Scrierea sacră pe teritoriul vechi al României.

Simbolurile de la Tartaria - mai vechi decat cele din Sumer sau Creta

Oamenii preistorici din Paleolitic dovedeau o mare capacitate imaginativ-artistică, combinată cu cea religioasă, realizând astfel picturi figurative şi semene abstracte pe pereţi peşterilor unde locuiau (Cuciulat, Nandru, Ohaba s.a.).

Aceste procupări repetitive l-au ridicat pe un nou nivel cognitiv, crescând astfel capacitatea inventivă până la realizarea unui sistem de scriere rudimentar, alcătuit din semne liniare, pictograme s.a.Când întreaga comunitate învăţa “sistemul scriptic” iniţial, treptat se trecea pe un alt nivel, mai complicat, înţeles în special de cei care dovedeau însuşiri şi percepţii cognitive avansate.

Întotdeauna accesul la cunoaştere l-au avut cei care se năşteau cu anumite capacităţi deosebite, alţii le dobândeau prin exersare, însă până la însuşirea integrală de către întreaga comunitate arhaică sau mai multe comunităţi dintr-un anumit spaţiu determinant, a limbajului scris, treceau perioade mari de timp, existând astfel “decalaje” de ordin scriptic, reflectat în diversitatea pictografică sau silabică de la începuturi.

Semnele premergătoare scrierii pictografice datează încă din paleoliticul superior (V-uri, X-uri, linii paralele duble, triple) ceea ce dovedeşte că acestea aveau o conotaţie specifică (în acest sens exemplificam amuleta din calcit de la Mitoc, judeţul Botoşani, cea de la Cosăuţi din Basarabia) (Chirica 1984, Borziac 1992).

Duplicarea, multiplicarea, juxtapunerea şi combinarea semnelor ca repetiţii magice, au dat naştere unei simbolisticii abstracte cu implicaţii invocaţionale (V-ul era o schematizare a vulvei, a triunghiului pubian; zig-zagul un simbol al apei, al fluidităţii etc.).

Cele mai timpurii simboluri gravate pe stâncă şi pe alte obiecte reflectă credinţe profunde într-o divinitate feminină dătătoare de viaţă, care era reprezentată sub mai multe aspecte. Mesajele inscripţionate aveau un caracter iniţiatic şi reflectau credinţa în ordinea Universului.

Scrierea incizată se naşte prin modificarea simbolurilor cu ajutorul liniilor, curbelor şi punctelor. Apare în şiruri orizontale sau verticale, în cercuri sau în grupuri aparent haotice. Nu întâmplător ceramica civilizaţiei Turdaş, Precucuteni etc. are decorul adânc incizat cu un caracter strict geometric şi aproape întotdeauna simetric (în rezonanţă cu „Numărul de Aur”).

Pe teritoriul fostei Dacii, prin săpăturile arheologice au fost descoperite numeroase semne şi simboluri ce dovedesc indubitabil existenţa sigură a unui sistem de scriere, numit de unii cercetători „scrierea dunăreană“.

Inscripţiile apar pentru prima dată pe obiectele de cult (pintadere, vase ceramice, statuete, etc.) având un scop hieratic şi nicidecum comercial ori administrativ ca în Mesopotamia. Similitudinea între sistemul de scriere al triburilor nord-dunărene şi cele egeene din epoca timpurie a bronzului, minoică şi cipriotă, se datorează migraţiilor vorbitorilor ideomurilor proto-indo-europeni dinspre nordul Balcanilor spre Marea Egee, migraţie care a avut loc pe parcursul mai multor veacuri.

Asemănările izbitoare dintre semnele europene cu acelea ale silabarului cipriot, dar cu o vechime de câteva milenii între ele, demonstrează că scrierea din perimetrul Carpaţilor este precursoarea celei egeene sudice.

Existenţa unei scrieri preistorice în spaţiul carpatic a fost pus în evidenţă prima dată în anul 1874, de Zsofia Torma la Turdaş, lângă Alba Iulia.

