sâmbătă, 8 iunie 2013

EXCEPTONAL: un jurnalist rus scrie în mod corect și în premieră despre TEZAURUL ROMANIEI la MOSCOVA!


FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:

AURUL ROMÂNESC

(….) Aşadar, despre ce alegere a grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)

Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.

De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.

Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binelui şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate: politica ţărilor mici este o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.

În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt, îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor Unite ale Americii.

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.
Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) : 2 miliarde 800 milioane de dolari.

“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.
În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de 7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducre a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțki, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română. Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.
Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti, am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur. Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reiese clar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.

Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua - ultima – treaptă a Iadului: pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârteca capetele.

Pentru orice creștin nu există o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la Pussy Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”. De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii. Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa, e aşa, un fleac , „o chestiune istorică”.

NOTĂ: Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.

Material primit pe e-mail

8 comentarii:

Anonim spunea...

Un singur lucru imi vine in minte : Cinste ș'Omenie si e rar intalnita la popoarele expansioniste,dar se pare ca mai sunt oameni pe lumea asta...in cazul lui credca firea sa buna s-a impletit cu cultura si a ajuns aici.

Olga Constantin spunea...

Sursa este aici, iar articolul (publicat atât în versiunea rusă, cât și în cea română) a apărut în octombrie 2012.
http://victoralexeev.wordpress.com/2012/10/09/exceptional-un-jurnalist-rus-scrie-corect-si-in-premiera-despre-tezaurul-romaniei-la-moscova-serghei-golubitki-aurul-romanesc-in-limba-rusa-%D1%80%D1%83%D0%BC%D1%8B%D0%BD%D1%81%D0%BA%D0%BE/

Anonim spunea...

Mai e un tezaur despre care nu se vorbeste. E comedie!

PAPDAN spunea...

DRAGII MEI , PACE VOUA SI MIE ! SU8PRAVIETUITI SI SPERATI CACI ACESTIA SUNT PRIMII PASI AZI UN RUS ,IERI POSTA FRANCEZA CARE A EDITAT TIMBRE CU HARTA ROMANIEI MARI ,IAR MAINE VOM VEDEA CE NE VA PREGATI DUMNEZEU ,PENTRU CA 2 0 1 3 ESTE ANUL NASTERII UNEI LUMI NOI FARA PACAT SI EA INCEPE CU ROMANIA ! ! !

Anonim spunea...

Ar trebui nominalizati acei "specialisti" pentru ca multi sa-si readuca aminte si sa constientizeze!
ACESTE FAPTE NU TREBUIESC UITATE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Anonim spunea...


| 1) Tarul a abdicat. la 15 MARTIE 1917 avem primul guven provizoriu LVOV si apoi Kerenski. Intrebarea este, de ce Romania a ccontinuat sa trimita si a doua transa a tezaurului in conditiile in care Tarul abdicase iar in Rusia era destul de clar ce va urma?!
2) Numiti ministrul de finante din periaoda respectiva care s-a ocupat de cel de -al doilea transport catre Rusia. Exista si varianta Anglia dar! Nu s -a dorit plata asigurarii (S-a motivat ca era prea mare)si asa am dat tot gratis. Un singur preot al unei manastiri din Moldova nu s-a supus si n-a dorit sa trimita odoarele la Rusi. Si bine a facut, pentru ca au fost singurele care s-au pastrat in tara.
3) Ca un paradox acel ministru de finante roman din perioada respectiva(devenit min.de externe) ii baga pe rusi in anii"30 in Liga Natiunilor Unite. Nu este curios? doresc comentarii pertinente. Si ca un ultim paradox! De ce Carol al II lea in momentul in care a aflat ca este tradator de neam si tara a ales doar ca modalitate de raspuns exilul acelui personaj?! Astazi are statui si strazi cu numele lui in fiecare oras. Am uitat sa precizez ca era si mason.

Anonim spunea...

Totuși bunul simț încă nu a dispărut complet în Rusia. Am găsit și articolul în original: http://i-business.ru/blogs/23309 Printre comentarii, autorul răspunde unui cititor că chestiunea tezaurului ”este complicată. Prin anii 60 la una din întâlnirile pe tema tezaurului, Brejnev i-a zis-o direct lui Ceașescu: ”ce ai Coliță, de ce te agiți? În primul rând la Moscova a ajuns doar un tren, iar al doilea, chipurile a venit, dar imediat s-a și pierdut, deoarece a fost trimis fie că laTambov, fie undeva prin Siberia (chipurile: aici citim, iar aici nu citim! ai grijă, fraierule, la mâini!), iar acolo a și dispărut cu toate bunurile - înțelegi și tu, revoluția (bolșevică), războiul civil, una alta. Și în al doilea rând, voi românilor, cât ne datorați contribuții pentru al doilea război (mondial)?! Da-da! Nu ați plătit, deci nu mai faceți valuri.”
Scheme clasice banditești: luăm cu împrumut, tragem de timp, căutăm o scuză, apoi găsim alt motiv și sub această surdină nu înapoiem nimic, ba chair mai demonstrăm, că creditorul a rămas dator. Astfel hoții (șmenarii) au acționat în anii 17 și în 90. Aceeași școală, aceiași profesori. Mama-Odesa, norocul hoțului.”(..”Одесса-мама, шмохен тоц:
.”*)
*este o expresie, în jargonul hoților, când e vorba de un moment prielnic pentru a da o super-spargere.

Anonim spunea...

visam aici dar realitatea este alta , dovada vie nu doar vb atunci putem crede intradevar , un prim pas a fost facut ..