luni, 2 septembrie 2013

5.000 de oameni au protestat aseară în București pentru Roșia Montană. Am fost acolo...


România se trezește! Deși lumea este încă în vacanță, deși a fost o zi de duminică foarte caldă, aproximativ 5.000 de oameni au reușit să se adune ieri în București pentru a apăra Roșia Montană și România de cei care nu se sfiesc să ne trădeze interesele. 

Majoritatea tineri, majoritatea pe deplin conștienți de consecințele avizării abuzive a exploatării de la Roșia Montană, protestatarii au iesit în stradă hotărâți să învingă un sistem corupt, asistat de o presă centrală vândută... Privindu-i, speranța într-un viitor mai bun, mai demn, a prins mai mult contur. Acești oameni reprezintă cealaltă Românie, cea care mai are un suflet, cea căreia îi pasă, acea Românie curajoază capabilă de sacrificiu pentru un ideal înalt.

REPORTAJ NECENZURAT REALIZAT DE DANIEL ROXIN și NAȘUL TV:





Împreună cu actrița Daniela Nane

Dacă la început lumea s-a adunat la Universitate, la ora 20:00 s-a pornit în marș spre Palatul Victoria unde s-au strâns aproximativ 4.000 de oameni. La ora 21:30 coloana de manifestanți s-a întors la Universitate, mai numeroasă (probabil vreo 5.000 de persoane) și a blocat o parte din bulevardul Magheru, așezându-se direct pe caldarâm. Acum, la ora 01:00 dimineața, când scriu acest articol, încă sunt peste 1.000 de oameni care protestează... Sunt hotărâți să stea până mâine dimineață!


Ce anume vor? Păi, nu vor să mai fie trădați de acești politicieni mizerabili care conduc sau au condus România! Ce anume cred? Păi, nu cred deloc că 4 sau 6 % redevență pentru statul român din toată această afacere este ÎN INTERES NAȚIONAL (ce tupeu au politicienii să pretindă asata!!!). Cât preț pun pe ce zic guvernanții? Păi, nu dau doi bani pe asigurările acestora că exploatarea cu cianuri a aurului de la Roșia Montană sau exploatarea gazelor de șist prin metoda hidraulică este fără pericole, că nu vor fi consecințe ecologice dezastruoase. 


Iată, deci, că România se trezește! Astăzi, luni, 02 septembrie, sunteți din nou așteptați la Universitate ca să apărați Roșia Montană și România. Dacă nu ați putut veni ieri, faceți-o astăzi. Această țară are nevoie de toți cei care mai un suflet de român! 

Daniel Roxin

P.S. Aseară am realizat și un reportaj video la fața locului. El va fi transmis de Nașul Tv și va fi postat și pe internet...

19 comentarii:

Armand spunea...

Există și imagini ale ”bunăvoinței” cu care sunt tratați cei care doresc o informare corectă !!! Căutați pe youtube ”Minerii RMGC din Comisia Parlamentară UNESCO - necenzurat”.La fel ca în ”epoca” anterioară, când ”oamenii muncii” erau convocați la adunări, și țiganii (ca masă de manevră) sunt aduși pentru a-și ”spune” punctul de vedere.

http://www.youtube.com/watch?v=p43fV0UcYIw

Anonim spunea...

Ma mira destul de mult de unde a aparut acest cuconet, adica de unde aceasta aproape ura impotriva manifestantilor din partea unor asa-zise prezentatoare de stiri din generatia voastra. Daca ma gandesc ca sunt neamurile astora, fie recrutate dupa chipul si asemanarea lor, nu ma mai mira. Oricum, lumea se pregateste sa iasa in strada masiv iar astia isi clameaza victoria cu cresterea redeventei de la 4 la 6%, te apuca rasul, oamenii astia nu inteleg nimic, sunt rupti de orice realitate. M-am uitat cu atentie la jandarmi, se pare ca inteleg mai mult, inclusiv ca e si aurul lor. Sau poate se gandesc la ce ii asteapta, care din ei va fi pus pe urmatoarea lista de disponibilizati . In ce ritm dau firmele faliment... e limpede, mai devreme sau ai tarziu. Ca sa conduci o institutie, un minister ai nevoie de ani de experienta, de un potential intelectual peste medie, de o judecata limpede... Stiu ce vorbesc, eram student si am facut doi ani de practica in vremea raposatului, am venit in contact cu sefi, trebuie sa recunosc ca profesional stiau bine cu ce se "mananca".

