luni, 13 ianuarie 2014

Ticăloșia politicienilor români. Omule, dacă nu te trezești la timp, nu o să mai ai nimic de apărat!!!


Lucrurile sunt simple și orice om cu o minimă inteligență le poate înțelege:

1. Permisiunea ca pământurile României să poată fi achiziționate de străni, de la 1 ianuarie 2014, aproape fără nicio îngrădire, este o cerință ticăloasă  a anumitor forțe din afara țării care, de 23 de ani, duc un război total împotriva noastră, distrugându-ne (cu complicitatea trădătorilor din interior) economia, educația, sistemul de sănătate...

2. Faptul că legea care urma să reglementeze modul în care străinii pot cumpăra terenuri agricole în România a trecut prin parlament înainte de Crăciun, cu doar câteva zile înainte de aplicarea ei, este dovada iresponsabilității și trădării clasei politice. O astfel de lege ar fi trebuit să o avem încă din vara trecută și ea trebuia supusă dezbaterii publice. De ce? Pentru că pământul acestei țări este al poporului român, nu al politicienilor ticăloși care, vremelnic, se află la conducerea țării.

3. Faptul că președintele a retrimis legea în parlament creează un vid legislativ de peste o lună de zile, perioadă în care orice străin poate cumpăra, fără niciun aviz din partea statului, orice pământ găsește disponibil și în orice cantitate vrea. Așa că, chiar dacă decizia președintelui pare salutară, pentru unii, în sensul că ea ar urmări corectarea legii, eu mă gândesc la faptul că totul e un scenariu menit să faciliteze străinilor MARI LOVITURI FUNCIARE. Oare credeți că cei care vor să pună mâna pe pământul României nu au lecțiile făcute, nu au realizat deja înțelegeri iar acum, în aceaste zile, nu fac deja tranzacțiile? Să nu fim naivi! Președintele este fan Chevron și Gold Corporation iar asta spune tot. Cu alte cuvinte, dacă pe alte probleme politicienii se bat între ei, pe tot ce ține de trădarea intereselor naționale sunt o aceeași echipă; lucrează în aceeași tabără!

4. Dovada clară a noii trădări pe care lepădăturile politice o operează chiar acum este pusă în evidență de o simplă comparație cu alte țări europene. Astfel, unele țări au amânat până în anul 2020 punerea în discuție a unei astfel de legi în timp ce altele, chiar dacă au introdus o astfel de lege, au creat atâtea obstacole încât devine aproape imposibil pentru un străin să cumpere teren agricol!!! De ce la noi nu se face așa? De ce această grabă și aceste sincope care ne lasă descoperiți? Pentru că România este o țară sub ocupație iar cozile de topor care o conduc au mandat să pună acest popor pe butuci cât mai repede.

5. Pierderea suveranității este ultimul pas, de care ne apropiem vijelios. Iată de ce: în timp ce datoria externă a țării crește neîncetat, guvernanții români, la cererea forurilor străine (FMI, BM ș.a.) privatizează tot mai multe dintre proprietățile statului. Cu alte cuvinte, se lipsește de tot mai multe resurse care i-ar permite să plătească datoria externă în viitor. Realizați uriașa ticăloșie? Datorii tot mai mari și tot mai puține resurse economice pentru statul român. Asta înseamnă că nu o să mai putem plăti niciodată datoria externă! Logic, nu? Dacă acum nu facem față datoriei exterene, dovadă a faptului că aceasta nu se diminuează de la un an la altul, ci crește, cum o să o putem plăti în viitor, cu și mai puține resurse care aduc bani statului român? Consecința neplății datoriei? Pierderea suveranității!

Așa că, omule, dacă nu te trezești la timp, nu o să mai ai ce apăra! Dacă nu te trezești la timp, vei fi responsabil pentru viitorul pierdut al copiilor tăi! Dacă nu te trezești la timp, ÎȚI MERIȚI SOARTA!

Daniel Roxin

47 de comentarii:

geo spunea...

ce sa facut pentru tara asta dupa 89?nimic!nici de acum incolo nu se va face.pacat,mare pacat fiindca toti dormim si avem ceea ce multi nu au dar vor.un singur lucru ar putea fi facut,infiinteaza un partid si vom fi alaturi de tine.abia atunci vom recapata speranta ca vom putea schimba ceva in tara asta,pentru urmasii nostri.

Mamica neinfricata spunea...

TOATA LUMEA STIE ASTA, TOATA LUMEA SCRIE PE NET!!!! CUM RAMANE CU IESITU IN STRADA, CA DE HANTANIT HANTANIM TOTI!!!! UNDE ESTE CURAJUL DE A ACTIONA, NU DE A FI SCRIITORI! ASTEPTAM UN EROU??? N-O SA VINA! N-O SA VINA NICI IISUS PREA CURAND, NICI SUPERMAN, NICI CATWOMAN!!! FIECARE POPOR ISI MERITA SOARTA! NOI NE-O MERITAM! NU TE MAI ZBATE CU SCRIERILE! EU AS IESI IN STRADA IN SECUNDA 2, DA NU POT, AM COPIL F MIC, CE FAC CU EL, IL LAS IN GRIJA DUHULUI SFANT? CA N-AM LA CINE SA APELEZ. SAU IL IAU IN HARMALAIE SA FIE CALCAT IN PICIOARE? DAR TU??? TU DANIELE, CE FACI INAFARA DE A SCRIE, CA SUNT SATULA DE SCRIERI. am observat ca te zbati cat poti cu descoperiri istorice samd, este nobil, insa prezentul este cel critic, ACUM! scuze pt "tonul"ridicat.

Daniel Roxin spunea...

Pentru Mamica neinfricata: inainte de a-i mai critica pe altii, mai informeaza-te! Eu am fost in strada de la inceput, din prima zi, de pe 1 septembrie, cand au inceput protestele in Bucuresti. Asa ca...

In ceea ce priveste saturatul, si eu m-am saturat de cei care vorbesc fara sa stie despre ce vorbesc!!!

Anonim spunea...

