vineri, 1 februarie 2013

Dacii din Basarabia - în această seară, pe Nașul Tv



Vineri, de la ora 22:00 (și în reluare sâmbătă, de la ora 20:00, duminică, de la ora 11:00 și luni, de la ora 09:00), în cadrul emisiunii Adevăruri tulburătoare, pe Nașul Tv...

Contextul geo-politic în care trăim astăzi  este, în continuare, unul complicat, spațiul românesc rămânând, mai departe, în centrul jocului de interese al marilor puteri.

Astfel, spălarea creierelor operată în Republica Moldova de agenții sovietici a mers până acolo încât să li se transmită programatic moldovenilor de peste Prut că ei sunt adevărații continuatori ai dacilor în timp ce noi, cei din România, nu suntem decât niște corcituri incerte, un produs al romanizării. Prin urmare, datorită acestor deosebiri, nu am putea fi unul și același popor, iar Republica Moldova nu ar avea de ce să se unească cu România.

În același timp, un individ iresponsabil, fostul parlamentar moldovean Andrei Safonov, a declarat de curând, nici mai mult, nici mai puțin, că Statul Român ar trebui să-și inceteze existența si să dispară de pe harta politica a lumii.

În acest context, dovedirea adevăratelor noastre rădăcini, cele geto-dacice, și a continuității noastre pe aceste meleaguri, este vitală.

Nașul Tv poate fi urmărit pe internet  (http://live.nasul.tv/) sau pe cablu, în următoarele rețele: DETALII AICI

Vizionează 23 dintre emisiunile despre traco-geto-daci, realizate la Nașul tv,  pe acest canal YouTube:
http://www.youtube.com/user/roxindaniel

Asculta Radio Vocea Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://radiovoceasufletului.ro

13 comentarii:

BASARAB DACU spunea...

PE UNDEVA cam au dreptate ei sint adevaratii daci liberi noi purtam un numeme dat de masoni [cuzasi kogal...se stie ce origini avea]iar acum ne mai cofunda si cu autointitulatii romii si niciun politicia cu mina pe ciolan a uitat de demnitate ....TOATA DRAGOSTEA din lume pentru iubitii nostri daci BASARABENI=care ei or tinut DACIA[dinastia lor]pina in an 1650 cind constantin serban BASARAB ULTMUL rege basarab[nu voda -voda lo zis slavii-tot strainii batai vina ne boteaza] a fost ucis de pretendetii la tron[parca movilestii].da roxi ica odata esti fffff TARE =intradevar radacinile lor sint VITALE PT. NOI DACII[vz.si bessonyo din harta gesta hungarorum din an 900 e.n. care locuiau in sudul Daciei estul si nord-estu DACIEI[vz.si lb.besa -aici celebritatea mea -in care se cintau cintece sfinte la ierusalim -care nu e alta decit LIMBA DAKA]=ITI MULTIMIM DANY INCA ODATA TE ACOPERI DE GLORIE -IMI PLACE STILUL tau liber dezinvol de a vorbii esti tot timpul cu mult peste invitati =AI STIL =AI STOFA =ESTI TARE..iti multumim...

Unknown spunea...

Hm..e adevarat ce spuneti. Sunt basarabean si cunosc bine prostiile ce se spun aici. Ideea ca basarabenii sunt mai daci decat cei de peste Prut e o aberatie usoara, comparativ cu o alta idee, expusa de unii "istorici" comunisti, precum ca dacii ar fi de origine slava si, deci, rusii au drepturi de a pretinde asupra acestor teritorii, ca fiind parte componenta a spatiului cultural si istoric slav...

Pavel spunea...

