miercuri, 30 noiembrie 2011

Descoperiri arheologice care ii reduc la tacere pe occidentali

„România este vatra a ceea ce numim Vechea Europă, o entitate culturală cuprinsă între 6500-3500 î.Hr. axată pe o societate matriarhală, teocratică, paşnică, iubitoare şi creatoare de ară (…). Uluitoarele descoperiri făcute în România şi alte ţări învecinate după al doilea război mondial, asociate datărilor cu radio-carbon, au făcut posibilă înţelegerea importanţei începuturilor culturii „vechii Europe”, o cultură a unei societăţi de agricultori. A devenit, de asemenea, evident că această străveche civilizaţie europeană precede cu câteva= milenii pe cea sumeriană”
Maria Gimbutas, „Civilizaţie şi cultură"

Şi astăzi se discută în contradictori despre originea şi civilizaţia dacoromânilor. Chiar de către istoricii şi cercetătorii români. Originea pură a strămoşilor noştri este contestată. Însă, descoperirile arhelogice vin în ajutorul nostru. Paleontologii au stabilit că omul de Neanderthal a trăit în urmă cu 100.000 de ani, iar cel de la Ceo-Magnon cu circa 35.000. Fratele nostru oltean de la Buciuleşti, comuna Tetoiu, jud. Vâlcea, pe Valea lui Grăuceanu are o vechime de 1.900.000-2.000.000 ani!!! Descoperirea îi aparţine savantului Dardu-Nicolăescu-Plopşor. Cum e posibil?!...


Aşa cum marile popoare ale lumii s-au format în bazinele hidrografice ale marilor fluvii şi poporul nostru s-a format în bazinul hidrografic al Dunării. „Este uimitoare coincidenţa aproape perfectă între teritoriul fostului regat al Daciei, atestat documentar, de pe vremea lui Burebista şi conturul bazinului hidrografic al Dunării, de la Viena şi până la vărsarea în Marea Neagră. Această coincidenţă confirmă faptul că bazinul hidrografic al Dunării a fost leagănul de formare şi supravieţuire multimilenară a poporului pelasgo-traco-geto-daco-valaho-român” (1!).

Săpăturile arheologice făcute sub auspiciile Academiei Române în zona defileului Dunării, cu ocazia deschiderii în 1964 a şantierului „Porţile de Fier”, au scos la iveală vestigii de o importanţă covârşitoare, care atestă existenţa vieţii în această zonă din cele mai vechi timpuri. Cercetătorul arheolog Vasile Boroneant (n.1930), membru al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, laureat al Academiei Române, a lucrat pe acest şantier împreuină cu cercetătorul arheolog Mihai Davidescu (n.1930), sub îndrumarea Profesorului Constantin Nicolaiescu Plopşor (1901-1968), membru corespondent al Academiei Române, director al Centrului Academiei Române de la Craiova.

Lucrările arheologice au acoperit o întindere de peste 180 de km din aval de Moldova Veche şi până la Ostrovul Mare. Cele mai vechi urme de viaţă din zonă au fost datate cu 35.000 ani î.e.n, descoperite în peşterile Chindiei şi Livadita de la Coronini, localitate situată la 7 km în aval de Moldova Nouă. Urmează vestigiile descoperite la Cuina Turcului, de la Dubova, în Cazanele Mari la 17 km în amonte de Orşova, pe malul românesc al Dunării, datate cu 11.000 ani î.e.n. La Schela Cladovei s-au descoperit şi una dintre cele mai vechi aşezări dacice de pe Dunăre din sec. IV î.e.n., cu vestigii ceramice specifice: ceaşca dacică.
Mi-ar trebui mult spaţiu tipografic pentru a prezenta toate descoperirile arheologice din această zonă, descoperiri care au făcut obiectul unor numeroase comunicări ştiinţifice Între 30 martie şi 2 aprilie 2000 în Scoţia, Universitatea din Edinburgh a organizat Conferinţa Internaţională „The Iron Gates in prehistory” (Preistoria Porţilor de Fier) ca semn de preţuire acordat importantelor vestigii scoase la lumină în defileul Dunării între Carpaţi şi Balcani.

