miercuri, 6 august 2014

De sâmbătă se redeschide, cu susținerea Asociației Geto Dacii, șantierul arheologic de la Poiana Cireșului (Neamț), unul dintre cele mai importante șantiere paleolitice din Europa


Vești bune! În câteva zile, echipa de arheologi condusă de prof. univ. dr. Marin Cârciumaru și dr.cercetător Elena Nițu (șef de șantier) reiau cercetarea arheologică de la Poiana Cireșului, unul dintre cele mai importante șantiere arheologice paleolitice din Europa. Aici s-au descoperit în ultimii ani lucruri excepționale, unice la nivel mondial, și avem motive să credem că și în acest an pământul va scoate la iveală alte artefacte excepționale. Câteva dintre descoperirile anilor trecuți le puteți vedea mai jos, fotografiate...


Continuarea cercetărilor pe acest șantier, într-un an în care Ministerul Culturii nu a alocat niciun leu arheologiei din România, se face și mulțumită eforturilor noastre, a celor de la Asociația Geto Dacii, de a atrage fonduri din mediul privat. Asta face ca principalul sponsor al cercetării din acest an să fie firma Dental Profile 2000 SRL (prin Asociația Geto Dacii), căreia îi mulțumim în numele nostru și al echipei de arheologi pentru generoasa susținere! Mulțumim, de asemenea, și micilor donatori, a căror contribuție cumulată este de mare folos!

Șantierul arheologic este administrat de Complexul Național Muzeal "Curtea Domnească" din Târgoviște.

dental Profile logo


Descoperirile de până acum arată un potențial extrordinar, dintr-o epocă foarte puțin cunoscută. Astfel, în ultimii ani s-au descoperit lucruri uimitoare: cel mai complex gravat pandantiv din piatră din lume, dintre cele cu o vechime de peste 20.000 de ani (o descoperire care a făcut furori în presa anului trecut), un colier unic din melci, cu o vechime de 30.000 de ani – cel mai vechi de acest fel din lume – un fluier vechi de 20.000 de ani și o serie de alte obiecte cu o vechime de 20.000-30.000 de ani, după cum puteți vedea mai jos:
pandantiv
Pandantiv cu o vechime de 20.000 de ani. Cel mai complex din lume cu o astfel de vechime

 
Colier din cochilii de melci – 30.000 de ani vechime

 
Fluier din falangă de ren – 20.000 de ani vechime

 
Pandantiv din canin de lup – 20.000 de ani vechime

 
Vârfuri de arme din fildeș de mamut – 20.000 de ani vechime

 
Diafize gravate – 20.000 de ani

Argumente care ne dau speranțe mari și pentru acest an:
- s-a cercetat doar o foarte mică parte din arealul arheologic, ceea ce înseamnă că surprizele pot să fie în continuare uriașe;
- conducerea șantierului are o echipă de foarte buni profesioniști, cu recunoaștere internațională: prof. univ. dr. Marin Cârciumaru (Doctor Honoris Cauza al mai multor universități) și dr. cercetător Elena Cristina Nițu – șefa de șantier.

 
Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru

 
Dr. cercetător Elena Cristina Nițu


În final, precizez că cei care doresc să vină în vizită pe șantier o vor putea face organizat, urmând ca în zilele următoare să vă dăm mai multe informații despre acest lucru. Cu această ocazie veți putea asista la munca arheologilor și veți putea purta un dialog cu ei. Vă așteptăm!

Echipa, formată din mai mult de 10 arheologi și studenți, este pregătită să înceapă activitatea de sămbătă, 09 august. Orice susținere este bine venită pentru că va putea prelugi perioada de cercetare.

Este important de subliniat că nimeni nu va fi remunerat pentru această activitate de cercetare – atât arheologii, cât și studenții participanți vor lucra în regim de voluntariat, o dovadă a faptului că pasiunea și vocația nu au dispărut, că încă avem oameni cu suflet mare în România. Cu atât mai mult ei trebuie sprijiniți!

Așadar, dacă îți pasă, susține financiar acest șantier cu o donație sau o sponsorizare! O poți face în conturile Asociației Geto Dacii:

Adresa: B-dul Brâncoveanu Constantin nr. 9, bl. B14, scara 4, etaj 3, ap. 100, sector 4, Bucuresti
C.I.F.    31419743
conturile ale Asociației GETO-DACII, deschise la BCR:
Cont RON – RO64RNCB0746131680410001
Cont EUR – RO37RNCB0746131680410002
Cont USD – RO10RNCB0746131680410003

Pentru donaţii din afara României, s-ar putea să vi se ceara codul SWIFT. Acesta este RNCB RO BU.

De asemenea, puteţi utiliza Paypal pentru viramente directe, transferul efectuându-se în doar câteva minute. Opţiunea este disponibilă pe pagina principală a site-ului, accesând butonul DONATE, în stânga sus: http://www.geto-dacii.ro/donatii-si-sponsorizari/
Vă mulțumim!

Daniel Roxin

6 comentarii:

Serban Dabija spunea...

Felicitări, fiindcă e o realizare! Oamenii aceia de la Dental merita respect.

Ar trebui să redeschidem mulţime de şantiere, ca să arătăm naicacilor că NU PUTEM FI ÎNFRÂNŢI NICIODATĂ!

Anonim spunea...

unahna ventro



Există numeroase locaţii care rezistă, de la televiziuni şi reviste la bloguri şi saituri. E bine să facem zid în jurul lor.

Vor trece alţii care vor fluidiza coloanele.

un pic anonim spunea...

Pic cu pic se aduna un santier national pentru recapatarea istoriei noastre si o data cu ea, pentru cei care au nevoie, stima nationala, increderea si sentimentul national!
Cam asta este rolul tau ROxin. Ca alaturi de alti daci sa reinozi gloria istoriei noastre, a trecutului nostru, fata de care cei care ne dau lectii astazi sunt niste pitici.
Si asa vor afla toti cine suntem, iar carcotasii din tara sa TACA!
Si tot asa cei prapastiosi sa fie mandrii ca sunt romani.
Si cine stie, poate se va schimba si numele tarii in DACIA. Astfel si Eminescu, alaturi de domnitorii nostrii pamanteni, isi vor gasi linistea.
Doamne ajuta iar tie ROxin multumiri.

MONICA spunea...

va respect si va multumesc pt tot ceea ce faceti...
monica

Anonim spunea...

http://istoriagalactica.blogspot.ro/2014/08/cobra-scurta-actualizare-situatiei.html

Anonim spunea...

http://www.expresmagazin.ro/descoperire-senzationala-cel-mai-mare-tezaur-de-monede-geto-dacice/