Daca e sa ne uitam in gura rusoilor si a altor lichele - dusmani ai romanismului ca Safonov (care numai moldovean nu este)ar trebui sa disparem cu totii de pe harta lumii si sa le lasam pamanturile noastre cadou. Procesul de deznationalizare a inceput pe la 1813 cand provincia romaneasca Basarabia a ajuns pe mainile Imperiului Tarist Rus de atunci. Planul era ca moldovenii sa isi uite limba si originile. Dar uite ca nu au reusit. Este o vorba; "Sangele apa nu se face". Ruptura de frati si suferinta a fost prea dureroasa ca sa uitam cine suntem. Da, mai avem si cozi de topor care canta placa ruseasca:"Noi sintem moldoveni si limba noastra e moldoveneasca iar romanii sint fascisti!" Sa nu uitam ca dupa al 2-lea razboi mondial rusii au exterminat cu sange rece si au trimis la moarte sigura sute de mii de oameni nevinovati in Siberia, Kazahstan si alte zone desertice si salbatice. Strabunicul meu si-a facut serviciul militar in armata ruseasca, a fost primar in satul lui, om gospodar si foarte stimat, iar cand au venit rusii in 1940, l-au luat si dus la inchisoare unde a murit sau l-au executat. Nici acum nu stim ce s-a intamplat cu el. Nu l-a mai vazut nimeni de atunci si le-a fost interzis sa il viziteze sau sa ceara informatii despre starea lui.
Multi copii au fost luati atunci de la parinti si educati in spirit sovietic. Astazi acesti copii sunt pensionari sau inca ocupa functii in organele statului. Opiniile lor se mai aud in public si ne fac de rusine. Dar noi cei de acolo stim de ce ei cred asa si nu cum ar trebui si doar ii lasam sa latre.
Avem nevoie de o infuzie de romanism adevarat, nepolitizat, care sa le trezeasca celor multi sentimentul de mandrie nationala. O educatie sanatoasa pentru cei mici in acest spirit patriotic. Sa li se arate cine sunt dusmanii adevarati ai acestui neam chinuit si batut de soarta.
Ne-am saturat sa traim in minciuna!

cristi spunea...

..vov, ..fov,..lov,..isky,..yski,..kos,..los,si tot asa, cam astea sunt terminatiile care indica o onomastica mai aparte, pe care nu o generalizam ca ar induce automat o stare antiromaneasca (sunt destui maghiarizati, rusofolizati sau destui printre maghiari, rusi si evrei normali la capatana si inima) dar cei care ataca neamul nostru in general asa li se termina numele adevarat, cel din nastere. Unii se ascund sub nume romanesti.
Strategica aceasta abordare si foarte inteligenta. Sper ca pentru unii foarte surprinzatoare.
Voi urmari emisiiunea cu maxim interes!

Anonim spunea...

http://epochtimes-romania.com/news/noua-comentarii-despre-partidul-comunist---10
Iata aici dusmanul gol golut. Nu conteaza ca e comunismul din China, ori din Rusia, ori din Romania, desi asa cum spunea cineva „Oficial, în România, comunismul a murit în 1989. Dar efectele sale se mai resimt încă, uneori chiar foarte puternic şi dureros – atât cele de natură materială, cât, mai ales, daunele produse conştiinţei româneşti – care sunt mult mai greu de reparat şi cu efecte devastatoare mai subtile, pe termen lung. Poate că citind aceste Comentarii veţi avea, ca şi noi, impresia că obţineţi o înţelegere mai profundă a ceea s-a întâmplat în România".
Aceste comentarii pe care le puteti si citi, dar si viziona chiar si pe pe youtube au la baza o documentare istorica riguroasa si dezvaluie cu curaj ororile inimaginabile ale comunismului.
"Comentariile" au avut un efect extraordinar asupra cititorilor din întreaga lume şi în special în China, unde au declanşat un val uriaş de demisii din Partidul Comunist Chinez (peste 50 de milioane).
Temându-se de răspândirea celor „Nouă Comentarii”, Partidul Comunist Chinez a interzis cartea în China, a folosit “Marele Firewall” pentru a bloca în mod sistematic accesul prin internet, a trecut la predepsirea celor implicaţi în promovarea şi distribuţia comentariilor.
An October 2005 report by the prominent NGO, Human Rights In China, notes: According to a report released by Harvard Law School’s Berkman Center for Internet and Society, “The Nine Commentaries” on Communist Party” top the list of Web pages banned inside China. A recent arrest indicates that possession of “The Nine Commentaries on Communist Party” now constitutes a crime in China, and can result in arrest and imprisonment, adica gasiti sa cumparati cartea asta in librariile din Romania, dar nu o uitati si prin bagaje pe undeva, daca aveti vreun drum in China.
Spor la citit.

