luni, 1 septembrie 2014

NOUA ORDINE MONDIALĂ este în pericol! De ce ar putea genera acest lucru un AL III-lea Război Mondial...


un articol de Daniel Roxin

Conceptul de ordine mondială, aşa cum este el cunoscut în epoca modernă, este în criză, avertizează Henry Kissinger, fostul secretar de stat american din timpul administraţiilor Nixon şi Ford.

Idealul unei NOI ORDINI MONDIALE care să transceandă statalitatea și principiile naționale, care să unească națiunile lumii într-un stat global, cu un guvern unic, o bancă unică și o unică armată, pare tot mai greu de realizat, după cum se plâng coordonatorii acesteia.


 

Desigur, pentru cei care privesc dincolo de textele aburitoare despre democratie, egalitate, drepturi ș.a.m.d., Noua Ordine Mondială, dacă se va realiza, va fi o dictatură globală în care vor conta doar interesele stăpânilor. Este suficient să ne uităm la cei care o promovează și îi vom descoperi pe autorii de războaie și revoluții moderne (de tomnă și de primăvară), pe creatorii de crize economice, pe cei care ne modifică genetic mâncarea și doresc reducerea populației până la câteva sute de milioane de indivizi, pe promotorii decadenței umane sub toate aspectele ei. Ori, dacă aceștia sunt artizanii unei Noi Ordini Mondiale și cei care o vor coordona după realizare, rezultatul nu poate fi decât dezastruos pentru civilizația noastră - o dictatură globală.

Ei bine, astăzi, această "ordine" este amenințată de imperialismul rus și BRICS (un fel de FMI făcut de Rusia, China, India, Brazilia și Africa de Sud), de extremismul islamic într-o continuă creștere, de interesele Chinei care va deveni în curând principala forță economică a lumii dar și de alți factori...


Acesta este motivul pentru care Henry Kissinger își exprimă îngrijorarea... La câșiva pași de noi, un Putin cu mult tupeu sfidează întreaga lume destabilizând Ucraina, făcând sub nasul NATO scenariul creării unui nou stat în sudul și estul acestei țări. 

Din punctul nostru de vedere situația este extrem de periculoasă pentru că orice degenerare a conflictului ne poate afecta și pe noi, România fiind la doar câteva sute de km de Crimea... Ținând cont de experiența de secole în relația cu ursul de la răsărit, care ne-a tratat în repetate rânduri cu multă ticăloșie, nu ne putem aștepta la nimic bun dintr-o apropiere a Rusiei de granițele noastre.

Peste interesul nostru, al românilor, care ar presupune ca Rusia să stea la distanță cât mai mare de noi, se află interesul Occidentului, controlat de SUA și Israel, care își vede planul de stăpânire globală amenințat de forțe ce, in definitiv, vor același lucru ca și ei - să fie stăpânii lumii!

Am auzit opinii care spuneau că asta ar putea fi șansa noastră - existența a doi poli de putere mondială care se luptă între ei, întârziind procesul de formare a acestei Noi Ordini Mondiale care, altfel, ar fi fost aproape de ținta finală. Între timp, lumea s-ar putea deștepta din somnul cel de moarte și s-ar putea produce o revoluție globală ce ne-ar scăpa pentru totdeauna de bandiții aflați acum la butoane...

Alte opinii spun că Noua Ordine Mondială ARE NEVOIE de un Al Treilea Război Mondial pentru a grăbi procesul de realizare a acesteia și că conflictele și crizele cu care ne confruntăm sunt doar pași premeditați, meniți să ne convingă de necesitatea unui Guvern Global aducător de pace și prosperitate...

În orice caz, datorită poziției pe care o avem, am putea fi în mijlocul unui posibil conflict dintre Rusia și Occident, ceea ce ar însemna o nouă tragedie pentru România. Să sperăm că acest lucru nu se va produce...

Dincolo de ce ne dorim noi sunt însă interesele marilor forțe și, așa cum se poate vedea, conflictele se amplifică în toată lumea, marile puteri sunt în relații din ce în ce mai tensionate, Rusia sfidând comnitatea occidentală ce se arată prea slabă pentru a interveni. 

Vorbind despre conflictul din Ucraina, eu nu am nicio îndoială că revoluția portocalie care a dus la alungarea președintelui ucrainean și la îndepărtarea țării de Rusia, a fost încurajată și susținută de forțele occidentale. Iar Putin și rușii știu asta. În consecință, au trecut la represalii și la încercarea de a recupera cât se poate dintr-un teritoriu aflat până nu demult sub influența lor.

Ceea ce se va întâmpla în continuare ar putea duce la o excalaladare a conflictului până la a transforma totul într-un război global. Este evident că acest conflict incipient este unul de încodare a mușchilor și că că cel care se va arăta timid va pierde. Rusia pare să fie hotărâtă să nu dea înapoi. Ba, mai mult, slăbiciunea occidentală, îi dă și mai mult curaj. 

Occidentul își vede planurile de hegemonie universală date peste cap și, cu siguranță, SUA, Israelul și aliații lor nu vor accepta alți stăpâni! Prin urmare, chiar dacă acum se arată mai prudenți în a se lua de piept cu Rusia, cu siguranță pregătesc și scenariile unui război global.

Conflictul total care se întrezărește ar putea fi ultima mare conflagrație mondială a civilizației noastre, așa cum o cunoaștem astăzi; și la cât de multă ură, violență, degradare umană și radicalizare se înregistrează la nivel global, aproape că pare de neevitat. 

După, numai Dumnezeu știe ce ar putea să fie. Poate vom avea o lume mai bună... În orice caz, răul acestei lumi este atât de mare, forța ticăloșilor planetei atât de evidentă încât doar un miracol divin ar mai putea transforma civilizația aceasta în ceva bun..., fără un Al Treilea Război Mondial! Din păcate...

