miercuri, 26 martie 2014

Un tezaur excepțional din aur, vechi de 3.000 de ani, a fost DESCOPERIT LUNI în zona Brașovului…

Muzeul Național de Istorie din București s-a îmbogățit ieri dimineață cu un tezaur din AUR deosebit de frumos și de bine păstrat, descoperit lunii într-o pădure din apropierea Brașovului.

Autorul descoperirii, dl. Fănel Șerban, un pasionat de arheologie, mi-a relatat că luni după masă, fiind plecat în natură, în apropiere de Brașov, a reușit să îl identifice cu ajutorul unui detector de metale, pe care îl folosește cu o autorizație specială.

În scurt timp, au ieșit la lumină 21 de verigi din aur (probabil un colier) cu o greutate de 115,57 grame… La locul respectiv nu s-au găsit și alte artefacte.


În mai puțin de 24 de ore, autorul descoperirii s-a prezentat la Muzeul Național de Istorie din București și a predat specialiștilor întregul tezaur. El a fost în scurt timp verificat cu raze X și s-a constatat că conține 86% aur și 14% argint, ceea ce dovedește că este vorba de aur aluvionar, specific prelucrării antice pe teritoriul României. De altfel, din câte știm, un procent similar de aur și argint s-a găsit și în unii cosoni.

Conform primelor opinii exprimate de specialiști, tezaurul pare să fie din perioada Halstattiană, având o vechime de peste 3.000 de ani, lucru care este impresionant dacă privim rafinamentul execuției.

Bucuros că încă o comoară antică a ieșit la lumină, îi urez d-lui Fănel Șerban să aibă parte și de alte decoperiri de excepție. De asemenea, le recomand tuturor detectoriștilor să colaboreze cât mai mult cu mediul științific, cu arheologii. Cred că un parteneriat real și corect ar fi benefic cercetării arheologice în România.

Daniel Roxin

10 comentarii:

Gerula spunea...

Superb , o lucrare de de o maiestrie desavarsita facuta acum aprox. 3000 de ani , si zic unii ca noi suntem barbari si necivilizati . Se poate face arheologie si fara bani , pentru ca cei platiti de noi sa isi faca meseria , dorm in scaunele lor asteptand ca pasionatii de istorie si arheologie sa descopere lumea straveche in locul lor. Multa sanatate si noroc la descoperiri domnului Serban

D. Paval spunea...

Daca stramosii nostril au ingropat obiecte de valoare mii si mii de ani si noua, celor de azi, ne va trebui daca nu mii, sute de ani sa tot descoperim cite ceva remarcabil la fiecare citeva luni!

M.C spunea...

Respect si BRAVO!!!!!

gerald malone spunea...

Felicitari.

ana spunea...

http://www.hotnews.ro/stiri-esential-16906144-inspectoratul-scolar-bucuresti-trimite-copiii-saptamana-scoala-altfel-emisiunile-neatza-razvan-dani-cunosc-undeva.htm ,
am citit de cateva ori stirea de mai sus, si inca nu pot sa cred ca asa ceva este posibil!
...dar inspectoratul nu ar putea sa trimita copii la un muzeu, la un site arheologic sau altceva ce ar putea sa umple sufletul celor mici si nu la gunoaiele acestea de emisuni?

MONICA spunea...

SUPERB...
Monica

Anonim spunea...

Sa-l trimita guvernul nostru drag , de urgenta lui tatuca Putin, ca dar din partea nostra in cinstea realipirii Crimeei la mama Rusia! Ca tot e obiceiul sa le dam aurul dacic de cateva secole incoace!!!
O gluma amara ,desigur , de la un suflet amarat......

un pic anonim spunea...

Asta este a doua dintre cele ce urmeaza. Asa cum anticipam acum un an. Si ma mai risc la o previziune, de fapt o reiau: ROxin o sa aiba si el descoperirea lui. Una spectaculoasa. Cam asa se intorc eforturile, energia investita...simplu si curat.Aproape ca pot indica si locul...

Tiberiu Betziu spunea...

D-nului D Roxin.
O descoperire foarte frumoasa, dar cea mai importanta descoperire, pe care o ignoram incontinuare si aproape ca am pierdut-o, este depozitul placilor de plumb de la Sinaia. Aceste placi de plumb sunt cele mai pretioase obiecte legate de istoria noastra, si care vin in sprijinul ideilor din "Adevaruri tulburatoare" Ca un om in varsta care toata viata am fost pasionat de istorie, etnogeneza, etimologie dar si ca specialist in metale si in istoria prelucrarii metalului pe teritoriul tarii noastre am convingerea si argumentele ca acele placute de la Sinaia nu sunt o contrafacere. Cel mai mare pacat pentru noi este ca nu luptam pentru aducerea lor in atentia generala. S-ar putea demonstra astfel ca dacii aveau scriere si o limba inrudita cu latina.Daca sa ajungem la manastirea Sf Ecaterina muntele Sinai, Egipt, unde se spune ca se pastreaza manuscrise in limba besa(trib daco-tracic) e mai greu, ignorararea placutelor de la Sinaia e un mare pacat. Ce coincidenta Sinaia , Sinai, sciere dacica, scriere besa. Daca am putea compara cele doua scrieri si implicit si limbi am putea lamuri multe lucruri. In ev mediu, sub stapanire otomana, boieri si domni romani putea sa ocroteasca pe langa manastirile de la Muntele Athos, Meteora, si indepartata Manastire Sf Ecaterina din Sinai, azi statul roman modern Academia Romana, istoricii oficiali, nu poate face o cercetare serioasa a placutelor de la Sinaia si manuscriselor de la Sf Ecaterina, Muntele Sinai. Sau nu se vrea pentru ca s-ar modifica istoria noastra consacarata si nu e de dorit ?
D-nule Daniel Roxin nu uita, Placutele de la Sinaia nu sunt contrafacute. Am convingerea si toate argumentele ca sunt veritabile.

PANA ION spunea...

cred ca am descoperit
unde sunt ascunse cele 500 de placute de aur de la sinaia.