duminică, 1 decembrie 2013

95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România


La 1 decembrie 2013 se împlinesc 95 de ani de la Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi Maramureşului cu România.

Prima provincie românească care s-a unit cu România a fost Basarabia. În faţa ameninţărilor Rusiei şi Ucrainei, Basarabia îşi proclamă independenţa (24 ianuarie/6 februarie 1918), iar la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Ţării, care cuprindea reprezentanţi ai tuturor naţionalităţilor, a adoptat, cu majoritate de de voturi, hotărârea Basarabiei de a se uni cu România.


Al doilea mare moment din procesul de reîntregire naţională a statului unitar român a avut loc la 15/28 noiembrie 1918, când Congresul general al Bucovinei, format din reprezentanţii aleşi ai românilor şi ai naţionalităţilor din Bucovina, a hotărât, în unanimitate, ‘unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru cu regatul României’.

În toamna anului 1918, în condiţiile înfrângerii Puterilor Centrale şi ale prăbuşirii Austro-Ungariei, mişcarea naţională a românilor din Transilvania s-a amplificat.

În acest context, la 29 sep. /12 oct. 1918 s-a întrunit, la Oradea, Comitetul Executiv al Partidului Naţional Român şi a adoptat în unanimitate o declaraţie privind hotărârea naţiunii române din Transilvania de a se poziţiona ,,printre naţiunile libere’.

Actul, redactat de Vasile Goldiş, se intitula ‘Declaraţia de autodeterminare naţională’ şi făcea referire la cei aproximativ 3.500.000 de români care trăiau în Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. Se sublinia necesitatea convocării unei adunări naţionale, care să delege organele abilitate ‘să trateze şi să hotărască în treburi care se referă la situaţia politică a naţiunii române’. Totodată, se cerea ‘afirmarea şi valorificarea drepturilor ei, nestrămutate şi inalienabile, la deplina viaţă naţională’. Documentul a fost prezentat de Alexandru Vaida Voievod în Parlamentul de la Budapesta, în şedinţa din 5/18 octombrie 1918. Declaraţia de la Oradea, care afirma dreptul naţiunii române la autodeterminare, precum şi ideea convocării adunării naţionale a reprezentat un act cu o semnificaţie istorică deosebită privind procesul de unificare naţională.
La începutul lunii noiembrie 1918, Consiliul Naţional Român Central (cunoscut şi sub numele de Sfatul Naţional Românesc) şi-a mutat sediul la Arad. Acesta fusese înfiinţat la 18/31 octombrie 1918, la Budapesta, şi reunea câte şase reprezentanţi ai Partidului Naţional Român (Vasile Goldiş, Aurel Lazăr, Teodor Mihali, Ştefan Cicio-Pop, Al. Vaida-Voevod, Aurel Vlad), respectiv ai socialiştilor (Tiron Albani, Ion Flueraş, Enea Grapini, Iosif Jumanca, Iosif Renoiu, Basiliu Surdu). Preşedinte desemnat a fost Ştefan Cicio-Pop, iar secretar general, Gheorghe Crişan.

Pus în faţa unei situaţii complexe, de organizare a administraţiei după alungarea pretorilor, primarilor, notarilor şi jandarmilor maghiari, Consiliul a lansat, la 7/20 noiembrie 1918, un Manifest prin care îi chema pe toţi românii să fie ‘mari la suflet în ceasurile acestea grele ale anarhiei’.


CNRC şi-a înfiinţat un Consiliu Militar, care avea în subordine consiliile militare şi gărzile militare, numite legiuni. Activitatea Consiliului a fost susţinută de numeroase organe de presă, precum ‘Adevărul’, ‘Drapelul’, ‘Glasul Ardealului’, ‘Gazeta Poporului’, ‘Telegraful Român’. Un rol deosebit în publicarea documentelor programatice ale Consiliului l-a avut ziarul ‘Românul’, suspendat de către autorităţile maghiare în martie 1916 şi reapărut în octombrie 1918, sub conducerea lui Vasile Goldiş.

La 9/22 noiembrie 1918, CNRC a înaintat Consiliului Naţional Maghiar o Notă Ultimativă prin care cerea ‘puterea de guvernare asupra teritoriilor locuite de români în Ardeal şi Ţara Ungurească’. Răspunsul era aşteptat până la 12 noiembrie.

