luni, 20 aprilie 2015

INCREDIBIL - Conducerea Institutului de Geologie decapitată în stil mafiot, deoarece s-a opus, cu argumente, proiectului de exploatare de la Roșia Montană


A trecut mai puţin de un şi jumătate de când directorului Institutului Geologic al României, Ştefan Marincea, a fost demis la scurtă vreme după ce a cerut desecretizarea unor documente care ar fi demonstrat că proiectul exploatării miniere de la Roşia Montană este o crimă şi se bazează pe un aviz geologic fals. Acum, istoria se repetă.

Mircea Ţicleanu, director ştiinţific al IGR a fost înlăturat din postul de conducere pe care-l deţinea, cu trei zile înainte de Paşti, într-o manieră, acuză el, tipic mafiot.


Reamintim că Mircea Ţicleanu este unul din puţinele personalităţi care, în perioada "febrei gazelor de şist", când Victor Ponta şi Liviu Dragnea se străduiau să convingă naţiunea de beneficiile exploatării acestei resurse, a explicat că tehnologia prin care se extrag gazele de şist este extrem de nocivă pentru mediu şi pentru om, putând produce în România catastrofe ecologice de amploare greu de imaginat.


Înlăturarea lui Ţicleanu din funcţia de director nu a fost un caz izolat ci, în zilele de 8-9 aprilie au fost făcute numeroase schimbări la nivelul funcţiilor de conducere, schimbări care, susţine Ţicleanu, pot fi utile doar unui grup de interese de tip mafiot care a demantelat pe faţă instituţia de funcţiile sale vitale şi care va deturna în viitorul apropiat IGR de la menirea sa.


Potrivit lui Mircea Ţicleanu, miza schimbărilor care au loc la Institut nu se reduce la funcţii şi bani ci se doreşte blocarea Institului ca entitate profesională, parazitarea lui şi punerea informaţiei "sub botniţă":
"Lucrurile sunt foarte grave. Se prevede ca dacă mai apar probleme de genul celor de la Roşia Montană sau cea cu gazele de şist să existe "o botniţă" foarte bine aplicată institutului şi orice relaţie cu presa în momentul în care apar lucruri deosebite să fie sub controlul unui purtător de cuvânt care este cunoscut, Nicolae Ulieru, fost purtător de cuvânt al SRI-ului şi paraşutat la noi, în condiţiile în care nu stăpâneşte nici 2% din limbajul de specialitate pe care trebuie să-l stăpânească un purtător de cuvânt al IGR.", a declarat Ţicleanu.



Într-un interviu acordat publicaţiei noastre dl Ţicleanu a explicat că atât el cât şi colegii săi sunt şocaţi de maniera stil mafiot în care care s-a procedat şi s-a declart convins că înlăturarea sa are legătură cu poziţia pe care a adoptat-o în ceea ce priveşte gazele de şist.


După ce fostul director al IGR a refuzat să-l demită pe Ţicleanu, care publicase o lucrare ştiinţifică revoluţionară din care reieşea că ce se petrece cu gazele de şist este extrem de grav, s-a ajuns ca un nou manager, respectiv, d-na Simona Mălureanu, desemnată prin ordin ANCSI director general al IGR, să preia conducerea acestei instituţii în perioada 6 – 9 aprilie 2015 şi să-l schimbe din funcţie, acuză Ţicelanu.


"Este o fază mai avansată de agresiune care a început mai demult. Anul trecut, prin iulie, cu o scrisoare deschisă adresată fostului nostru director, Marcel Mărunţiu, la care nu s-a răspuns. (...) După ce s-a văzut că nu se intervine la nivel de director general, au început presiuni pe preşedintele Consiliului Ştiinţific, Bindea Gabriel, care nu a luat nici el măsuri. Ori nu se puteau lua măsuri deoarece lucrarea (despre gazele de şist n.r.) era o lucrare de autor. S-au făcut presiuni asupra acestuia sub toate formele posibile până când a fost schimbat în mod abuziv. Aceasta a fost etapa a doua. A urmat înlocuirea directorului general, care atinsese vârsta pensiei. (...) Până la urmă s-a trecut la etapa a treia de agresiune făţişă, pe faţă, prin numirea dnei. Mălureanu care nici nu a aşteptat să treacă sărbătorile de Paşti şi şi-a atacat sub toate formele colegii. (...)


