marți, 24 martie 2015

Aberaţia fiscală perfectă: o familie de pensionari a fost nenorocită pentru suma de 1 (un) leu. Iată ce se întâmplă când legile sunt făcute de cretini:




O familie din Buzău trăieşte un veritabil coşmar financiar din cauza faptului că a primit suma de 1 (un) leu drept dividende pentru nişte acţiuni provenite de la privatizarea în masă din timpul Guvernului Văcăroiu.

Buzoianca Maria Davidică, de „profesie“ casnică, a primit în anul 2012 suma de 1 leu drept dividende pentru nişte acţiuni pe care le primise la începutul anilor ’90, în cadrul Programului de Privatizare în Masă.

Nici nu ştia că a primit dividende, întrucât nu s-a interesat niciodată de acţiunile primite de la stat acum mai bine de 20 de ani. Acum două săptămâni, fiind bolnavă, a vrut să se interneze. Cum nu are venituri, soţul său, pensionar, a vrut să o preia pe asigurarea sa de sănătate, astfel încât să beneficieze gratuit de internare. Casa de Sănătate i-a cerut adeverinţă de la Fisc că nu are venituri, însă Fiscul a înştiinţat-o că nu poate fi preluată pe asigurarea soţului, întrucât are venituri: acel 1 leu primit drept dividende.

Dar asta nu e tot. Dividendele, fiind considerate venituri din investiţii, atrag obligatoriu plata unei cote de 5,5% drept contribuţie de asigurare de sănătate. Numai că, potrivit legislaţiei fiscale, pentru sume derizorii procentul nu se aplică la valoarea acestora, ci la valoarea salariului minim pe economie.

Aşa se face că în trei ani, leul primit în 2012 i-a adus Mariei Davidică şi o datorie de aproape o mie de lei către Fissc.


Un caz emblematic
Practic, din cauza înregistrării unui venit de 1 (un) leu, despre care nu ştia nimic, Maria Davidică din satul buzoian Dealul Viei şi-a pierdut dreptul de a se interna în spital pe baza contribuţiilor soţului şi, în plus, are de plătit contribuţii sociale de aproape 1.000 (o mie) de lei aferente acestui venit.

Familia Davidică din comuna buzoiană Merei, satul Dealul Viei, a ajuns într-o situaţie financiară incredibilă din cauza sumei de 1 leu înregistrată ca venit din dividende, caz care arată cât de prost este gândit sistemul fiscal din România.

Fără să fie anunţată în vreun fel, contul Mariei Davidică a fost alimentat cu suma de un leu, reprezentând venituri din dividende, cel mai probabil realizate în urma „cuponiadei“ din anii ’90.

Ei bine, exact acel leu din cont s-a dovedit a fi cauza celor mai mari necazuri – pentru că sunt două, simultan – abătute asupra ei şi familiei sale. Pe scurt, faptul că realizează venit (fie el şi numai de un leu) îi suprimă dreptul de a beneficia, prin coasigurare, de internarea într-un spital care a devenit necesară. Şi, în plus, faptul că acest venit este realizat „din investiţii“ (mai exact, din dividende), el se taxează – printr-un sistem aberant, pe care-l vom descrie mai jos – cu contribuţii la asigurările de sănătate care au ajuns la proporţii uriaşe, mai exact la aproape 1.000 de lei.

Ce se poate face

Contactat de „Adevărul“ pentru a obţine o posibilă soluţie la cazul descris mai sus, expertul fiscal Emilian Duca a arătat că, deocamdată, sunt puţine şanse de rezolvare. „Ar trebui, în primul rând, ca Maria Davidică – şi toate persoanele aflate în această situaţie – să vândă acţiunile de pe urma cărora a obţinut dividendul de un leu şi, dacă este posibil, să facă dovada că acest venit a fost realizat dintr-o eroare sau, în orice caz, fără ştirea ei.

Dar până la o astfel de rezolvare, contribuţia de sănătate aferentă acelui leu din cont trebuie plătită. Guvernul i-a amnistiat pe copiii de la Argeş şi Alba, însă partea cu CASS a trimis-o ca proiect de lege, la Parlament, astfel că şi soluţia cu baza de calcul va fi adoptată doar la nivelul Legislativului.

Până atunci, mai exact până la intrarea în vigoare a noului Cod Fiscal (anul viitor, în cel mai bun caz), nu sunt alte soluţii“, ne-a spus Emilian Duca. „De altfel, cred că în această situaţie sunt mulţi, poate mii de români, care sunt încă acţionari, fără să ştie, de la Programul de Privatizare în Masă. Le recomand să-şi verifice conturile înainte de a se trezi cu astfel de surprize“, a mai spus expertul fiscal.