„Nu sunt de neluat în seamă nici informaţiile pe care ni le transmite V. Flaccus (m.90 e.n.) care, referindu-se la drumul argonauţilor (din sec. XIII î.e.n.), spune că aceştia au văzut pe porţile templului Soarelui din cetatea lui Arietes: „reprezentarea înfrânderii egiptenilor, conduşi de Sesostris, de către geţi”.Dar Diodor din Sicilia (c.80-c.21 î.e.n.), în istoria lumii antice de la origini şi până la războiul lui Cezar în Galia din 58-51 î.e.n. intitulată „Biblioteca istorică”, prezintă campania egipteană din Tracia condusă de Sesostris, se pare din timpul domniei faraonului Ramses al II-lea (1290-1224 î.e.n.) (2).

Dacă la toate acestea se mai adaugă şi informaţiile recente, ale studiilor mineralogice de laborator, care au confirmat că aurul din sarcofagele egiptene provine din Transilvania, înseamnă că istoria ţării noastre are rădăcini adânci prin vestigiile şi documentele atestate din antichitate şi până în prezent, iar legenda se poate transforma în istorie veridică. În acest sens, o privire mai atentă asupra descrierii faptelor argonauţilor din secolul XIII î.e.n. îmbarcaţi pe nava „Argo” şi plecaţi în căutarea lânii de aur spre ţara denumită Colhida pare să ducă la concluzia că aceştia au trecut pe la „Porţile de Fier”. Scrierile din vechime ale lui Pindar (462 î.e.n.) şi ale lui Apollonios din Rhodos (295-230 î.e.n.) oferă un număr iompresionant de mare de coincidenţe între denumirile mitice ale unor personaje şi locuri din antichitate şi denumirile de azi ale unor localităţi situate pe teritoriul ţării noastre. Pe traseul de la vărsarea Dunării în Marea Neagră la punctul de confluenţă al Tisei cu Dunărea şi apoi al punctului de confluenţă al Someşului cu Tisa, mergând spre amonte, se ajunge în zona Mediaşului Aurit din nordul Munţilor Apuseni, pe cursul mijlociu al Someşului. Pe acest traseu se găsesc o seamă de localităţi ale căror denumiri de azi coincid în mod bizar cu titularurile mitice care ne-au fost transmise din antichitate. Această observaţie l-a făcut pe cercetătorul ştiinţific geolog Mircea Ticleanu să adopte ipoteza şi să finalizeze un studiu în care a demonstrat că drumul pe ape al argonauţilor a urmat traseul pe Dunăre. Apollonios, la vremea lui, a plasat destinaţia finală a expediţiei în Caucaz. Dar informaţiile de atunci se pare că situau Caucazuil la vestul Mării Negre după cum ne-o confirmă atât scrierile lui Ammianus Marcellinus (330-c.400 e.n.), general roman şi istoric, care aminteşte în secolul IV e.n. de un ţinut „Caucaland” situat pe malul stâng al Dunării la marginea bazinului Panonic, a cărei descriere corespunde cu Munţii Apuseni de la vestul Mării Negre…

Cu toate acestea, pentru occidentali, România este ţara romilor, a hoţilor, cerşetorilor. Aceştia să fie cel mai vechi popor din Europa? Nu se pupă cu orgoliul britanicilor, francezilor, germanilor etc. România este la mâna unor „dizidenţi de catifea”, care, după decembriue 1989 nu au scris nimic. Dar se produc zilnic pe sticla televizoarelor, lucrând după „reţete” stabilite în altă parte. Privitul spre Vest a devenit sport naţional…

