joi, 2 mai 2013

Descoperire extraordinară: un oraş pierdut, despre care se credea că e doar o legendă, îşi dezvăluie secretele (VIDEO)


Timp de secole, oamenii au crezut că acest oraş a existat doar în legende. Homer menţiona acest port şi bogăţiile sale extraordinare, descriind vizitele Elenei din Troia şi ale lui Paris în Thonis-Heracleion, oraşul ce avea să sfârşească sub valurile mării.

Acum un deceniu a ieşit la iveală că oraşul Heracleion a existat cu adevărat, iar la 10 ani distanţă de momentul în care scafandrii au început să descopere comorile acestui oraş, arheologii au reuşit să înţeleagă cum era viaţa în acest oraş în era faraonilor.


Oraşul, ce era cunoscut şi sub numele de Thonis, a dispărut în apele Mediteranei acum aproximativ 1.200 de ani şi a fost redescoperit în timpul unei cercetări efectuate în apropierea ţărmului egiptean la începutul deceniului trecut.

Acum, cercetătorii înţeleg rolul crucial pe care acest oraş îl juca în comerţ acum mai bine de un mileniu. Oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzie că Heracleion era principala vamă prin care toate vasele comerciale din Grecia şi din alte zone ale Mării Mediterane intrau în Egipt.

Arheologii au descoperit rămăşiţele a peste 64 de vase. De asemenea, au fost găsite monede de aur şi greutăţi din bronz şi din piatră, ce oferă indicii preţioase despre comerţul efectuat aici.

De asemenea, cercetătorii au descoperit statui uriaşe, ce înfăţişau diferiţi zei, şi câteva sute de statui mai mici ale unor zei mai puţin importanţi.

Arheologii au mai descoperit dale de piatră inscripţionate în greaca antică şi în egipteană. Scafandrii au identificat zeci de sarcofage mici, despre care se crede că au conţinut cândva animale mumificate ce au fost sacrificate pentru a-i îmbuna pe zei.

„Excavăm un oraş major, iar situl prezintă condiţii extraordinare de conservare. Acum începem să studiem zonele mai interesante, ce ne permit să înţelegem cum arăta viaţa în această metropolă. Descoperirile ne permit să avem o imagine bogată a comerţului care era desfăşurat aici şi despre natura economiei maritime în Perioada Târzie a Egiptului. Am descoperit mărfuri aduse din Grecia şi de către fenicieni. De asemenea, am găsit câteva sute de statuete ale zeilor, iar acum încercăm să identificăm templele acestor zei în oraş. Vasele descoperite sunt foarte interesante, fiind vorba despre cel mai mare număr de vase antice descoperite într-un singur loc. Până acum am găsit peste 700 de ancore”, explică dr. Damian Robinson, directorul Oxford Centre for Maritime Archaeology din cadrul Universităţii Oxford.

Cercetătorii au lucrat alături de realizatorii unui documentar pentru a crea o reconstrucţie tridimensională a oraşului.

În centrul său se găsea un templu uriaş dedicat zeului Amun-Gereb, zeul suprem al egiptenilor în acea perioadă.

De aici pornea o reţea vastă de canale, aceasta permiţând oraşului să devină cel mai important port din Marea Mediterană în acea vreme.


Luna trecută mai mulţi arheologi din întreaga lume s-au reunit la Universitatea Oxford pentru a discuta pe tema descoperirilor făcute în Heracleion, oraş ce purta numele lui Hercule, despre care se spunea că a fost în acest port. De asemenea, oraşul a fost menţionat şi în textele antice.

„Era cel mai important port comercial al Egiptului în acea perioadă. Aici se aplicau taxele pe importuri şi pe exporturi, acest aspect fiind gestionat de templul principal”, a explicat doctorul Robinson.

Scufundat sub 50 de metri de apă, situl se găseşte acum în Golful Aboukir. În secolul al VIII-lea î.e.n., atunci când se crede a fost construit acest oraş, el s-ar fi aflat la gura de vărsare a Nilului în Marea Mediterană.


Oamenii de ştiinţă nu ştiu încă motivele care au făcut ca oraşul să dispară în apă 1.000 de ani mai târziu, dar se crede că o creştere treptată a nivelului mării şi prăbuşirea subită a sedimentului instabil pe care era construit oraşul au făcut ca zona să se  metri.

Cu timpul, oraşul a dispărut din amintiri, iar existenţa sa a rămas menţionată doar în câteva texte antice.

Arheologul francez dr. Franck Goddio a fost prima persoană care a redescoperit oraşul în timp ce efectua cercetări în zonă, încercând să identifice vasele franceze scufundate acolo în timpul secolului al XVIII-lea.

Atunci când scafandrii au început să cearnă straturile groase de nisip şi nămol, nu au putut să creadă ceea ce văd cu ochii.

„Dovezile arheologice sunt pur şi simplu copleşitoare”, a comentat profesorul Barry Cunliffe, arheolog la Universitatea Oxford. „Pentru că au fost neatinse şi protejate de nisip timp de secole, sunt extraordinar de bine conservate”, a explicat specialistul. Cercetătorii speră să descopere şi câteva sarcofage folosite pentru a îngropa oameni.

