luni, 24 iunie 2013

Dictatura minorităților: Un primar francez riscă 5 ani de închisoare pentru că refuză să oficieze „căsătorii” homosexuale

Jean-Michael Colo
Iată prima consecință a legalizării „căsătoriei” homosexuale în Franța: închisoare pentru cei care se opun. Dacă primarul Jean-Michael Colo va ajunge în închisoare, el va fi primul deținut politic al celei mai tinere dictaturi din lume, dictatura homosexualității. Pentru a nu se ajunge în astfel de situații, care reprezintă un semnal de alarmă despre ce înseamnă „egalitatea” în viziunea activiștilor homosexuali, în Olanda se dezbate o lege care va face ilegală angajarea funcționarilor publici implicați în oficierea căsătoriilor dacă aceștia se opun „căsătoriei” persoanelor de același sex.

Primarul unui mic oraș din Franța a anunțat că refuză să oficieze o „căsătorie” între doi bărbați care au domiciliul pe teritoriul localității al cărei primar este. Este primul primar care se împotrivește noii legi care atribuie numele și drepturile aferente căsătoriei unor cupluri de același sex.

Jean-Michael Colo, primarul orașului Arcangues, din regiunea de sud a departamentului Pirinei-Atlantic, cu populație majoritar bască, riscă să fie condamnat la închisoare, până la cinci ani, și la plata unei amenzi de 75.000 euro. El a spus că nu se teme de aceste consecințe ale gestului său și că va merge până la capăt.

Jean-Michael Colo a declarat: „Nu dau lecții, încât alți primari să urmeze exemplul meu, dar eu nu voi pune în practică o lege nelegitimă. Cei șapte consilieri sunt total de acord cu mine și au spus că nici ei nu vor lua parte la o astfel de comedie.”

Poziția primarului din Arcangues este doar prima dintr-o serie de astfel de situații care vor apărea în urma noii legi a căsătoriei, care legalizează căsătoriile homosexuale, intrată în vigoare în 28 mai în Franța. Pe lângă sprijinul consilierilor, Colo a primit 1.500 de mesaje de susținere până în prezent.

În luna aprilie, situl LifeSiteNews a informat cititorii că 15.000 de primari, membrii ai organizației „Primari pentru Copii”, majoritatea din orașe mici, au declarat că refuză să oficieze astfel de „căsătorii”. Un număr de 20.000 de primari au semnat o declarație în care este scris „Mă opun legii care deschide instituția căsătorie și adopția de copii către persoane de același sex”.

Guvernul socialist al președintelui Fracois Hollande, care a promovat legea „căsătoriilor” homosexuale în ciuda unor proteste fără precedent, a milioane de francezi, a făcut public faptul că nu va admite nicio obiecție de conștiință pentru funcționarii publici care nu vor să „căsătorească” persoane de același sex și va lua măsuri de pedepsire a primarului Jean-Michael Colo.

„Legea se aplică peste tot și nu este admisă nici cea mai mică încălcare a egalității” a declarat Ministrul de Interne, Manuel Valls, ca răspuns la gestul primarului din Arcangues. „Sper că vom avea parte de câștig acolo (în Arcangues), ca peste tot” a adăugat el.

Cei doi bărbați care doresc să se „căsătorească”, Jean-Michel Martin și Guy Martineau-Espel, au spus că nu doresc să facă apel la justiție, dar că vor face dacă nu li se oficia „căsătoria” în scurtă vreme.

„Primarul are 15 zile la dispoziție să ne comunice că refuză să ne căsătorească și atunci vom apela la Procurorul General al țării” a declarat Jean-Michael într-un interviu pentru ziarul Le Parisian.

Sursa: http://rapcea.ro/2013/06/21/dictatura-minoritailor-un-primar-francez-risca-5-ani-de-inchisoare-pentru-ca-refuza-sa-oficieze-casatorii-homosexuale/

Nota mea:
Vreți așa ceva și în România? Nu cred că majoritatea dintre voi doresc asta. Atunci trebuie să vă manifestați opoziția la vedere, cu curaj! Eu nu vreau să trăiesc într-o lume în care homosexualii și alte minorități fac legea!!! Este deptul fiecăruia să facă ce vrea la el acasă. De aici însă până la căsătorie și înfiere de copii este un pas care nu trebuie permis să se facă.


24 de comentarii:

Anonim spunea...

