sâmbătă, 29 septembrie 2012

Trăim într-o “supă electromagnetică”. Cunoaştem consecinţele?

În timp ce Franţa a eliminat din şcoli conexiunile Wi-Fi din cauza efectelor serioase pe care aceste unde le au asupra copiilor, în fiecare minut apar alte dispozitive, transmiţătoare, semnale, antene, stâlpi de telefonie şi gadgeturi electronice.
Şi noi ar trebui să fim entuziasmaţi în această privinţă, scrie Wakeup-world.com.

Marile corporaţii încearcă să ne spună ce anume ne dorim prin reclame uluitoare dn punct de vedere vizual, însă ne-am cam săturat! Cei care încă mai cred ceea ce ni se spune în aceste mesaje de publicitate trebuie să se trezească. Vă jucaţi cu sănătatea, iar bunăstarea şi mediul înconjurător este pe cale de dispariţie.


Microundele

Efectele antenelor de telefonie şi a altor tehnologii cu microunde sunt o mărturie a “amprentei” pe care şi-o pun aceste companii asupra întregii lumi. În timp ce organizaţiile respective declară sus şi tare că acestea sunt inofensive, animalele mor din cauza unor mutaţii ale celulelor cerebrale, a unui sistem nervos şi imunitar afectat, a unor daune ale organelor, iar copiii noştri se pare că vor avea la rândul lor urmaşi alteraţi genetic în decursul a următoarelor două generaţii. Să nu mai vorbim despre faptul că ne influenţează în mod grav mintea.

Trăim într-o “supă electromagnetică”

“Electrosmogul”, care a apărut pentru prima dată în urmă cu aproximativ un secol, odată cu dezvoltarea reţelei electrice şi care învăluie acum fiecare locuitor al planetei, este responsabil pentru multe din bolile care afectează şi ucide populaţia Pământului.
În 2007, Grupul Bioiniţiativei a lansat un raport de 650 de pagini în care enumera peste 2000 de studii (multe dintre ele recente) care detaliază efectele toxice ale câmpurilor electromagnetice (EMF) de la toate sursele. Expunerea cronică, chiar şi la radiaţii de nivel redus (precum cel emis de telefoanele mobile), poate cauza diminuarea imunităţii şi contribuie la dezvoltarea bolii Alzheimer şi a demenţei, a atacurilor de cord şi a altor afecţiuni.
“Pentru prima dată în istoria noastră evoluţionistă, am generat un mediu secundar complet, virtual, dens şi complex, o supă electromagnetică, care, în esenţă, se suprapune peste sistemul nervos uman”,  spune doctorul Michael Persinger, un neurocercetător de la Universitatea Laurentian, care a studiat efectele EMF asupra celulelor canceroase.
Şi, se pare că, la peste un secol după ce Thomas Edison a aprins primul bec, consecinţele asupra sănătăţii ale “supei electromagnetice” cu care ne hrănim  încep să fie documentate de abia acum.

Aceştia nu au fost nevoiţi să folosească frecvenţe dăunătoare – aşa au ales!

Cercetătorul militar britanic ieşit la pensie Barrie Trower, care timp de ani de zile a lucrat în domeniul armamentului în cadrul armatei, a furnizat documente şi informaţii ştiinţifice cu privire la efectele periculoase pe care EMF le au asupra omului.
Acesta a spus:
“În perioada anilor ’50 şi ’60, în timpul Războiului Rece, s-a descoperit accidental că microundele pot fi utilizate ca arme camuflate atunci când ruşii au iradiat ambasada Americii. Iradierea a îmbolnăvit toate persoanele care lucrau în ambasadă de cancer mamar şi leucemie, şi s-a descoperit atunci că microundele la nivel micro erau arma ascunsă perfectă pentru a fi utilizată împotriva grupurilor disidente din întreaga lume, deoarece membrii acestor grupări puteau fi îmbolnăviţi de cancer sau li se putea schimba perspectiva mentală asupra vieţii fără că ei să ştie că sunt iradiaţi”.
Radiaţiile electromagnetice, care se întind de-a lungul unui spectru plecând de la foarte scurtele raze gama, continuând cu razele X, radiaţia ultravioletă, lumina vizibilă, radiaţia infraroşie, cu ale sale unde ceva mai lungi, microundele şi până la undele radio care pot avea o lungime de undă chiar mai mare decât un lanţ muntos, constituie împreună acest aşa-numit spectru electromagnetic, despre care putem afirma fără teama de a greşi că stă la baza erei informaţionale şi a lumii moderne.
Vorbim de ceva ce ne înconjoară şi ne bombardează în fiecare moment, parte din acest ceva neputând fi văzut, atins ori măcar simţit. Este prezent pretutindeni, dar nu are miros şi nici gust. Şi cu toate acestea ne folosim şi depindem de el în fiecare oră a fiecărei zile. Fără el, lumea aşa cum o cunoaştem nu ar putea exista.
“Acum, cele care într-adevăr ne afectează în industria comunicaţiilor sunt microundele, iar acestea au o abilitate specială de a interfera cu apa,  iar noi suntem alcătuiţi din apă.
Toate semnalele noastre chimice şi electrice implică apa din organism, comunicaţiile electrice din organism. Aşadar, industria a preluat cea mai rea parte posibilă din spectrul electromagnetic pentru a le-o oferi copiilor şi adulţilor (în ceea ce priveşte folosirea telefoanelor mobile)”, arată cercetătorul Barrie Trower.

