund eventualelor comentarii decartiste anti animale inseamna ca nu mai intru pe blog pentru ca efectiv nu am timp plus foarte greu gasesc articole pe unele bloguri pentru ca nu intodeauna arata la cautare articolul dorit.

Raphaelly spunea...

Stii de ce se tinde atat de obsesiv catre o fiziologie cat mai obscena? Nimic nu este intamplator. Totul este un plan minutios pus la punct. Cineva, un "salvator", va zice intr-o zi STOP. iar oamenii, satui de obscenitate, ca deh, te saturi de orice la un moment dat, chiar daca ti-a placut intr-un mod avid in alt moment, vor tinde a fi puritani si a imbratisa exact opusul (si aici ma refer la atitudinea militanta si paracioasa, si la o moralitate dominatoare si extrem de stricta). aceasta dragul meu, este calea catre eugenie. atunci cand sexul va avea doar scop de procreere, iar procreerea nu va fi accesibila oricui.
cat de apropae sau departe suntem de aceasta viziune? hm...moneda virtuala a fost deja prezentata lumii: bitcoin.