vineri, 14 martie 2014

Cele mai frumoase fotografii cu Universul, realizate de NASA (Galerie FOTO)

Cu ocazia lansării serialului documentar „Cosmos”, NASA a publicat mai multe fotografii impresionante, realizate în decursul timpului. De la planete din sistemul nostru solar, la stele şi galaxii îndepărtate, toate aceste „minuni” ale Universului sunt acum mai aproape de noi, datorită acestor imagini.

Iată câteva din cele mai frumoase şi surprinzătoare fotografii publicate de NASA. Cele mai multe imagini au fost realizate cu ajutorul telescopului spaţial Hubble, dar şi al altor sonde spaţiale.


Această imagine furnizată de sonda spaţială Cassini arată furtuni uriaşe, la polul nord al planetei Saturn. Ochiul furtunii apare de culoare roşie, iar alături se poate observa un alt vortex mai mic.



Telescopul Hubble a realizat această fotografie impresionantă a Nebunoasei Carina. Uriaşele „turnuri” sunt formate din hidrogen.



Pământul este surprins aici noaptea. Asia şi Australia se pot observa datorită luminilor din oraşe. Fotografia este compozită, formată din mai multe cadre obţinute de satelitul Suomi NPP în anul 2012.


O altă imagine compozită arată aici Nebuloasa Inel. Imaginile au fost obţinute de la telescopul Hubble şi de la Large Binocular Telescope din Arizona.


Această uriaşă dâră de gaz este de fapt o rămăşiţă a unei supernove, apărută în urma unei explozii cosmice acum 1.000 de ani.

Telescopul Hublle a fotografia aici uriaşul Jupiter, alături de micul său satelit natural Ganymede.


Nebuloasa Crab este o rămăşiţă a unei supernove. Explozia cosmică este menţionată în documente istorice de chinezi şi japonezi în anul 1054.


Un nor masiv de praf şi gaz, Nebuloasa Lagoon a fost fotografiată de telescopul Hubble.


Planeta Mercur a fost fotografiată de sonda spaţială Messenger. În realitate, nu arată aşa de colorată, culorile fiind adăugate ulterior, pentru a scoate în evidenţă compoziţia chimică a solului acestei planete.


Nebuloasa Ochi de Pisică este prima nebuloasă descoperită de NASA. Este formată din 11 inele de gaz.

Telescopul Hubble a fotografiat aici sistemul solar binar Eta Carinae.


Aurorele boreale de pe Saturn au fost observate de astronomi prima dată în anul 1979. Spre deosebire de Pământ, unde aurora boreală durează câteva ore, pe Saturn ea poate fi observată zile în şir.


Această uriaşă ejecţie de masă coronară a fost fotografiată pe 31 august 2012. Din fericire, explozia solară nu a mers direct spre Pământ, provocând doar tulburări uşoare în magnetosferă şi ducând la apariţia unor aurore boreale pe 3 septembrie.


Craterele ciudate din imagine se află lângă polul sud al planetei Mercur. Umbrele ciudate le fac să semene cu chipul celebrului Mickey Mouse, din desenele animate.


Această frumoasă galaxie în spirală se numeşte NGC 2841 şi a fost fotografiată cu ajutorul telescopului Hubble. Stelele mai tinere sunt redate în albastru, iar cele mai bătrâne în alb.


Sursa:  http://www.descopera.ro/dnews/12248174-cele-mai-frumoase-fotografii-cu-universul-realizate-de-nasa-galerie-foto

7 comentarii:

Anonim spunea...

Minunata e opera CREATORULUI...

maya spunea...

Privind aceste imagini gandul ne zboara catre "mana " care a creat toate aceste minunatii si care le tine in frau......oare de ce uitam tot timpul ce privilegiati suntem avand un asemenea "TATA"...?

Dan spunea...

Intradevar, maya!

Anonim spunea...

Mai crede cineva in NASA? este o institutie guvernamentala, de fapt toate agentiile spatiale sunt. Va avertizez ca nu mai este mult si se vor demonstra niste lucruri naucitoare pentru omenire. nu exista univers asa cum credem noi. nu exista extraterestri. Ne-au bagat pe gat ani la rand teorii si grafica fabricata, am ajuns sa credem in galaxii si spatii nemarginite. Am aterizat cumva pe luna sau si asta credem? eu va spun ca nici nu se poate iesi in spatiu, nici nu s-a putut vreodata :). nu mai credeti in povesti

ile spunea...

http://www.youtube.com/watch?feature=player_detailpage&v=WGTxqhSN8bE

ile spunea...

http://www.youtube.com/watch?v=YOIdB-GPa24&feature=player_detailpage

Anonim spunea...

Superbe imaginile !