Prin prezenta, eu, miner angajat al RMGC, declar pe proprie răspundere și în deplină cunoștință de cauză că doresc ca Parlamentul României să aprobe exploatarea aurului cu cianuri la Roșia Montana!
Declar pe proprie răspundere că am luat la cunoștință și am fost pe deplin informat asupra faptului că proiectul RMGC, la care sunt angajat, presupune că:
1. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a localității în care m-am născut (sau zic că m-am născut) și despre care vorbesc cu atâta emoție în fața televiziunilor. Casele bătrânești deja demolate și cele care urmează a fi distruse nu au absolut nici o relevanță pentru mine. Declar, de asemenea, că nu mă interesează nici problemele celorlalți locuitori ai Roșiei Montana, care doresc să-și apere de la expropriere și demolare, casele moștenite sau agonisite, considerând fără nici o reținere că interesul meu pentru minerit este mult mai important.
2. Sunt de acord cu distrugerea aproape integrală a tot ceea ce definește din punct de vedere arheologic și arhitectural, localitatea și regiunea: minele săpate în peste 2000 de ani și biserici de secolul 18. Declar că nu mi se pare relevant faptul că acestea au fost săpate chiar de către părinții, bunicii și strămoșii mei, cu care mă mândresc atunci când spun că sunt miner din tată-n fiu, nici că ele au fost făcute cu costul unor cantități mult mai mari de aur și de argint decât cele care vor fi exploatate de către RMGC. De asemenea, consider ca inutilă includerea Roșiei Montana pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, deși acest lucru ar fi foarte posibil.
3. Sunt de acord cu distrugerea peisajului și modificarea iremediabilă a acestuia, inclusiv a acelor porțiuni declarate monumente ale naturii.
4. Sunt de acord cu construirea unui baraj imens care să susțină cel mai mare lac de cianuri din România. Declar că mi se pare irelevant faptul că întreținerea unui baraj de o asemenea anvergură va costa Statul Român – inclusiv pe copiii mei pentru care susțin că muncesc astăzi la RMGC – mult mai mulți bani decât cei promiși de către RMGC sub formă de investiție, redevențe și procente Statului Român.
5. Sunt de acord cu semnarea de contracte frauduloase, ilegale, între RMGC și Statul Român, reprezentat prin guvernele care au fost la putere în ultimii 15 ani, acte făcute împotriva interesului național. Declar că este absolut irelevant că între compania pentru care lucrez și Statul Român au fost semnate astfel de acte, cu clauze ascunse sau secrete și nu consider că procesele pierdute în instanță de către RMGC au vreo semnificație. De asemenea, cred că – deși am fost informat că sunt contracte făcute împotriva interesului național, – proiectul RMGC este unul de interes național special.
6. Sunt de acord cu faptul că vor fi produse mult mai puține locuri de muncă decât cele promise în campaniile intense pe diferite posturi de televiziune și că durata contractelor va fi de maximum zece ani! Nu consider relevant ce se va întâmpla cu mine după aceea, tot așa cum nu mi se pare obligatoriu să explic ce am făcut în cei 14 ani, de când RMGC încearcă să exploateze aurul.
7. Sunt de acord cu manipularea informațiilor, dezinformarea, furtul de imagine și de identitate operate de către RMGC! Cred că este pe deplin justificat ca RMGC să își promoveze imaginea exact pe fotografiile în care apar protestatarii adunați împotriva proiectului RMGC, cred că este perfect normal ca RMGC să creeze o pagină pe facebook în care să folosească fără accept sigla Salvați Roșia Montană și cred că posturile de televiziune, cum ar fi B1 TV, pot furniza imagini cu oameni care renovează clădiri vechi, spunând că acelea sunt acțiuni de prezervare și renovare derulate de RMGC, cu toate că imaginile respective prezintă voluntari Salvați Roșia Montana, intervenind asupra unor imobile care sunt condamnate de proiectul RMGC la distrugere.
8. Sunt de acord ca actualul guvern și actualul parlament să propună și să accepte o lege care încalcă mai multe legi și câteva articole din constituție. Cred fără șovăire că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai presus de lege.
9. Sunt de acord cu faptul că deși cei care au ieșit în piețe și pe străzile țării și nu numai, nu sunt vinovați în vreun fel pentru contractele și clauzele frauduloase și dezastruoase semnate de către Statul Român cu RMGC, ei trebuie și pot fi învinovățiți ca atare. Cred că dreptul meu de a fi angajat al RMGC este mai important decât dreptul lor de a avea opinie, de a o afirma și de a cere lămuriri sau respectarea legii.
10. Sunt de acord ca jandarmeria să intervină cât mai repede, mai abuziv și mai în forță asupra protestatarilor, folosindu-se orice formă de manipulare și de dezinformare pentru ca aceștia din urmă să fie percepuți ca anarhiști, agenți ai altor țări sau ai unor puteri obscure, numai și numai pentru a putea fi justificată intervenția violentă a jandarmeriei. Mă declar pe deplin de acord cu domnii Răzvan Theodorescu, Adrian Năstase și Ion Iliescu, care afirmă că protestatarii sunt periculoși și cred că dânșii au fost și sunt cei mai buni politicieni din România ultimelor decenii.