În ziua de azi se duce o politică perfidă pentru distrugerea acestui popor. Ce putem face? Noi, cei care mai cunoaştem câte ceva, să le popularizăm. Voi? Să nu uitaţi! Şi să cultivaţi aceste lucruri copiilor şi nepoţilor voştri. Şi nu mai căutaţi mistere în afara ţării. Pentru că există nenumărate dovezi ale civilizaţiei care ne-a precedat, dovezi care atestă că pe aceste meleaguri au trăit oamenii primordiali, care s-au răspândit în toată Europa şi pe toate continentele, dând naştere civilizaţiilor care acum ne ignoră. Acestea sunt adevăratele mistere uitate.

„La Congresul Mondial de Istorie, care a avut loc la Montreal, în Canada, în septembrie 1995, la care istoricii români nu au fost admişi, s-au emis o serie de teze, cel puţin bizare, după care statul şi naţiunea etnică ar fi nişte aberaţii sângeroase, care au provocat în ultimele secole cele mai îngrozitoare tragedii, încât ele trebuie să dispară, cedând locul „naţiunii culturale”. Prin „naţiuni culturale” autorii tezelor respective înţeleg religiile occidentale. Ca atare, frontierele trebuie…modificate, pentru că ele numai corespund „criteriilor culturale”, după care ar urma „spiritualizarea” lot, cum le place unora să spună. Primele victome se cunosc: Jugoslavia şi Cehoslovacia” (2).

Din păcate, aceste jalnice teze sunt promovate în paginile aşa-ziselor manuale de istorie alternativă. De fapt o „Românai suverană şi independentă”, cum suna şi generosul crez politic al seniorului Coposu, nu cred că mai este posibilă. Am devenit un fatalist deoarece totul concură la recroirea geografiei politice europene. Subjugarea României a devenit totală. Acum se intenţionează ca din guvernul Boc să facă parte un ministru din C.E…

Dacă chinezii ori japonezii ar avea o cetate ca Sarmisegetusa Regia, ar transforma-o în lor de pelerinaj.

DIN NEGURA TIMPULUI

România este leagănul tuturor civilizaţiilor. Pământul Ardealului este „Grădina Maicii Domnului” şi locul de unde au plecat cele 12 trburi în lume. Dar noi, românii, rămânem ac eeaşi ignoranţi, cărora nu le pasă de istoria neamului. În loc să fim mândri că suntem poporul primordial.

De ce ne este frică de ceea ce am fost?...

Descoperirile din perioada 1960-2000 în arhive şi biblioteci din ţară şi din străinătate a sute de cuvinte româneşti, provenite din fondul autohton geto-dac în vocabularul popoarelor italian, francez, spaniol, englez, irlandez, grec etc. reprezintă adevărate piese de aur pentru cunoaşterea istoriografiei româneşti. La neamurile celtice din regiunea Walace (Marea Britanie) a fost identificată rugăciunea Tatăl Nostru, aşa cum îl rosteau românii din Muntenia, Moldova şi Transilvania. Filologii români şi străini au mai descoperit:

- în cea mai veche cronică turcească, intitulată „Ogusnam”, adusă în actualitate de istoricul român de naţionalitate turcă Ali Ekrem, tipărită în germană, franceză şi rusă, se menţionează existenţa, în anul 839, a unei Ţări a Românilor la nord de Dunăre, până spre Nipru. Se mai menţionează că „Ţara Românilor” s-a confruntat cu cumanii, deci ţara avea o armată şi o administraţie bine pusă la punct. Despre această cronică istoricii şi specialiştii noştri nu au aflat că există;

- în Atlasul german din 1826, pe o hartă care ilustrează popoarele Europei din răsărit în anul 900, se specifică „Wahalen oder Rumumy”, pe teritoriul ce se întindea din Panonia până la Nipru. Totodată se menţionează şi existenţa a cinci voivodate româneşti, adică a unor ţărişoare locale;