Dincolo de cresterea nivelului de trai, ca si spiritualitate, occidentul este in declin de aproape 50 de ani. Ce i-a asigurat un oarecare echilibru a fost personalitatea uriasa a lui Ioan Paul II, in plan economic piata de desfacere cascata dupa caderea comunismului. Cat am avut noi de castigat dupa integrare..stie cineva? Este normal ca intr-o comunitate fiecare stat sa isi vada interesul, predomina interesele statelor care sunt cele mai puternice; Romania nu se numara printre ele. Politicieni patrioti si intelepti ar fi putut sa exploateze demn atuurile Romaniei, inutil sa continuam, statistici dezastruoase vorbesc de la sine. Nu l-am dat jos pe ceausescu pentru halul fara de hal.
Tinand seama de starea in care se afla cultura occidentului astazi, o raportare la aceasta cultura este o prostie vrednica de mila, cu atat mai mult cu cat nu trebuie uitata traditia ortodoxa, care nu ne-a adus niciodata nimic rau. Slabiciunea, lipsa de vlaga si inactiunea nu trebuiesc puse in carca Ortodoxiei, fiindca treaba ei este alta. Asa ca nu ne putem baza decat pe noi, cu luciditate si raceala trebuiesc abordate toate situatiile, altfel ne vom stinge. Este important ca si acest loc sa ramana una din verigile puternice pe care ne putem bizui.

Vezina, Chl.

Magda spunea...

Nu vreau nici eu daniel sa traiesc intr-o astfel de lume nebuna...te sustin si sunt alaturi de cei care vor fii impotriva.Nu inteleg dc dar lumea sigur a innebunit sau poate sunt alte interese mai mari la mijloc de au fost in stare sa se aprobe o astfel de lege ca astfel nu inteleg cum s-a aprobat.

nan spunea...

De fapt societatea e bolnava daca primeste in sanul ei familii de aselas sex. Felicitari primarului care vrea cu orice risc sa lase in urma o lume cum a creat-o dumnezeu .Te apuca ameteala cand te gandesti ca pana ieri la noi erau vanati, iar acum nu-i mai deranjeaza pe unii conducatori orice hotarasc pentru ei.O noapte linistita .

Anonim spunea...

va urmaresc postarile de ceva timp si va apreciez munca.
de aceea ma mira pozitia dumneavoastra vis-a-vis de aceasta problema.
in primul rand mi se pare semn de ignoranta asocierea pedofiliei cu homosexualitatea. o adevarata spalare pe creier datorata probabil multiplelor filme americane ce le-ati vazut.
nu orice pedofil e si homosexual sau vice versa!
nu am pretentia sa stiti ca din punct de vedere medical homosexualitatea nu e incadrata ca boala, pe cand pedofilia este.
sunt curioasa insa in ce fel v-ar afecta direct aceasta lege.
multa lume, mai ales in romanica noastra, se gaseste sa isi dea cu parerea referitor la aceasta "minoritate". toti comenteaza ca si cum ar fi ceva strain de ei, ca si cum lor nu li s-ar putea intampla vreodata asa ceva.
se comenteaza cu ura, din prostie si necunostiinta de cauza.
pentru ca daca v-ati opri putin si ati incerca sa priviti lucrurile altfel, ati putea avea surpriza sa identificati un homosexual in cel mai bun priten al vostru, in sora, sau in fratele vostru.
lasati deoparte ignoranta si incercati sa fiti oameni.
priviti omul si nu label-ul!
asa cum acum cativa zeci de ani negrii reprezentau o minoritate asa se intampla acum cu homosexualitatea.
nu vreau sa credeti ca sustin promiscuitatea, insa ma deranjeaza prostia survenita din ignoranta si din lene.
multi romani nu sunt in stare sa isi formuleze opinii pertinente in legatura cu acest subiect in conditiile in care cultura si informatia lor se cladeste pe emisiuni in genul can can sau capatos!
despre implicatiile sociale ale parteneriatul civil intre persoane de acelasi sex nu cred ca are sens sa discutam, cel putin pana nu o sa ajungem sa intelegem ca homosexualii nu sunt niste animale, niste monstrii sau niste pericole la adresa societatii!

Gerula spunea...

