miercuri, 7 ianuarie 2015

Declarație incendiară a unui fost șef al Armatei Române: Populația României este atacată cu arme psihotronice din interiorul țării iar în marile piețe publice din București sunt amplasate dispozitive anti-răscoală! VIDEO


Faptul că dispozitivele psihotronice au ajuns atât de avansate încât pot menține într-o stare de letargie populația unei întregi țări, de exemplu, nu mai reprezintă o surpriză pentru cei avizați...

Desigur, foarte mulți v-ați întrebat probabil cum de este posibil ca într-o țară ca România, jefuită și umilită de decenii, oamenii să nu fie în stare să reacționeze cu adevărat nici măcar la mizerii flagrante, cu consecințe negative uriașe pentru toți, cum ar fi exploatarea aurului cu cianuri sau exploatarea gazelor de șist prin metoda hidraulică... De ce oare nu am văzut sute de mii sau milioane de oameni în stradă, în locul celor cîteva mii care au protestat în mod obișnuit? Cum de majoritatea populației este atât de inconștientă, de lașă, de indiferentă?

Ei bine, o parte din explicații trebuie să le găsim în manipularea media și în tehnologiile de control ale populației cu arme psihotronice.


În acest context, am realizat o emisiune cu tema RĂZBOIUL PSIHOTRONIC ȘI CONTROLUL MINȚII, pe Nașul Tv, unde l-am avut ca invitat pe dl. Gen. (rez.) dr. Mircea Chelaru, fost Șef al Marelui Stat Major al Armatei Române, fost Șef al Direcției Generale de Contraspionaj la înființarea S.R.I.

Iată ce a răspuns dumnealui la următoarea întrebare:

Daniel Roxin: Este adevărat, din ce știți dumneavoastră, că se acționează cu arme psihotronice, chiar din interiorul României, asupra populației României?

Gen. Mircea Chelaru: "Păi, dar  numai așa se face! Se introduc acele centre, se activează la ordin… Sunt surse greu identificabile care pot emite prin remote control – se activează prin comandă din satelit… Dar cineva trebuie să le pună acolo. Dacă serviciile nu cunosc treaba aceasta sau s-a făcut cu acordul lor, deja este o altă temă. Dar, cunosc și am văzut dispozitive plasate în principalele centre de risc major ale adunării mulțimilor. Se numesc dispositive psihotronice împotriva răscolalelor. Au fost testate în perioada 1995-2005 în diferite teatre de operații și au dat rezultate de excepție. Mă bucură că ai noștri au înțeles să nu se mai expună în anumite piețe!..."

Vă invit să urmăriți întreaga emisiune (50 de minute) pe această temă în înregistrarea de mai jos. Restul emisiunilor din ciclul MISTERE LA GRANIȚELE CUNOAȘTERII pot fi vizionate aici: http://granitele-cunoasterii.ro/category/emisiuni/

Daniel Roxin


37 de comentarii:

Anonim spunea...

Asta ar fi singura explicatie a docilitatii oamenilor .

Anonim spunea...

Adevarat !

chirita lepadatu spunea...

Este interesanta declaratia dlui gl Chelaru dar este si credibila ?
Daca da aceasta este o "terapie"pentru revolte si manifestatii puternice anti guvern,anti sistem.
Intreb.
A fost folosit sistemul acesta psihotronic si la caderea guvernului BOC ?

Unknown spunea...

Multumesc pentru ce faci si tot respectul pentru domnul general pentru curajul de a spune aceste lucruri.Succes in continuare!

Unknown spunea...

Sistemul acesta este diabolic de bine pus la punct, problema este ca daca dispare o singura piesa din acest puzzle, cade toata sandramaua iar aceasta piesa pe care eu o vad cazuta cat de curand este frica. Cand oamenilor nu le va mai fi frica(de moarte, de rate la banci, de boala, de servici, de stat, de politie, de inchisori, de una de alta...,cei aflati acuma sus, vor experimenta josul intr-un mod pe care nici nu vreau sa mi-l imaginez! Si timpu-i aproape, pe bune!

Anonim spunea...