Buna,
Locuiesc in strainate si urmaresc cu disperare stirile din Romania. Intr-adevar singurul lucru care poate opri cangrena e amputarea ! Revolutia e singura solutie ! Am trait revolutia din 89 si am visat la libertate dar ceea ce a venit dupa , imi da un gust amar.

Gerula spunea...

Pentru Mamica neinfricata : nu iti mai creste copilul in spiritul , superman si catwomen , ci scoate-ti barbatul ( banuiesc ca ai unul ) in strada, pentru viitorul copilului tau . Noi va asteptam de mult , si daca ai fi avut curiozitatea sa privesti emisiunile de la Nasu TV , l-ai fi vazut pe Daniel cum transmitea din mijlocul manifestantilor . Asa ca , cel fara pacate sa ridice primul piatra .

Ioana_Bobocea spunea...

EXPLICATIA ESTE SIMPLA :
ROMANII SUNT LUCRATI PSIHOTRONIC !!!
NUMAI DUMNEZEU NE POATE SALVA !!!!

pepe spunea...

Mamica neinfricata ori te plateste gunoele dela cotroceni sa lovesti in daniel ? prima sa crii lucruri fara a ti ceia ce scrii informeazate intii daniel a fost nu o data ci de mai multe ori in strada intre manifestanti urmareste nasu tv si vei fi informata de actiunile lui , problema cea mai mare parerea mea nu este doar asta ca vinde pamintu problema cea mai grava sintem noi ca nu ne trezim cum fac alte tari , aici in italia voiau americani sa contruiasca o baza militara si sa aduca bombe nucleare si mizerii dea lor au esit italieni in strada ca acum 5 sute de ani toti tarani cu furci topoare ect au si omorit 2 politisti dar au cistigat tarani , dar erau sutinuti de toti italieni mergeau trenu intregi sai sustina pe sicilieni , la noi la pungesti foarte putini au sustinut tarani de acolo , reintorcindune la articolul lui daniel sa ne trezim popor roman gata cu dormitul gunoiele dela cotroceni neau distrus econonia si acum ne vind si pamantul

Rosa spunea...

Rugă pentru neam
Adrian Păunescu
Doamne, Dumnezeul nostru,
Dă-ne nouă iarîşi rostul,
Dă-ne linişte şi milă,
Duh în trupul de argilă.
Dă-ne ţara iar în ţară,
Dă-ne dreptul să ne doară,
Dă-ne mamă, dă-ne tată,
Că ni s-au furat odată.
Dă-ne frate, dă-ne soră,
Ce din lanţuri Te imploră
Şi, într-o blîndeţe nouă,
Viaţa noastră dă-ne-o nouă.
(Româniada, 1993-1994 )
Suntem alaturi de tine ! :)

Anonim spunea...

Cand esti slab, din motive de politruka, trag toti de tine ca de o gaina moarta. De ce? Fiindca se poate. Si fiindca le aduce beneficii.
Nimeni nu ne-a obligat sa intram in UE, nimeni nu ne-a obligat sa imprumutam si sa ne distrugemm economia si toate cele. Au facut-o altii in locul si in numele nostru.
Sper sa plateasca pentru tot, de la A la Z.

D. Paval spunea...

Un presedinte care sustine LACUSTELE MONDIALE (fratii lui de singe) precum Chevron, Gold Corporation NU poate fi crezut cind ne spune ca e patriot! Este un mincinos poate mai periculos decit impostorul national ponta!

Voi ce tineri trebuie cu totii sa iesiti in strada pentru a va apara copiii si viitorul!

Poate NU va imaginati ce putere aveti! Uitati-va la bravii islandezi care au fugarit toate lacustele din tara lor care Numara nici 2,5 milioane!

Nu mai stati pe ginduri! toti politicienii trebuie arestati! ei sint gunoaiele societatii!

5000 de activisti de partid ale lui ceasca, plus 12.000 de ofiteri de securitate (pe militeni nu-I mai pun la socoteala) inseamna 17.000 de spalati pe creier de sistemul communist ateu! Astia NU au nicio meserie si NICI NU au plecat din tara!

17.000/40 judete inseamna cam 425 de impostori pe judet! dar un judet are cam 20.000.000/40 = 500.000 de romani! deci proportia este cam un ticalos la 1000 de romani! asa ca nu are de ce sa va fie frica.

AMOR PATRIAE NOSTRA LEX!

(Dragostea de patrie este prima noastra lege)

Anonim spunea...

de la DRAGOS SCORTANU

SINGURA SOLUTIE ESTE SA IESIM TOTI ,SAU CAT MAI MULTI, IN STRADA, SA MANIFESTAM IMPOTRIVA FARADELEGILOR SI SA II OLIGAM PE POLITRUCI SA NE CONSULTE INAINTE DE A MAI AVEA IDEI SI PROIECTE DUBIOASE CU UE SI TOT FELUL DE INVESTITORI STRATEGICI, SI SA LE AMINTIM CA SUVERAN E POPORUL! FIE FORMAM GRUPURI DE MANIFESTANTI IN FIECARE ORAS, FIE NE INTALNIM LA BUCURESTI SAU UNDE VRETI IN TARA ASTA TOTI SI MANIFESTAM! PROPUNETI VOI ALTE METODE DACA STITI SI CREDETI CA SUNT MAI EFICACE DE ATAT! DATI MAI DEPARTE......! BRAVO DANIEL PT. INITIATIVA!

Dumitru Carausu spunea...

„Trăim în prezent viitorul trecutului”, așa cum bine spunea părintele Arsenie Boca. Adică, astăzi plătim pentru toate avorturile care s-au făcut de la lovitura de stat, din dec. 1989 și până astăzi. Iar când Dumnezeu lovește cu legea fărădelegea, atunci nici 15 milioane de oameni care ar ieși în stradă nu pot opri pedeapsa dată de Dumnezeu poporului român.

Anonim spunea...