- „descoperirea scrisorii unui conducător chazar, referitoare la secolul al VII-lea e.n. din care rezultă existenţa în Transilvania a „ţării Ardil”, adică a ţării Ardealului, termen curat românesc, apărut cu două secole înainte de invazia triburilor migratoare războinice ungare în Bazinul mijlociu al Dunării, ceea ce dovedeşte că ungurii au fost aceia care au împrumutat termenul de Ardeal din limba română, după topica limbii maghiare, Erdely ” (3).
- descoperirea în Biblioteca naţională din Budapesta a lucrării lui Lukacs Karoly, preot romano-catolic şi arheolog, care a păstorit peste zece ani în regiunea Balatonului, unde a făcut cercetări arheologice, identificând urme materiale ale unor castele, biserici şi cetăţi voivodale româneşti în sec. al X-lea. Chiar de pe timpul invaziei triburilor migratoare ungare. Lucrarea a apărut în anul 1937 la Tipografia Episcopatului romano-catolic din Oradea, unde, preotul a fost mutat. Cartea respectivă nu a fost găsită în nici o bibliotecă din România!

- a fost descoperită cronica împăratului german Friederic al II-lea Barbarossa. Pentru anul 1189 în ea se stipulează existenţa unei ţări româneşti numită „Walahia” între Dunăre şi Munţii Carpaţi, condusă de un principe. Sunt descrise cu lux de amănunte graniţele, iar principele ţării, într-un dialog cu împăratul, şi-a afirmat suveranitatea;

- au fost descoperite sursele documentare ale lucrării „Cosmographie”, scrisă în limba română cu alfabet geto-dac, de către Aeticus Dunăreanu, ilustru cărturar şi explorator român din sec. al IV-lea.

NE ESTE FURATĂ ISTORIA


La polul opus se situează evenimente pe care autorul le trece la capitolul „conspiraţii”: de-a lungul timpului, numeroase documente istorice cu privire la strămoşii noştri s-au pierdut într-un mod cu totul straniu. Astfel, „Dacia”, jurnalul împăratului Caius Ulpius Traianus, s-a pierdut; „Getica”, o lucrare scrisă de Criton, medicul personal al lui Traian, a avut aceeaşi soartă; „Istoria geţilor”, scrisă de prelatul-filozof Dios Chrysostamos, s-a pierdut într-un mod cu totul ilogic pentru un filozof de asemenea talie, numit şi Ioan Gură de Aur. „Getica”, o lucrare de sinteză a lui Dios Cassius Coceianus, nepotul filozofului menţionat mai sus, a avut aceeaşi soartă. Alexandrianul Appianus, istoric grec, a scris o impresionantă lucrare în 24 de volume, numită „Istoria Romanilor”. Un lucru foarte curios: s-a pierdut doar volumul al XIII-lea, în care se relata amănunţit chiar cuceririle romane în Dacia. Caninius a scris în versuri istoria expediţiei lui Traian. S-a pierdut! Plutarh a scris o biografie a lui Traian pierdută fără urmă. Ammianus Marcellinus a scris 31 de cărţi în care tratează istoria romană de la împăratul Nerva până la Valens. Şi din acestea au dispărut doar primele 13, cele care tratau istoria cuprinsă între anii 96 până la 350. Tocmai cele care vorbeau despre Dacia. Apollodor din Damasc, celebrul arhitect, a descris detaliat construcţia podului peste Dunăre într-o carte. A dispărut. Opera marelui Ovidiu, exilat la Tomis, a rămas aproape intactă, cu excepţia poeziilor scrise în limba geţilor. Care au dispărut!
Să mai spună cineva că toate acestea nu fac parte dintr-o „conspiraţie” împotriva contemporanilor autohtoni. Pentru a nu cunoaşte istoria strămoşilor noştri!

