marți, 29 iulie 2014

Alte două cratere misterioase au apărut în Siberia. Cercetătorii nu pot explica fenomenul (FOTO)


După două săptămâni de la descoperirea unui crater misterios în Siberia, cercetătorii ruşi au mai identificat alte două asemenea găuri inexplicabile.

Acestea sunt mai mici, dar au o structură asemănătoare, iar cercetătorii nu au deocamdată o explicaţie privind originea lor.


Una din cele două cratere are diametrul de 15 metri şi a apărut lângă satul Antipayuta, districtul Taz, tot în peninsula Yamal din Siberia, unde a fost descoperită prima groapă, mult mai mare.

Autorităţile au vizitat zona, iar deputatul Mikhail Lapsui, care a survolat cu elicopterul regiunea, spune că urmele sugerează o explozie din interior.

Localnicii spun că acest crater s-a format pe 27 septembrie 2013. Unii zic că au văzut aici fum şi apoi o lumină puternică, iar alţii susţin că din cer ar fi căzut un obiect.

Al doilea crater recent descoperit se află lângă satul Nosok, regiunea Kransoyark. Are un diametru de doar 4 metri şi o adâncime estimată între 60 şi 100 de metri.


Craterul din Nosok

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/12990548-alte-doua-cratere-misterioase-au-aparut-in-siberia-cercetatorii-nu-pot-explica-fenomenul-foto

6 comentarii:

Anonim spunea...

Agarthanienii deschid unele intrari spre interiorul pamantului,asta se intampla.

Mioara

un pic anonim spunea...

Daca prima gaura era cea din buzunarul nostru, celalate sunt din economia naționala. Cine le-a facut...ca sa aflati cititi scrisoarea adresată de guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, către conducerea Trezoreriei SUA (Federal Reserve – FED), filiala Kansas,care a fost, recent, declasificată.Si asa veti descoperi adevaratul conducator si vanzator al tarii.Restul sunt cateii lui!
Dincolo de ironie, gaurile sunt dovada ca se lucreaza...la rusi.

Anonim spunea...

Mini gäuri negre folosite ca proectile ?

Anonim spunea...

un crestin ar spune ca satana incepe sa-si faca loc catre suprafata...asa cum sta scris ca v-a venii din adancul pamantului---lool---

un pic anonim spunea...

Vai, vai, aghiuta nu este in pamant si daca ar fi nu are nevoie de gauri sa iasa! Aghiuta este cuplat cu noi prin slabiciunile noastre, prin fisurile din aura noastra, prin frecventele joase ale creierului nostru, prin minciunile noastre, s.a.m.d. Este undeva in plan eteric, poate chiar mai la adancime...ca frecventa (planul anterior celui mental, ca doar nu degeaba scrie in biblie ca aghiuta nu poate citi gandurile...si atunci nu-ti spune planurile ca ucide-l toaca sa nu zadarniceasca materializarea lor).
Poporul roman in marea lui intelepciune...da,da, in marea lui intelepciune...a lasat in creatia sa anonima, colectiva, vorbe de mare duh! Dovedeste o cunoastere profunda a vietii si a mecanismelor/resorturilor ei!
Nu-l vopsi pe perete ca se arata! Necuratul! Si precis nu va face gaura in pamant ! Doamne, ce neam extraordinar avem!!!Da-i Doamne viata bogata...interioara!

ile spunea...

sau se topeste permafrostul prin unele locuri