luni, 13 mai 2013

Colonialismul monetar al BNR

Un articol de Radu Golban

Cea mai mare îndatorare a cetăţeanului la nivel european este un “merit considerabil” atribuit BNR-ului. Un alt “merit” îl reprezintă regimul privilegiat asigurat băncilor străine...

Un postulat consacrat în teoria şi practica monetară este cel conform căruia moneda (banii) reprezintă un produs necesar al procesului de schimb (nefiind nici rezultatul unei convenţii la care s-a ajuns pentru înlesnirea schimburilor şi nicio creaţie a ordinii de drept). Ulterior, în lucrările sale reprezentative, şi K. Marx arăta că moneda este un rezultat al acţiunii legilor economice ale producţiei de mărfuri. Astfel, gândirea economică (inclusiv cea monetară) a relevat faptul că între cele două concepte (monedă/economie) există relaţii de intercondiţionare reciprocă. Ca o consecinţă, s-a consacrat un nou postulat conform căruia puterea unei monede este definită prin sistemul economic care o generează (o economie solidă fiind premisă pentru o monedă puternică).

Într-o economie în care “domneşte” o singură monedă, lucrurile sunt mai simple. În condiţiile liberalizării circulaţiei capitalurilor la nivel supranaţional, a apariţiei unor monede străine pe piaţă naţională, lucrurile încep să se complice. Chiar şi aşa, autoritatea monetară (bancă centrală/bancă naţională) trebuie să menţină supremaţia monedei naţionale faţă de monedele străine care penetrează piaţa. Realizarea acestui obiectiv nu înseamnă, neapărat, intervenţii directe şi susţinute pentru a stabili forţat un anumit curs (în favoarea sau în defavoarea statului în cauză).

Prin prisma celor enunţate anterior, mi-am propus să evidenţiez în ce măsură leul (ca monedă naţională) mai reprezintă un instrument viabil şi reprezentativ pentru economia românească. Aceasta deoarece, situaţia actuală ne determină să credem că BNR ignoră voit nevoia de reglementare a regimului euro în ţara noastră; în absenţa unei politici tranşante privind raporturile dintre leu şi euro apar anumite probleme la care ar trebui să ne uităm mai în detaliu.

În primul rând se impune a fi analizat rolul monedei naţionale şi al monedei de referinţă (euro) în derularea tranzacţiilor comerciale interne. Marea majoritate a relaţiilor comerciale interne au preluat euro ca monedă de referinţă. Astfel, preţul combustibililor, preţul produselor alimentare sau nealimentare, tarifele aferente utilităţilor casnice, tarifele serviciilor telefonice etc. variază în funcţie de cursul “oficial” leu/euro. Problema se acutizează în condiţiile în care cursul oficial nu este nici pe departe un curs real, purtând încă amprenta intervenţiilor BNR-ului. Situaţia se concretizează în practicarea unui curs valutar favorabil pentru furnizorii de servicii, bunuri de consum, curent, gaz, apă etc. (permiţându-le acestora să crească preţurile ori de câte ori leul pierde în faţa monedei europene, dar neobligându-i să diminueze preţurile atunci când leul câştigă în faţa monedei europene). Astfel, am putea afirma că stabilirea cursului se “mută” de la bursa de valori pe piaţa tranzacţiilor comerciale interne; mai mult, prin stabilirea preţurilor pe baza cursului leu/euro (deşi plăţile se realizează în lei), costurile aferente fluctuaţiilor valutare (incluzând riscurile valutare) sunt transferate în buzunarul românului (pentru simplul fapt că este consumator final al unor produse achiziţionate de pe piaţa internă, dar al căror preţ este stabilit în funcţie de euro).