Efectele radiaţiilor telefoanelor mobile şi Wi-Fi asupra fetelor tinere


Trower mai spune: “Am trei lucrări de cercetare. Sunt un consilier ştiinţific la cinci organizaţii. Cele trei lucrări care arată că microundele de nivel redus pot interfera cu genetica din foliculii ovarieni. Acum, ceea ce înseamnă acest lucru într-un limbaj obişnuit este că, la naştere, tinerele fete au în ovarele lor o structură genetică perturbată. Aşadar, atunci când această fată creşte, se căsătoreşte şi are copiii, dacă are o fetiţă, acest defect genetic mitocondrial este ireparabil.
Stâlpii aşezaţi în apropiere de şcoli, spitale şi centre de populaţie
Dacă priveşti atent în jurul tău o să observi stâlpii de telefonie aşezaţi în mod iresponsabil în apropiere sau direct pe şcoli, instituţii publice, instituţii medicale, malluri, clădiri de birouri sau blocuri de locuinţe. Poţi fi sigur că respectiva companie de telefonie ştie exact ce efecte periculoase are stâlpul şi undele emise de acesta.

Există şi o strategie de manipulare a gândurilor şi a minţii?

Utilizarea EMF (frecvenţelor electromagnetice) este una din cele mai eficiente tehnologii ascunse folosită de elita mondială. Pe lângă faptul că afectează sănătatea umană, creierul uman se ştie că operează la o anumită frecvenţă şi este uşor accesat şi manipulat la acea frecvenţă folosind tehnologia “potrivită”.
Aceste tehnologii de controlare a minţii există de mult timp. Nu este un accident faptul că banda de frecvenţă aleasă pentru telefoanele mobile se potriveşte cu undele de ordinul al doilea descoperite de Wilhelm Reich la sfârşitul anilor ’40, că afectează transmiterea gândurilor  şi permit minţii să fie manipulată fără ca victima să conştientizeze acest lucru.
Reich a lucrat la acest proiect în mod secret pentru CIA timp de 5 ani, din 1947 şi până în 1952, până când a realizat că agenţia avea de gând să folosească acest tip de controlare a minţii asupra populaţiei americane. Acesta a fost bulversat de ceea ce a aflat şi de faptul că a fost folosit pentru un motiv atât de odios, şi a jurat că nu o să mai colaboreze niciodată cu CIA, FDA, NSA etc. Reich a fost ucis în închisoarea federală în 1957, cu câteva săptămâni înainte să fie eliberat, după ce a stat 2 ani în închisoare din cauza unor acuzaţii false cum că ar fi sfidat citaţia judecătoarească.
A fost descoperită o metodă prin care aceste turnuri ELF pot fi dezactivate de a mai exercita un control asupra funcţiilor mentale prin aşezarea unui dispozitiv cunoscut ca “generator orgonic”, la o distanţă de 400 de metri de aceşti stâlpi.

Putem opri construirea stâlpilor de telefonie mobilă?