Dupa EBOLA si SIDA au urmat gripa aviara si gripa porcina , nu prea au reusit cu astea , dar cu dezbinarea natiunilor cu sprijinul homosexualilor cred ca vor reusii.Nu sunt adeptul si nici nu voi fii niciodata , dar asa vor reusii CEI DIN UMBRA sa controleze populatia planetei.Fortati de U.E. se va promulga si la noi aceasta lege , atunci trebuie sa aratam lumii ca nu am intrat in uniune cu fundul inainte ci cu fruntea sus.

Daniel Roxin spunea...

Pentru anonima de la 03:16 - Acasă la el, fiecare are dreptul să facă ce vrea iar dacă cineva simte să aibă o relație homosexuală cu altcineva este treaba lui. Căsătoria și înfierea de copii, la pachet (pentru că asta este ținta, parteneriatul civil fiind doar o etapă!!!), este un lucru care mie mi se pare inacceptabil! În ceea ce privește neîncadrarea ca boală a homosexualității, vă informez (poate nu știați) că, de curând, îndrăgostirea a fost introdusă de aceeași "specialiști" ca categoria boli psihice!!! De unde rezultă că respectivii "specialisti" sunt niște cretini. Toate cele bune!

Unknown spunea...

Deci... uraste pacatul, iubeste pacatosul. Doamna draga, pacat se numeste orice actiune aduce atingere atat propriei persoanei cat si persoanelor din jur si inclusiv naturii inconjuratoare. Pacat este acel lucru pe care, daca l-ar face intreaga omenire, ea ar disparea in scurt timp. Daca toti oamenii ar fi homo, omenirea ar disparea. Faptul ca exista fenomenul nu inseamna ca el trebuie acceptat ca fiind o normalitate. Asa cum nu e sanatos consumul de alcool sau fumatul. Sigur ca poti fi fumator dar, de acolo pana a cere celorlalti sa-ti accepte tie viciul ca fiind sanatos, e o cale lunga. Realitatea nu se schimba doar fiindca asa vor oamenii. Ce nu e normal nu e si punctum. Homosexualitatea tine mult de obiceiurile unei societati. Putini sunt aceia care se nasc asa. Cei mai multi ajung asa traind intr-un mediu in care nimeni nu mai stie ce e normal si ce nu. La fel de bine putem legaliza si incestul dar rezultatele vor fi dezastruoase pentru societatea umana.

val spunea...

Catre anonima-nu crezi ca unii vor sa fie mai egali decat altii? Unde in toata aceasta poveste exista toleranta pt mine, si cei ca mine care consideram ca homosexualitatea nu trebuie promovata si ridicata la rang de celebrare si cinstire? Daca imi exprim opinia risc sa fiu incarcerat si infierat mai nou. Ce se intampla cu dreptul la liber arbitru? Este adevarat ca oameni care nu stiu ce este iubirea aproapelui au comis atacuri regretebile indreptate spre oemeni cu orientari diferite, dar asta nu inseamna acum sa le oferim homosexualilor indeplinirea oricarui moft in semn de achitare pt cum au fost tratati. Problema cu homosexualitatea sta in dorinta de acceptarea la rang de normalitate a unori devieri comportamentale. Se doreste sa se inoculeze in societate un model de strctura familiala denaturat. Nu vreau sa stau pasiv si sa las lumea in care traiesc sa se transforme intr-un loc in care baietii mei ,indemnati de puterea exemplului se vor convinge ca este ceva cu totul in regula si poate si ei ar trebui sa experimenteze. In metroul din Bruxelles exista reclame care spun "traieste-ti homosexualitatea" ce sa fie in mintea unui copil adolescrnt care trece prin schimbari, prin criza de identitate si va fi la un moment dat bantuit de indoieli cu privire la ce este, omul este suma experientelor si daca in perioada formarii societeta le undeasa aceste idei pe gat unde vom ajunge.... Oricum presupun ca nu esti la curent cu planurile ocultei mondiale cu privire la familie si societate asa ca am sa te rog sa te informezi. Dumnezeu ne-a lasat un model edenic de urmat, ne-a trast roluri bine definite si noi refuzam sa ascultam directivele acestea, Indepartare de Dumnezeu este motivul falimentului nostru social si moral

Anonim spunea...