În al doilea rând, trebuie puse în balanţă avantajele şi dezavantajele creditării în monedă străină şi măsura în care această creditare este manevrată (prin reglementări specifice) de o aşa manieră încât să susţină economia românească (creditare derulată –"culmea!" - aproape în totalitate prin bănci cu capital străin). La o analiză atentă se observă că situaţia actuală scurtcircuitează leul în comerţul exterior, făcând ca euro anterior împrumutaţi să fie imediat transferaţi în străinătate pentru plata importurilor. Dacă importurile şi împrumuturile s-ar derula în monedă naţională, datorită deficitului comercial cronic al ţării, leul ar fi supus unei deprecieri considerabile, fără intervenţia BNR-ului sau a altor institute bancare. Deoarece deficitul comercial este finanţat în monedă străină, leul este exclus de la acest circuit (limitându-se doar la un circuit închis, parţial, în ţară); situaţia se traduce într-un scenariu deloc favorizant pentru economia românească: venituri exprimate şi încasate în lei, consum în baza unor preţuri stabilite prin raportare la euro.

Logica acestor practici este peremptorie: o depreciere a leului ar îngreuna activitatea monopolistă a furnizorilor (de bunuri sau servicii); apoi, prin decuplarea comerţului exterior de leu, cursul de schimb este unul ţinut artificial la un nivel “politic”.

Germania, Franţa, Elveţia, Austria sunt doar câteva exemple de ţări care au limitat creditarea exclusiv la moneda proprie. România de ce nu a urmat exemplul acestora? Politică a BNR-ului a servit intereselor naţionale sau intereselor bancherilor străini?

O conversie în monedă naţională a tuturor creditelor contractate anterior în euro (conversie realizată în baza unei reglementări oficiale şi la nivelul cursului manipulat politic) şi interzicerea creditării în euro ar avea doar efecte pozitive pentru România.

În fond, problema diferenţei între dobânda nominală aferentă creditelor contractare în euro şi dobânda aferentă creditelor contractare în lei pare a fi doar un miraj. Mult mai importantă este dobânda reală care, pentru creditele contractate în euro, este chiar mai mare decât în cazul creditelor contractate în lei. Din păcate atenţia consumatorului este focalizată doar asupra dobânzii nominale.

Având în centrul discuţiei rata dobânzii, se impune a fi apreciată politică BNR privind rata dobânzii. Deşi s-au trasat linii directoare privind evoluţia şi nivelul ratei dobânzii, acestea au rămas doar pe hârtie deoarece creditarea internă s-a realizat tot după propriul interes al băncilor comerciale. Dincolo de nivelul de referinţă al ratei dobânzii stabilit de BNR, acestea şi-au impus comisioane care să le asigure câştiguri mai mult decât îndestulătoare. Astfel, efortul BNR-ului de a impune o rata a dobânzii care să asigure o refinanţare rezonabilă (atât a economiei, cât şi a populaţiei) a fost spulberat de băncile comerciale. Deşi tardiv, ne putem întreba cui i se poate imputa această situaţie (BNR-ului, băncilor comerciale sau solicitantului de credite care a preferat un credit în monedă străină pentru simplul fapt că i s-a părut mai ieftin la prima vedere); fireşte, BNR-ului deoarece nu a luat toate măsurile necesare în zona sa de influenţa; băncile comerciale nu au făcut decât să speculeze carenţa de reglementare a autorităţii monetare; solicitanţii de credite, presaţi de nevoia acută de finanţare, nu pot avea o gândire atât de complexă încât să conştientizeze dezavantajele creditării în monedă străină a economiei naţionale şi să pună mai presus de interesul propriu interesul naţional.

Un alt factor problematic, deşi are o rezonanţă economică mult mai mică, este că “scurtcircuitarea” leului duce şi la o diminuare a venitului de seigniorage deoarece creditele sunt în monedă străină, şi nu în lei.