Tratativele între Consiliul Naţional Român Central şi delegaţia Consiliului Naţional Maghiar, condusă de Jászi Oszkár, au avut loc la Arad, între 13 şi 15 noiembrie. Partea maghiară a propus ca Transilvania să rămână în continuare în cadrul Ungariei, sub forma unui guvernământ românesc autonom, reprezentat în guvernul maghiar. Datorită acestei poziţii, tratativele au eşuat.

Vasile Goldiş a declarat că ‘naţiunea română pretinde cu tot dreptul deplina sa independenţă de stat şi nu admite ca acest drept să fie întinat prin rezolvări provizorii’. Consiliul Naţional Român Central a stabilit legături cu forurile politice de la Iaşi, unde se refugiase guvernul român şi familia regală, şi a trecut la organizarea adunării care să confirme voinţa de unire a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş. 

În manifestul de convocare a Marii Adunări Naţionale se invoca dreptul popoarelor la autodeterminare: ‘În numele dreptăţii eterne şi al principiului liberei dispoziţiuni a naţiunilor (…) naţiunea română din Ungaria şi Transilvania are să-şi spună cuvântul său hotărâtor asupra sorţii sale şi acest cuvânt va fi respectat de lumea întreagă’.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia, convocată pentru data de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, a fost considerată de contemporani decisivă pentru ‘unitatea naţională a tuturor românilor’. Toate apelurile au subliniat importanţa istorică a actului ce urma să se decidă la Alba Iulia: ‘Veniţi cu miile, cu zecile de mii – se scria în apelul Consiliului naţional din Blaj. E ziua când se va hotărî asupra sorţii noastre pentru o veşnicie. Veniţi şi juraţi că nedespărţiţi vom fi şi uniţi rămânem de aici înainte cu fraţii noştri de pe cuprinsul pământului românesc, sub una şi nedespărţită cârmuire’.

Pe lângă cei 1.228 de delegaţi, la Alba, au venit, după cum menţionează contemporanii, peste 100.000 de români din toate colţurile Transilvaniei: ‘cât cuprindea ochiul numai om şi om în continuă mişcare, producând un vuiet de parc-ar fi fost talazurile mării în vreme de furtună’. Lucrările şedinţei au început la ora 10.30.
Dintr-un colţ al sălii izbucneşte cu energie vechiul cântec patriotic ‘Pe-al nostru steag e scris unire’. Întreaga asistenţă îl cântă cu o însufleţire deosebită. El este practic lozinca sub care se va desfăşura întreaga zi. Rând pe rând, îşi fac apariţia membrii Consiliului Naţional Român Central primiţi cu ropote de aplauze. Ultimul soşeşte George Pop de Băseşti – preşedintele CNRC, ultimul în viaţă dintre memorandişti.

În sală se aflau 680 de delegaţi aleşi în cele 130 de circumscripţii electorale ale Transilvaniei, Banatului, Crişanei, Maramureşului şi Sătmarului. Alături de ei participau reprezentanţii episcopiilor româneşti, societăţilor culturale, institutelor de învăţământ superior şi şcolilor medii, reuniunilor învăţătoreşti, reuniunilor de meseriaşi şi femei, delegaţii Partidului Social Democrat Român, gărzilor naţionale şi ai societăţilor studenţeşti; în total 1 228 de delegaţi.

În discursul său, George Pop de Băseşti a amintit marile momente ale luptei naţionale a românilor conchizând: ‘Vrem să zdrobim lanţurile robiei noastre sufleteşti prin realizarea marelui vis al lui Mihai Viteazul: Unirea tuturor celor de o limbă şi de o lege, într-un singur şi nedespărţit stat românesc’.

A urmat la cuvânt Vasile Goldiş care a spus: ‘Naţiunile trebuiesc eliberate. Între aceste naţiuni se află şi naţiunea română din Ungaria, Banat, Transilvania. Dreptul naţiunii române de a fi eliberată îl recunoaşte lumea întreagă, îl recunosc acum şi duşmanii noştri de veacuri. Dar odată scăpată din robie, ea aleargă în braţele dulcei sale mame. Nimic mai firesc în lumea aceasta. Libertatea acestei naţiuni înseamnă: Unirea ei cu Ţara Românească’.