Pentru anonima de la 25 iunie 2013, 03:16, pentru toata liota de slugi ale sistemului dar mai ales pentru cei carora slujesc: Fina deosebire, ca semn da adanca aplecare intelectuala dintre pedofilie si homosexualitate ma lasa scarbit si rece fata de subiect. Nu-mi trebuie decat un dram de bun simt ca sa-mi dau seama ca promovarea homsexualitati ca normalitate este un atac asupra mea, asupra a ceea ce cred, si a celor asemenea mie. De unde vine acest atac? Din umbra! Din intuneric!Impotriva a ce? A ordinii lasate de la Dumnezeu!
Atacul asta, pornit demult si care se intensifica pe zi ce trece nu a facut decat sa-mi deschida ochii aspra a ceea ce sunt si a celor din jur. Si NU sunt singur! Vad zilnic acelasi lucru in oamenii din jurul meu! In ce-i care-si duc traiul muncind, nu cei care si-au vandut sufletul. Credinta aceasta nu a venit din neant si nici ca o dezvoltare intelectuala sau ca mai stiu eu ce. Vine din pamantul unde m-am nascut, din sangele pe care l-am mostenit, este in oasele mele si ale celor din jurul meu si urca pana la Dumezeu.
Cred in Dumezeu si in oamenii care-l au in suflet. Cred in cei care lupta si in cei care nu lupta deschis pentru ca, cred in dragostea lui Dumnezeu care si-a sacrificat fiul pentru toti. Cred ca viata este un dar de la Dumezeu. Biruinta?! Doar de la cel de sus!
Nu cred in majoritate. Nu cred in minoritate. Nu cred pe cei care asteapta sa fie mai multi ca sa aspire la ceva. Nu cred in evolutie, dupa cum nu cred ca ne tragem din maimute. Nu cred in "supravietuirea celui mai puternic". Nu cred pe cei care intreaba "dar tu ce ai facut in sensul asta?" - Pai asta fac de-o viata! Prin insasi natura mea.

Cred ca romanii sunt harnici pentru ca vad asta in jurul meu. Penru ca vad liota de hoti din strainatate, "investitorii" pentru care guvernantii nu stiu cum sa se mai parfumeze ca sa devina mai atractivi - asemenea unor curve. Cred ca un om poate schimba ceva pentru ca un om nu este o minoritate! Le-as zice celor care cred ca nu pot face nimic pentru ca "manipularea este foarte mare" s-o ia logic: pai daca manipularea e asa mare, inseamna ca au ce!
Cred ca nu exita economie de piata si concurenta pentru ca nu exista piata libera.
Nu cred ca romanii sunt corupti pentru ca romanii sunt credinciosi. Coruptia nu inseamna sa dai bacsis, coruptia inseamna sa strici lucrarea lui Dumnezeu. Este opusul creatiei.
Sunt doar cateva exemple de minciuni repetate pe care unii ajung sa le creada si sa le propage devenind ei insisi corupti. Deschideti bine ochii! Nu este nevoie decat de bun simt. Adica sa simti bine!

Pentru cei care-i inchipuie ca din umbra va venii o noua ordine: dintotdeauna au fost si vor fi oameni ca mine! Cu Dumnezeu inainte!

,Alexandru

nan spunea...

Oare cand dumnezeu a scufundat Sodoma s Gomora ,nu a facut-o din cauza perversiunilor ,care ajunsesera la apogeu?Daca asteptam derularea lucrurilor in directia dorita de cei din umbra, sigur avem de invatat de la animale cum sa folosim aparatul de reproducere.Nu este intamplator ca cineva se naste pervers intr-o familie,legea rezonantei isi spune cuvantul.Tot raul vine de la uitarea lui dumnezeu si punerea sperantelor in cele materiale.Un proverb spune:pacat ca omul se foloseste si se iubesc obiectele,in loc sa se iubeasca omul si sa se foloseasca obiectele.Adevarat, pana aici am ajuns ignorand atatea:fiti binecuvantati!

Adrian64 spunea...

Cu fiecare zi ce vine, constat ca oamenii au acces mai mare la informare, la a manifesta tot felul de extravagante, la a se cunoaste si defini pe ei insisi. Liberul arbitru exista, indiferent ca ne place sau nu. Iar ritmul dezvoltarii este din ce in ce mai mare.
Cei care se adapteaza mai greu (sau deloc) cauta solutii in politica de dreapta sau de stanga, gandesc strategii pentru urmatoarele alegeri etc.
Dar se apropie momentul (metaforic vorbind, pentru ca este deja) in care structurile vechi si depasite se prabusesc; de la sine si nu pentru ca cineva anume a reusit sa le darame prin "lupta" (politica, sociala, economica etc).
Ce ramane (supravietuieste) ? VALOAREA ADEVARATA ! Asta inseamna constienta, responsabilitatea, adevarul (cel personal, in armonie cu cel general), respectul pentru viata care este in Tot si in Toate. Iar aceasta valoare trebuie sa treaca prin focul vietii, asa cum se caleste otelul de buna calitate !
Pastrati credinta sufletului vostru si nu va indoiti de rezultat ! (nimeni nu poate lua asta, decat daca-l lasam)