Lista nu se opreşte aici. Martin Opitz, reprezentant al literaturii germane, numit de către Mihai Ibaşcu „cel mai de seamă poet al veacului său”, a sosit în Transilvania la invitaţia principelui Gabriel Bethlen. Timp de 12 ani a adunat material pentru lucrarea „Dacia antiqua”, inclusiv colindând ţinuturile transilvane. În anul 1639 moare răpus de ciumă la Danzig, iar manuscrisul său a dispărut în condiţii suspecte! Iată câteva nemuritoare versuri scrise de acest poet, necunoscute publicului din ţara noastră:

„Călcând în goană goţii Din depărtate Asii
Cu alţii-n şir grăbit grăbit Venind pe cai gonaci
Al Daciei şi-al Romei Pe greci să îi răpună
Pământ de mult râvnit Pe Misii şi pe Traci,
Nu şterg a voastre nume Cu biciul nici Atilla
Cum nu v-au nici învins Cu hoardele de sciţi
De v-aţi păstrat lumina Nu pot frânge neamul
Aşa cum e înscris. Nepieritoarei ginţi.

Într-un năvalnic tropot
năvala lor zoreşte.
Iar slavii vă-nconjoară
Ca marea într-un cleşte”.

Despre limba strămoşilor noştri, cu excepţia „Codex Rahonczy” (îl voi prezenta în alt articol) şi a unor inscripţii, nu ne-au parvenit date concrete. După ce Bogdan Petriceicu Haşdeu a dovedit existenţa unui substrat dacic al limbii române, s-a s-a încercat discreditarea sa morală şi ştiinţifică. Chiar de către latiniştii români. Pentru ca lucrarea sa „Mitologia dacilor”, să dispară.

Nici siturile nu au fost cruţate. Munţii Orăştie au fost sistematic prădaţi şi jefuiţi de tezaurele lor istorice, mărturii ale unei civilizaţii şi culturi geto-dacice de nepreţuit. Începutul l-au făcut romanii. „În Evul Mediu, Regii Ungariei şi Austriei, Matei Corvin şi Carol al VI-lea, au organizat pe Mureş, şi pe Dunăre, interminabile convoaie de transport cu relicve arheologice destinate pierzării spre Budapesta şi Viena. În luna septembrie a nului 1832 arheologul J. Ackner a descoperit la Sarmisegetusa o foarte frumoasă, interesantă, dar şi extrem de reprezentativă piesă arheologică: „Victoria dacică” înconjurată de genii, un mozaic care, printre altele, avea ornamente vegetale încrustate cu misterioase simboluri, care înconjurau un înscris tainic, rămas nedescifrat. Această relicvă, atât de preţioasă pentru neamul nostru, a dispărut fără urmă. Întrebat în epocă, arheologul maghir E. Ballum a declarat că ştie unde se află acest mozaic, dar „nu poate divulga adevărul din motive politice” (4).

În anul 1882, la un congres ţinut în Sibiu, Gheorghe Bariţiu a izbucnit în lacrimi mărturisind public cele două vise pe care nu le-a putut îndeplini: salvarea Sarmisegetusei şi deschiderea ueni universităţi româneşti în Ardeal.

Nu multe persoane cunosc că pe Insula Şerpilor, în secolul al XIX-lea, se găseau ruinele unui imens templu antic închinat lui Apollo. Practic, au fost demolate complet şi transportate la Moscova, unde au dispărut.
Şi geografiile care descriau teritoriile dacice au dispărut. Marele Strabon a scris o carte despre Tracia şi Dacia, care a dispărut. „Marele geograf Marin din Tyr descrisese în amănunţime teritoriile locuite de geţi şi daci, dar lucrarea sa nu a ajuns până la noi, decât într-o palidă măsură, prin intermediul unei prezentări făcute de Ptolemeu” (5).

Din hărţile antice nu s-a păstrat nici una care să înfăţişeze Dacia veche. În schimb, lucru foarte curios, s-au păstrat cele care reprezintă Dacia de după cucerire.