Pentru o înţelegere mai facilă a situaţiei propun următoarea substituţie: ce s-ar mai întâmpla dacă toţi fumătorii din România ar consumă doar produse aduse din afară ţării?; logic, aceştia ar deveni plătitori de accize pentru un alt stat, iar statul român n-ar mai încasa venituri pe seama acestui instrument fiscal; din fericire, în domeniul fiscal se pare că decidenţii au fost mai “patrioţi”.

Revenind la aspectul care ne preocupă, aş putea spune chiar că însăşi BNR se privează singură de controlul propriei monede, tolerând un astfel de statut preferenţial în propria sferă de influenţă.

Asumarea unui obiectiv (definit generic “ţintirea inflaţiei”) nu este suficientă dacă nu se iau toate măsurile colaterale absolut indispensabile pentru atingerea obiectivului respectiv. La ce foloseşte României menţinerea ratei inflaţiei la un anumit nivel dacă economia este practic ruinată. Revenind la preambulul articolului, se naşte firesc întrebarea: de ce BNR vrea să susţină artificial moneda naţională, fără a o cupla de economia românească?

Oricine poate să aprecieze măsura în care s-a realizat obiectivul BNR ştiind că volumul creditelor nu a putut fi controlat (supraîndatorarea subjugându-ne financiar şi economic); nu există reglementări clare (eventual limitări) în ceea ce priveşte moneda de creditare (băncile străine oferind necontrolat credite preponderent în monedă străină pentru a fi în propriul lor avantaj, favorizând supraîndatorarea); rata dobânzii a favorizat supracreditarea şi a descurajat economisirea (departe de a fi în acord cu nevoia de refinanţare a economiei). Mai mult, acum câţiva ani BNR anunţa renunţarea la a mai sprijini cursul leului; deprecierea bruscă a leului a rămas adânc imprimată în agoniseala întreprinzătorilor, dar şi a românului de rând; pentru a stabiliza cursul a fost necesară reintervenţia BNR-ului. Şi astăzi leul este “protejat” de BNR (în sensul că este menţinut la un curs artificial), departe de a fi în acord cu starea economiei româneşti. Faţă de cele arătate, apreciem că asumarea obiectivului de ţintire a inflaţiei de către BNR ar fi trebuit corelat cu un nivel minim de creştere economică, aceasta deoarece obiectivele politicilor macroeconomice nu trebuie văzute individual, ci într-o interdependenţă firească; privind doar în “curtea” BNR-ului, marea majoritate a observatorilor sunt tentaţi să elogieze meritele acestei instituţii, dar privind economia românească în ansamblu puţini sunt cei care au curajul să-i impute nerealizările şi să-i aloce partea sa de vină.

Revenind la soluţia anterior sugerată - poate una dintre cele mai avantajoase (pe care o considerăm o posibilă alternativă de depăşire a crizei în care se tot adânceşte România), o politică exclusivistă de creditare în lei ar duce în condiţiile deficitului comercial la o depreciere a leului, ceea ce ar afecta piaţa valutară şi ar îngreuna activitatea băncilor străine în ţară, obligându-le să suporte costuri suplimentare în eventualitatea unei creditări abuzive a populaţiei; acestea (băncile străine) ar putea fi puse chiar în situaţia de a interveni pe piaţa valutară pentru a sprijini leul tocmai pentru a asigura amortizarea împrumuturilor la un curs favorabil. Atunci când sugerăm o asemenea practică nu ne bazăm doar pe supoziţii logice şi deducţii fireşti, ci avem în vedere şi experienţa altor ţări care au reuşit să se “salveze prin inflaţie”. Atât timp cât perspectivele integrării României în UEM se îndepărtează odată cu adâncirea crizei, nu înţelegem de ce această soluţie nu a fost pusă deloc în discuţie de către decidenţi. O tergiversare a problemei nu face decât să acutizeze gravitatea situaţiei. În condiţiile actuale, cetăţeanului de rând i se spune că trebuie să “strângă cureaua” deoarece aceste măsuri de austeritate vor asigura ieşirea României din criză. Fals! Actuala politică nu face decât să crească şi mai mult gradul de dependenţă (economică şi financiară) faţă de exterior.