Sursa: http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/aberatia-fiscala-perfecta-familie-pensionari-fost-nenorocita-suma-1-un-leu-1_55105c3c448e03c0fdd597b4/index.html

8 comentarii:

3FIC spunea...

Din pacate nu este un caz singular. Mama mea, in varsta de 85 ani, casnica, tot din jud. Buzau, apare ca ar fi primit din dividende 12 lei in 2012 (de care habar nu avea), in cazul asta fiind obligata sa plateasca intr-un termen dat de ei, 468 lei (5% din salariul minim pe economie) asigurarile de sanatate pe 2012. S-a facut contestatie si se asteapta rezultatul. Daca s-a constatat ca este o "eroare" de ce au mai pus atatia oameni pe drum ca sa faca contestatii, mai ales ca nu toti stau in Buzau (oras)!? Singurul lucru care-l poate face este sa mearga la ANAF-ul din Buzau, sa depuna contestatie (nu i se da model, deci este bine sa-si creioneze unul acasa, sa specifice ca nu are stiinta de sumele vehiculate in formularul primit, ca nu i s-a adus la cunostinta de nimeni), sa fie inarmat cu hartie format A4, pix, copii dupa impunerile de plata si dupa buletin, iar in contestatie sa treaca numarul impunerii de plata (sau cum naiba se numeste)si un numar de telefon. In plus trebuie sa mearga cu sotul la notariat, amandoi sa dea o declaratie ca unul nu are venituri si celalalt ca o intretine. Vor face copii si dupa cele doua declaratii si le vor capsa la contestatie. Contestatia s-o faca in doua exemplare. Va lua semnatura functionarelor de la ANAF pe exemplarul care ii ramane. Nu stiu sa dau exact adresa ANAF-ului, nefiind din Buzau, m-am cam invartit pana am aflat. Le doresc bafta!

Anonim spunea...

Legi lucrate pe repede înainte, de câţiva oameni. Legi aprobate de alţii, ocupaţi … cu ce vedem la ştiri. Mă întrebam cum a trecut de parlament aşa o aberaţie de lege, dacă a fost vina celui care a lucrat capitolul respectiv, a consilierilor care au dat aviz pozitiv sau a parlamentarilor care au votat, cât a fost dispreţ, cât a fost prostie. Li s-a părut corectă la citire tuturor legea pentru că ei când gândesc, nu se raportează la acel leu, cred că asta s-a întâmplat, s-au raportat la veniturile lor, destul de mari. Au comis-o, să o şi îndrepte. Într-o ţară normală, azi, Avocatul poporului ar trebui, din oficiu, să sesizeze primul ministru pentru îndreptarea legii prin ordonanţă de urgenţă. Chiar e urgenţă, timpul trece, fiecare zi contează, oamenii se îndatorează să îşi plătească noile datorii, de frică să nu le ia statul casa, se îndatorează să plătească spitalizarea, care putea să fie gratuită. Câţi or fi în situaţia lor?

Anonim spunea...

America e tara tuturor posibilitatilor ,iar in Romania TOTUL este posibil

daniel danaila spunea...

nu a- ti inteles inca rolul politicii si a celor care ne conduc?
nu a-ti inteles inca cine sint marile corporatii ce se ascunde si corupe politica si istoria neamului nostru?

Anonim spunea...

Iată o coincidenţă fericită, la numai o zi după ce un articol cu mare impact emoţional a fost promovat pe ştiri, preluat de ziare şi răspândit de inimoşi, guvernul a aprobat azi Codul fiscal. Fain. Dar oare noul cod rezolvă şi problema celor din articol sau mă bucur degeaba?

sim spunea...

Mi-e si scarba de tot ce se intampla in tara asta! ANAF-ul e cea mai mare jigodie!!! Eu mi-am inchis PFA-ul in 2010, iar anul trecut mi-a venit ca am de plata la Sanatate pentru perioada 2012-2013, plus penalitati!!
Anul asta am primit acasa plic ca am datorii de 1 leu! I-a costat pe dobitoci mai mult plicul si timpul pierdut pentru a-l trimite! ..si cand m-am dus la Finante sa mi se zica ca n-am nimic de plata. Cretini care te pun aiurea pe drumuri - si ANAF si CNAS ..si multe alte institutii de stat care nu stiu decat sa mulga populatia! Niste incompetenti...

Anonim spunea...

Da rezolvare prompta si rapida!Toti responsabilii pentru aceste legi stricate si toti care au putut lua masuri si nu au luat masuri sa fie pedepsiti cu închisoare pentru totdeauna ca niste trădători de tara!

daniel danaila spunea...

Cretinii ii fac pe cretini sa fie cretini si apoi sa i-si bata joc de noi.(un fel de legea satanei)