O mulţime de obiecte erau incizate cu astfel de semne pictografice arhaice. În 1930 Marton Roska descoperă noi obiecte cu aceeaşi simbolistică. În 1908 în situl de la Vinca (Belgrad) arheologul M. Vasic descoperă astfel de semne pe vase şi figurine care au analogii cu cele descoperite pe vasele greceşti arhaice de la Lesbos. Aria de răspândire a acestor simboluri scriptice este întâlnită şi în bazinul Tisei, în Cehia şi Slovacia şi Sitovo şi Karanovo (Bulgaria).

Majoritatea aşezărilor unde s-au descoperit astfel de inscripţii pictografice sunt grupate în bazinele Moraviei, Dunării, Tisei, Prutului şi Nistrului corespunzând civilizaţiei Dimini, Precucuteni – Cucuteni, Petreşti, Lengyel, Bűkk şi ceramicii liniare.

În 1961 arheologul clujean N. Vlassa, descoperă la Tărtăria – Groapa Luncii, într-o groapă de ritual, câteva tăbliţe teracota din lut ars cu simboluri pictografice vechi de 7300 de ani.

După descoperirea din 1961, Vlassa analizează tăbliţele şi este convins că are de-a face cu o scriere rudimentară ideografică. Pentru a se justifica, prin anii 60, prezenţa tabletelor cu scriere în spaţiul carpatic, s-a emis ipoteza, conform căreia, aceste teracote incizate ar fi importuri sau imitaţii din arealul mesopotamian.

Prin noile descoperiri arheologice din Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, Ucraina, şi Serbia, mai ales în arealul civilizaţiilor Vinca, Turdaş, Precucuteni-Ariuşd-Cucuteni-Tripolie, Gumelniţa, Karanovo ş.a. s-au descoperit o mulţime de piese inscripţionate cu semne pictografice izolate sau grupate, mai ales pe ceramica de cult, statuete sau chiar tăbliţe de tip teracotă (Turdaş, Traian, Isaiia, Târpeşti s.a.).

La început se face o analogie cu scrierea mesopotamiană pre-cuneiformă şi cu proto-literele din perioada sumeriană. Studiile aprofundate, coroborate cu analizele C14, au scos la iveală adevărul că scrierea din spaţiul carpato-dunărean este cu mult mai veche decât cea din Sume.

Ghiorghiev emitea ipoteza în 1972, precum că: „Tăbliţele de la Tărtăria sunt mai vechi cu un mileniu decât monumentele scrierii sumeriene. Aceasta ar însemna pur şi simplu că scrierea, sub forma pictogramelor, a apărut în sud-estul Europei şi nu în Mesopotamia cum se credea până acum. Se impune o concluzie surprinzătoare: avem de-a face cu cea mai veche scriere din lume.

Un alt susţinător al scrierii vechi carpato-dunărene este arheologul american Marija Gimbutas, care demonstrează că acesta a fost concepută cu peste 5 milenii înainte de Hristos.

Evoluţia civilizaţiilor preistorice de pe teritoriul Daciei a atins apogeul între 5500-3500 î. H. Latura culturală, bogat spiritualizată, are o diversitate simbolistică religioasă, care este rezultatul unei dezvoltări locale în cea mai mare parte.

Diversitatea şi creativitatea fără precedent în arta ceramici demonstrează o puternică mutaţie a conştiinţei din câmpul existenţial şi în cel spiritual esoteric. Acest fapt permite ca pe la 5500 î.H. triburile preistorice de pe teritoriul Daciei să dezvolte un sistem de scriere cu circa două milenii înaintea egiptenilor ori a sumerienilor.