Se impune a fi analizată măsura în care capacităţile de producţie interne ar satisface cererea, care, până acum, era acoperită în cea mai mare parte prin importuri (dependenţa economică anterior menţionată). Dacă acest mecanism ar fi fost pus în valoare din timp, nu s-ar fi ajuns - poate - la situaţia actuală. Acum eficacitatea mecanismului este diminuată, impunând măsuri specifice (de exemplu, acceptarea creditării în monedă străină doar pentru investiţii şi sub nicio formă pentru nevoile de consum).

Revenind în actualitate, considerăm că priorităţile României pot fi formulate astfel: creşterea competitivităţii economice, reducerea balanţei comerciale deficitare şi asigurarea creşterii economice. Ancorarea de euro nu oferă o stabilitate monetară, ci antrenează o dependenţă de creditarea externă, creditare care vine la pachet cu bine-cunoscutele criterii de austeritate. Aceste criterii amintesc, oarecum, de timpurile ceauşiste, când tot prin raţionalizarea alimentelor şi a consumului aferent utilităţilor casnice s-a încercat, pe spinarea populaţiei, să se realizeze anumite tranzacţii externe. Astăzi, sub paravanul democraţiei, se uzitează un vocabular nou în care cuvântul “austeritate” este frecvent uzitat. Dacă în regimul comunist sacrificiul era impus (prin raţionalizarea alimentelor şi limitarea furnizării energiei electrice şi a agentului termic între anumite repere orare) astăzi măsurile de austeritate autodetermină limitarea consumului individual din raţiuni de insuficienţă a venitului (care, chiar dacă nu a fost diminuat ca o consecinţă a măsurilor de austeritate impuse, a fost considerabil afectat de nivelul sporit de fiscalitate). Cu alte cuvinte, în regimul anterior sacrificiul era cerut pentru a asigura stingerea anumitor datorii externe (în condiţiile unei balanţe comerciale rezonabile), astăzi sacrificiul este făcut pentru a asigura pata consumului (în condiţiile unui deficit comercial cronic, diminuând progresiv şansele de redresare). Tocmai această austeritate are menirea de a menţine România într-o stare de dependenţă faţă de creditele externe pentru a finanţa (culmea!) comerţul exterior. Oare acesta să fie rostul sacrificiilor ţării, respectiv, finanţarea produselor de consum străine, dezindustrializarea ţării şi devastarea agriculturii?

Analizând integrator întreaga problematică se poate lesne înţelege că nu există nicio dovadă empirică, validă, că un anumit nivel al PIB-ului sau al inflaţiei ar avea efecte favorabile pentru creşterea sau stabilitatea economică. Cifrele sterile care au fost sau sunt impuse de politicieni şi au fost şi sunt preluate ca nişte cutume fără a fi mai bine analizate.

Redresarea balanţei comerciale prin deprecierea leului ar scumpi produsele de la import, ar ieftini forţa de muncă în ţară, ar crea noi locuri de muncă, ar spori competitivitatea economică, ar atrage noi investitori şi ar avea o contribuţie favorabilă pentru dezvoltarea agriculturii româneşti (chiar dacă adepţii teoriei monetariste nu ar îmbrăţişa pe deplin acest scenariu, considerăm că este cel mai realist şi mai avantajos decât continuarea îndatorării externe).

Concluzionând, se poate spune că cea mai mare îndatorare a cetăţeanului la nivel european este un “merit considerabil” atribuit BNR-ului. Un alt “merit” îl reprezintă regimul privilegiat asigurat băncilor străine şi asigurarea de locuri de muncă în ţările care tratează România ca piaţă de desfacere. 130 de ani de existenţă şi “multă ştiinţă” subliniază deosebitele realizări ale acestei respectabile instituţii care s-a străduit mai mult să-şi construiască o imagine caracter sacrosanct. Cine se aseamănă se adună: o vizită a lui Trichet la Bucureşti şi sincerele felicitări la adresa BNR-ului nu pot decât să încânte sufletele dornice de admiraţie occidentală ale administraţiei acestei autorităţi (deşi, practic, au fost încălcate cu bună ştiinţă toate regulile de stabilitate).