Ţară condusa de secături, ţară minoră, căzută ruşinos la examenul de capacitate în faţa Europei…Aici ne-au adus politicienii ordinari, hoţii improvizaţi astăzi în moralişti, miniştrii care s-au vândut o viaţă întreagă, deputaţii contrabandişti… Nu ne prăbuşim nici de numărul duşmanului, nici de armamentul lui, boala o avem în suflet, e o epidemie înfricoşătoare de meningită morală.”
(Octavian Goga, 1916)

Anonim spunea...

https://www.facebook.com/pages/Manipularea-Matrix-prin-televiziune/543562509057991

Anonim spunea...

Este zdrobitor raportul dintre instigare la ura si solutii realizabile. Cred ca suntem unici. Mie nu-mi miroase a bine. Iarasi megaproiecte nationale, analfabeti cu biciul in mana, autodidacti cata frunza si iarba. Sau numai iarba, si atat. Cred ca si acum plang dupa bani cei care au investit in intemeierea statului national roman, unitar si ''independent''. Asta este, uneori te mai si intepi. Nu plangeti, aplaudati !

ile spunea...

http://www.timesnewroman.ro/politic/11187-antena-3-pluseaza-dupa-scrisoarea-deschisa-va-trimite-in-sua-si-un-detasament-de-pupincuristi
Mai dragilor,iarasi nu pricepeti, doar nu vreti sa fim inchisi ca-n Coreea de Nord, sintem prea aproape de cutrele din Europa si nu ne permitem sa fim independenti nici macar discordanti. Probabil ca niste guvernanti gindesc ca e bine sa faca pe victimele, apoi sa dea alegi aiurea si sa le reformuleze revoteze numai si numai sa treaca timpul,sub calciul presiunilor straine,pentru ca presiunea exista,si nu cred ca nu mai e nici o urma de patrtiotism in cei pe care-i vedeti ca ne conduc. Dar cei pe care nu-i vedeti sint cei mai periculosi. Citit treaba cu scandalul Colindei antisemite dint ziar(in format electronic nu e disponibil inca http://www.zelea-codreanu.com/Cuvantul_Legionar/index.htm ),si pare veridic scenariul: a fost o prostie lasata si ajutata sa mearga cit mai departe,nimeni nu a zis nimic sa o opreasca si dupa ce a aparut atunci a fost folosita in folosul jidovimii din Romania,sa ne mai dam cu barda-n ceafa singuri.
Ponta zice si el ce poate nu si nu si nu proiectului ..se duce in Germania (serviciile romanesti secrete nu stiu ce i s-a spus dar poate stiu alte servici),se intoarce schimbat dupa discutia cu mrekel si nu mai zice nimic despre Chevron nici despre Gold Corporation> Ce dracu' i-a spus,ne putem da seama nu i-a promis acadele sau bani,posibil ca au fost amenintari la adresa persoanei lui dar cel mai sigur intimidari la adresa intregii tari. Nu e Ponta un inger dar sa nu credeti ca sint niste timpiti>La KIEV au facut demontsratii sa intre In UE nu a mers figura pentru ca acolo dupa ce le-au omorit rusii milionae de oameni in al 2 lea razboi mondial aia au mai frica de rusi decit de puterea americano-europeana(daca ceredeti ca UE e independenta fata de cerintele SUIA-va inselati> Si uite asa se cumpara pamint si se desface in bucati o tara ca a noastra ca sa ajunga sa se muste printre gard SUA CU FOSTA URSS.Nu au nimic personal cu Romania,cu revolutia vreti sa ajungem ca in SIRIA,atunci poporul roman ar trebui sa fie pregatit sa moara,imposibil-romaniia s-au antrenat sa supravietuiasca cu orice pret in genunchi in rahat ca in bancul cu Bula si porcul-cum au supravietuit amindoi in desrt:ce 'facea "Bula minca porcul si invers...Avem chinga NaATO si chinga UE ca daca nu intram iarasi in camasa de forta Rosie ruseasca. TREBUIE SA NE CONCENTRAM ASUPRA TRECUTULUI ,ASUPRA UNIVERSULUI ACTUAL,IN TARA INCA NU A NINS SI PARCA DIABOLIC, DACA NU SE FACE NIMIC PE CIMP ANUL ASTA, VOR VINDE PAMINTUL PREA MULTI ROMANI.Eu cred in razboiul psihotronic cred si in cel de inducere sau influentare a fenomenelor naturii si a pamintului,numai ca se intoarce impotriva statelor care fac astfel de experimente,ambele forme de manipulare. Si inca nu e decit inceputul dezatrelor naturale si umane-pentru cei cei care au proiecte ingenioase HAARP, Chemtrails,si tot vor mai scapa niste omuleti pe pamint ,numai cu gravitatia sa nu se joace prea tare,ca zburam prin Univers de nu mai ramine nimic din Pamint.

Marius spunea...

A fost odata un om care la inundatii s-a tot suit pe casa mai sus si s-a rugat sa scape dar nu s-a urcat in nici una din cele trei barci care au venit pe rand sa il salveze, motivand ca daca se roaga il scapa Dumnezeu. Dupa ce a mutit s-a rastit la Dumnezeu ca nu l-a salvat iar Dumnezeu i-a spus ca e netrebnic pt. ca el ii trimisese TREI BARCI dar el a preferat sa se roage !!! ...... Cred ca Romania va incepe sa respire cu adevarat doar atunci cand vom inceta cu rugile si sperantele desarte si cand ne vom apuca sa facem ceva concret pt. noi si cei care vin dupa noi si, de ce nu, si pt. batranii umiliti ai Romaniei !

Anonim spunea...

Cautam oare o solutie politica la aceste probleme, sau ar trebui sa ignoram total clasa politica de acum incolo, sa numai voteze nimeni in tara asta... tot s ar vota singuri intre ei... Sincer va zic, nu astept nimic de la politicieni, pt mine nu sunt decat niste circari, amatori de viata buna care din pacate o duc bine pe spatele nostru, dar cu cine sa ii inlocuim ?

Solutia cred ca vine de la fiecare cetatean in parte care trebuie sa renunte in primul rand la obiceiurile proaste pe care le are si apoi sa devina constient de sine si de scopul lui in aceasta societate, tara asta mereu a dus-o greu doar noi ne putem ridica si oferi o viata mai buna copiilor nostrii, romanii trebuie sa se ajute intre ei in primul rand prin a cumpara produse autohtone romanesti nu toate porcariile din import.

nan spunea...