Chiar în mediile academice se vorbeşte foarte puţin despre strămoşii noştri. De ce? Pentru că sunt „barbari”. Dacă vrem în Europa trebuie să susţinem că „de la Râm ne tragem”, trebuie să ne uităm trecutul şi tradiţiile. Toţi guvernanţii de după decembrie 1989 au lăsat în paragină vestigii inestimabile ale trecutului!

11 comentarii:

Anonim spunea...

Structura ecleziastică de la Roma, refuzată de daci, a înţeles să-i pedepsească pe aceştia interzicând cu stricteţe până şi pronunţarea numelui de dac şi de Dacia, începând din vremea împăratului Iulian Apostatul (361 – 363). Chiar şi Traian este pus la index de biserică, ca persecutor al creştinilor.
Iulian Apostatul a fost primul care a înlocuit denumirea etnică de geţi cu cea falsificată de goţi, pe baza prezenţei vremelnice, de moment, dar reale, a goţilor în zonă. Împăratul Iulian Apostatul, deşi de acord cu interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia, şi-a câştigat titulatura datorită stării de conflict cu biserica, deoarece încercând să renunţe la creştinism, ia o serie de măsuri anticreştine (a redeschis templele păgâne şi a dat un edict de toleranţă pentru păgâni, donatişti şi evrei) fapt care i-a adus cognomenul de “Apostata”. Măsurile au fost revocate la moartea sa (363).

Interdicţia de utilizare a denumirilor de dac şi de Dacia a presupus şi a condus şi la scoaterea din circulaţie a scrierilor anterioare, cu referire la daci, situaţie care a făcut să dispară din operele din antichitate a peste 200 de referiri a numeroşi autori greci şi romani, dintre care cei mai importanţi au fost:
Ablaviu,Claudius,Aelianus,LuciusAmpelinus,Apianus,Caniniu,Arian,Aristotel,Assiodorus,Dio Cassius Coceianus,Cezar,Dio Crisostomos,Cicero,Clemens din Alexandria,Criton,Demostene,Dexipp,Dio din Prusia,Dionisiu din Alexandria,
Diodor din Sicilia,Eusebius din Cesareea,Iosephus Flavius,Frontinus,Galen,
Hellanicos,Herodot,Hesychios din Alexandria,Hieronimus,Horaţiu,Iordanes,
Iulian Apostatul,Lactantius,Titus Livius,Lucan,Lucian din Samosata,
Ammianus Marcellinus,Meandru,Trogus Pompeius,Pomponius Mela,Ovidiu,
Platon,Pliniu cel Bătrân,Plutarh,Prophyrios,Prosper,Ptolemeu,Rufinus,Sofocle,
Solimus,Strabon,Suetoniu,Tacitus,Traian,Tucidide,Valerius,Maximus,
Vergilius, Xenophon.

Perioada de dominaţie romană în Dacia de la nord de Dunăre şi ultimele persecuţii religioase de după anul 303, la care au fost supuşi locuitorii din Dobrogea, din Scytia Minor, i-a îndepărtat pe daci de Roma şi i-a făcut să se apropie mai mult de noile structuri religioase de la Constantinopol.

În plan religios, una din acuzele grave pe care Roma creştină ecleziastică le aduce celor de la Constantinopol este că aceştia, pe baza curentului “origenist”, ar fi adoptat câte ceva din elementele de dogmă proprii religiei geto-dacilor. Ca exemplu Silviu N. Dragomir îl citează pe teologul alexandrin Origene, apologet creştin (185 – 254 e.n.) care, apărându-şi opţiunile “împotriva lui Celsus”, consemnează: “Apoi, fiindcă noi creştinii cinstim pe cel prins şi mort, el crede că noi am făcut la fel ca geţii, care îl cinstesc pe Zamolxe”. Rezultă că ostilitatea faţă de tot ce era de sorginte dacică, chiar şi cu privire la practica religioasă, dăinuia mai de mult, de dinainte de oficializarea religiei creştine din 325.