Estimările privind eventualitatea intrării României în UEM sunt superflue. Oricum, actuală politică îndepărtează perspectivele de introducere a monedei unice europene, urmărind ca România să fie - în continuare - o bună piaţă de desfacere (pe spinarea populaţiei!). Toate acestea ne determină să provocăm cititorii acestui articol să răspundă la o nouă întrebare: de ce nu schimbă strategia?

Radu Golban 


Asculta Radio Frecventa Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://frecventa-sufletului.ro/

13 comentarii:

Anonim spunea...

tine cineva cont de sfaturile pe care ni le da si analizele pe care le face omul acesta?

Anonim spunea...

Foarte interesant. Am urmărit cu interes și curiozitate emisiunea de la Realitatea TV ,,Jocuri de putere,, cu două zile înainte de Paște. S-au spus lucruri deosebit de interesante acolo.

Tepes. Vlad Tepes spunea...

Mugurele, sa nu te grabesti, eu tot aici voi fi!

cristi spunea...

Acest OM imi place din ce in ce mai mult. de 15 ani cel putin tot repet printre cunoscuti ca adevaratul gropar al Romaniei este ISARESCU!
Unii au demostrat stiintific. Sunt aceleasi argumente pe care le scrie acest patriot roman!
Este vanzatorul de tara perfect si manipulatorul total. Il impinge pe adormitul ala de Vasilescu in fata (domne, astia lucreaza pana la extinctie la locul ala de munca...nu se pensioneaza, nu se mai odihnesc, ce...acu' injur una).
Stiti cat au evaporat astia cu figurile lor bancare, pe care unii mai sarantoci le si ii lauda, 600 miliarde!!!!Euro, nene...
Ar trebui condamnati la 1200 de ani de galere.De, dar nu poti, ei mi.s membrii cluburilor de homosexuali de la Roma, Viena, Tumbuctu,si mai stiu eu ce cluburi. Mi.s salvatorii neamului...alo, desteptarea...chiar va meritati soarta de orbi ce sunteti.Cum sa aiba individul asta incredere de 50%???
Va pun cateva intrebari, al caror raspuns corect va indica vinovatul situatiei noastre.
1.De ce trebuia devalorizat leul in 1992 (parca asta e anul, nu mai tin minte exact)?
2.De ce s.au privatizat toate bancile romanesti (in afara de una, dar atunci nu era banca), mai ales cele comerciale?
3. De ce era sa cada tot sistemul bancar din Romania in 1997? Daca nu ajuta cineva BCR.ul cu bani ches (nu va spun cine si nici cu cat) sistemul bancar ar fi fost o amintire.
4. Cine e etern in cea mai mare functie din stat?(este cea mai mare, voi nu va dati seama!)
5. De ce cand tapul a vrut sa.l schimbe din functie au aparut doi congessmeni americani, Itic si Strul, sa.l repuna in functie?
6. Cine a avut rolul principal in "privatizarea" industriei? (a dat bani la toti ghertoii sa cumpere si sa "omoare").
Sunt langa Domnul Golban, cu sufletul si inima...deocamdata.

Anonim spunea...