Prin declarația de față, declar că subscriu la toate cele 10 puncte de mai sus și că, pe baza lor, pretind fără nici o reținere toată simpatia și înțelegerea din partea populației țării.
Data: ………………………………………………………. Semnătura…………………………………………………..
Sursa: http://silviudancu.wordpress.com
22 de comentarii:
Sunt de acord -desi am fost atentionat cu disperare de catre cei care protesteaza impotriva exploatarii ca tehnologia pe baza de cianuri este extrem de periculoasa vietii si mediului- sa nu primesc despagubiri si ingrijiri medicale in caz de boala sau deces atat eu si familia mea,sa nu primesc ajutoare materiale si financiare atunci cand voi fi bolnav si lasat de izbeliste de firma canadiana sau procent din exploatarea miniera- atunci cand acest lucru va fi facilitat de alt guvern responsabil de locuitorii si minerii din Rosia Montana care isi risca viata si sanatatea in mina,lucrand pentru ei si tara,in conditii benefice ambelor parti.
ESTE FOARTE IMPORTANT SA CUNOASTEM AUTORII ACESTEI ABERANTE SI CRIMINALE DECLARATII SI DACA MINERII AU SEMNAT ACESTE DECLARATII SI CUNOSC CONTINUTUL LOR.
BUCURESTI: Am plecat din P-ta Universitatii cam 3000 - 4000, la Sincai/M Tineretului am crescut la 40 000 - 50 000, la intoarcere in P-ta Universitatii am fost cam 20 000 - 25 000. Vedeti ca televiziunile mint de ingheata apele!
Vedeti ca se incearca, dupa informatiile noastre:
1. Sa se scurteze pe cat posibil traseele, astfel incat sa nu se intre in cartiere unde s-ar putea adauga numerosi demonstranti. Ieri nu au lipsit asemenea tentative.
2. Sa se stabilizeze, de catre media, numarul demonstrantilor la 10 000/15 000, pentru a se induce, la nivel national, impresia ca este vorba de aceiasi subiecti intr-un oras de 2 000 000 de locuitori.
Cei care incearca asa-ceva nu au legatura cu structuri de stat.
..."Iarta-i Doamne ca nu stiu ce fac!"
NU este cazul Doamne! pentru ca ei stiu ce fac! si atunci NICI nu trebuie da fie lasati sa faca, ci trebuie judecati fiecare in parte de STATUL DE DREPT! Sa vedem si noi citi erau "minieri" adevarat si citi erau acoperiti de NASUL lui Ponta, - BA SA CREDETI - domnul Maior! specializat in probleme de bacalaureat - ca sef SRI (SERVICIUL ROMANI DE INFORMATII) - dar complet "nespecializat" in SUBMINAREA ECONOMIEI NATIONALE! Domnule nasu' lui Ponta! da-ti demisia de onoare daca o ai! Noi NU ne asteptam de la Ponta, pentru ca "finul" dumitale NU are cum sa o aiba dupa un plagiat si dupa un posibil omor; e vorba de procurorul Cristian Panait, care NU poate sa-si doarma somnul de veci....Sau, poate, domnule Maior, vreti sa o "taieti" din tara!
Acest material ar trebui sa ajunga la cat mai multi romani,inclusiv la hotii si tradatorii neamului si ai tarii,fi-le-ar numele de ocara.
Sint de acord ca prostii trebuie sa sufere !
Astea sunt doar aberatii iar daca ceea ce scrie aici e adevarat si asta vor minerii inseamna ca au primit bani grei ca sa spuna asta dar nu trebuie sa renuntam si trebuie sa oprim cu orice pret acest proiect!
Incet , incet sloganul manifestantilor va deveni :
UNITI SALVAM TARA ROMANEASCA !!!
Acesti iresponsabili retardati care accepta sa-si vanda Interesul National pentru un iluzoriu salariu de sclav ar trebui acuzati de cardasie si complicitate alaturi de toti politicienii care sustin acest proiect, la acte de Tradare, furt, delapidare si escrocherie impotriva Avutului si Interesului National al Romaniei !