In toate tarile UE-lui s-a amanat vinderea pamantului pana in 2020. Parlamentari nostrii favorizeaza grupuri de interese straine,lovind in STATUL ROMAN.Din 2012 am semnat o petitie in acest sens,chiar nu mai suntem bagati cu nimic in seama!?Alternativa la CORSETUL UE a lui Dr Radu Golban,prin iesirea din UE ar trebui luata in calcul. Daniel tot respectul pentru implicare iar" mamica neinfricata" daca n-a vazut mame cu copii in carucioare mergand in fata protestatarilor..., doamne ajuta-ne macar sa fim buni.

Anonim spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=Z2rCcQKVcQU

Anonim spunea...

Mamica neinfricata ,de ce nu ai la cine sa apelezi? N-ai tu mama ,n-ai tu tata ,n-ai tu o prietena ? Macar un fratior? N-ai tu o cresa saptamanala sa-ti lasi plodul ? Bine in schimb ca ai gura cat o sura si iti foloseste sa bagi in tine cat cuprinde si sa-i spurci pe aia care cat de cat se agita ? Taci ! Si daca vrei lupta ,lupta-te in pat cu barbatu-tau daca ai unu si impuiaza-te ,tatza de coada ce esti! PS.Nu mai da vina pe copil !

Anonim spunea...

Nu stiu ce ne mai poate salva sau daca ne mai putem salva.
Se intampla de prea multa vreme...Se intampla de mai multe sute de ani.
Habar nu am cum de am rezistat ca stat unitar.
Adevarul este ca suntem toti vinovati, pentru ce traim astazi.
Ne-am batut joc de tot ce-nseamna valoare a neamului romanesc.
O minune de la Dumnezeu mai poate salva ceva! Romanii au tacut prea mult, frica i-a cuprins, tradatorii sau inmultit la fel ca hienele care se aduna sa sfartece un cadavru. Toate cheile dreptatii sunt in alta parte si noi suntem niste neputinciosi. Cine mai iubeste cu adevarat aceasta tara cand milioane de romani au parasit-o pentru un trai mai bun si au uitat de ea?
Cine ii mai aduna pe romani sub acelasi steag? Care conducator? Care viteaz? In ultimii 24 de ani am acceptat numai farisei la carma tarii! O semnatura oficiala a unui fariseu, indatoreaza familii intregi de romani pe ani de zile. Daca nu chiar ani de zile. De unde plusvaloare in tara asta pentru romani? Din ce? Am vandut, am darmat, am taiat, am instrainat tot ce era de valoare si ar fi putut aduce un profit! Acum stam cu mana intinsa la cate o "pastila de fericire", pe care ne-o servesc, daca suntem cuminti, noii stapani.
Sau daca nu suntem cuminti, primim "iluzii" pana ne-om stinge ca neam.

http://mygatewaytotheworld.blogspot.ro/2014/01/remember-constantin-tanase-cu-asta-ce.html#.UtR40Ps39wY

Anonim spunea...

@pepe, ai uitat sa-ti iei pastilele?

nan spunea...

Fratilor,POLITICIENII sunt dusmanii NOSTRII de 24 de ani .Haideti cu totii care vreti SCHIMBARE sa trecem la MERITOCRATIE ,viitorul ne apartine printr-un presedinte sustinut de NOI CEI MULTI:fiti binecuvantati cu INTELEPCIUNE!

Anonim spunea...

de la DRAGOS SCORTANU

Am un mesaj pentru toti diletantii si reproducatorii de citate de mai sus,care nu au proprietatea reala a termenilor,si carora le place sa constate exprimand-u-si aversiunea prin cuvinte preluate de la altii, dar pe care nu sunt sigur ca le si impartasesc cu adevarat. Eu sunt satul de aia care zic ca ei ar face multe dar nu au cu cine(ipocrizie, asa zic toti).
Inainte de a critica si divaga prozaic bai mancurtizatilor veniti cu o solutie reala! Eu sunt din Targu-Jiu si va astept daca tot sunteti tari in gura aici sa protestam impreuna, sau propuneti voi un loc, un oras, zona, unde sa ne strangem cat mai multi si sa ne manifestam nemultumirea fata de hotiile si faradelegiile ce se comit ostentativ in tara noastra! Astept propuneri....ca la haulita electorala ati iesit toti( cu exceptiile de rigoarea, nu generalizez) sa sustineti jigodiile si sa le pupati in cur, acu nu va convine si va lamentati demagogic si prozaic, dar fiindca abonamentul la net e ieftin stati pe blog toata ziua. Ce cer e sa ne organizam toti daca tot suntem la asentiment, si sa nu ne pierdem timpul cu constatari si atat. Activitatea pe blog e buna, nimic rau, dar asta nu schimba nimic. Daca tot putem lua legatura asa usor unii cu altii hai sa o facem in avantajul cauzei nationale, a poporului ce-l suntem! Ma gasiti pe fb la numele Dragos Scortanu(am ca imagine la avatar statuia unui dac in alb) daca aveti ceva personal sa-mi spuneti! Revolutiile, schimbarile nu se fac pe net sau la tv!........

Mamica neinfricata spunea...