Adevarul ca cei care detin bancile, detin puterea. mai precis cine detine aurul, detine puterea, ,deoarece bancnotele au doar o antena perfida numita cip. pictogramele de pe hartii se pot schimba oricand in functie de inflatie. mai mult, banii cash, mai precis cipurile perfide inserate in bancnote sunt urmarite oriunde in lume. ,,urmareste banii,, este un slogan foarte cunoscut. de fapt cipurile sunt doar niste nr in severe. la fel si noi oamenii suntem considerati niste animale economice, niste nr, respectiv codurile numerice personale. orice cetatean european sau grec sau cipriot sau roman , nu conteaza nationalitatea, are dosarelul ( fisierul ) lui in memoriile calculatoarelor de la Bruxelles, incepand cu locul si data nasterii. mai mult orice internaut are profilul psihologic actualizat in functie de paginile web vizitate. mai mult se incearca, ca intreaga minte umana sa fie cartografiata in scopul controlului total. ceva similar ca in filmul ,,minority report,,. daca cineva merge la un rmn respectiv rezonanta magnetica sunt descifrate cu usurinta intentiile sale. din nefericire pentru romani, un roman , Valentin Dragoi, a castigat un premiu consistent de la A.W.A.R.D.S. fiind unul dintre cei care a calculat multi algoritmi matematici dupa care functioneaza mintea umana. Unii le zic sabloane de gandire, ideosincrazii, stereotipuri sau conformism. de exemplu e roman de al nostru sau echipa noastra e cea mai tare din parcare sau el nu este ortodox de al nostru. Ingrijorator este ca aurul romanesc este exportat cu usurinta sub patronajul B.N.R. - ului. este exportat cu usurinta si nosalanta. Recent d-l Mugur Isarescu a afirmat ca atunci cand Romania a avut mai mult de 200 tone aur, a fost greu pentru romani, ca in 1939. enuntul eliptic este foarte sugestiv. Presedintele Venezuelei , cel care a avut pretentia sa fie returnat aurul in tara lui , a avut o moarte tragica si relativ rapida. Banca federala americana , tiparnita de dolari inflationisti, bani fara acoperire in aur, este o banca particulara, nu de stat. Deoarece afacerile de petrol sunt tranzactionate in dolari, la pibul american contribuie chiar si China, cea care a cumparat o multime de bonuri de tezaur de la trezoreria americana, cu marfa ieftina chinezeasca. Germania vrea sa fie returnat in tara aurul ei, dar a fost intarziata in initiativa sa. Ce fericire pentru Angela Merkel. Nu va fi in timpul mandatului ei.
Dar asta cu aurul nu este chiar atat de tragica, aurul nu poate fi mancat. Tragic este faptul ca din avioane sunt imprastiate toxine industriale , numite CHEMITRAILS. Acestea afecteaza culturile agricole si animalele pe teritorii foarte mari, la nivel de regiuni si chiar de tari. cum a fost cu norul radioactiv de la Cernobil. Am vorbit cu o jurista foarte cunoscatoare a legilor care m-a intrebat iritata de ce nu merg la politie sau la autoritati. Au incercat si fermieri americani, a fost raspunsul meu. fara succes. Autoritatile i-au zis ca nu sunt informati despre otravurile difuzate de avioane. Desi aveau si analizele chimice din mostre recoltate din solurile fermelor lor. Din nefericire jocurile sunt facute. Asistam neputinciosi la programele de eugenie si reducere a populatiilor ca in Trilogie antica regizata de Andrei Blaier. Suntem si spectatori si actori la disparitia noastra ca specie terestra. Sau la reducerea populatiei la aproximativ 700 milioane de fiinte umane asa cum este scris pe pupitrele sculptate de la Elbery County statul american Georgia. SEbastian

Anonim spunea...

Domnule RADU GOLBAN continuati sa luptati si sa scoateti la lumina marsaviile conducerii actuale a BNR.Felicitari!

Unknown spunea...