Anonim spunea...

INTREBARE: Cine este proprietarul aurului si celorlalte minerale de la Rosia Montana? Locuitorii din zona? Basescu? Ponta? Guvernul? Parlamentul? Totul se rezuma la o PROBLEMA DE PROPRIETATE! Raspunsul corect este: POPORUL ROMAN ESTE PROPRIETARUL DE DREPT. Punct! Guvernul este doar administrator al economiei iar administratorul nu are dreptul de a vinde proprietatea poporului. Nici nu mai este nevoie sa ajungem la problema cianurilor - proprietarii aurului suntem noi si orice intelegere faccuta peste capul nostru este nula de drept si orice manarie a oricarui guvern trebuie sa se termine pentru toti membrii sai cu trimiterea dupa gratii. POPORUL ESTE SUVERAN SI PROPRIETAR PESTE TOATE BOGATIILE SOLULUI SI SUBSOLULUI! Asta este esenta problemei. Daca cei din Rosia Montana vor locuri de munca sa-si infiinteze o companie de minerit si sa exploateze aurul la tarnacop si harlet. Nu este nevoie de cianuri. daca va uitati in filmele americane puteti observa ca sunt si alte metode. oricum la RM aurul se gaseste in filoane groase cat mana. Cu metoda lopata si harlet precum si prin cernerea in jet de apa au locuri de munca pe vreo 200 ani si nu vor polua nici mediul.

Anonim spunea...

Dragilor ,haloo!!!!MINCIUNI! NU NE I-A NIMENI AURUL =vine RESETAREA GLOBALA ==EVENIMENT!!!nu stiitiiiii la PORCARIA DE TV cu informatii care sa ne domine cu frica in continuare ===steag fals ,indiferent nu promovati frica n-o lasati sa va atinga inima de roman .Acest pamant este magic [DA!cu acesti guvernanti ,cine va pune sa va uitati la minciuni care uite ne-a condus viata ]si haideti dragi inimi frumoase sa promovam in inimile noastre '''NOI''' UNUL CU ALTUL :PACE ,IUBIRE,DRAGOSTE SI INTELEGERE ,POZITIV IMPREUNA SE POATE SA FIM UNUL si nimeni nu ne face fata la puterea PACII din inimile noastre de romani .SA nu ne mai jicnim si scos ochii noi astia care zic EI ca suntem mici ,noi suntem puterea .Maine se pot intampla lucruri ,aveti incredere [stiiuuuu,,...]/sait VERITAS GALACTIC SWEDEN .Pace si LUMINA .CORA.

Gabriel Scarlat spunea...

Rosia Montana a fost este si trebuie sa ramana a romanilor.Nimeni nu poate trece peste vointa poporului.Guvernul Romaniei trebuie sa inteleaga ca asa cum a fost ales, la fel poate fi demis.

Anonim spunea...

Din punct de vedere LEGAL, ideea de BAZA e ca aurul din (muntii din) Romania e AL NOSTRU, al poporului si NU al altor tari si nici al guvernului! 
Guvernul e platit de noi (de popor!), ca sa administreze acest bun al nostru/poporului, in numele si folosul nostru(!), al poporului.
POPORUL (deci PROPRIETARUL! acestui aur), NU VREA sa il dea strainilor! Asta e CLAR!
Guvernul, pe care noi il platim sa ne reprezinte interesele, ne-a tradat, si platiti de dusmani, reprezinta acum interesele ALTOR tari/popoare, fapt care automat ANULEAZA d.p.d.v. LEGAL functia lui de reprezentare a poporului roman si odata cu ea si puterea politica pe care au primit-o (de la noi!), cand le-am dat aceasta functie/insarcinare.
CONCLUZIA e ca guvernul actual al Romaniei e ILEGAL si trebuie dat jos imediat fiindca incompetenta, lasitatea si coruptia lui, i-au facut pe guvernanti sa uite ca ei NU SUNT STAPANII ;) poporului, ci SLUJITORII lui(!), iar cand slujitorii nu isi fac datoria conform dorintelor stapanilor, stapanii ii poate da imediat afara fara drept de apel, eventual cu extrem prejudiciu daca e necesar! 