Vai de cititorii tai Roxine! Aia care imi numesc mie copilul plod, si care ii intereseaza ce face barbata-miu! Barbata-miu munceste ca mai trebuie sa si mancam, munceste din zori insemnand 6 si pana la 8 seara! Si daca tot va doare in cur de ajutoraele mele, sunt prea departe de mine, la sute si mii de km! Cine nu are copil mic vorbeste ca sa nu adoarma, am fiecare minut din zi ocupat, dorm numai la 2 noaptrea ca sa apuc sa gatesc (cine intreaba de ce mai bine sa se abtina!) M-am zbatut in perioada de concediu maternal cu institutiile statului, activ, nu scriind pe net. Am facut plangeri la politie si primarii pt trotuarele imbacsite cu masini, pentru lipsa de parcuri pt copii, pentru camerele video care ne supravegheaza in dependintele prorpiilor locuinte, fara acord. Am juns pana la curtea europeana. Eu in momentul asta imi fac datoria fata de tara crescandu-mi copilul bine din taote punctele de vedere, ca de altceva nu mai exista timp! Dar cei care nu au opbligatii familiare, si nu lucreaza din zori pana in seara, fara posibilitate de libere cand ar vrea, aia stati si va drogati in continuare, sa fiti high, ce dracu! Si tu, Daniele, apropo, mai plagiezi articole de blog si-ti pui semnatura, eroule! ca de la mine ai plagiat si ce te mai laudau cititorii pt cat iti pasa. sa dai copy-paste! Asa ca mai mult resperct pt cei din jur. Si respectul incepe da, si cu a nu plagia!

Anonim spunea...

D-le Roxin despre neamul besilor(moesi)care au ctitorit manastiri in orient si tineau slujbe in limba lor poate aveau si scrieri am pute-a avea informatii sau cine stie chiar o emisiune pe tema aceasta.

Daniel Roxin spunea...

Mamica neinfricata, cred ca ar trebui sa-ti schimbi pseudonimul in mamica isterica. Zici ca am plagiat? Ma faci sa rad! Daca iau articole din alta parte (nu stiu daca am facut-o vreodata de pe blogul tau) pun sursa. Asta nu e plagiat. Pentru informarea ta, consulta un dex sa vezi ce inseamna plagiat. Dincolo de toate, ar fi bine sa te mai relaxezi. Daca o faceai putin ai fi avut puterea sa recunosti ca ai vorbit fara tine atunci cand imi reprosai ca nu am fost in strada, pentru ca am fost de multe ori. Asa, vrei tu neaparat sa te simti bine acuzandu-i de diverse pe altii. Acum dupa acest mesaj ce-o sa spui? Ca mai sunt si pedofil sau traficant de droguri? Poate seful masoneriei? Hai, respira adanc si relaxeaza-te! ;)

Anonim spunea...

Domnule Roxin...doamna mamica infricata,pardon neinfricata,putina liniste va rog...imi pun fluierita in actiune daca doriti si stau la jumate distanta fata de ambii.Presimt ca va de aici va iesi o prietenie frumoasa...cu nitica bunavointa de ambele parti :)
Nu reusesti nimic bun in viata aducand acuzatii neintemeiate.Draga mamica,iti doresc sa ai parte de o viata linistita,in armonie,echilibru,alaturi de familia ta si copilasul minunat pe care il ai.Dar te asigur ca Daniel Roxin face MAI MULT DECAT STII dumneata pentru Neam si tara,pentru binele suprem al tuturor,deci si pentru tine si familia ta.Te vei convinge candva,cu siguranta.
Domnule Roxin,ma bucur pentru numarul impresionant de persoane care au vizionat filmul documentar„ Tracii-istorie ascunsa”, vor fi si mai multi...
Va multumesc din suflet pentru tot.
Sa aveti parte de zile frumoase si pline de realizari,in tot ceea ce va propuneti.:)

Taticul fricos rau spunea...

Sunt tare curios Mamica ce rang ai si in ce breasla te situezi de esti asa plagiata. Lasa-ne te rog un titlu de lucrare pentru a nu ramane vesnic in intuneric. Ajuta-ne, te imploram !

Badea Todor spunea...

No ma , nu-i bine ! Stati ase , nu va mai certati , nu va mai in focati tumna ase , ca adevaru-i altu . O rascola ( revolutie )adevarata sa face atunci cand cutatu o ajuns musai la os , ca daca no ajuns , omu nu-i bugat de " aprins " . Atunci cand meri sa-ti iei cosa din cui si fuji intr-un suflet pasta deal la grof sa-i iei grumazu , tu sti , si simti cu tata fiinta ta ca cale de intoarcere nu mai este . Atunci inima-ti bate cu putere , viata iti mere pan-aintea ochilor intr-o secunda , si-ti zambesti tie , impacat , ca ce anume vei face , este ...... nu pt tine , ci pt pruncii tai . Si-atunci cand meri sa-ti faci dreptate , tu nu te mai gandesti la consecinte ..... la ranile fizice , arestare sau chiar moarte , atunci sa trezeste fiara din tine . Amu , dac-o mana de oameni ies in strada si zac ca vreu sa imburde sistemu aiest , in acelasi timp ies alti oameni mai pregatiti , mai organizati ..... si mai stimulati . Acei oameni au un conducator , au o stratejie , au uniforme , pusti si reactioneaza ca un tot , cu tinta ( asa cum fac la antrenamente ) , adeca sa atace rasculatu . Apai io nu vad pa nimenia care sa aiba tate calitatile unui lider / comandant si care prin atitudinea lui sa formeze si sa cheme pa rasculati la topor . Lipsasc amandoua . Si Sheghevara (oare am zas bine ) si si curajiu . Hotaraarea , devotatiunea . Tare mo intristat cand am vazut ca romanu , astazi el mere si dantuieste pinguinu in fata fetelor grase si rozalii si dupa ce-o obosit sa opreste si-traje sufletu si umbla la straita cu merinde . Jandaru cela belicos si asmutat pa oameni de insusi grofu mneu de pasta deal , el nu-si da sama ca pote si parinti si fratele lui primesc pasta spate acelasi " pulan " usturator , da de la un alt jandar , coleg de-al lui . Romanu , inca nu-i gatit de asta . El , daca ia doua pulane zdravene ....... fuje acasa si incepe sa se cante . N-are darzenia unei furnici sau unei albine . Ca vorba cee : " numai zicand PLACINTE , gura nu se satura ! " . Sa-mi hie cu iertarre , dac-am maniet oaresce fata de domnisor cu spusele mele .