Mă aştept şi la alte feluri de atacuri împotriva mea ca să definitiveze opera începută contra mea.", a declarat Mircea Ţicleanu.


Cercetătorul a notificat abuzurile de la IGR către ANCSI, instituţie condusă de secretarul de stat Tudor Prisecaru, cerându-i acestuia să intervină cât mai curând pentru stoparea unui proces de degradare fără precedent a IGR, institute vitală a Statului Român, ajunsă pe mâna unor persoane fără pregătire de specialitate şi a căror numire este o insultă pentru geologii din toate generaţiile.


"Pentru mulţi dintre cercetătorii IGR este în prezent foarte clar că numirea d-nei Mălureanu nu a dus nici pe departe la o dorită slăbire a tensiunilor existente în institut ci la senzaţia acută că IGR, o instituţie de interes naţional şi de importanţă strategică, se află în prezent la discreţia unui grup de interese de tip mafiot care deocamdată a prădat pe faţă instituţia de funcţiile sale vitale şi care va parazita în viitorul apropiat instituţia la modul agresiv şi pe care o va deturna de la menirea să fie prin incompetenţă profesională, fie din rea credinţă.", scrie Mircea Ţicleanu în notificare.


Cercetătorul mai adăuga că schimbarea sa din funcţie este un abuz pe care îl va ataca atât pe cale civilă cât şi pe cale penală.


"Institutul este pe punctul de a intra în derivă pentru că este condus de oameni care nu au nicio tangenţă cu meseria, trage un semnal de alarmă cercetătorul.


Înainte de a va invita să urmăriţi interviul cu Mircea Ticleanu, vă reamintim că, în toamna lui 2013, când zeci de mii de români au ieşit în stradă pentru a opri avizarea exploatărilor cu cianuri de la Roşia Montană, directorul Institutului Geologic al României era demis prin fax, după ce cu doar câteva zile înainte declarase că avizul geologic obţinut de RMGC este fals.


Potrivit lui Marincea, geologii care au făcut inspecţii în zonă Roşia Montană au constatat că pe bazinul de decantare al viitorului lac cu cianuri există cel puţin 19 falii. Acestea apăreau pe harta zonei întocmită de IGR, însă au dispărut din memoriul de prezentare întocmit de RMGC pentru obţinerea avizului de mediu, trimis spre studiu şi aprobare ministrului Rovana Plumb.

Loredana Diacu

Sursa:  http://epochtimes-romania.com/news/institutul-de-geologie-decapitat-in-stil-mafiot-video---232527

11 comentarii:

Zob spunea...

În primulrînd faptele de care se scrie aici sunt fapte penale.

Părţile vătămate trebuie să cheme în judecată pe agresori.

În al doilea rând trebuie aduse la cunoştinţa poporului român aceste situaţii.
Este intolerabil ceea ce se întâmplă.

daniel danaila spunea...

Pentru paduchii Romaniei ar trebui sa folosim o otrava puternica.

Anonim spunea...

Aceste nemernici trebuie sa fie mediatizate di ticslosii atuncayi dupa gratii.

Anonim spunea...

Buna ziua,

Asa cum la Ministerul Agriculturii au fost instalati marionete de la Monsanto ca sa promoveze semintele modificate genetic si sa aplice subtante extrem de nocive pt pamant si oameni ,la fel vor fi adusi papusari si aici pt a se permite continuarea acestor proiecte pagubitoare pt tara si popor.
Dl Presedinte Johanis sunteti la curent cu ce se intampla sub nasul dvs?Cum puteti permite asa ceva?