Scrierea acestor triburi avea un caracter religios, era o scriere sacră. Apariţia acesteia era în strânsă corelaţie cu esoterismul legat de Marea Zeiţa Mamă. Acest sistem de scriere întâlnit în Podişul Transilvaniei (la Tărtăria-Turdaş), Serbia (Vinca), Podişul Moldovei (Isaiia, Tg.Frumos, Perieni, Scânteia, Hăbăşeşti, etc.), în arealul subcarpatic (Târpeşti, Izvoare, Bodeşti-Frumuşica, etc.), în Câmpia Română (Boian, Gulmeniţa etc.), R. Moldova (Brânzeni, Floreşti, Petreni etc.) şi la sud de Dunăre (Karanovo), demonstrează că este un fenomen larg răspândit.

Ipoteza importării acestei scrieri sau a imitării unor tăbliţe din Mesopotamia nu are nici o relevanţă, mai ales că ea este contrazisă atât de datele cronologice, cât şi de natura sistemului pictografic de scriere care au apărut printr-o folosire îndelungată a simbolurilor grafice.

Arheologul rus V. Titov a ajuns la concluzia că tăbliţele de la Tărtăria sunt un fragment dintr-un sistem de scriere larg răspândit de origine locală.

Semnele de pe una din tăbliţe trebuie citite în cerc, mai exact în sensul invers acelor de ceasornic (levogir).

Totemul tăbliţelor au acelaşi aranjament succesiv cu cele din Sumer, ambele scrieri fiind de factură ideografică neexistând încă semne silabice şi indicii gramaticali. Ecouri îndepărtate ale scrierii de la Vinča, Turdaş Isaiia, Karanovo, le găsim şi în scrierea pictografică a Cretei antice.

Cercetătorul rus V. Titov este convins că scrierea din ţările de la Marea Egee vine din spaţiul carpato-balcanic din mileniul IV î.H., deoarece cea mai veche scriere a Sumerului apare cu totul pe neaşteptate şi într-o formă dezvoltată.

Cercetările recente ale specialiştilor de la Facultatea de Geologie din Cluj, asupra compoziţiei mineralogice a tabletelor de la Tărtăria şi a altor materiale ceramice din acelaşi sit, au pus în evidenţă că tabletele conţin aceleaşi minerale ca şi argila locală şi celelalte artefacte descoperite, demonstrându-se astfel că au fost confecţionate şi arse în cuptoarele turdăşene.

Arheologul Emilia Masson, după ce a văzut tăbliţele din Sumer şi pe cele de la Tărtăria, se pronunţă categoric asupra excluderii ipotezei unui import din spaţiul Mesopotamian.

Un aspect foarte important este acela că scrierea de la Tărtăria (scrierea pictografică) este anterioară celei mesopotamiene, fapt dovedit prin datările C14 şi stratigrafic, cu peste 1500 de ani. Datarea cu C14 evidenţiază clar o vechime de 7300 de ani, ceea ce îi îndreptăţeşte pe cercetătorii clujeni să susţină că scrierea europeană, şi nu numai, provine din spaţiul carpatic. Analizele cu C14 au fost efectuate la Univ. Sapienza din Roma, iar cele antropometrice la Univ. din Iaşi.

Descoperirea tabletelor în preajma unor măsuţe de altar (Isaiia), în gropi ritualice (Tărtăria), a inciziilor pictografice pe idoli sau vase ceramice de cult, demonstrează că scrierea era folosită cu precădere ca o scriere sacră, sub forma unor ―texte iniţiatice (formule magice, incantaţii, descântece, vrăji etc.). Scrierea codată sub forma unor semne emblematice ar fi putut conţine elemente fonetice ideografice, pictografice sau de altă natură.

Arheologii români au inventariat, până acum, 818 obiecte cu 953 de inscripţii şi 4018 simboluri. Cam 8% sunt din neoliticul timpuriu, 16% din neoliticul mijlociu, 54% din neoliticul târziu, 16% din eneolitic – începutul epocii bronzului, 4% din bronzul mijlociu şi 1% de la sfârşitul epocii bronzului. Memoria culturală a unei comunităţi se transmite din generaţie în generaţie prin viu grai sau scris.