Scena eliberarii minerilor din galerii a fost demna de regia unui Stefan Iordache! Atat de indarjiti si convinsi de scopul lupte lor acei mineri incat, la iesire, erau fericiti ca si cum i-ar fi scos din ghearele mortii, din beciurile unor teroristi! Unii plangeau ca niste copii pedepsiti pe nedrept, altii, mai barbati, erau linistiti de nevestele duioase, care, deh, statusera si ele sa lupte, la gura minei, sa le sustina moralul, unii erau frumos barbieriti, ca doar venea televiziunea! Nici urma de manie proletara! Pentru curajul ca s-au oferit sa se sacrifice si au acceptat sa petreaca doua nopti in galerii, cei de pe margine, cadre didactice si cadre sanitare din Campeni si alti spectatori adussi cu autocarele, strigau admirativ "cinste lor, minerilor!", chit ca unul era cel mai miner dintre stomatologi si cel mai stomatolog dintre mineri!Mi s-a parut nedrept ca nu a strigat nici unul "cinste si nevestelor!", ca doar si ele au luptat ca si coana Zoitica! Nevestele, distruse de saracie, de pericolul pierderii locului de munca al sotului, frematasera de dor, de griji si emotii zilele astea, unele se vopsisera proaspat si se coafasera, isi facusera manichiura la fix,ii priveau mandre ca pe niste eroi, de ziceai ca vin de la Plevna! Nici nu mai incapeau in campul camerelor de fericire!! Replica eliberatorului lor, excelenta sa dl. prim-ministru, a fost cea mai tare pentru final - "Hai, gata, mergeti la neveste si la copii!!!"
pot sa ma cac in declaratia lui?
De ce esti egoist?
@ anonim
Nu te cobora!!! In acest moment istoric, romanii nu mai au voie sa coboare in limbajul santului. Acum nu avem voie! Disciplina, seriozitatea, comportamentul civilizat au inchis toate gurile, au demobilizat jandarmii, care, duminica, au iesit la manifestatie in echipament de zile mari, nu in echipament de razboi! Nici tunuri de apa, nici gaze lacrimogene, nici bastoane, casti sau manusi. Hai sa tinem in frau toata scarba, tot amarul. Cei care au crezut ca Romania e o tara de tembeli carora le mananca toti cainii din traista si, de fraieri ce sunt, isi fura caciula singuri, au constatat ca s-au inselat. Romania vie e puternica, e luminata de Dreptate si Adevar, e inteligenta neamului nostru care nu piere ci stie ce vrea. De 2 saptamani in strada au vazut o parte din "aluatul cel bun" nu drojdia si borhotul, ceea ce a stricat multe socoteli si a produs multe dezbateri.
hahaha.....chiar ar merita sa ii oblige sa semneze asta , adaugart ca renunta la tot ce e legat de sanatate ei si urmasi urmasilor ....si loc garantat de veci in lacul cu cianura...pt conservare
Eu ma tot intreb: ce fel de droguri au fost administrate acestor "mineri", care...nu prea arata a mineri adevarati. Sa va fie rusine celor care au semnat asemenea aberatie....sa-l ajungeti din urma pe Ceausescu. Poate cade o mina pe voi, cei ce ati semnat asemenea tampenie. Stiam ca nu aveti minte, dar ca sunteti atat de idioti si nu stiti ce semnati, asta nu am mai crezut. Jos guvernul ponta, jos toti mafi-hotii din parlament si din guvern.Rusine sa va fie ca ati prostit lumea si acum va bateti joc de ei ca de ultimile maimute fara minte.
de cand exista viata pe pamant,doar o mie de ani adunati a fost dreptate,in rest crime si pedepse pentru cei curati in ganduri,simtiri si fapte.e vizibil ca niciodata ca exista o subspecie cu chip uman care se deda la crime si dezmat si intretin raca pe pamant.astazi sunt deghizati in conducatori,bancheri,satrapi,tradatori si indiferenti.astia stapanesc peste destinele oamenilor.au toate parghiile pe maini,sunt putini e drept, dar sunt de o ferocitate care depaseste imaginatia.ca de cele mai multe ori in istorie astia nu vor parasi scaunele lor decat cu forta.pai,de!
Acelor mineri care au protestat in mina 6 zile nici macar nu le crescuse barba asa de suparati erau. Aveau o barba de maxim 1 zi
Are dreptate Mos Ion Roata, dar si anonimul are!!! Si cel de dupa el!
''Mos Ion Roata...Toata stima pt tine.Acesti demoni cu chip uman se hranesc cu revolte,ura,rautati de tot felul..de ce sa le dam''apa la moara''?Esti intelept Omule! Bravo tie!Esti cu adevarat roman[raman..mai corect]
Stimate Mos Ion Roata aveti mare dreptate. Sa nu uitam un lucru: aceasta generatie nu a aparut de nicaieri, ei sunt copii nostri -ai celor care acum 23 de ani ne-am facut partea noastra si am fost furati. Pacat de mortii nostri de atunci. Ei sunt razbunarea noastra - crunta- pe cei care ne-au furat visul. De cand astept ca ei sa se manifeste, sa aiba varsta, numarul si puterea sa ridice glasul!
De cate ori ma uit la poza asta ma pufneste rasul, dar parca si plansul ca exista asemenea "mineri"! Ni la ei ce fete au: cativa tuciurii cu mustati, vreo doi bine ingrijiti cu haine si casti pline de aur pe ele si cam toti infometati rau, rauuu de tot. Un pic mai multe efort pentru o propaganda credibila ar fi de dorit la banii pe care i.a bagat compania asta.
Trimiteți un comentariu