Asta sau prostia.

Unknown spunea...

Am primit ,urmarind inregistrarea,un raspuns la ceea ce s-a intimplat in ultimii aproximativ 10 ani in Romania.Am vazut cu proprii mei ochi si am simtit cum actiuni ,care normal trebuiau så AIBA un alt final ,s-au transformat si concretizat intr-o alta directie.






Anonim spunea...

Bravo Daniel faci o munca extraordinara ,dar ceea ce se face la noi si in alte state democrate se face la roma sigur.

John Rambo spunea...

Da, nu mai e mult si pica astia rapid! Oricum or sa pice, e inevitabil pt ei, orice ar face!

simonaq spunea...

Daca l-ati citit pe Pavel Corut in cartile scrise in ani 90 chiar descria arma in partea de SF ,in care eroul principal Varian ajunge sa descopere satelitul care producea aceste unde si pe care il va distruge lansandu-si "constiita"(sufletul )in inalturi .Se dovedeste ca foarte multe din scrierile SF si nu numai ale dansului ajung in timp sa fie adevaruri .Dar eu cred ca pe langa aceste mijloace psihotronice mai intervin si alti factori mult mai pamanteni de ex;(1)fabricile si uzinele sunt putine si cu un nr de personal mult mai redus fata de anii 90(CSR-ul din Resita avea in 90 7000 de angajati azi are 800) si atunci se naste intrebarea cum e sa scoti in strada 7000 de oameni sau 800 ,(2)azi pregatirea atat profesionala cat si cea intelectuala lasa mult de dorit si ne-am ales cu o generatie de semi analfabeti fara locuri de munca dar cu facultati sau cu o alta categorie care de abia stie sa -si scrie numele ,IGNORANTA este la ea acasa ,oamenii astia sunt complect debusolati si traiesc majoritatea din pensia parintilor (3)nu avem lideri atat sindicali care de la lupta de la Costesti cand li s-a dat dreptul sa intre in politica au devenit dusmanii nostri pe fata si nu reprezentantii cotizantilor lor,cat despre liderii politici....(4)ai 4 milioane (dar eu sunt sigura ca sunt mai multi )de romani care ti-au plecat din tara i-a ganditi-va daca oamenii astia nu-ti plecau ce-ar fi facut statul cu 4 milioane de oameni fara locuri de munca care sunt sigura ca pana la urma ar fi iesit in strada trebuiau sa manance si astia 4 milioane au familiii in tara pe care le intretin deci....(5)intotdeauna se gasesc unii binevoitori lideri sindicali ,sefi ,aghiotanti care sunt infiltrati in colectivele de munca si care lamuresc prostimea ca trebuie sa stea in banca ei cat inca au un loc de munca chiar daca e prost platit ,bau-baul de azi e "se fac reduceri" eu chiar traiesc asta zi de zi unde muncesc si crede-ma sunt sigura ca tampitii de la Resita n-au arma psihotronica dar aici nu avem posibilitati de angajare orasul e la pamant ,judetul e mort si 80%din populatie nu are de lucru judetul e sustinut de femeile care ingrijesc batranii in Austria avem sute de firme unele cu acte in regula altele nu ,care plaseaza femeile la munca (6)emisiunile cretine care se difuzeaza la Tv si care din pacate cuprind nu numai masele cu o educatie precara .(7)si cred ca este cel mai important punct nu mai citim nu numai ca nu avem educatia necesara dar si costul cartilor e foarte mare in com -paratie cu salariile noastre.Si am putea gasi n factori care duc la indobitocirea populatiei si fara arma asta .Dar sti ce nu inteleg eu Daniale iei azi o palma ,iei maine si asa in fiecare zi si tot taci si accepti situatia de parca daca nu s-ar intampla intr-o zi chiar ti-ar lipsi .Chiar as vrea sa vad ce zic bucurestenii ca se scumpeste giga -caloria desi inainte de Craciun toti ciudatii in frunte cu ministrul industriei si energiei dadeau asigurari ca sub nici o forma n-o sa se ajunga la asta .