Sistemul bancar a fost si va fi un instrument de dominatie decisa de niste persoane care distruge si omoara legal pe cei mai oprimati si nepregatiti acestui sistem neintales de nimeni deoarece este fabricat voluntar sa nu intalegi nimic.Razboile milenare produceau mult singe si ura intre popoare care se aveau ca scop sa fure pe cel mai slab.La ora actuala sute de milioane sint distrusi economic si nu se observa nimic.Un razboi ascuns curat,dar murdar pentru cei care intaleg si nu au posibilitatea sa strige oameni buni dusmani stau la birouri luxoase si omora zilnic legal zeci de mii de persoane fara
sa se observe de ceilalti spalati la creier.

Anonim spunea...

bravo D-lui Radu Golban. Un Om ce are curajul si indrazneala sa scrie adevarul despre cel mai influent personaj in Romania, guvernatorul B.N.R.

Anonim spunea...

Bine mai Cristi mai, asa vorbesti tu de mai marii nostri? Si cand zic asta adu-ti aminte de cum vorbea Toma Caragiu in renumitele BD-uri; ar mai fi bun un BD la munte si la mare, dar cine-l joaca pe Toma Caragiu?

cristi spunea...

Anonim...ora12.24, stii tu ceva.
Totusi eu vorbesc de micii nostri, adica aia mici mici si negri la suflet, nu micii pentru care da si lupta cu UE.
Cum vorbea BD?

ile spunea...

Filozoful:Ce intelegi prin a fi bogat? Bostangiul:A avea multi bani....F:...Astfel bogatia consta in pamint si in munca.Poporul cel mai bogat si mai fericit e acela care cultiva cu cea mai mare rivna pamintul cel mai bun iar darul cel mai frumos pe care dumnezeu l-a facut omului este nevoia de a munci...F:Cum aveti bani pentru a trimite o suta de mii de oameni sa se omoare si nu aveti pentru a face sa traiasca zece mii?Bostangiul:Nu este acelasi lucru:costa mult mai putin sa trimiti un cetatean la moarte decit sa-l pui sa sculpteze marmura>
.. Ce este impozitul? O anumita cantitate de griu,de animale de produse pe care posesorii paminturilor o datoreaza celor care nu au.Banii nu sint decit reprezentarea acestor produse.Impozitul nu trebuie deci aplicat decit celor bogati,nu-i puteti cere saracului o parte din piinea pe care o cistiga sau din laptele pe care pieptul femeii sale il da copilului.Nu asupra saracului,a lucratorului,trebuie impusa o taxa trebuie ca punindu-l la munca sa-l lasi sa spere ca va putea fi intr-o zi,atit de fericit,incit sa plateasca taxe...A schimba pretul monedelor insemna a crea moneda falsa;a raspindi mai multa hirtie de credit decit o impun masa si circulatia banilor si a produselor inseamna, de asemenea a crea moneda falsa. VOLTAIRE
Omenirea este condusa de BOSTANGII.Dialog intre Marc Aureliu si un franciscan tot imaginat de VOLTAIRE.''MA:Ce este teologia, va rog?F:Este...MA:Respect poruncile eterne:stiu ca nu trebuie sa murmur impotriva destinului;admir vremelnicia lucrurilor omenesti;dar de vreme ce totul se scimba,de vreme ce imperiul roman a cazut inseamna ca si franciscanilor le poate veni rindul.F:Va excomunic si ma duc la utrenie.MA:Iar eu ma voi intoarce linga Fiinta Fiintelor." Amuzante gindurile marelui om, si dialogurile create,ca de exemplu dialogul acesta intre doua entitati pe care le despart 1600 de ani si o gramada de alte lucruri. Eu imi inchipui alte personalitati ale lumii antice, cum ne-ar vedea ei inconjurati de lucruri necunoscute lor si cu care noi ne mindrimca sint cuceriri ale spiritului uman insetat de glorie si calarit de orgoliu.Insa pentru TITANI omenirea nu a evoluat ci a devenit mult mai mica si indoielnica in ciuda faptului ca si-a sporit numarul si bunurile materiale. Asa a vrut fratele geaman al nostru insa nu cel bun.
Sa nu credeti ca la 1750 nestiind ce este sistemul bancar aveau o viata searbada,filozofi erau, si in imperiul roman oameni de calitate erau si ar fi inteles schemele lui isarescu in toata falsitatea lor. Principalul este sa mai pastram citiva simtul realitatii, sa ma lase cu convertirea leu-euro,problema este ca omul pierde pamintul nu vrea sa-l mai munceasca insa ar vrea sa manince, sa aiba lucruri de care nu are neaparat nevoie. Sintem sub ochii astrelor, si urmariti de miile de ochi ale copacilor si riurilor Romaniei si chiar daca inconstientii vor taia toate padurile sa le vinda starinilor, vor ramine firele de iarba sa ne judece si sa ne pedepseasca pentru inconstienta>Atunci tot esafodajul bancar din intreaga lume, nu va mai sustine pe nimeni si se va sparge in cele patru zari,ca un balon de spuma ce este. Va fi destul de rau pentru toti insa trebuie sa intelegm ce este cu adevarat important pentru omenire. Sa-l chemam pe Volataire sa mai chemam si pe altii...Limbricul de Isarescu chiar nu conteaza in soarta umanitatii.