Luati exemplu de la altii..
http://www.globalpost.com/dispatch/news/regions/europe/130814/bulgaria-protesters-vow-to-bring-down-government

votant de bucuresti spunea...

Redeventa este de 6%. CIne a evaluat cat va coasta refacerea dezastrului lasat in uram de exploatatorii care vor pleca cu 94%? Cat ar costa refacerea satului distrus deja, acoperit de cianura, deasupra careia numai turla bisericii mai acuza? Daca tezaurul trimis in Rusia in timpul primului razboi mondial s-a pierdut, daca BNR a scos din tara si tezaurul actal al tari, tezaurul Apusenilor si ai Muntilor Metaliferi trebuie sa ramana in tara, al romanilor al copiilor lor in veac. Domnilor, nu toate sunt de vazare. Interesle unori companii private nu reprezinta interes national. pentru romani interesul national este pastrarea minelor din Apuseni in patrimoniul statului roman si exploatarea lui de catre romani, cu mijloace romanseti, in folosul poporului roman.

Mary S spunea...

Eu doar nu pot sa inteleg cum nimeni nu vorbeste despre putinul comision de 6% ce va primi Romania pt un munte de aur. Aceast zacamant este o avutie imensas. Daca tot va fi extras, macar faceti-l pt beneficiul tarii, nu a unor persoane murdare is corupte. Probabil un slit corect ar fi ca tara sa ramana cu cel putin 75% din aurul extras.

cristina spunea...

Impactul asupra mediului, ceea ce se omite cu buna stiinta a se face cunoscut:

https://www.youtube.com/watch?v=Bz3F71z0atU

https://www.youtube.com/watch?v=uO7iTyHBp-4

Anonim spunea...

e clar ca trebuie sa fi dus cu pluta ca sa dai aurul pe mana altora, macar si pt faptul ca ti-e practic imposibil sa monitorizezi daca altii iti platesc redeventele corect. Hai sa nu mai fim copii, ce drak! Iar chestia cu "vrem locuri de munca" trebuie sa fi cretin ca sa musti. Daca s=ar face o fabrica de conserve si n-ar mai fi nevoie de locuri de munca, si nici n-ar mai crapa rosienii de cancer etc.

Anonim spunea...

ia uitati-va cu atentie dupa alte exploatari de aur care au fost inchise "din lipsa de rentabilitate" si redeschise de te miri cine.

ile spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=sO7zHziN38s
eu azi am fostara ""sa dau cu subsemnatul"" pentru o problema la politia romana. Pentru prima data in viata mea nici prea scurta si suficient de lunga...
De unde imi facusem planul sa ajung ieri la demonstratie nici macar local nu am ajuns. Azi am descoperit videoclipul de mai sus. Guvernul are multe masti, cu Pontanacul in frunte, guvernul se repliaza, azi la TV ..a spart ..stirile vestea copilului omorit de cateii comunitari. Un popor intreg saracit nu conteaza prea mult pentru stiristi.Ei dau si ei ce trebuie sa dea si ca se scumpesc multele lucruri ni se spune zimbind.

ile spunea...

http://www.gandul.info/international/un-portavion-american-nuclear-se-apropie-de-siria-11287596
http://www.gandul.info/politica/basescu-acuza-guvernul-de-lasitate-legat-de-rosia-montana-nu-am-nicio-problema-sa-declansez-referendum-11285843
Urmatorul videoclip contine si ceva lamuritor despre radacinile situatiei actuale Egipt Siria,traducerea textului in araba este facuta cu Bing de pe Facebook, postarea unui doctor egiptean
https://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=QH4aVF3HnEo
Ambasadorul SUA : evreii se vor întoarce în Egipt în 2013 , după declararea falimentului ...