Anonim spunea...

ce spune dl. gen Chelaru este perfect adevarat.S-au folosit de armele asa-zise psihotronice si la declansarea loviturii de stat numita revolutie ; cel mai mult au folosit-o in anii din urma , cam de prin anii 2000, de cand romanii au asistat pasivi la distrugerea economiei romanesti prin asa-zisele privatizari , care s-au facut in proportie covarsitoare dupa 2000 , pana atunci avand loc falimentarea economiei.Romanii, chiar asa pasnici cum sunt ei, nu au reactionat deloc la inrautatirea nivelului de trai in mod constant in ultimii 15 ani. Comparati cati romani aveau de lucru acum 15 ani si cati au acum si socotiti-i si pe cei plecati. Indiferent cat de greu ar duce-o romanii nu vor face vreodata o GREVA GENERALA , sau miscari protestatare de strada de amploare asa cum au fost de ex. in Grecia sau Spania . Aceste aparate psihotronice sant folosite constant si masiv in Romania de o forta oculta care ne vrea distrusi, la pamant cu moralul, lipsiti de reactie fata de furtul tuturor bogatiilor Romaniei , dupa ce ne-au distrus locurile de munca si au indatorat tara pentru 100 de ani.Politrucii romani de 25 de ani sunt sluga umila a acestei forte oculte , care le executa fara cricnire toate ordinele. Sa stiti ca distrugerea Romaniei si a neamului romanesc a fost programata in cele mai mici detalii dinainte de 1989 .Romania este "pohta ce-am pohtit" a acestei forte oculte care vrea tara asta pentru ea, romanii fiind alungati si aici ramanad doar batranii, copiii ce sa le fie lor sclavi si loazele care ne-au vandut pentru un pumn de lovele. Daca va intrebati cine este aceasta forta oculta aflati usor conform dictonului: "follow the money". Numai ca nu mor caii cand vor cainii si ei se vor duce dracului in desert unde o sa-i sfartece hienele !

Anonim spunea...

Populatia Romaniei sufera de pupincurism si de durere in cur. Asta este boala din cauza careia oamenii sunt absenti.

Faptul ca au existat manifestari violente (smurd), dar si cele pasnice (vezi rosia montana, acta)denota ca nu e chiar asa sf cum promovezi tu. Exista astfel de sisteme, dar nu sunt folosite catre un neam unde mai bine de jumatate merg pe pricipiul "capul plecat, sabia nu-l taie".

Anonim spunea...

sunt date in ma-sa dispozitivele astea, d-le! Te duci la revolutie si nici nu sti cand te ia somnul!

Anonim spunea...

Si totusi toti tac. Nimeni nu scrie despre manele........cam ciudat, nu?

Anonim spunea...

Real nu există decât o forţă care poate amplifica, stă în puterea AVVA, potrivit principiului vechi "Câtă credinţă, atâta putinţă." Mai sunt cei care înţelegând firea lucrurilor, pe lungul drum al devenirii, pot fi înzestraţi sau dăruiţi, ca Arsenie Boca sau Justin Pârvu. Cei ce încalcă principiul statuat se ridică împotriva Luminii, cu acele consecinţe cunoscute de când lumea.

marianpreo spunea...

Si care este explicatia pentru cei care totusi ies in strada ?

Daniel Roxin spunea...

Nu toata lumea poate fi influentata... Majoritatea DA!

Spirit Liber spunea...