Anonim spunea...

ponta si cu toata sleahta de securisti imputiti, care-si bat joc de tara si neam, ar trebui executati, conform codului penal.
ponta daca te vad, rau o sa-ti para jigodie....

Maria spunea...

Marincea este un mare profesionist si mare patriot iar cei care l-au demis abuziv trebuie sa plateasca pentru ca sunt vanzatori de tara

daniel danaila spunea...

Nu va este clar,Dumnezeul celor care ii conduc pe cei care ne conduc cred ca este negru, urit iar pe deasupra mai are si coarne.Cu banii lor facuti doar din ticalosii au distrus ce ei au in abundenta in alte tari si au cumparat toate punctele strategice a tarii.Urmeaza microcipul sub piele prin care putem fi condusi spre ruina noastra totala doar cu un calculator.Indiferenta si nepasarea noastra e un pas inainte pt. ei.

Anonim spunea...

Nu ştiu cu ce să încep. Institutul de Geologie, Institutul Cantacuzino au prin definiţie oameni inteligenţi. Ar trebui să se trezească şi să îşi folosească inteligenţa, cu toţii, pentru a salva ce se mai poate. Un cercetător e ca un poet, iar unii pe asta au mizat, pe lipsa de reacţie. Cercetătorul vede ca noţiune de bine reuşita unei lucrări, obţinerea unui grad, o promovare şi cam atât. Binele înseamnă totuşi şi să ai în continuare un laborator unde să îţi continui cercetarea. Nu ar fi greu să folosească cu toţii tot ce ştiu, din educaţie sau cultură generală, pentru a se porni o mişcare de rezistenţă. Puţină diplomaţie, puţin machiavelism chiar şi totul ar putea fi îndreptat. E vorba de relaţii, de intervenţii, adrese trimise când şi unde trebuie, înscrieri în grup în audienţe cât mai sus. E vorba de relaţii umane, trebuie să înveţe să comunice şi să îşi impună punctul de vedere. Pentru unii, deşi inteligenţi mult peste medie, am văzut acum două zile, e un handicap să vorbească în faţa unui grup. Dar o pot face în scris, cu argumente.


Nu cred că situaţia de care vorbiţi nu e cunoscută de cei care, printr-o fereastră secretă, veghează la binele ţării. Am sperat că sunt în lucru dosare şi cu cei care au dus la ruinarea unor astfel de instituţii. E o muncă uriaşă adunarea datelor pentru un astfel de dosar, dacă se vrea ca fapta chiar să fie pedepsită. Or fi în lucru, sper şi dosare pentru cei din articol. Ce mă îngrijorează, este o ştire aflată azi:

http://ziarero.antena3.ro/article/view/id/132735 spune:

„Premierul Victor Ponta a anunțat luni că vrea să-i scoată pe procurori din categoria magistraților, prin modificări ale Constituției și legislației care reglementează puterea judecătorească.

Efectele imediate ar fi subordonarea politică totală a procurorilor față de ministrul Justiției și față de premier și dispariția independenței și stabilității procurorilor pe dosarele penale,

Procurorii, ca și dosarele pe care le-ar instrumenta, ar fi la cheremul șefilor ierarhici și al șefilor politici ai acestora, așa cum era pe vremea dictatorului Nicolae Ceaușeșcu.”

Cei care aşteaptă la rând să ajungă la DNA au pornit, se pare, mişcarea lor de rezistenţă.

Anonim spunea...

Mafia lucreaza, insa e clar daca exploatarea va incepe candva vor apare si consecitele unei asemenea decizii.

Zob Gheorghe spunea...

Am găsit un sait bun aici: http://www.ariminia.ro/ro/

vlaicu spunea...

De la începutul anului circulă pe net informaţii că vor continua acţiunile distructive antiromâneşti.