Elena spunea...

Toate trec, Tot ce-i romanesc nu piere
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=MAPFa8KdvjA#!

Anonim spunea...

”Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia” - o carte a cărților pierdute despre daci. Anul apariţiei: 2007
Autor Alexandru Papadopol-Calimah, Editura: Dacica
Cartea „Scrieri vechi pierdute atingătoare de Dacia“ este o carte a cărţilor pierdute despre daci, însumând aproape trei sute de autori antici ale căror scrieri „atingătoare de Dacia“ nu au mai ajuns până la noi, din diferite motive: întâmplare, ignoranţă, nepăsare sau cenzură. O imagine corectă a interesului anticilor pentru neamul dacilor şi, în acelaşi timp, o măsură pentru ceea ce ne-a mai rămas din scrierile despre Dacia: nu mai mult de 10%.
O lucrare de mare erudiţie, ignorată cu sau fără intenţie mai bine de un secol. Recuperată şi editată acum într-un volum pentru prima oară.
http://www.jovis.ro/Cartea-Scrieri-vechi-pierdute-atingatoare-de-Dacia-Alexandru-Papadopol-Calimah-362.htm

laura-maria ilea spunea...

Stii, draga Daniel, ma uitam zilele trecute la chipurile celor care au venit la parastasul Parintelui Arsenie, era foarte frig si totusi oamenii au venit. Ce chipuri luminoase... Si ma gandeam ca peste ani vor fi si mai multi si cu cat se incranceneaza unii sa ascunda stralucirea Parintelui in negura timpului, cu atat mai puternic va straluci lumina lui, pentru ca Adevarul nu are cum sa fie ascuns si nu are cum sa nu straluceasca. Si cred, cred din ce in ce mai tare cred ca la fel va fi si cu istoria acestui neam haituit si ponegrit in acest veac pentru credinta lui.
Iti multumesc mult de tot! Pentru TOT! Si iti trimit un zambet senin. :)

Daniel Roxin spunea...

Interesante informatiile cu care ati completat acest articol. Adevarul trebuie sa fie cunoscut de toti! Sa speram ca acest lucru se va face cat mai curand.

viky spunea...

Interesanta postare Daniel bravo tie ca incerci sa aduci cat mai multa lumina in toate domenile pe yoate fronturile oameni trebuie sa afle adevaru exact cum a spus si Isus cautati adevaru si el va va elibera.Dar daca cineva a citit cartile lui Radu Cinimar ar sti deja toate lucrurile astea si multe altele pe langa placerea cea mai mare e sa se confirme de catre stinta si cercetatori toate astea si sa aibe acces la un public mai larg de romani informatiile astea sa-i ajute sa se descotoroseasca de prejudecati si de rusinea cai roman.Din contra eu cred ca toata lumea ar trebui sa fie mandra ca sant romani,nu cred ca am ales degeaba sa ne nastem in Romania.Daca o sa fie asa cum spun ca Romania o sa fie centru spiritual al lumi si granaru europei si ca toata lumea o sa se intoarca cu fata catre noi chiar o sa fim foarte mandri ca santem romani.Da pentru ca sa ajungem acolo trebuie sa ne pregatim pentru asta,chiar va invit pe toti sa va faceti rost de cartile lui Cinimar sa le cititi aveti multe de invatat nu numai despre Romania da si despse spiritualitate.Datile mai departe la vecini prieteni colegisa afle toata lumea adevaru si numai asa o sa ajunga tara noastra sa fie asa cum o visam noi,doar prin convingerile noastre doar prin gandurile noastre noi ne formam viitoru si toate gandurile care le trimitem in exterior se intorc iarasi la noi.Mai ales acuma in perioada asta pina in 2012 cand pe pamant se revarsa energi bernefice.Depinde doar de noi daca putem sa le acaparam si sa le folosim in beneficiu nostru.Stiti cum spune; Undes-s doi puterea creste si dusmanu nui sporeste.Ganditiva la toate astea si incercati pe fiecare zi ce trce sa fi-ti mai buni.Dumnezeu sa va binecuvinteze pe toti.