Dragutii mei, nu mai vorbiti daca nu stiti. Exista aparatura de care nu se poate feri decat cel care are un echipament de protectie creat in mod special pentru asta. Exista cel putin 12 tipuri de arme nonconventionale la care omul nu are cum sa se apere. Nici cand fac ei pe mari si oceane experimente, soldatii de pe vasele respective nu au cum sa se apere. Mereu toate aparatele de facut rau oamenilor au fost testate pe soldati. Ele provin de cele mai multe ori din aparatura medicala, ne referim la principiu de functionare al unora dintre ele. Dispozitivele de care e vorba in piete arata ca niste megafoane dar la care nu vorbeste nimeni. Se plimba unul cu ele in mana. Ala e cu infrasunete (nedetectabile de ureche, ca la caini). Emisia respectiva da o stare atat de rea incat omul pleaca fara sa stie ce are.Cele de care vorbeste acel general nu sunt detectabile pentru ca ele se comporta ca un radio si in rest "tac", adica nu emit undele negative. Activarea lor face sa aiba influenta pe raze de metri, zeci, sute de metri,unele km sub forma de sfera in jurul locului unde se afla. Reactiile pot fi:slabiciune generala, adica lipsa de vlaga, tristete sau dimpotriva irascibilitate, ameteala, tiuituri in urechi, senzatie de voma. Cei care au scris ca pe oamenii atacati cu asa ceva ii apuca somnul, au gresit. Acolo e alt aparat. Atentie, aceste aparaturi sunt aplicate nu doar in piete ci si activate in timpul slujbelor religioase importante. Dispozitivele sunt folosite ca oamenii sa nu reactioneze in general pentru binele lor personal in orice domeniu, la revolte sa nu fie violenti, la slujbe sa nu simta efectul pozitiv. Sunt multe de spus. Sunt detectabile in momentul in care sunt active dar sunt detectabile. Greu detectabil inseamna ca daca e zidit intr-o statuie sau in peretele unei cladiri,nu il auzi, nu il vezi, nu se stie exact cum sa dai gaura acolo, pana ajungi la ce trebuie eliminat. Altfel, ganditi la altceva si cu propriul intelect. Cine mai functioneaza prin relee si satelit? Telefoanele mobile. Si altele. Studiati carti de tehnica militara nonconventionala si e de ajuns. Veti sti exact ce si cum s-a facut (SI SE FACE INCA).

ZZ spunea...

Deocamdată, pe frontul nevăzut, generali sunt aceia pe care îi ridicăm şi îi recunoaştem noi.

Anonim spunea...

BRAVO DOMNULE GENERAL,ATI AVUT CURAJUL SA SPUNETI UN MARE ADEVAR,TRAIESC IN USA SI VAD IN JURUL MEU FENOMENUL,DIN NEFERICIRE A AJUNS SI IN ROMANIA,MANIPULAREA ACEASTA,DECI TRAIM CU TOTII LA NIVEL GLOBAL ACEAST FENOMEN DE MANIPULARE.....MULTUMESC

Anonim spunea...

Cata dreptate ai!Si e ffff dureros!

Unknown spunea...

Ai dreptate Spirit Liber!!!ne-au "dat"celulare,tablet,smartphone,computere,wireless ......tot ce vrei si ce nu vrei!a! In plus CHEMTRAILS ,facebook!!!!!ne-au ingropat de-a binelea intr-un Matrix din care greu se mai poate iesi!!!!avem HAARP!MUOS!!(asta-i un fel de verisor de-a lui HAARP ,dar tot pentru acelasi scop a fost construit si amplasat in mai multe parti Ale lumi!eu m-am intrebat de ani de zile de ce nimeni nu face caz de CHEMTRAILS ????parca au orbit CU TOTII !!!ne spreyaza astea din toate partile!!!!aluminiu,bariu,cesiu,bacterii!!!!ai lista completa!si TOATE ASTEA pentru ca noi umani sa devenim complet inutilizzabili!EI nu au NEVOIE de umani,umani!!au NEVOIE de ZOMBIIIII!!!!??

Anonim spunea...

emisiunea nu ne-a explicat nimic. Ati vorbit la cel mai general mod cu putinta. Cel putin prima parte a fost o aiureala continua. In afara de chestia cu nanotehnologiile nu ati explicat nimic. Cum functioneaza armele mai exact? Cum ne putem feri de ele? CONCRET! oare era chiar atat de greu sa spuneti o denumire concreta. ce inseamna dupa dumneavoastra "anumite piete" ?

adrian spunea...

felicitari daniel.LUMEA este la capatul rabdarii.ATENTIE sint curios sa vad cit va mai dura.La alimente sint preturile mai mari ca in vest.,Poporul romin se dovedeste a fi un cobai de exceptie. sint curios pina cind Nu vor putea goli tot teritoriul tarii asta au vrut o sa asteptam

Spirit Liber spunea...

