marți, 6 octombrie 2015

CERN și SUPER-LASERUL de la Măgurele. Ce spune un specialist român care lucrează la ambele proiecte


Astăzi, în Europa, sunt în curs de desfășurare două experimente științifice uriașe, atât prin investiția în dotarea tehnică, cât și prin țintele științifice pe care le au. Unul se realizează în Elveția, la Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN, unde lucrează aproximativ 100 de cercetători români), iar celălalt în România, la Măgurele, unde se construiește cel mai mare laser din lume.


Desigur că, atunci când vorbim despre acest tip de exeprimente, ne-am dori să aflăm punctul de vedere al specialiștillor care lucrează aici, pentru a primi informațiile la prima mână.

Ei bine, am reușit să fac acest lucru în emisiunea Mistere la Granițele Cunoașterii pe care am realizat-o acum două săptămâni la Nașul Tv, când am l-am avut invitat pe fizicianul Andrei Dorobanțu, un reputat cercetător român care lucrează atât pentru CERN, cât și pentru laserul de la Măgurele.

Discuția a mers în zone extrem de interesante. Am vorbit despre obiectivele celor două proiecte dar, mai mult decât atât, s-a discutat fără reținere și despre găuri negre, universuri paralele sau teleportare, lucruri tratate astăzi de știință cu cea mai mare seriozitate.

O emisiunea care merită văzută. Vizionare cu folos!


Daniel Roxin


6 comentarii:

Anonim spunea...

FELICITARI,o emisiune care ar trebui difuzata la toate posturile TV,cu mult drag si admiratie VERO

Anonim spunea...

Domnu Roxin problema este cam asa. Laserul trebuia sa topesca diferite deseuri radioactive si sa bombardeze nucleele radioactive luandule din protoni sau electroni si transformand aceste deseuri in materiale normale neradioactive. Problema este alta. Laserul este langa Bucuresti la 8 Km si depozitarea deseurilor pot ajunge in panza freatica si aer.De aceea strainii nu l-au facut la ei. De ce s-a facut la noi? Dorinta unora de a avea salarii de zeci de mii de euro in Romania pe banii romanilor. Singurul avantaj este ca ne dam si noi mari, in rest este o gaura neagra la bugetul statului care trebuie sa platesca salariul la strainii angajati.Romanii vor fi 25 % si acestia pile si relatii si multi fosti securisti care vor pazii gaura neagra sa nu se astupe.

un pic anonim spunea...

Cine finanțează aceste proiecte? Răspunsul va indica cine ce urmărește cu adevărat prin aceste experimente. Și încă o întrebare? De ce unul în Elveția și altul în România? Din câte am auzit, mai urmează un accelerator, mai puternic decât cel de la CERN (gurile bune spun că deja s-a început construcția subterană), fără încă a se ști locul...deocamdată.
Dincolo de vrăjeala cu particula primă, realitatea pentru cei care știu a interpreta în cheia fundamentală (ca să îi spunem pe nume, ocultă/subtilă) evenimentele de la CERN și experimentele lor este cu totul și cu totul alta:un experiment efectuat de așa ziși stăpâni pentru a împiedica planeta din evoluția sa firească. Mare responsabilitate apasă pe umerii celor 100 de români, la un moment dat vor trebui să vorbească, ceea ce poate însemna sacrificiu, așa cum mulți alții s-au sacrificat pentru aflarea adevărului.
Pentru neîncrezători putem reveni cu explicații.

un pic anonim spunea...

Plasma este cuvântul cheie în experiențele de la CERN și în cele ce vor avea loc la Măgurele!

Anonim spunea...

Cum e nea Roxine credeai ca ai gasit gaura neagra si EA era doar in bugetul statului si ceva euro-neutroni in buzunarul smecherilor din Romania.

daniel danaila spunea...

Multumim pentru toare articolele si emisiunile interesante, ,si totusi ar trebui sa nu uitam ca actualele scoli de elita a lumii nu au facut altceva decit au scos generatii de inteligenti (monstri)care nu au facut altceva decit au contribuit la inbogatirea celor deja ultrabogati prin incercari te tot soiul de manipulare a tot ce este natural, Aceasta bulibaseala tehnologica, politica si finantiara are un singur scop iar rezultatul se vede cu ochiul liber.
Sper ca intr-o zi acei care se ascund sub anumite nume grele ale stiintei sa vada si cealalta parte a medaliei, sa se gindeasca si la generatiile viitoare si nu la un loc cald sub aripa coruptilor lumii.