Anonim spunea...

În stravechea tara a Fagarasului, la câtiva kilometri de Persani, între orasele Brasov si Fagaras, se afla satul Sinca Veche. Aici îsi au radacinile Gheorghe Sincai – marele istoric si filolog român, Nicolae Balan – mitropolitul Ardealului si Ion Vulcan – cel care a publicat primele poezii ale lui Eminescu.
La aproximativ doi kilometri de aceasta localitate ascunsa printre dealuri împadurite, într-o zona cu numeroase vestigii arheologice, multe ramase nedezgropate, dainuieste un loc plin de mistere: TEMPLUL DORINTELOR. Mai este cunoscut si sub denumirile de “Templul Ursitelor”, “Grota de la Sinca Veche”, “Manastirea Sapata în Stânca” sau “Templul Extrate-restrilor”. Grota este ascunsa în mijlocul unei paduri în care creste o vegetatie abundenta, semn al unei energii puternic pozitive.
http://welcome2romania.wordpress.com/2011/11/06/templul-misterios-unde-dorintele-se-implinesc-sinca-veche-sinca-veche-temple-of-wisheswww-welcome2romania-wordpress-com/

Elena spunea...

NOI MĂRTURII
http://discoverdacia.wordpress.com/2011/03/07/noi-marturii/

Elena spunea...

ADEVĂRATA SCRISOARE CĂTRE ROMÂNIA
Fata de mincinoasa campanie a societatii Rosia Montana Gold Corporation, care falsifica asa zise "scrisori catre Romania" noi publicam adevaratele scrisori ale oamenilor din Rosia Montana. RMGC vrea sa cumpere biserici, cimitire, case cu ferestre prin care stramosii nostri au vazut lumea. Nu totul este de vinzare.
http://www.youtube.com/watch?feature=player_embedded&v=sMNp8VJd1a4

Anonim spunea...

”The New York Times-A Lost European Culture
Cel mai prestigios ziar din Statele Unite ale Americii, publica in sectiunea Science, un articol despre aceasta expozitie, articol scris de John Noble Wilford si intitulat “A Lost European Culture, Pulled From Obscurity”. Prezentam mai jos fragmente :
O CULTURA EUROPEANA PIERDUTA, SCOASA DIN OBSCURITATE
Inaintea gloriei care a fost Grecia si Roma, inainte chiar de primele orase ale Mesopotaniei sau a templelor de-a lungul Nilului, au trait in valea de jos a Dunarii si la poalele Balcanilor oameni care au fost primii in arta, tehnologie si comert la mare distanta.
Timp de 1.500 de ani, incepand mai devreme de anul 5.000 I.Chr., ei au lucrat pamantul si au construit orase, unele cu 2.000 de locuinte. Ei au fost mesteri priceputi in arta bronzului, noua tehnologie a acelui timp. In mormintele lor s-a gasit o varietate impresionanta de ornamente de cap si bijuterii pentru gat si, intr-un cimitir, au fost descoperite, ca ansamblu de aur, cele mai vechi artifacte din intreaga lume.
Uluitoarele desene ale vaselor vorbesc de rafinamentul limbajului vizual al culturii lor…Peste 250 de artefacte muzeale din Bulgaria, Moldova si Romania sunt expuse pentru prima data in Statele Unite.”

http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/10/new-york-times-lost-european-culture.html

Anonim spunea...

Arcul de triumf ridicat de cei doi Galerius in Salonic (304), un monument al gloriei dacice. Fragment din „Dacii de-a lungul mileniilor”, de Dumitru Balasa
http://enciclopediagetodacilor.blogspot.com/2011/12/arcul-de-triumf-ridicat-de-cei-doi.html