Anonim spunea...

Avea Toma Caragiu un fel de a se exprima in Brigada Diversa (BD), mai asa, mai de genu'; 'pai bine ma baiatule,...." - exprima comic si subtil o oaresce critica la adresa unui anumit sistem.... foarte subtil si in gestica (nu mai spun de cei trei; Puiu, Dem si Jean); daca-ti aduci aminte si sketch-ul cu Elefantu, Vrabiuta si Bursucul...

Anonim spunea...

aurul e un metal la fel de ordinar,dar prin restrictionarea comertului cu acesta l-a facut sa fie scump.nu cine detine aurul e tare,ci cel ce detine informatii.si sunt la fel de scumpe ca acest metal ordinar.se moare mai mult pentru informatii decat pentru aur.diamantele sunt de asemenea in cantitati uriase pe terra,dar este scump pt ca cei care controleaza comertul cu diamante le arde ca sa fie rar,deci scump.si se moare si pentru acesta.constructiile de case sunt strict controlate.nu se vrea ca omul sa detina o casa a lui,ci mai degraba sa fie chirias,asa devine ascultator ca o oaie proasta la munca pe un salariu de sclav dobitoc.asta este cauza pentru care toate sunt scumpe,pentru ca totul este controlat si restrictionat,nu pentru ca nu se poate,ca nu sunt resurse ,ci pt ca asa vrea o casta de putori sus pusa.resurse pe glob sunt sa suporte de sapte ori populatia existenta.dar:daca e putin e scump.daca este scump cere supunere.aici vine media din spatele aceste caste cu mii de reclame privind bunastarea iluzorie pe care ti-o baga pe gat daca te supui:toale,masini,frumusete artificiala---vezi industria de infrumusetare,care baga raca in femei si le transforma in niste diavolite si pe barbati in niste diavoli necumpatati ca-i domina nevoia absurda de vagine date cu farduri---o manipulare mondiala fara precedent,exersata de vreo doua mii de ani.a inceput dupa ce s-a hotarat uciderea lui HRISTOS,care prin ce a facut le-ar fi zadarnicit planul mizerabil de a supune popoare si resurse in numele unui drept pe care prin parsivenie si siretlic l-au pus in aplicare.sunteti mintiti cu totii:imparati,filosofi,sfinti,martiri,mucenici,oameni simpli si dobitoci.peste toti acestia printre care ma numar si eu domina o casta de bancheri odiosi,imputiti,nespalati si criminali.ei tin oamenii in razboaie,le finanteaza si dau vina pe altii:acum este randul lumii musulmane ca pe noi crestinii deja ne-au indobitocit.ne-au ramas doar rugaciunea si rabdarea