duminică, 21 decembrie 2014

EXTRAORDINAR – Un manuscris de la VATICAN, scris în secolul XV, în care se vorbește despre Vlad Țepeș, geți și Zalmoxis a fost fotocopiat acum 3 zile, copia fiind deja adusă în România.


Vă anunț cu mare bucurie o reușită excepțională a istoricului și scriitorului Vasile Lupașc. După demersuri care au durat aproape 3 ani, a primit acceptul VATICANULUI pentru a intra în subsolurile cu arhivele antice și medievale. Acolo a putut să fotocopieze un document de peste 200 de pagini, în limba latină, scris de episcopul Nicollo de Modrussa, un trimis special al Papei, însărcinat cu anchetarea lui Vlad Țepeș, după arestarea acestuia de către Matei Corvin.

0

Trimisul Papei l-a întâlnit pe Vlad Țepeș, la Buda, unde a purtat lungi discuții cu el, apoi a călătorit în Valahia, pentru documentare și investigație. Ceea ce uimește din start la această lucrare scrisă în secolul XV este aceea că numele ei este… RĂZBOAIELE GOȚILOR și nu ale VALAHILOR, deși vorbește despre români. Apoi, numele lui Zalmoxis apare în primele pagini ale documentului. Peste toate, Vlad este descris și din punct de vedere fizic (se știe că imaginea cea mai cunoscută a lui Vlad Țepeș nu este înfățișarea sa reală).
Vlad_Tepes_002

Un alt lucru extraordinar este acela că documentul vorbește despre celebrul Atac de Noapte din tabăra turcească, precizându-se că Vlad s-a întors rănit la cap din acea luptă. Practic, documentul confirmă faptul că Vlad Țepeș participa direct la lupte, că nu se menaja stând undeva pe un deal și dând comenzi.
Ce pot să vă mai spun este că am realizat deja o emisiune cu Vasile Lupașc, emisiune care se va difuza pe NAȘUL TV vineri, 26 decembrie, de la ora 22:00 și duminică, 28 decembrie, de la ora 11:00, în reluare. În această emisiune veți afla mai multe detalii despre documentul de la Vatican, ca și despre aventura obținerii lui.
În acest moment documentul este în curs de traducere în limba română. Peste două luni vom cunoaște întregul său conținut, pe care îl vom face public, în premieră, în cadrul emisiunii Adevăruri Tulburătoare, la Nașul Tv ( http://www.nasul.tv/inregistrari-adevaruri-tulburatoare-cu-daniel-roxin/ )
Daniel Roxin

P.S. Luni, 22 decembrie, vă invit la libăria Mihai Eminescu din București (lângă Universitate) unde TIMP DE 4 ORE, între orele 16:00 și 20:00 ne putem întâlni pentru mici discuții și dedicații, cu ocazia apariției cărții ISTORIA GETO-DACILOR PENTRU COPII și a revistei de benzi desenate LEGENDELE DACILOR. Alături de mine va fi și jurnalista Mădălina Diaconu (de la Radio România Cultural), coautoare a uneia dintre poveștile de bandă desenată.
Cartea și revista pot fi comandate și pe Dacia Art: http://dacia-art.ro/products-page/carti/

P.S. Romanul Răstignit între cruci – despre viața lui Vlad Țepeș, scris de Vasile Lupașc, roman care va fi ecranizat de o mare casă de producție de la Holywood, poate fi găsit aici, împreună cu celelalte cărți ale sale: http://dacia-art.ro/products-page/carti/

rastignit 1

6 comentarii:

FreeYourMind spunea...

Bravo!

Spirit Liber spunea...

Daca spunem "multumim" este prea putin, cel putin pentru perseverenta acestui OM, care a avut rabdare timp de trei ani pana a reusit. Plecam capul, respectam si ne bucuram de ceea ce ni se ofera.

Anonim spunea...

Absolut senzational eu am vizitat Vaticanul dragi cercetatori romani mult mai multi dintre voi s-ar putea documenta in tot ce priveste tarisoara noastra , faceti tot ce puteti sa continuati munca inaintasilor nostri facand cunoscut azi trecutul nostru real!

Se vor gasi milioane de pesoane sa va aprecieze munca, nu subestimati acest popor!

Anonim spunea...

Ceea ce vi se ofera sunt decat niste minciuni . Crestinismul a fost inventat de romani . Credeti voi ca este macar un pic de adevar/real in acele documente ? cu totii traim si cu totii murim

ZaRadv

ciobanul spunea...

Vreau sa va spun, Un Craciun fericit si sa dea Domnul sa ne tinem tari anul asta, sa ne unim in fata celor care ne iau dreptul la libera presa, dreptul de a critica pe net tot ce-i revoltator,dreptul la libertatea de a se reuni si de a denunta coruptia, cat si dreptul la adevar. Va urez, multa unitate , dragoste si bunavoie tuturor.

Spirit Liber spunea...

Multumim Ciobanule! Asa sa fie! Sa dea Dumnezeu!