Anonim spunea...

de la DRAGOS SCORTANU

DANIEL, UNII SUNT COMPLET ALOGENI!FRATELE MEU ALB, ASTIA-S IDIOTI! TOTI CONSTATA CE DEJA SE VEDE SI STIM TOTI, DAR NIMENI NU E PREDICATIV IN FAPTE!
BAI INDIVIZILOR, MARE IZBANDA PENTRU VOI SA CONSTATATI CA POLITICIENII SUNT CORUPTI!( AVE CAESAR!)ALTCEVA MAI STITI, CA ASTA STIU TOTI?!
EU VA CER SA PROPUNETI O METODA DE ACTIUNE, EU V-AM PROPUS UNA DAR VOI CE SPUNETI? N-AM AUZIT NIMIC INCA DE LA VOI! VORBITI BA, CA M-AM SATURAT SA CONCLUZIONAM TOTI ACELASI LUCRU IN NUME PROPRIU!
DANIELE, NU ITI MAI PRINDE MINTEA CU TOATE FRUSTRATELE ASINCRONE, AI NEVOIE DE EA MAI MULT DECAT POATE ITI INCHIPUI!(sper sa nu fi plagiat pe mama supersport MCV!) CHIAR E CAZUL SA NE CONTRARIEM ABSURD, DACA SPUNEM CA SUNTEM LA ASENTIMENT, CE DRACU?!

Iustina Bacosca spunea...

@mamica neinfricata,
Cu tot respectul dar eu zic sa urmati sfatul domnului Roxin si sa va mai relaxati, ca nervii scapati de sub control duc la boli grave. Si daca va mai relaxati, scapati si de slava desarta care va macina sufletul ingrozitor. Mandria e mare pacat. Sanatate sa aveti si crestere usoara pentru copii!

Anonim spunea...

De mii de ani maimutele nu se satura sa se imbogateasca, sa cucereasca teritorii etc
In zilele noastre... ai banu cumperi. Problema este ca romanii sunt saraci si mai mult ca sigur ca or sa-si vanda pamanturile.
Dar cum de sunt romanii asa de saraci... cum sa ajuns la aceasta situatie...pai intra pe youtube user istorieadevarataTV si te vei lamuri in mare parte.

ile spunea...

Omul din TG JIU pot sa-ti spun ca-ntre olteni :Si daca va dati foc in fata primariei voastre nimic nu se va schimba.TG JIU este un oras si mai imbecil decit Craiova sint toti infratiti in jigodism,vezi ce faci ca sa nu te faci de risu-plinsu',ori iti lipesc oltenasii eicheta de nebun iti insceneaza niste flagrante si poti sa zbieri singur in celula la puscarie sau la nebuni. Lupta dar sa fie cu folos!Si Sobaru a zis ca face rahatul praf daca se arunca peste imbecilii aia din parlament ,barem daca lua o bomba cu el...
Eu care am crezut ca adevarul spus este o arma,am vazut in ultimii 5 ani ca nu e asa. Cel mai parsiv este adevarul in aceasta tara, poti sa te trezesti batut sau jefuit din te miri de ce. Sa nu-ti fie frica sa mori in primul rind cind incepi lupta cu coruptii din tara si sa nu ai familie ca sa nu te poata santaja nicicum. In rest discutia a fost intrerupta de inversunare, ceea ce e primul lucru care te faci sa pierzi o lupta. Eu cind am intilniri cu jigodiile am inceput sa tac, ii privesc si le urez sa se aleaga :praful si pulberea! Tacerea mea e mai periculoasa decit polemica. Merita sa ma anternez. Daca aveti rabdare cititi cind gasiti http://www.nemira.ro/blog/o-carte-de-stephane-hessel-si-dalai-lama-apare-la-nemira-in-toamna,cartea e mica insa pomeneste si despre calugari si civili protestatari din china care si-au dat foc la o minastire budista si despre alte forme de protest. Ceea ce e mai impresionant este faptul ca in lume inafara grupului Bildenbreg Ocultelor exista si alte forme de intruniri,unde se aduna filozofi,matematicieni biologi care vorbesc despre soarta omenirii,despre faptul ca NATO nu respecta drepturile omului,despre libertatea de a avea o religie anume sau niciuna, neurostiinte si poate si mai ales aplicatiile puterii gindirii umane,numai sa devina aceasta o putere in fiecare...Nu mai fiti INVERSUNATI,si eu am avut atita ura cit sa distrug un intreg continent(Europa asta curva si hoata), am transformat-o in ceva eficient, si-n ultimele clipe ale vietii mele sper sa devina o arma puternica. Inca ma doare sa vad ca va coboriti in furie,ca si cum ati minji aripile in namol,aripile sint pentru zbor iar namolul poate sa fie cel mult pe picioare ca sa ne aduca aminte ca pamintul e bun si ne tine trupul in brate...Sa fim sanatosi si veseli insa atenti la ceea ce traim ca sa nu murim degeaba ...

Spirit Liber spunea...