Dante Soraya, da, am. Dar a spune toate lucrurile astea inseamna sa te expui. Unii aleg sa se expuna iar asta are consecinte grave pentru persoana in cauza. V-am spus mereu lucruri grave, importante. Unii au fost atenti iar altii nu le-au crezut. Important este ca omul sa inteleaga, sa stie ce i se face si apoi sa reactioneze pentru binele sau real. Daniel Roxnin a vrut sa spuna ca, chiar daca aceste dispozitive actioneaza asupra populatiei, unii oameni raman constienti si astfel se desprind din "marea masa". Cu atat mai m ult, acesti "indezirabili" au patit diverse lucruri rele din acest motiv.

Anonim spunea...

Cm te poti apara de atacurle energetice din timpul noptii?Ma trezesc cu presiuni puternice in cap si simt niste vibratii tot in jurul capului.Cum a scris si Sprit Liber , simptomele pe care le am in timpul zilei sunt :slabiciune generala, adica lipsa de vlaga, tristete sau dimpotriva irascibilitate, ameteala, tiuituri in urechi",letargie , lipsa dorintei de a evolua , presiune si dureri de cap, uneori si emotii puternice in stomac.Sunt si alte persoane care prezinta astfel de simptome?

D. Pavel spunea...

Pavel Corut - care NU e oricine - a facut public inca din 2010 despre existent acestor arme PARSIVE ("psihotronice"); iar el si sotia lui chiar au avut o experienta trista in acest sens.

Urmariti va rog:

https://www.youtube.com/watch?v=1QEuS97VQEg

Spirit Liber spunea...

Pentru anonim de la 2.25 din 10 ianuarie (dar, practic pentru toti care vor sa stie): In principiu exista un mod de a te apara, dar e totusi mult spus. Totul in jurul nostru este energie. Toate manifestarile din noi si din jurul nostru au o lungime de unda si o banda de frecventa. De exemplu bucuria, calmul au o lungime de unda si o anumita frecventa a energiei iar durerile, tristetile, etc au alte lungimi de unda si alte benzi. Totul este ca la radio si ca la TV. Daca aparatul este performant el atinge scale foarte largi. Dispozitivele anti - binele omului au o energie foarte joasa si atunci cand sunt activate pe putere mare de actiune in mase ele mentin structura umana la a vibra pe frecvente joase. Opusul este deci asa:1. constientizarea fenomenului s-a facut, deci stiti ca se lucreaza pe dvs cu aparate (si pe altii dar vorbim la general).2.Se fac actiuni de orice fel pentru ridicarea vibratiei energiei, fiecare cum vrea, stie si poate, prin:aparate pozitive care se ocupa cu iluminarea structurilor energetice de orice tip,gen:biopron pe lumina galben polarizata, laser pe frecvente ft mici de tratament, rugaciune, aprindere de lumanari, tratamente bioenergetice, orice tip VERIFICAT DE PERSOANE DE INCREDERE de generatoare de energie pozitiva, alimentatie plina de vibratie inalta: fructe, lapte crud, miere, acestea se mananca treptat, pe rand, sa mananca cate putin.Se evita orice tip de carne, paine alba, zahar rafinat,cacao. Veti simti in continuare ca se lucreaza cu dispozitivele, nu va va fi complet bine dar va fi ca si cum intr-un fel anume acele unde negative va ocolesc. As spune concret si aparatele dar nu vreau sa considere Daniel Roxin sau altcineva ca as face reclama in vreun fel. Daca mi se da acceptul le voi spune concret care sunt bune pentru incarcare.

Spirit Liber spunea...