Anonim spunea...

faptele vadesc provenienta unui spirit.lumea merge spre dezastru condusa de niste indivizi care nu pot fi numiti oameni.nu poate iesi ceva bun din cineva care este intunecat,lipsit de simtul sacrului.cei fara de DUMNEZEU conduc lumea si fac pasi repezi spre ziua cand vor celebra venirea la putere a lui lucifer.se apropie ziua cand vor interzice prin legi ca DUMNEZEU NU ARE CE CAUTA PE PAMANT,IN VIATA OAMENILOR.IN UNELE CAZURI S-A SI PETRECUT ASTA.se apropie ziua cand se va interzice oricarui om cu bun simt sa-i pomeneasca numele lui DUMNEZEU.se fac pasi repezi de catre slugile lui lucifer care s-au strecurat in conducerile popoarelor sub chipul politicienilor,nimeni altii decat copiii de suflet ai lui lucifer,o gasca de violatori,pedofili si homosexuali.acestia sunt cei care produc atata suferinta in lume.secole la rand s-au reintrupat zadarnicind BIRUINTA LUMINII pe pamant adusa de BUDHA,ZARATUSTRA,ZAMOLXE,KEOPS SI NU IN CELE DIN URMA HRISTOS CARE CU TARIA CEA MAI MARE LE-A DAT PE FATA MARSAVIILE SI PENTRU CARE A FOST UCIS miseleste.adevarul,fratilor sta bine ascuns de netrebnici si asa tre sa fie.dincolo de frazele frumoase,de emisiunile prezentate dragalas cu acesti criminali de suflete si de trupuri,sta hidosenia.grav este ca incet incet i se da o forma frumoasa,dulcica si acesti naimiti care ar trebui sa stea dupa gratii pentru genocid ajung sa placa vulgului secatuit de taxe,de impozite,de saracie si de boala.acestia din urma se ingramadesc in piete sa le aduca omagii, sa le cante ode,sa li se inchine mai mult si exclusiv decat lui dumnezeu.ce sa va mai zic oameni buni?gasiti-va calea singuri ca de modele cam ducem lipsa.nu mai deschideti televizorul si veti vedea ca se vor linsa singuri.cumparati produsele noastre.merge-ti si vizitati doar tara noastra.nu mai cheltuiti pe nimicuri,nu mai vindetei terenuri,paduri si ape ce va apartin voua si pe care vi le-au lasat cu jertfa bunii nostrii,ca sa aveti ce lasa si voi nepotilor vostri si astfel sa nu mai ducem blestemul mai departe..ohh,cate sunt de spus.

Anonim spunea...

Am mai comentat pe acest blog urmatorul aspect:cei care au interesul de a atinge puternic relativul echilibru si relativa armonie in lume se bazeaza pe principul:"dezbina si conduce".Acest lucru inseamna ca in fiecare tara se aduc sume de bani, se "infuzeaza" cum se zice o anumita minoritate (sau mai multe) cu capital si cu incredere.Minoritatea/tile si-o iau in cap gandind pe de o parte ca au dreptate si pe de alta ca au devenit puternici.In acest fel se urmareste o destabilizare planetara, oferindu-le putere celor care nu o merita.Ganditi-va aici in tara noastra asa au facut cu maghiarii, care in momentul de fatsa sunt ferm convinsi de aberatiile care li s-au bagat in cap; in alte tari sunt kurzii stimulati impotriva turcilor, peste tot in lume homosexualii impotriva oamenilor normali, etc.Ce treaba au mai avut manipulatorii?Ia sa vedem:au asmutit taranii impotriva intelectualilor si invers; salariatii impotriva pensionarilor si invers; militarii impotriva civililor si invers? De ce? Ca sa existe DESTABILIZARE!!! Acolo unde exista coeziune, unire acei "ei" intunecati nu si-au putut baga cozile solzoase!!! Infiltrarile s-au facut intotdeauna acolo unde nu a existat incredere, intelegere, iubire, RESPECT!!! Am vazut in alta tara un moment de apropiere intre doi homo si mi-a venit sa vomit.De ce (va intrebati voi toti care sunteti homo sau simpatizati cu ei)? Insusi locul anatomic pe care voi homo masculini il folositi este pentru DEFECATIE si nu pentru MANIFESTAREA IUBIRII!!! Orb si prost sa fii si tot se vede de la o posta ca e total in neregula! ( nu am facut orb si prost pe nimeni , este un mod de a vorbi pur si simplu).Cat o sa mai rabdam toate mizeriile astea, cat o sa ne mai imputa toate mocirloseniile???!!!EU NU VREAU SA VAD ASA CEVA NICI IN TARA MEA SI NICI IN LUME!