Puterea vine din echilibru interior iar el vine din starea de calm.Nu va mai certati, nu va mai reprosati nimic reciproc.Daca e sa cream ceva, hai sa cream in calm, bine gandit si cum trebuie.Energia se pierde masiv in alte conditii.Se castiga in stare de pozitivitate.Lasati femeia in pace, ea o sa va lase pe voi si sa ne vedem de alte lucruri.Inceputul este SA NU NE MAI CERTAM INTRE NOI!IN NICIUN FEL!Cei care mereu s-au straduit sa conduca au inceput prin a insamanta dezbinarea.
Sa revenim la ce arde cel mai tare.Maghiarii si unghurii uneltesc de foarte multi ani pe pamantul tarii noastre.Unii zic de anii '90.In serviciile de specialitate se stie de mult mai mult timp ('70-'80).Lucraturile facute de ei au fost pe ascuns, perfid.Cum poti sa invingi un animal periculos si perfid care nu ataca niciodata in fatsa?La asta cautati solutii.Avem toate datele:ungurii din afara, sprijiniti de americani, popa Tokes a lucrat din interiorul tarii noastre pentru straini, clasa politica le e aservita strainilor care vor orice in lumea asta dar nu binele tarii.In afara de rugaciuni si iesit in strada mai vedeti solutii?Cum lupti tu singur impotriva unor grupuri organizate, care au felurite parghii in plan material?Nato au vrut sa intre in tara inca din '96 dar nu au reusit.Scopul lor era ca daca poporul nostru se revolta (legat de planul cu maghiarii, de ani de zile se folosesc de acesti ignoranti, care nu sunt nimic altceva decat o simpla unealta pentru altii)) sa inabuse in sange.Stiati asta?Nu.Puterea lor sta in control si sugestie, prin inducerea starii de frica.Slabirea puterii lor inseamna sa nu mai fie crezut nimic din ce se spune despre ei.Daca urmariti la tv ce se zice ca au facut, vorbit, pe unde s-au mai dus, e apa de ploaie.Un organism de orice fel se rupe daca este segmentat.Organismul care este miscarea anti-tara noastra are segmente.Gasiti-le si demontati-le.Dar nu pe fatsa, ca abia se asteapta asta!Segmentul maghiarul care si-a scris la poarta in ungureste in tara mea.Dati cu spray-ul peste asta NEVAZUTI DE NIMENI- si scrieti in limba noastra.Aia trebuie facut.Dar masiv.Mers masiv in zonele unde locuiesc aia si SABOTATI!!!Exact ca pe vremea razboiului.Ati auzit de victima care s-a transformat in vanator?!Aia ii asteapta pe toti ungurii si pe toti maghiarii, evreii, etc.Cu noi s-au jucat multi dar nu le-a mai fost patul moale, a ramas sange in locul cearsafului si nu prin om ci prin dreptatea de Sus.Repet, nu bataie, nu confruntare directa ca abia se astepta ci capul pus la treaba.Mai stiti cand un maghiar a jucat fotbal cu capul unui om de-al nostru, atunci in '89?Astia atat de tare ne urasc!Astia nu sunt oameni.Fiintele de genul asta tac doar de frica.

constantin groza spunea...

Domnilor,aia tineri au iesit in strada in 89. P-tru ce,ptru cine. Nu vedeti ca tot bosorogi aia din vremuri conduc tara,au tentacule peste tot,au securitatea la mana lor. Cunosc parghii de a face si desface. Voi nu vedeti cine ne conduce tara,ce fel de oameni,toti parveniti cu 10 clase care au furat 25 de ani. Sa-mi fie cu iertare dar suntem un popor fustrat,inbatranit si incult,plin de pensionari care merg la vot p-tru o galeata de plastic si 1 kg de zahar. Unde ati fost voi astia care vorbiti acum cand a fost alegerile,de ce au luat astia peste 70% din voturi. P-tru va au fost majoritatea pensionari la vot de aceea!

Urmaşul lui Badea Tudor spunea...

Vorbe de duh pentru românii adevăraţi.
Domnule Daniel Roxin,
Vă rog din suflet să acceptaţi această rescriere a mesajului înţeleptului Badea Tudor, din comentariile articolului Dvs. Să-l citească toţi cititorii Dvs. şi cei mai tineri şi mai zvăpăiaţi care nu au răbdare să citească „mesajul original” al înţeleptului bătrân din neamul românesc.
Te iubesc Badea Tudor pentru Înţelepciunea Ta.
Badea Tudor to Toţi românii Translation.
Nu mă, nu-i bine! Staţi aşa, nu vă mai certaţi , nu vă mai înfocaţi tocmai aşa, că adevărul e altul.
O răscoală (revoluţie)adevărată se face atunci când cuţitul a ajuns, musai, la os, că dacă n-a ajuns, omul nu-i îndeajuns de "aprins". Atunci când mergi să-ţi iei coasa din cui şi fugi într-un suflet peste deal la grof(mare latifundiar….având titlul de conte) să-i iei grumazul, tu şti, şi simţi cu toată fiinţa ta, că drum de întoarcere nu mai este. Atunci inima-ţi bate cu putere, viaţa ta se scurge prin faţa ochilor într-o secundă, şi-ţi zâmbeşte ţie, împăcat, că ce anume vei face, este… ...... nu pentru tine, ci pentru pruncii tăi. Şi-atunci când mergi să-ţi faci dreptate, tu nu te mai gândeşti la consecinţe.......la rănile fizice, arestare sau chiar moarte, atunci se trezeşte fiara din tine. Acum, dacă o mâna de oameni ies în stradă şi zic că vor să înfunde sistemul acesta, în acelaşi timp ies alţi oameni mai pregătiţi, mai organizaţi......şi mai stimulaţi. Acei oameni au un conducător, au o strategie, au uniforme , puşti şi reacţionează ca un tot, cu ţintă (aşa cum fac la antrenamente) , adică să atace răsculaţii. Apoi, eu nu văd pe nimeni care să aibă toate calităţile unui lider/comandant şi care prin atitudinea lui să formeze şi să cheme pe răsculaţi la topor . Lipsesc amândouă : şi Che Guevara(oare am zis bine) şi curajul lui, hotărârea, devotaţiunea. Tare m-am întristat când am văzut că românul , astăzi el mere şi dănţuieşte Pinguinu’ în faţa fetelor grase şi rozalii şi după ce a obosit se opreşte să-şi tragă sufletul şi umblă la straiţa cu merinde.
Jandarmul cela belicos şi asmuţit pe oameni, de însuşi grofu’ meu de peste deal, nu-şi dă seama, că poate şi părinţii şi fraţii lui primesc peste spate același "pulan" usturător, da de la un alt jandarm, coleg de-al lui. Românul, încă nu-i pregătit pentru asta. El, dacă ia două „pulane” zdravene ....... fuge acasă şi începe să se vaite. N-are dârzenia unei furnici sau unei albine. Că vorba ceea: " numai zicând PLĂCINTE, gura nu se satură!". Să-mi fie cu iertare, dacă am mâniat oarece fată de domnişor cu spusele mele.

Anonim spunea...

Nu exista dumnezeu...te rogi la sfantul satelit....trebuie sa vrei ca sa poti

Anonim spunea...