Sefora spunea...

Buna seara.

Intr-adevar,propaganda politica indiferent de pe care parte a baricadelor este facuta nu poate de cat sa duca la spalarea creierilor acelora care se lasa usor manipulati.Este drept totusi ca daca traiesti intr-un regim opresiv este foarte usor sa te lasi manipulat.Asta cred eu ca s-a intamplat cu basarabenii de dincolo de Prut.Dar este usor de inteles,ce puteau face bietii oameni ca sa traiasca si ei in contextul societatii rusesti?Cred ca ce le-a ramas adanc in sufletul lor este important.Cei ce se cred urmasii dacilor,si ne considera si pe noi fratii lor,banuiesc ca nu tin cont de propaganda ruseasca care incerca sa-i invete ca dacii ar fi slavi.Este o prostie.
Ca urmare a emisiunuii anuntate probabil se vor lamuri un pic lucrurile.Vom vedea.
O seara buna,Sefora.

laura-maria ilea spunea...

te felicit pentru felul in care stii sa-ti asculti invitatii. Daca toti ne-am asculta in felul acesta unii pe altii, cate am mai afla si intelege despre noi...
O emisiune minunata! Felicitari.

Daniel Roxin spunea...

Multumim! :)

MAGU IOAN[dak] spunea...

terapie pentru toti -o emisiune care ne-a lasat cu gura cascata pe bume -nici mita nu mai face miau -toti admiratorii tai am stat milc cu ochi si auzul catre tine ...tv [sintem milioane care iubim dacia milenara si toate semintiile dacilor=de sint basarabi ori allutanii carpi ori buri si vlahi--etc]]trebuie sa faci o emiune si despre vlahii din sud -din bulgaria si serbia =vei fi primit regeste -eu am lucrat pe acolo si stiu ce oameni sint =singura lor hiba -sint vitegiti spiritual de autoritatile noastre care sint gramada pe ciolan si au uitat de toate -au uitat de neam-sa le dam lectii de spirit de DACII iar spiritul dacic se va intorce asupra Pradatori==TU SPIRIT dacic nu esti sortit sa mori.....iti multumim ROXI ...AI FOST MAGNIFIC..

Anonim spunea...

"O descoperirea arheologică oerecum întâmplătoare ar putea să schimbe modul în care a fost înţeleasă, până acum, istoria Daciei Romane. Descoperirea a fost făcută la sfârşitul lui 2012 de către arheologii Muzeului Judeţean de Istorie şi Artă Zalău, care au făcut câteva sondaje lângă Complexul Arheologic Porolissum de la Moigrad, în zona unde urmează să fie amenajate, printr-un proiect cu finanţare europeană - "Circuitul castrelor" - un drum de acces şi o parcare pentru turişti."

http://rdcnroman.blogspot.de/2013/02/descoperire-arheologica-la-granita.html



Carpatii Nordici – istorie romaneasca

http://www.rumaniamilitary.ro/carpatii-nordici-istorie-romaneasca-2

Anonim spunea...

Buna seara,
nu este un comentariu spre aprobare.
Nu stiu rusa si nu imi este clar ce tot scriu diversi pe blogurile rusesti dar m-a frapat o imagine cu Tablita de la Sinaia, cred.
Daca va ajuta cumva, va trimit link:
http://www.rostov-rod-vzv.com/index.php/stati/56-primeri-sobitiy-rusi.html
http://moj-golos.livejournal.com/569863.html

Daca nu va ajuta, imi cer scuze. Toate bune.

Daniel Roxin spunea...

Interesant. Multumesc!

BASARAB I spunea...

BASARABIE ca o sabie [vz.cintecul lui tudor gheorghe] vesnic vesnic tu ne-ai aparat fiind in fata la mezat de tatari mongolo si alte semintii ne- ai aparat -hai fa pasul peste prut sa te luam in brate iubita basarabie ca O SABIE....