În finalul discursului său, Vasile Goldiş a dat citire textului Rezoluţiei Marii Adunări Naţionale:

‘I. Adunarea Naţională a tuturor românilor din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia în ziua de 18 noiembrie/1 decembrie 1918, decretează unirea acestor români şi a tuturor teritoriilor locuite de dânşii cu România. Adunarea Naţională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al naţiunii române la întreg Banatul, cuprins între râurile Mureş, Tisa şi Dunăre.
II. Adunarea Naţională rezervă teritoriilor sus-indicate autonomie provizorie până la întrunirea Constituantei aleasă pe baza votului universal.
III. În legătură cu aceasta, ca principii fundamentale la alcătuirea noului stat român, Adunarea Naţională proclamă următoarele:

1. Deplina libertate naţională pentru toate popoarele conlocuitoare. Fiecare popor se va instrui, administra şi judeca în limba sa proprie prin indivizi din sânul său şi fiecare popor va primi drept de reprezentare în corpurile legiuitoare şi la guvernarea ţării în proporţie cu numărul indivizilor ce-l alcătuiesc.
2. Egală îndreptăţire şi deplină libertate confesională pentru toate confesiunile din stat.
3. Înfăptuirea desăvârşită a unui regim curat democratic pe toate tărâmurile vieţii publice. Votul obştesc, direct, egal, secret, pe comune, în mod proporţional, pentru ambe sexe, în vârstă de 21 ani la reprezentarea în comune, judeţe ori parlament.
4. Desăvârşită libertate de presă, asociere şi întrunire, libera propagandă a tuturor gândurilor omeneşti.
5. Reformă agrară radicală. Se va face conscrierea tuturor proprietăţilor, în special a proprietăţilor mari. În baza acestei conscrieri, desfiinţând fidei-comisele şi în temeiul dreptului de a micşora după trebuinţă latifundiile, i se va face posibil ţăranului să-şi creeze o proprietate (arător, păşune, pădure) cel puţin atât cât o să poată munci el şi familia lui. Principiul conducător al acestei politici agrare e, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, pe de altă parte, potenţarea producţiunii.
6. Muncitorimii industriale i se asigură aceleaşi drepturi şi avantagii, care sunt legiferate în cele mai avansate state industriale din Apus.

IV. Adunarea Naţională dă expresie dorinţei sale, ca congresul de pace să înfăptuiască comuniunea naţiunilor libere în aşa chip, ca dreptatea şi libertatea să fie asigurate pentru toate naţiunile mari şi mici, deopotrivă, iar în viitor să se elimine războiul ca mijloc pentru regularea raporturilor internaţionale.
V. Românii adunaţi în această Adunare Naţională salută pe fraţii lor din Bucovina scăpaţi din jugul Monarhiei austro-ungare şi uniţi cu ţara-mamă România.
VI. Adunarea Naţională salută cu iubire şi entuziasm liberarea naţiunilor subjugate până aici în Monarhia austro-ungară, anume naţiunile: cehoslovacă, austro- germană, iugoslavă, polonă şi ruteană şi hotărăşte ca acest salut al său să se aducă la cunoştinţa tuturor acestor naţiuni.
VII. Adunarea Naţională cu smerenie se închină înaintea memoriei acelor bravi români, care în acest război şi-au vărsat sângele pentru înfăptuirea idealului nostru, murind pentru libertatea şi unitatea naţiunii române.
VIII. Adunarea Naţională dă expresiune mulţumitei şi admiraţiunei sale tuturor Puterilor Aliate, care prin strălucitele lupte purtate cu cerbicie împotriva unui duşman pregătit de multe decenii pentru război au scăpat civilizaţiunea de ghiarele barbariei.
IX. Pentru conducerea mai departe a afacerilor naţiunii române din Transilvania, Banat şi Ţara Ungurească, Adunarea Naţională hotărăşte instituirea unui Mare Sfat Naţional Român, care va avea toată îndreptăţirea să reprezinte naţiunea română oricând şi pretutindeni faţă de toate naţiunile lumii şi să ia toate dispoziţiunile pe care le va afla necesare în interesul naţiunii’.

Votată, într-o atmosferă de un entuziasm de nedescris în cuvinte, Rezoluţia a devenit, astfel, documentul istoric prin care se înfăptuia visul de veacuri al poporului român: România Mare.

Pentru ca mulţimea să poată fi informată simultan de hotărârea luată s-au înălţat, ca şi la 1848, în cele patru puncte cardinale ale platoului lui Horea, patru tribune. De aici au vorbit mulţimii liderii mişcării naţionale.
‘În ziua aceasta poporul român din tot cuprinsul plaiurilor de dincoace de Carpaţi şi-a rostit voinţa nestrămutată de a se uni cu fraţii lui de un sânge din România. Prin această rostire înţeleaptă unitatea neamului nostru e desăvârşită. Dacia lui Traian şi România unită pe timp scurt de Mihai Viteazul şi-a luat fiinţă pentru toate timpurile cât va trăi neamul românesc pe pământ’, scria ziarul “Libertatea”.