Pe teritoriul României, până acum, pentru perioada neo-eneolitică au fost descoperite artefacte inscripţionate la :

- Trestiana (lângă Bârlad) pentru jumăt. mileniului VI î. H. (pe pintadere, coloane din lut ars, figurine antropomorfe etc.);

- Ocna Sibiului, pentru jum. mileniului VI î. H., pe un altar miniatural;

- Tărtăria (Cluj) (tăbliţe) pentru sf. mileniului VI î. H.;

- Turdaş, pentru jum. mileniului V î. H., pe ceramică;

- Gărgău (Muntenia) pentru mileniul V î.H., pe o figurină feminină;

- Târpeşti (Neamţ), jum. mileniului V î. H., pe ceramică fragmentată;

- Cireşu (Muntenia), mileniul IV î. H., pe figurină feminină;

- Lişcoteanca (Brăila), mileniul IV î.H.. pe figurină feminină;

- Daia Romană, mileniul IV î. H., pe ceramică;

- Isaiia (jud. Iaşi), mileniul V î. H., pe figurine feminine, tăbliţe de tip teracotă, scăunele-tronuri, ceramică s.a. (Ursulescu, Merlan 1997; Merlan 2006);

- Scânteia (jud. Iaşi), sf. mileniului V î. H., pe figurine feminine;

- Calu (jud. Neamţ), mileniul IV î. H., pe figurine pictate;

- Parţa (jud. Timiş), mileniul IV î.H., pe o amforă;

- Zorlenţu Mare (Banat), sf. mileniului IV î. H., pe vase de ritual, figurine incizate.

Prin analiza realizată asupra artefactelor carpato-dunărene, s-a constatat o oarecare analogie cu alte scrieri străvechi, atât din Europa cât şi de pe alte continente: sistemul cuneiform sumerian, hieroglifele egiptene, hieroglifele anatoliene, scrierea liniară veche din Creta şi Cipru, etc.

Principalele caracteristici ale scrierii carpato-dunărene sunt:

- Semnele inscripţionate sunt liniare sau asimetrice;

- Inscripţiile sunt izolate (gen foneme) sau grupate;

- Reprezentările schematice animaliere sau naturale şi semnele abstracte sunt integrate în combinaţii circulare sau liniare;

- Semnele izolate sau în grup sunt separate prin linii distinct de demarcaţie.

Conform cercetătorului Harald Haarmann, sistemul de scriere al lumii se desfăşoară astfel:

- Scrierea dunăreană (circa 5500-2600 î.H.), care a influenţat scrierea liniară veche din Creta, scrierea liniară din Grecia miceniană, scrierea veche din Cipru, s.a.;

- Scrierea egipteană (3300 î.H.), cu trei variante: hieroglifică, hieratică şi demotică;

- Scrierea sumeriană ( circa 3150 î.H.-2700 î.H.), din care au derivate scrierile akadiană, hitită, persană s.a.;

- Scrierea proto-elamită (circa 3050-2700 î. H.);

- Scrierea indusă (circa 2600-1800 î. H.);

- Scrierea chineză (circa 1200 î. H.);

- Scrierea olmecă (precolumbiană) (circa 1500-600 î. H.). (Haarmann 2008, 15).

Prin studiile obective ale cercetătorilor români şi străini din ultima vreme, s-au înăturat definitiv tezele care excludeau importanţa majoră a spaţiului carpato-dunărean în cultura universală antică. Aşadar atât tehnologia, cât şi sistemul de scriere carpato-dunăreană, s-au dezvoltat independent de spaţiul sudic mesopotamian, fiind astfel considerat, prin dovezi indubitabile, ca cel mai vechi sistem de scriere din lume.

Arheolog Vicu Merlan, “Lohanul” nr.20

Sursa: http://www.financiarul.ro/2013/11/24/scrierea-preistorica-sacra-de-pe-teritoriul-daciei/