Din păcate nu putem face prea multe pentru a opri construcţia acestor structuri şi stâlpi de telefonie mobilă. Practic, parlamentarii au lăsat cale liberă industriei de telefonie mobilă pentru a instala aceşti stâlpi oriunde îşi doresc. Acum, publicul nu are nici dreptul la o părere şi nici la votul împotriva acestor construcţii. De ce aleşii noştri nu reprezintă poporul şi sprijină în schimb afacerile corporative?
O persoană obişuită trăieşte la mai puţin de un kilometru distanţă de un astfel de stâlp de telefonie mobilă. Te-ai întrebat vreodată cât de aproape trăieşti sau munceşti de un astfel de stâlp? Te-ar deranja dacă acesta ar fi construit în spatele blocului tău?

Ce putem face?

 În mod evident nu putem scăpa de expunere. Am stabilit acest aspect. Aşadar ce putem face pentru a minimaliza aceste daune?
Iată câteva idei, prin care să limităm expunerea la aceste unde cât mai mult posibil:
-         Să nu locuim în apropiere de un stâlp de telefonie mobilă dacă avem posibilitatea de a alege.
-         Să limităm utilizarea produselor wireless. Ar fi de preferat să ne întoarcem la conexiunile “prin cablu” ori de câte ori este posibil.
-         Să ne îngrijim sănătatea printr-o nutriţie corespunzătoare şi o hidratare bună. Să mâncăm alimente bogate în antioxidanţi şi cât mai organic posibil.
-         Să descurajăm utilizarea conexiunilor Wi-Fi în şcoli. Este necesar un efort susţinut şi implicare pentru a nu permite companiilor să instaleze antene de telefonie mobilă pe acoperişul blocurilor, a şcolilor sau a instituţiilor. Undele radio le perturbează copiilor abilitatea de a se concentra, ca să nu mai spunem de bolile pe care deja le-am subliniat.
Nu există nicio o distanţă sigură faţă de un stâlp de telefonie mobilă. Evident, cu cât te afli mai aproape de stâlp, cu atât riscul expunerii este mai mare. Încercaţi să apelaţi la cablul prin fibră optică, iar cantităţile mici de radiaţie care există pot fi neutralizate cu o tehnologie acum disponibilă.
Dacă veţi căuta dispozitive de protecţie împotriva EMF, veţi găsi destul de multe. O tehnologie mai deosebită este Tehnologia Orgonică, menţionată mai sus. Această tehnologie se pare că acţionează la nivel cuantic şi este capabilă să transforme efectele negative ale acestor unde distructive.
Trebuie să fim informaţi, conştienţi şi dispuşi să îi informăm şi pe ceilalţi, pentru a-i ajuta să scape de efectele acestei tehnologii destabilizatoare. Cu cât mai mulţi oameni devin conştienţi de aceste lucruri, cu atât avem mai multe şanse să transformăm planeta pe care trăim.

Sursa: Financiarul

8 comentarii:

Anonim spunea...

cu tot respectul pt cine a scris articolul, pe viitor ii recomand sa se mai documenteze putin inainte de a scrir informatii fara baza reala.domeniul de jos, al microundelor incepe de la 3000mhz, iar cea mai de sus frecventa utilizata in telefonia mobila este de 2600mhz.daca asa zisii cercetatori pot explica cum concentreaza ei o unda radio, pt manipulare mentala a unui individ, miine ii dau un premiu de 50milioane de euro
intradevar supa electromagnetica exista, dar despre efectele ei, daca avea putina decenta, putea apela la medicii care fac consultatii medicale angajatilor care lucreaza zi de zi in aceasta supa em, adica angajatii din companiile mobile, cei de la electrica sau comunicatii militare
informatiile statistice despre starea lor de sanatate si efectele cimpurilor em, nu sint secrete

Alex Bocunescu spunea...

efectele pot fi combatute folosind sitemul iMRS. Detalii despre acest sitem pot fi gasite pe www.imrs.com www.mediconsult.tv sau pe www.facebook.com/balnaturalcenter

alexino spunea...

Salve Daniel.