Supliment, cu scuzele de rigoare pentru ca am uitat sa scriu mai devreme: structura energetica umana se mentine la frecvente inalte, pe langa ce am zis mai inainte si prin adminstrarea de medicamente, ATENTIE, DE PLAFAR, deci obligatoriu din plante, pentru hranirea in general a zonei capului, abdomenului, oaselor, rinichilor pentru ca de la undele negative, acestea sunt zonele cele mai afectate. Sufera cel mai rau ficatul si capul, ele sunt tinta pentru ca ficatul este cel care are functie de purificare a organismului iar energetic el elibereaza corpul de energiile negative iar capul este cel care asigura luciditatea omului si il face sa lupte pentru el insusi. Cand omul e ametit nu mai poate lupta pentru el si e foarte usor manipulabil. Laq fel, daca mi se da voie, spun si exact care trebuie, nu cu firme ci plantele in sine.

Anonim spunea...

Imi descrieti viata mea de cel putin 15 ani incoace....am cercetat mult aceste tehnologii de inalt nivel si iaca a aparut rezumatul la tot ce imi fac persoane de ultima speta care s-au inhamat in acest jug. Intrebarea la care vreau sa imi raspund de atatia ani este: Daca un om cu frica de Dumnezeu este atacat 24 ore din 24 ore, ii este luata linistea din casa, ii este bombardat creierul zi si noapte cu propriile unde electromagnetice - nanotehnologia- , etc....atunci ce se intampla cu cei rebeli, cu cei care provoaca lumea si o distrug....?....dar cu cei care au inventat aceste tehnologii si le folosesc impotriva celor nevinovati?...si se joaca de-a dumnezeu?...este o lupta impotriva lui Dumnezeu in primul rand, si in al doilea rand impotriva semenilor ....sunt incalcate cele mai importante porunci date de Isus atunci cand a umblat pe pamant. Cine face asa ceva ar trebui sa se intrebe serios daca merita sa mai respire aerul pamanesc, sa traiasca si sa-i mearga bine?...Daca eu am o credinta in dumnezeul cel viu si adevarat, si merit sa m-i se faca toate acestea, intreb cei care hulesc numele lui dumnezeu, arunca bibilia la wc, crezand ca nu merita sa fie citita, dar contesta in acelasi timp ce e scris in ea, atunci cred ca am ajuns ultimele zile ale sfarsitului unei lumi satanice...si cred ca numai atunci se va va face dreptate si sfintilor care au fost adevarati martiri pe pamant ...pentru ce?...Pentru ca NUMELE LUI DUMNEZEU SA FIE JUSTIFICAT PENTRU TOTDEAUNA IN MINTEA TUTUROR CREATURILOR VII.

Anonim spunea...

Sunt de acord ca un implant care are 666 este pecetea antihristica. Dar un implant medical care nu are nici un 666 nu vad cu ce ar putea dauna. Stiti bancul ala cu ciobanul care minte ca a venit lupul, si a doua oara cand lupul chiar vine, nu il mai crede nimeni. Asa si cu cipurile, astia care cu obsesie fac apologia anti-cipismului, dar fara sa poate aduce dovada lui 666, sau alte dovezi anti-cip, nu fac decat deservicii ortodoxiei, ca in bancul cu lupul. Cand o sa vina cipurile cu 666 real, nimeni nu o sa ii mai bage in seama pe acesti mistici ai irationalului. Ce parere aveti despre aceste argumente :
https://adevaruldoaresielibereaza.wordpress.com/
care ne duc la concluzia ca generatia cipurilor de acuma pot fi acceptate, inclusiv cele rfid ?

Anonim spunea...

E mult mai usor sa dai vina pe bau bau...oricum s-ar chema el(gen arme psihotronice) decat sa recunosti ca am ajuns o tara de inculti indobitociti de alde Dragusanca ,Zavoranca etc... Elitele sunt pe afara, intelectualii tac pe bani...nu vorbesc pe bani...iar noi suntem condusi de aceeasi gloata din 90 incoace...

Anonim spunea...

Fiecare din noi are libertatea sa aleaga, ar mai fi si faptul ca ar trebui sa discearna, ma rog...

Anonim spunea...