„Descoperirile subliniază importanţa acestui oraş. Suntem abia la începuturile cercetărilor. Probabil că va fi nevoie să muncim încă 200 de ani astfel încât Thonis-Heracleion să fie pe deplin descoperit şi înţeles”, a concluzionat Goddio.

Pe 11 mai, la ora 21:45, televiziunea Arte va difuza un film documentar ce spune povestea acestui fascinant oraş şi arată descoperirile făcute de arheologi.

Iată câteva dintre filmările realizate de scafandri în timpul cercetărilor arheologice:




Sursa: descopera.ro


Asculta Radio Frecvența Sufletului! Muzica si emisiuni pentru sufletul tau.
http://frecventa-sufletului.ro/

7 comentarii:

cristi spunea...

Cele mai spectaculoase descoperiri abia de acum urmeaza. Si vor fi pe teritoriul Daciei. Mai vorbim la finele anului 2014, despre asta.Cred ca una din ele va fi meritul tau. Asa iti va rasplati Spiritul Dacic efortul. Iti va incredinta un secret, doar sa ramai si pe mai departe curat la suflet!Asta este conditia, ca in povestile umanitatii...la noi Praslea cel Voinic, Fat Frumos...

Daniel Roxin spunea...

Asa sa fie! ;)

Sante Ronchi spunea...

Doar nu înțeleg cum a putut sa se ducă acolo Elena din Troia, care a trăit cu câteva sute de ani mai înainte sa fi fost întemeiat orașul

Gerula spunea...

Si noi avem Callatisul sub ape , dar din pacate nu avem fonduri sa il scoatem la vedere , iar pentru turism subacvatic , trebuie un mini submarin , ceea ce nu este prea costisitor , dar Ministerul Culturii si cel al turismului nici nu vor sa auda.Nu dau ei fonduri pentru Sarmizegetusa , dar pentru altceva nici atat .

Anonim spunea...

cristi pe ce te bazezi cand afirmi "despre respectivele descoperiri pe teritoriul Daciei"?.....nu te intreb pt a te lua peste picior, dar sunt multi care fac afirmatii care mai decare mai spectaculoase .....si nimic in rest....

cristi spunea...

Cei mai senzitivi au simtit intotdeauna ca sub picioarele lor se ascunde o comoara, arheologica, spirituala,etc. Vasile Voiculescu a interpretat din punct de vedere esoteric basmele romanilor. Se gaseste cartea. Vei fi mirat ce scrie.
In anuarele de arheologie a Muzeului Transilvaniei de la Cluj (poate ca denumirea e putin inexacta, am studiat acum cativa ani)apar zeci, sute de cetati dacice pe cuprinsul tarii si cate au fost decopertate?
Eminescu, care a fost un geniu, indubitabil, si care a avut o intuitie colosala si o atractie fantastica catre egregorul dacic si care l.a si marcat si i.a adus pierirea, a scris atatea despre daci ca nu mai are sens sa reamintim.
Cand BBC.ul denatureaza adevarul despre Sarmisegetuza (si stim cine sunt in spatele celor 5 mari trusturi media), da.mi voie sa zic ca am o concluzie juma' intuitiva, juma' bazata pe concret ca vom avea surprize mari!
In plus vezi cate dovezi arheologice se gasesc doar la o simpla constructie de sosea!
Si dicolo de toate retine faptul ca niste evrei khazari (ocultisti fara indoiala) cu multi bani vor sa construiasca o statiune...unde?...ai ghicit,in Bucegi, au achizitionat deja terenul! Au descoperit acum ca se potriveste la fix terenul pentru asa ceva. Aceeasi au vrut sa cumpere exact in zona Babele, dar cineva sau ceva i.a impiedicat.
Bonus: incearca sa integrezi in tablou si venirile printului Charles, care, surpriza, nu va mosteni tronul de la baba Windsor, fosta Bauer! De ce? Si cum a descoperit reptila Transilvania?
Si cum nu este intamplator, sper ca esti de acord, toate duc catre un singur punct: un efort generalizat de a impiedica cu metode oculte reactivarea energetica a spiritului dacic, care asa cum a scris Roxin, RENASTE! Multe ar fi de scris, mult, multe...dar ar fi de stiut cam pana unde accepti sa se mearga cu explicatiile. Uni nu accepta deloc partea nevazuta, cu toate ca viata lor toata se bazeaza pe asta, adica pe sentimente, emotii, ganduri, idei, concepte, percepte, etc.
Si ca sa vezi ca stau bine cu intuitia, am anticipat mai sus o descoperire a lui Roxin, pe care el chiar a dezvaluit.o in seara asta: Podul lui Apolodor.
O noapte buna.

Anonim spunea...

Mult succes lui Daniel si tuturor care lupta pentru eliberarea spiritelor Divine ale Neamului Nostru Nemuritor!

De acord cu Cristi! - Traim sub ocupatia impostorilor ce vor sa tina ingropati Zeii Divini ai Dacilor in special si ai intrugului pamint!

Fiecare natiune are Zeii ei care trebuiesc treziti-descoperiti sa ajute la alungarea diavololui si parazitilor straini!