marți, 25 noiembrie 2014

Cântecele PATRIOTICE au fost INTERZISE la Alba-Iulia, chiar de ZIUA NAŢIONALĂ? Andra şi Delia vor întreţine „atmosfera”


Mai multe ONG-uri şi persoane fizice au redactat un apel protest către organizatorii Festivalului Marii Uniri de la Alba Iulia, prin care se arată nemulţumiţi că la eveniment nu au fost invitate personalităţi ale folclorului românesc, precum Gheorghe Zamfir, Dumitru Făracaş, Nicolae Furdui Iancu sau Mariana Anghel. Până acum, apelul a fost semnat de peste 200 de persoane.

Ziua de 1 Decembrie este un simbol. Într-o țară în care s-a dus politică sistematică împotriva valorilor, a tradițiilor, a istoriei noastre, nu acceptăm să investiți BANUL PUBLIC în concerte ale unor domnișoare care nu au în repertoriul dumnealor cântecele noastre tradiționale, în detrimentul cântăreților de valoare internațională mai sus menționați„, arată semnatarii.

„În calitatea mea de cetățean român, din banii căruia organizați acest eveniment, vă solicit să includeți în programul zilei de 1 decembrie concertul doamnei Mariana Anghel, și pe artiștii sus-numiți care ar putea fi disponibili pentru a participa la acest eveniment, contactându-i pentru a vă asigura de disponibilitatea dumnealor„, scrie Simona Niculescu, autoarea plângerii către CJ Alba şi Primăria Alba-Iulia.


Iată textul plângerii

Alba Iulia, 1 Decembrie 2014, între istorie și declin
Apel către organizatorii Festivalului din capitala Marii Uniri
Stimați membri ai Administrației publice,

Din bănuții cu greu colectați de la populație (512 000 lei înțeleg) veți organiza și acest an sărbătoarea zilei naționale într-un loc încărcat de istorie, orașul Alba Iulia. Constat cu stupoare citind programul evenimentului că marii artiști români ce cântă despre Unire de câteva decenii bune strălucesc prin absență. Doamna Mariana Anghel, singura artistă ce cântă „Vin românii la Alba iar” îmi confirmă faptul că NU A FOST INVITATĂ la eveniment. Cum de altminteri nu au fost invitați nici Veta Biriș, Sava Negrean Brudașcu, Gheorghe Zamfir, Dumitru Farcaș, Ioan Bocșa, Nicolae Furdui Iancu, care au un repertoriu impresionant de cântece patriotice și despre Marea Unire.

În calitatea mea de cetățean român, din banii căruia organizați acest eveniment, vă solicit să includeți în programul zilei de 1 decembrie concertul doamnei Mariana Anghel, și pe artiștii sus-numiți care ar putea fi disponibili pentru a participa la acest eveniment, contactându-i pentru a vă asigura de disponibilitatea dumnealor. 

Vă rog insistent să susțineți cultura românească, cea autentică iar nu să o banalizați pe banii noștri.
Ziua de 1 Decembrie este un simbol. Într-o țară în care s-a dus politică sistematică împotriva valorilor, a tradițiilor, a istoriei noastre, nu acceptăm să investiți BANUL PUBLIC în concerte ale unor domnișoare care nu au în repertoriul dumnealor cântecele noastre tradiționale, în detrimentul cântăreților de valoare internațională mai sus menționați.

Vă rog să considerați această corespondență, adresată pe cale de presă, o plângere prealabilă, depusă atât la primăria Alba Iulia cât și la Consiliul Județean Alba și s-o tratați ca atare, răspunzându-mi la adresa niculescu.simona.lucia@gmail.com

Semnează:
– Simona Niculescu
– Părintele Mihai-Andrei Aldea
– Asociația Neamunit
– Maria Gheorghiu
– Laurian Stanchescu
– Alex Imreh
– Irina Bazon
– Asociația Demnitatea Națională
– Asociația România Civică
– Daniel Fenechiu
– Iulian Capsali
– Mihai Tociu
– Platon Mircea

Sursa: http://activenews.ro/cantecele-patriotice-au-fost-interzise-la-alba-iulia-chiar-de-ziua-nationala-protestul-unor-cetateni-romani_1873877.html

14 comentarii:

Anonim spunea...