La 11/24 decembrie 1918, regele Ferdinand emite Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie.

În cursul anului 1919, regele Ferdinand şi regina Maria au întreprins un lung turneu prin Transilvania.
Solemnitatea încoronării regelui Ferdinand I şi a reginei Maria a avut loc la 15 octombrie 1922 la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia. Însemnele Basarabiei, Bucovinei şi Transilvaniei au fost adăugate coroanei regale de oţel a regelui Carol I, ce amintea de Plevna, fapt ce a simbolizat actul unirii tuturor provinciilor istorice româneşti sub sceptrul aceluiaşi monarh.

Cu acest prilej, regele Ferdinand se adresează tuturor românilor cu o proclamaţie: ‘mă închin cu evlavie celor cari, în toate vremurile şi de pretutindeni, prin credinţa lor, prin munca şi jertfa lor, au asigurat unitatea naţională şi salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o într-un glas şi simţire de la Tisa până la Nistru şi până la Mare’. În următoarea zi au fost organizate o serie de manifestări la Arcul de Triumf din Bucureşti, la care au participat reprezentanţi din peste 20 de state europene, din SUA şi Japonia, acest fapt demonstrând recunoaşterea internaţională a noului stat unitar român.

În 1990, la 27 iulie, Parlamentul României hotărăşte ca ziua de 1 Decembrie să devină Ziua Naţională a României. Primul 1 Decembrie ca zi naţională a fost marcat la Alba Iulia, la 1 decembrie 1990.

De altfel, în fiecare an, atât la Alba Iulia, cât şi în toate oraşele mari din întreaga ţară au loc manifestări şi ceremonii prilejuite de aniversarea zilei de 1 Decembrie, evenimente care îi reunesc pe românii de pretutindeni.

Sursa:  http://www.financiarul.ro/2013/11/29/95-de-ani-de-la-unirea-transilvaniei-banatului-crisanei-si-maramuresului-cu-romania/

8 comentarii:

Lucia spunea...

La multi ani,tuturor!
E un prilej minunat de a ne onora cu ganduri pline de lumina si bucurie,adresate catre toti fratii si surorile din Dacia,cei care simt in inima lor ca suntem cu adevarat o familie mare si unita .
Va multumesc Suflete dragi pentru ca sunteti aici,pe acest pamant binecuvantat cu multe bogatii,in aceasta Gradina frumoasa care ne apartine noua.
Multumesc Daniel,Suflet Maestru, pentru Lumina pe care o raspandesti in jur,pentru munca ta de trezire a Spiritului Nemuritor al Daciei,pentru tot ceea ce faci,in mod vazut si nevazut.
Fie ca tot ceea ce este mai bun si mai frumos pentru Neam si tara sa se implineasca.
O imbratisare calda! :)

Gerula spunea...

GLORIE DACIEI MARI , UNITE SI LIBERE. GLORIE DACILOR CEI NEMURITORI SI URMASILOR LOR , IN VEACUL VEACULUI.
LA MULTI ANI .

Ade spunea...

Va rog sa remarcati de cate ori cuvintele "iubire, dragoste, smerenie" etc sunt folosite in aceste texte vechi. Politica se facea altfel acum 100 de ani...

Anonim spunea...

LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!


aici, printre daci, unde pâlpâie o inimă românească

Anonim spunea...

LA MULTI ANI ROMANII!LA MULTI ANI !Acest petec de pe GAIA cu bogatii ascunse si adevar ascuns,dar cu oamenii calzi.LA MULTI ANI TUTUROR PE UNDE SUNTETI.CORA.PACE si LUMINA.

MARIA MANU spunea...

LA MULTI ANI,MAICUTA SFINTA,ROMANIE,CE-AI UDAT CU LACRIMI SFINTE,IN LIMBA ROMANA,VESNICA NOASTRA GLIE,MAREA DACIE.

Anonim spunea...

ma bucura ideea asta care se flutura printre voi,dar....romanii din strainatate care muncesc exact in UE sunt victimele sclavagismului modern,sa nu ridicati din sprancene a uimire,doar cercetati parerile noastre...si multa stima tarii noastre ca am ajuns in situatia asta !

Robert Popescu spunea...

Parca acest 1 Decembrie a fost mai alfel, mai plin de dragoste si iubire. Ceva in sufletul Romaniei s-a schimbat in bine, si parca si Noi Romanii ne-am schimbat. Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa ne ridicam in Lumina.