Ambasadorul SUA la Cairo, Anne Patterson că întoarcerea evreilor din Diaspora și din toate țările lumii în Țara Făgăduinței de la Nil la Eufrat a devenit iminent , și va fi în anul 2013 , și a anunțat cu mândrie că au jucat un rol esențial și periculoase realizat pentru poporul ales al lui Dumnezeu profeții vorbit cu el sunt considerate miraculoase , de asemenea, a anunțat că egiptenii nu va يمانعوا în întoarcerea evreilor , ci Situslon dintre ei să se întoarcă în Egipt și Enclounam de sărăcie și foamete după anunțareafalimentului Egipt Almuchk și este de așteptat în cursul aceluiași an .
... că anul 2013 este anul în care patruzecea aniversare a un regres în octombrie 1973, și că, în cazul în care Israel a fost forțat într-o confruntare militară , nu va Simțiți-vă liber și -l va fi ultimul Hermajdon război care va participa în Statele Unite , Marea Britanie și NATO și toate națiunile iubitoare de pace , în scopul de a restabili drepturile proprietarilor lor și că evreii nu ar permite repeta Holocaustului împotriva lor în regiune , inclusiv natura arabă și musulmană violentă și au tendința de a barbarism și a terorismului , gelos de evrei , deoarece acestea sunt mult mai civilizat și avansat și cel mai bogat dintre ei , și pentru aceasta , conflictul va trebui să supraviețui și va fi supraviețuirea celui mai adaptat , desigur .
... totul în Palatulfederale sub control complet ...
Ea a spus că documentele au demonstrat că ceea ce este deținută de evrei în Egipt, le face revenirea de masterat și de a dovedi că suntnativ înger în Egipt , și nu la fel de fals istoria faraonilor unde evreii deja sunt constructorii de piramide , dar egipteni și arabi sunt obișnuiți să furt ca au furat Canalul Suez , care glorios Abdel Nasser carevoluția din iulie 1952 special pentru naționalizarea și Proprietăți furt de evrei și de compensare , care va fi plătită de către egipteni le va face يفلسون și imposibilitatea de a plăti primele de împrumuturile acordate de Banca Mondială și Banca Centrală a devenit insolvabilă și a devenit egiptenii nu au aproape nimic în Egipt , și ei vor trebui să dovedească contrariul , fie să accepte sclavia de oamenii lor de masterat evrei ai lui Dumnezeu selectat sau din Egipt pentru a căuta patria alternativă , poate în Sahara Occidentală și că Consiliul de Securitate , desigur, va susține dreptul și dreptul de a poporului ales al lui Dumnezeu în Țara Făgăduinței de la Nil la Eufrat și retur pentru refugiații palestinieni în Gaza și Sinai , Cisiordania și Iordania , iar decizia va fi obligatorie și în caz de egipteni și arabi a respins armata va declara război cu ei .
textul in original https://www.facebook.com/mohamed.asmat.144/posts/591733840864655
2013 MARE AN depinde de noi cum va trece peste noi .(nu ne mai putem ascunde sa treaca pe linga noi,pe fiecare il va atinge valabil si pentru tarile pamintului)

Anonim spunea...

6% inseamna practic nimic, nimeni nu poate monitoriza ce se extrage, sunteti naivi, praf in ochi!

Anonim spunea...

Deasupra tuturor motivelor pentru care e clar ca NU trebuie data unda verde acestui proiect minier, ar trebui sa ne dam seama ca NU este vorba de aur si argint. Tare mi-e frica de faptul ca nu e vorba nici macar de alte metale grele...mi-e teama ca interesele in acea zona atat de puternic energizata vin mult mai de sus decat un guvern, o companie multinationala plina de bani sau un popor...
Apusenii au fost mereu o zona plina de istorie, spiritulaitate, energie si credinta. A o distruge inseamna un pas enorm facut inapoi in ceea ce priveste constiinta noastra...

Anonim spunea...

RESETARE GLOBALA daca incep razboiul in SIRIA .Credeti in frati din stele???DA extraterestri ???? gluma la ora asta nu am .RESETARE GLOBALA = EVENIMENT [luati aminte].NIMENI NU FACE NICI UN PAS ACUM PT. A MAI FACE RAU .Lasati TV ca va prosteste ,unde promoveaza crime si orgoli ranite ale nustiu cui de ce?trebuie sa traiti traume ?cine va comanda viata ?

ile spunea...

anonim 22,01; De la MARDUK AI AUZIT? s-ar putea sa fi auzit bine.

Anonim spunea...

Pactul de coabitare ar trebui sa existe intre societatea civila si guvern ,inclusiv presedintie.In momentul in care isi vor incalca promisiunile facute in campania electorala- pe baza carora au castigat votul electoratului-sau in momentul in care au actionat in defavoarea intereselor tarii si cetatenilor ei....sa fie demisi si sanctionati ...astfel incat sa nu mai poata participa si ocupa vreodata o functie in Guvernul sau conducerea tarii.

Anonim spunea...

Vreţi să salvaţi Roşia ? Exploataţi-o