:)))))) vorbiti....vorbiti......vorbiti.....de facut??????? Oare putem lua atitudine atita timp cat prostimea drtine majoritatea (sunt 5.000.000 de pensionari) vorbind cu tata (un pensionar de rand) am observat ca are creierul atit de spalat incat e ireversibil. Parerea mea e ca trebuie sa jucam murdar pina unul din noi ajunge acolo sus ca sa faca dreptate dar, oare no sa-l prosteasca si pe el banul si puterea....m-as bucura sa fie un ROMAN ca e plin de jeguri care se lupta sa ajunga acolo sus doar din propriu interes. Propun ca daca nu reusim sa ne luam tara inapoi fara revolutie, atunci s-o facem....eu o sa trag primul foc impotriva hotilor de la guvernare

Anonim spunea...

mai usor cu bazaconiile, de data asta va fi cum n-a mai fost: fara lideri, fiindca fiecare dintre noi poate fi un lider. perseverenti si calmi, antrenati, ca cei din SEAL: abia cand vom ajunge in acest punct suficient de multi inseamna ca suntem gata.

ile spunea...

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=AOKYiqjFiw4 Se zice ca Eminescu a murit din cauza unui traumatism cranian (lovit de un nebun spre usurarea celor care se simteau amenintati de el) scrierile politice nici acum nu am reusit sa gasesc mare lucru din ele,insa am inteles ca nici macar geniul lui nu l-a ajutat sa-si salvee poporul de interesele straine atunci austro-ungare...Azi povesteau la TV ca la autopsie nu s-a vazut nimic cerebral deoarece ar fi putut avea in hematom intracranian... blabla.. si creierul nu s-a taiat...si de ce intixicatia cu mercur...L-am avzut pe Obama vorbind de tragedia din SUA si vremea cu care trebuie sa lupte poporul american,pentru americani si vremea este tot o terorista care trebuie infrinta...Un roman intelept vorbea despre faptul ca mincarea va deveni mai importanta decit petrolul si deci Romania nu trebuie sa-si vinda pamintul strainilor, legile date in parlament sint o tragedie,bine ca schioapata...Si dupa toate acestea adunate aiurea http://www.trustnews.ro/2014/01/nwo-planuri-pentru-2014-in-sua/#more-1388, sa zicem ca nu aduce tot anul asta ce aduce februarie. Pot suporta ca va fi distractie la SOCI inscenata chiar de mama Rusia, pot garanta ca va veni frigul ca sa stearga orice urma de agricultura romaneasca pe 2014 , insa azi am visat ceva frumos fara frica fara emotii;cadeau niste meteoriti asa frumosi din cer incit ma bucuram ca nu nici nu e nevoie de bombe nucleare, numai cit sa rupa chingile tesute in ultimele milenii. Si am gasit si "rezolvarea "pentru oculta mondiala;pamintul sa aiba grija de ei,ceea ce cred ei ca e punctul forte -linia de singe si inrudirea lor -genele regilor- acelea sa le devina tocmai punctul slab -precum calciul lui Achile -sa fie fara scapare in fata unei manifestari a virusologiei extraterestre la care populatia obisnuita sa fie imuna -de fraieri ce sint...Nici o bogatie si nici-un bunker sa nu-i mai poata salva pe papusarii lumii moderne.

Anonim spunea...

Ile ,n-am facebook deci nu exist dar iti dau ,,like ,,la comentariu .:))

Spirit Liber spunea...

Rezistenta prin demnitate, bun simt si actiune.Fiecare dupa gradul de constiinta si de trezire a intuitiei.Asa vine si rezolvarea, prin si pentru fiecare om in parte dupa "bagajul" pe care il poarta.INDIVIDUAL.Cand acest INDIVIDUAL este realizat asa cum trebuie din pdv-ul lui DUMNEZEU TATAL, daca mai e cazul, grupurile se realizeaza de la sine.

Cornel Marcu spunea...

de 20 de ani politica duce spre achizitionarea de terenuri,spre fosti mosieri si spre noi mosieri.eomanul uil vinde pentru ca nu este aparat,voi vorbiti din carte dar nu stati noaptea sa va bate-ti cu ciobani si sa vina procurorul sa te aresteze ,,,ca ce cauti tu in camp noaptea.

Aeleden spunea...

Vine scadenţa!

Timpuri pustii şi-ntunecate,
Când domnul Ban e împărat
Peste elitele blazate,
Uitând de unde au plecat.

Şi politruci ţâşniţi din urbe,
Doar neica nimeni până ieri,
Ce-mproaşcă-n lume praf de vorbe,
Râvnind mărire şi averi.

Puţin le pasă de cei mulţi
Şi s-au trezit ciobani la stână,
Dar sunt doar trepăduşi mărunţi
În sindrofia francmasonă.

Străinilor le dau favorul
Să ne ia pâinea de pe masă,
De am ajuns cu binişorul
Minoritari la noi acasă.

Cu diplome luate-n valută,
Dar susţinuţi de-a lor mafie,
Anagramaţi cu minte scurtă
Se cred stăpâni peste vecie.

Pe vorbe fără de temei
Aţi ocupat funcţii bănoase
Şi-aţi vândut ţara pe doi lei
Să luaţi comisioane grase!

Români suntem, plini de nevoi,
Dar ne vom ţine de cuvânt
Şi-o să daţi totul înapoi,
Cât de curând.

Aeleden

Anonim spunea...

Certurile sint contra-productive. Si a-i acuza pe altii ca nu fac nimic sau nu fac cit trebuie nu aduce nimic bun. Nu asa convingi oamenii sa iasa in strada sau sa faca ceva.
Face fiecare cit poate si cit il lasa inima ca nu e servici.
E exagerat sa spui ca cei care nu fac nimic isi merita soarta. Pai asa hai sa plecam toti in strainatate sa ne facem o viata buna acolo. Nu, problema e aici la mafioti dar n-ai cum sa acuzi oamenii pentru cei care nu-si fac jobul sau isi vad doar interesul imediat. E deja un pattern sa ne plingem si sa acuzam, ok, in unele cazuri e corect dar deja cind ne acuzam intre noi cei care sintem in aceeasi tabara si doar pt ca nu fac altii ceva benevol, avem o problema. Think about.