Anonim spunea...

Daniel,

Ai putea lua legătura cu d-l profesor Dumitru Constantin Dulcan, care are o opinie pertinenta în ceea ce privește , hai sa-i zicem aceasta deviere, dumnealui fiind foarte în măsura sa vorbească despre influenta acestor obișnuințe asupra restului populației heterosexuale și de unde s-ar fi putut produce de-clicul care i-a determinat pe anumiți bărbați respectiv femei s-o apuce pe aceasta cale; oare cine a fost primul care a apucat pe aceasta cale, bărbatul sau femeia?

simona spunea...

Frumoasa mai e democratia in aceasta mare uniune ,,cine nu-i cu noi e impotriva noastra,, deci cand vom fi si noi cu drepturi depline in uniune daca nu vom fi de acord cu homosexualitatea suntem pasibili cu inchisoarea si pe deasupra si cu o amenda substantiala .Bravo lume asta e telul nostru in viata ,dar am o intrebare ce spune biserica crestina atat cea catolica cat si cea ortodoxa, cat si sectele ca nu le auzi gurita ,chiar daca stim pe cine deservesc ele totusi isi incalca principiile ca-n biblie scrie si n-am nascocit-o eu ca locuitorii Sodomei si Gomorei care erau si ei iubitori ai partii dorsale au fost aspru pedepsiti cu foc si pucioasa ,atunci se pune intrebarea ori ala minte ,ori popii nostri au decis sa-si ridice sutanele pe la spate si li se falfaie de iadul pe care-l propavaduiesc cu atata ardoare.Ortodoxia rusa a tacut cand tatucul Putin a declarat Rusia iubitoare de parte dorsala ,capii bisericii de la Constantinopol tac saracii si ei ,papalitatea ii lovita de apoplexie si am impresia ca s-au si gandit cum sa-si croiasca in urmatorii ani vesmintele ,ve-ti spune ca sunt rea dar toate astea revolta un om normal ,uita-te la americani mi se pare ca baptistii sunt in nr mare dar nu i-am auzit sa lupte pt acest lucru.Si asa societatea umana are multe lipsuri la capitolul bun simt cultura ,scoala etc ,pe deasupra o mare parte e alienata mintal si decade cu o repeziciune de neimaginat prin ignoranta de zi cu zi ,mai tampenia asta -i lipsea omenirii .Aseara am vazut un documentar sa te crucesti nu alta in 2011 americanilor le-a trecut prin cap ideea sa dee urmatoarea lege orice american poate fi ridicat de pe strada sau de acasa fara nici o problema doar daca exita suspiciunea ca -i terorist ,nu le mai trebuie nici macar ordin judecatoresc sa-ti intre in batatura sa -ti faca perchezitie,si te pot ascunde fara a te mai trimite in fata vreunui compet de judecata si nici nu au obligatia sa-ti anunte familia unde esti.Asa-i ca-i faina democratia pe zi ce trece dispar si putinele drepturi pe care le mai avem dar va trebui sa acceptam legi care incalca orice morala cum ar fi cea a homosexualitatii dar ce ma enerveaza la culme e ca vine la pachet cu infierea de catre acestia a copiilor .Deci cu astia nu poti spune deca NU pe toate fronturile .

Anonim spunea...

Homosexualitatea este o boala psihica ! E nebunesc sa oferi drepturi unor persoane astfel bolnave si sa le mai si pui sub obladuirea legii ca fiind ceva drept normal, cu asemenea legi Europa isi va merita soarta !

Acesta este noul "renascentism" al Europei , si a tarilor civilizate ?! Noile culmi ale educatiei si moralei ?! De unde pana unde, ce era bine numai este... si idiotii care prin numar si "sansa" au ajuns sa conduca lumea, sa fie sanatosi, decat intr-o lume care ma "obliga" sa fiu idiot mai bine prefer sa mor.

