miercuri, 23 aprilie 2014

Olimpicii români, singurii europeni în concursul asiaticilor

Cinci băieți și o fată, elevi de liceu care au strâns o adevărată „zestre” din medalii, vor avea privilegiul de a participa la o competiție de fizică „cu circuit închis”, rezervată unor țări precum India, China, Singapore sau Malaezia.

Nu este un lucru mic să participi la o competiție internațională de fizică, darămite să fii invitat de onoare al Olimpiadei Asiatice de Fizică, organizată exclusiv pentru țările celui mai întins continent de pe Pământ.

Pentru prima dată în cei 14 ani de la înființarea olimpiadei, o echipă românească va sparge „zidul” celor peste 25 de țări asiatice.


„Le-am atras atenția cu rezultatele obținute în 2013, când lotul românesc de fizică a câștigat locul întâi în Europa și locul cinci mondial. Singura auto-invitată este Rusia, din cauza porțiunii asiatice”, explică Gabriel Găitan, unul din membrii echipei care va pleca în Singapore, între 11 și 19 mai.
Pasiunea pentru fizică, moștenită genetic 

Tânărul este elev bursier în clasa a XI-a la Liceul Internațional de Informatică din București și spune că fizica face parte din ADN-ul său: „Mama este inginer chimist, iar tata, inginer electronist. Pur și simplu asta am simțit să fac”.

Pentru că doi dintre cei opt membri, cât ar trebui să aibă în mod obișnuit lotul de fizică, nu pot participa, fiind elevi în clasa a XII-a, echipa va fi în inferioritate numerică. Asta nu-l sperie însă pe Gabriel, optimist că le va „fura” asiaticilor o medalie.

Alături îi va sta Ileana Rugină (foto), o altă colegă de liceu bursieră. Singura fată din lot spune că secretul succesului său este „consecvența”. „Nu trece nicio zi fără să lucrez măcar o oră, iar înainte de competiții, câte patru-cinci. Dincolo de rezolvarea problemelor, am obiceiul să citesc diverse cărți unde sunt explicate fenomenele fizice”, arată Ileana.

Din lista olimpicilor la fizică care vor reprezenta România la Singapore fac parte și Cristian Frunză, Ionuț Ignat, Dan Eniceicu, Tudor Crețu plus cei doi profesori coordonatori, Delia Davidescu și Adrian Dafinei.

Sursa: http://www.evz.ro/olimpicii-romani-singurii-europeni-in-concursul-asiaticilor-.html

10 comentarii:

Unknown spunea...

Succes

Anonim spunea...

Succes din plin sa aveti,frumoasa echipa!

Unknown spunea...

HAI ROMANIA!

Anonim spunea...

Cu voi ne mandrim ca natiune! Succes.

Anonim spunea...

Nu stiu ce se tot face atata caz de asiaticii astia, cum ca ar fi deosebit de inteligenti. Nu este adevarat! Sunt multi si nimic mai mult! Proportia de inteligenta poate este ceva mai mica decat la europeni, dar fiind foarte multi, par a fi foarte inteligenti. Nu stiu cum, dar cele mai bune cercetari stiintifice, descoperiri si technologie este tot rodul vestului (Europa si America de Nord).
Traiesc printre ei in Canada, si pop sa spun ca au o constiinta de turma foarte accentuata. Cand unul nu stie sa rezolve o problema apeleaza la un co-national, iar celalalt ii da detalii sau il indreapta catre un alt co-national. Au dezvoltat o adevarata clica in Canada, sunt banci speciale ale lor care nu imprumuta bani celorlalti. Sunt unii care locuiesc cate 2-3 familii intr-o casa, doar ca sa salveze bani sa-si trimita copii la scoli. Vor sa razbeasca cu orice pret si au reusit prin numarul lor extrem de mare.

Unknown spunea...

BAfta Romania!

Liana spunea...

Avind in vedere ca asiaticii invata matematica prin metodele vedice intuitive si de o logica impecabila, pustii din zona respectiva au o baterie de metode de judecata rapida si tehnici care le permit cistigarea probelor de logica si rapiditate in calcul mental...au antrenament si sint incurajati...
Acum ca pustii nostri ajung in competitia cu ei vor avea ocazia sa isi inteleaga nivelul de cunoastere si poate vor pricepe ca nu exista doar o metoda de invatare a cunoasterii universale...
Copiii nostri talentati si atit de putin incurajati, aveti curaj si incredere in voi! cei citiva care citesc istoriile voastre vor fi mindri pentru voi si cu inima la reusita voastra!

D. Pavel spunea...

Felicitari puisorilor si mult success in continuare!

Felicitari si printilor si tuturor celor care au crezut in voi si care v-au sprijinit!

silvana spunea...

Sufletul si mintea sunt mandria acestui neam.D-zeu sa fie cu voi copii minunati!

Anonim spunea...

Felicitari puisorilor si mult succes in continuare! Si... sa nu uitati nici un moment ca NASA si PENTAGONUL va asteapta si se bazeaza pe sprijinul vostru entuziast, Numai cu ajutorul vostru Razboiul stelelor poate fi pus in practica la adevaratul sau potential,