Te felicit pentru munca ta continuua si sustinuta. Articolul pe care il prezinti aici este de tip "balast" jurnalistic, nu este documentat si pur si simplu foloseste termeni ca "tehnologie orgonica", "cuantic" sau "radiatie", fara a fi explicitati corect si care fac parte din categoria notiunilor neasimilate de masele largi. Ca sa fiu exact, radiataia se refera de fapt la un transport de energie, care poate fi de mai multe feluri: ondulatoriu (undele radio de pilda), corpuscular(care implica particule), electromagnetic (care implica campul electromagnetic), luminoasa, etc. Toate aceste tipuri de radiatie au niste marimi ca , puterea si intensitatea. Variatia acestora poate fi periculoasa pentru corpul uman iar in speta se discuta despre doua tipuri de radiatie si anume cea electromagnetica si cea ondulatorie. Acestea doua pot fi periculoase numai la puteri foarte mari, la nivel subtil nu s-a reusit sa se descopere nici un fenomen daunator. Un telefon mobil, un router wireless sau o antena de emisie radio nu sunt daunoatoare, cu atat mai mult sunt folosite in spectrele radio care efectiv nu ne ranesc cu nimic.Insa unele dispozitive ce folosesc aceleasi principii pot fii folosite ca si arme energetice si atat.

Daniel Roxin spunea...

Alexino si primul anonim... Nu pareti sa fiti la curent cu nenumaratele cercetari care scot in evidenta cu claritate cat de daunatoare sunt pentru sananate aceste tehnologii. Daca o sa continuati sa luati in calcul pozitiile oficiale, multe dintre ele platite chiar de companii cu interese in domeniu, veti ramane mai departe pacaliti de sitem. Dar, fiecrae are dreptul sa creada ce vrea. Numai bine!

Unknown spunea...

Marile corporatii de telefonie mobila câștiga miliarde de dolari zilnic si epoca transmisiilor fără fir abia este la început. Datele reale despre aceste transmisii sunt Strict Secrete pentru ca va dați seama de panica creată. Perceperea trecererii mult mai rapide a timpului este se pare tot ca rezultat secundar al acestor frecvente, dar cert este ca rezultatele negative sunt reversibile prin suplimentarea alimentara cu suplimente nutritive de calitate, dar aici deja creem o alta industrie - cea a suplimentelor alimentare care este in plină dezvoltare (vezi gramada de MLM-uri ce se afla in România). O sa ajungem sa facem egzeme si tumori si o sa se facă reclama la complexe nutritionale de detoxifiere pe baza epigenetica si nutrigenomica pentru a ne vindeca. Deci zarurile... au fost aruncate. Este doar chestiune de timp.

Anonim spunea...

Sunt de acord cu Daniel. Se pare ca intampinan acceasi mentalitate a mintilor spalate, ca si in cazul vaccinurilor. De ce avem atata cancer, copii cu autism si alte boli inexistente in urma cu 30-40 de ani? Oameni buni, treziti-va! De unde acest sindrom al oboselii permanente? Pai bunicii nostri, desi lucrau la camp aproape toata ziua, nu sufereau de asa ceva!
Eu cred ca deliberat au fost lasate aceste tehnologii la indemana marilor coorporatii. Documentati-va despre armele phihotronice si nu mai inghititi ceea ce vi se da la scoala, TV si alte mijloace mass-media. Nikola Tesla, cand a ajuns cu cercetarea in sfera ezotericului, a fost marginalizat si ridiculizat. Se pare ca au facut religie din asa-zisa stiinta.

Anonim spunea...

Poate vad cam tarziu citesc articolul, dar intr-o zi stateam pe o terasa la un suc, si un prieten m-a rugat sa ii trimit o poza prin bluetooth, el era la vreo 5 mese departare, si ma gandeam ce frumos trece informatia (poza) prin minim 10 oameni...credeti ca, corpul nu percepe informatiile acestea intr-un anumit mod...negativ dupa parerea mea?

Anonim spunea...

Nu inteleg de ce nicaieri nu se pomeneste de pericolul reprezentat de turbinele eoliene care afecteaza iremediabil biosul,generind forme galopante de cancer,infarct miocardic si o alta gramada de boli foarte grave,Studiile oamenilor de stiinta cu experienta in domeniu(Canada,SUA,Danemarca,Australia,etc)au recomandat o distanta minima intre parcul de eoliene si orice habitat uman de min.12 km.In Danemarca deocamdata a fost interzisa construirea parcurilor de eoliene iar noi le amplasam la 200 m de casele bietilor oameni deoarece legislatia permite.Tehnologia ELF si LF ucide!