Anonim spunea...

Pentru un comentariu de la un anonim, care sustinea mai sus homosexualitatea si zicea ca nu e boala ! Ei bine, acum numai este catalogata asa, insa din ce stiu in perioada comnunista era ! Si nu ma lua cu... vezi doamne te iei dupa comnunisti, aici nu are treaba, daca si ei comunistii care militau pentru egalitate intre oameni/popoare prin ideologie considerau asa ceva boala, ce sa mai zic cum o catalogau fascistii :)) (si da legile sunt facute cu arme).

Sa-mi vad un frate, sau pe cineva din familie "lovit" de asa ceva ar fi cumplit pentru mine l-as considera drept nebun / nebuna... Normal asa trend (homosexulitatea) prinde la extremitati fie intre boschetari fie intre oameni cu bani care se plictisesc acasa, insa nu transformati din asta o normalitate, nu toata lumea traieste in extremitati, mai terminati naiba cu prostiile si vedeti-va de adevaratele probleme !

Anonim spunea...

am citit comentariile si e trist faptul ca desi majoritatea va considerati buni crestini, din cuvintele voastre se desprinde doar ura.
propovaduiti iubirea... insa selectiv.
las link catre un documentar care incearca sa demonstreze "normalitatea" unui cuplu gay.
filmul se numeste Edie&Thea a very long engagement http://www.putlocker.com/file/FC6834696DB4CEB9&smaller#
poate mesajul o sa va ajunga la suflet...sau poate se va lovi de barierele ratiunii si il veti considera manipulare.

cristi spunea...

Din pacate primarul va ajunge "minoritar" in puscarie! Ce pacat ca aceste hidosenii au aparut in public! Pe acest drum...minoritari vor fii cei heterosexuali.Nasol.De azi imi voi feri spatele cu mai multa atentie.

cristi spunea...

ma scuzati:fi

Nataniel Filip spunea...

Daniel, inainte te apreciam pentru articolele postate si mesajul pe care vrei sa il transmiti celorlalti... acum, insa, cred ca am sa ma retrag din grupul "sustinatorilor tai"...
Homosexualitatea ar trebui acceptata ca atare - tarile civilizate au legalizat deja casatoriile gay sau, cel putin, parteneriatul civil...
Imi cer scuze, dar nu pot aprecia un om care, cu toate ca se considera spiritual, uraste o anumita categorie de oameni doar pentru ca este "diferita" de asa-zisa "normalitate" impusa de anumite dogme...
Iti urez succes in continuare(atat cat o sa ai)!

Daniel Roxin spunea...

Nataniel, eu nu urasc nicio minoritate, iar nivelul de spiritualitate nu se masoara in gradul de simpatie sau antipatie fata de homosexuali...

Nataniel Filip spunea...

Asa este... Insa, credeam eu in "prostia" ce ma caracterizeaza,ca spiritualitatea se masoara si in bunatatea, acceptarea, pe care o arati oamenilor din jurul tau - indiferent de credinta, etnia sau orientarea sexuala a acestora... Cred ca gresesc amarnic, asa ca am sa ma retrag cu capul plecat - ca doar vorba aia absolut ingrozitoare, capul plecat sabia nu-l taie!

cristi spunea...

Cu tot respectul de care sunt in stare...nici unul din criticii lui ROxin nu ar fi existat, sa faca aici pe cosmopolitii, pe tolerantii, daca parintii lui ar fi fost homosexuali.
A mai fost o asemenea perioada in istoria umanitatii cu oconcentrare/m2 cam mare in doua asezari biblice si Tatal le.a pus capat destul de dur ca sa nu zic tragic acesteia pentru a fi exemplu! Sa se inteleaga odata ca aceste deviatii se mai pot accepta...ca exista...(daca si cei "atinsi" incearca acelasi lucru si nu devin exhibitionisti) dar prozelitismul nu se poate ingadui sub nici o forma. Daca facem recurs la istorie intre cetatenii Romei erau multi gay, la daci nu prea am auzit. Este o forma de selectie!
Ura nu are nici o legatura, ci mai degraba mirarea cum de normalitatea se poate plati cu pierderea libertatii.Ura se pare ca este de sens invers...dupa 1990 nu am auzit sa fie vreun gay inchis pentru inclinatia sa.Si atunci cum stam cu supararile?