Apreciez eforturile dv.
Ca un om batran pentru ca asta sunt, ma intreb la ce ne-ar folosi sa iesim in piata sa fim stropiti cu apa sau impuscati asa cum s-a intamplat in istorie de multe prea multe ori.
Cred ca exista si o latura buna a acestei manipulari psihotronice, oamenii sunt mai calmi nu am mai vazut batai decat sporadice la betie accentuata (imi amintesc , ca inainte de `89 vedeam batai si oameni beti la fiecare colt de strada , aproape intotdeauna nuntile si botezurile se lasau cu certuri zdravene.
Romania cu certitudine este atacata de tot felul de influente cu telepatie asistat sau fara cu sihotronica , cu tot felul de echipamente, omul de rand trebuie sa fie intro anumita stare care sa nu-l afecteze foarte tare - influentele se fac pe sfere de interese - medicale ( imbolnavire consum de medicamente agreate etc) , alimentare (consumul numai al anumitor alimente ) , sociale (eliminarea conducatorilor sau a persoanelor neagreate care au functii de conducere ), in conditiile acestea populatia trebuie menajata psihic , telepatic , energetic, etc., sincer nu mi-ar face placere sa simt in permanenta amenintarea unui razboi de exemplu.
Eu am incredere ca oamenii care sunt pusi acolo sa ne ocroteasca isi fac datoria cu prisosinta.
Lucrurile acestea ma gandeam ca ar trebui spuse de cineva care sa contraatace tot felul de speculatii nefondate, ma gandesc la cineva din domeniu, dar, exista un mare dar, ca orice afirmatie in media, este speculata la randul ei de cei care ne ciresc presa sticla sau scrisa, asa ca, mai bine tacere, concluziile celor de afara ne-ar face mai mult rau decat bine.
La un asa razboi de mare trebuie sa avem si noi raspunsurile de rigoare si asta costa, inarmarea rece presupun ca , costa mai mult decat un razboi cu arme.
Am spus ce am crezut ce vreau sa cred ca este bine pentru noi, sunt logice si la obiect.

Corina spunea...

am fost la toate marsurile pt Rosia Montana....si cand ploua torential si cand era frumos.......am fost fff multi....televiziunile de pe langa noi se minunau cati eram......iar la televizor ne aratau ca fiind niste hipseri, golani etc...cateva sute.....in realitate eram cateva zeci de mii de oameni...acolo de la cei mici insotiti de parinti (erau parinti cu bebei de cateva luni in brate/carucioare), pana la oameni in varsta.......INSA eram oameni cititi, culti, informati, nu eram acolo sa ne vada lumea aveam si avem un crez al nostru , pt tara asta, pt natura asta, pt noi si pt ceea ce vrem sa lasam urmasilor nostri, pt oprirea hotiei.......probabil daca se ascultau manele,si veneau cu noi alde Salam si alti manelisti.....va asigur ca era tot Bucurestiul plin......ACUM tinerii aia care nu iau nici macar bac-ul, care-si injura profesorii si dau pe la scoala din an in paste, care nu au citit nici o carte in viata lor......., oamenii care-si infig ochii numai pe la Capatos,emisiuni idioate de scandal printre asa zisele vedete autohtone, manele si altele de acest gen, care nu au mai citit in afara de ziare de scandal nici o carte de mult........acestia nu o sa vina niciodata alaturi de NOI cei constienti de adevarurile din tara, de pericolele ce ne pandesc, pt ca de fapt nu mai sunt demult ROMANI.....sunt doar o masa amorfa care mannca, dorm, se inmultesc, si se uita la tv, sau cand ies la un gratar in natura lasa haos de peturi si gunoaie in urma lor.......si din pacate sunt din ce in ce mai multi.......

Anonim spunea...

eu cred ca este o contramasura pentru ca sunt convinsa ca exista teste psihotronice pe populatii. oricum este bine ca suntem mai linistiti nu stiu cat de bine, chiar ma gandeam ieri mergand in parc, cand eram eu copil parcul era un vacarm acum desi e plin de copii , pana si acestia parca vorbesc in soapta.

Anonim spunea...

vedeti daca numarul de atacuri de panica este mai mare anul acesta fata de anul trecut sau de o perioada data, daca este mai mare inseamna ca cineva a intervenit la modificarea frecventei.