Felicitari doamna Simona Niculescu pentru ceea ce faceti...sa speram ca datorita acestei interventii,lucrurile se vor schimba in bine.
Sa ajute bunul Dumnezeu!

Catalin Minulescu spunea...

Domnule Daniel Roxin,

Va citesc aericolele de multa vreme si va respect pentru activitatea Domniei Voastre. Sunteti un om dedicat muncii Dumneavoastra si credeti cu tarie in spiritul romanesc autentic.
Am ramas mirat cand am citit titlul articolului publicat pentru ca nu va recunoasteam si refuzam sa cred ca v-ati "aliniat" presei de scandal din Romania.
Articolul susmentionat nu sustine nicidecum ca au fost interzise cantecele patiotice la marea manifestare ci ca NU AU FOST INVITATI ANUMITI ARTISTI, atat !!!
Iata cum dintr-o greseala de organizare se poate face o mica bomba care sa arunce in aer linistea cititorilor ...
Ma intreb daca doar ati copiat stirea prin copy-paste sau ati trecut-o prin filtrul personal concluziile fiind diametral opuse in cele doua cazuri ...
Daca pana acum atunci cand vedeam ceva postat de Dumneavoastra, deschideam imediat, ma voi gandi de doua ori inainte de a face acest lucru de acum inainte.
Mi-ar parea sincer rau sa deveniti dintr-un istoric si cercetator consacrat adeptul unor stiri de scandal din presa romaneasca care nu va reprezinta.

Nu cred ca imi veti raspunde (desi ar fi frumos).
Dumnezeu sa ne lumineze si sa ne ajute !
Va doresc o zi buna !
Catalin Minulescu

Anonim spunea...

Oare nu mai sint raomani in Romania ? Poate se va cinta O Tanen Baum!. \

Unknown spunea...

Poate se va cinta O Tanen Baum.

Anonim spunea...

Ce atatea invitatii ! Cine se simte roman trebuie doar sa mearga acolo .In rest , totul vine de la sine .Sanatate tuturor !

gabi spunea...

Pai mai e o luna la mijloc, pana atunci cei care vor merge acolo vor putea invata cateva cantece patriotice si sa le cante in cor: ar fi foarte frumos si totodata o palma pe obrazul nesimtitilor de organizatori. Eu stiu cateva cantece, am fost la cor in liceu. De ce ar trebui doar artistii profesionisti sa cante, ce, noi nu putem?

eco_biju spunea...

CINE INTERZICE, SASTIM SI NOI ? SA FIE DEMISI ritm de ceardas

Anonim spunea...

Cantecele istorice fac sa ne salte inima celor care simtim Romaneste.

Anonim spunea...

vibratia cintecului a unor artisti deschid in inimile romanilor de pretutindeni ceva ce inca multi nu inteleg de aceea se incearca NU AU FOST INVITATI

Calcan Albastru spunea...

dacul dd
Minciuni si diversiuni securiste.
Basescu e presedinte de 1 Decembrie si ponta prim ministru.
Johanis abia dupa 22 decembrie.
Dar securitatea comunista lucreaza la greu cu dezinformari.

Anonim spunea...

Nu vreau sa critic organizatorii dar se cuvine la un asemenea eveniment sa se imbine toate genurile de muzica si chiar este nevoie de artisti care sa marcheze semnificatia sarbatorii cu cantecele patriotice care dau sarea si piperul sarbatorii.Pe urma poate sa vina distractia cu alti artisti cu care ne mandrim.

Anonim spunea...

Cei care nu vor cantece patriotice de Ziua nationala a Romaniei sa nu deschida televizorul.
Oare conteaza mai mult parerea a 200 de oameni decat a multe milioane care vor acest lucru?
Pana cand majoritatea trebuie sa se supuna minoritatii?

Anonim spunea...

Este o situatie practic generala, cantecele patriotice au fost suspendate de la aproape toate televiziunile ori sunt difuzate foarte rar.

adrian spunea...

TRANSILVANIE FRUMOASA,
PREGATESTE-TE MIREASA,
CA-TI ADUCEM PETITORI, PETITORI
MANDRUL NOSTRU TRICOLOR!