Daniel Roxin

29 de comentarii:

Anonim spunea...

http://burebista2012.blogspot.ro/2014/09/un-proces-de-mii-de-miliarde-de-dolari.html

Anonim spunea...

Noi,fiecare popor al fiecare tari,trebuie sa spunem STOP deciziilor conducatorilor.Ei fac razboi cu acceptul nostru.Atita timp cit noi le facem jocul,apare si razboiul.Daca vor razboi,sa se bata Putin cu Obama intru-un ring ...asta, ca sa-si faca damblaua amindoi,si noi sa na uitam la ei,mancind floricele.

Anonim spunea...

Si cu ce ar fi mai rau daca ar fi un singur stat pe tot pamantul care sa nu aiba ce cotropi. Ce ai prefera Daniele: sa fii o tara mica si singurica si sa-ti dea suturi cui nu-i este lene, sau sa stii ca ai in spate pe cineva care sa te ajute cel putin cu influiente politica, care de altfel are o foarte mare importanta. Daca ar fi si Rusia tara Nato aunci nu s-ar mai ajunge la arme. I vazut tarile Nato sa nu se inteleaga de la vre-un petec de pamant? isi vede fiecare de treaba lui.

Anonim spunea...

...si daca totul face parte din plan. In romanul Orwel 1984 parca despre asta era vb. in urma unui război nuclear dintre Est și Vest unde sub razboiul dintre Euroasia si Oceania, parca, Big Broather isi punea in apicare in liniste planul tiranic de control al polulatiei. Acest plan marsav e pus in aplicare de sute, mii de ani si nu cred ca e lasat nimic la voia intamplari. Rugati-va la Domnul Iisus Hristos ! Sa ne fereasca Dumnezeu doar El ne mai poate salva, pt. ca aici eu un razboi deschis intre rau si bine si este implicat insusi satana. Antihristul de el va fi pus.

Doamne ajuta-ne si ne iarta!

Teo spunea...

6. Şi veţi auzi de războaie şi de zvonuri de războaie; luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate, dar încă nu este sfârşitul.
7. Căci se va ridica neam peste neam şi împărăţie peste împărăţie şi va fi foamete şi ciumă şi cutremure pe alocuri.
8. Dar toate acestea sunt începutul durerilor.
Din Sfânta Evanghelie după Matei

Anonim spunea...

Să ne rugăm bunului Dumnezeu să ne ocrotească! Este cea mai mare putere pe care o avem!

Marius spunea...

Nu va fi niciun razboi, in 9 septembrie se va anunta legea NESARA transformata acum in GESARA, precum si Resetarea Financiara Globala. se va trece la o altfel de guvernare, toate guvernele corupte vor fi destituite si adevaratii lideri ai fiecarei natiuni se vor ridica din mase...Va fi sfarsitul Noii Ordini Mondiale, precum si a erei petrolului, se vor disponibiliza Fondurile Globale Colaterale pentru eliminarea saraciei de pe planeta si tehnologiile energiei libere. Va fi lovitura fatala data cabalei malefice si eliminarea fricii oamenilor despre energia scumpa, existenta si viitorul natiunilor lumii.
Suntem supravegheati si de catre civilizatiile foarte avansate din Galaxie si un conflict general pe planeta, acum nu este admis...
Fiti increzatori, totul sa va sfarsi nesperat de bine pentru noi cei multi!

Lucian. spunea...

Nu uitati de China care sta "adormita" si este de partea Rusiei. Rusia nu este singura in acest conflict. Problema este ca noi suntem la mijloc.
Eu cred ca aici se va decide soarta Lumii.

Ciobanul de la oi spunea...

Oho, vad si pro si contra, fie pentru un stat universal asa cum un anonim de sus aminteste si bineinteles providenta care o sa vina. Eu cred ca Noua Oranduire Mondiala este foarte bine exemplificata in filmul de succes holiudian Hunger Games, sau Jocurile Foamei daca preferati. In acest film pentru cei care nu l-au urmarit, ci nu pentru ca vine de la Huliuud, dar asa ca mesaj ezoteric sau incipient al planului NOM, arata cum oameni sunt restransi in districte si sunt controlati in toate aspectele prin infometare, condusi de o elita care nu duc lipsa de nimic. Aici se poate observa cum lumea este atrasa de un divertisment global ,care in treacat divertisment inseamna diversiune, adica a controla populatia prin aceste jocuri unde numai cei mai buni pot supravietui instictului animal uman sau mai bine zis micului creier reptilian acolo unde salasuiesc instinctele de conservare ale unei primate. Noi insine nu vedem in momentul acesta decat eminenta zilei de maine si ce ne doare pe noi in curtea noastra, adica eu sunt bine ce-mi pasa de celalalt, este un depravat nu se pliaza cerintelor noi orinduiri asa cum este impusa de guvernul nostru, deci n-are decat sa sufere, total gresit dragii mei.
Suntem un intreg cand ne privim mai aproape si putem elabora pe chestia asta. La nivelul celulei familiale ne iubim parintii, care am avut parte de ei, nu? Daca vine cineva si ne batjocoresc familia, ce simtim atunci?Ura, deznadejde,razbunare poate. Daca cineva ne face rau numai pentru ca suntem neam cu cutarescu si avem acelasi nume, e clar ca ca vom simtii o oarecare unitate in simtiri si vrem sa ne alaturam cauzei celuilalt. Daca totusi tot neamul este pus in vizor de o alta natie care potrivit celuilalt suntem o nuizanta pe pamantul asta si trebuie sa fim exterminati, atunci ne unim si preferam sa murim decat sa fim starpiti de altii. Acum pentru a elabora si mai mult, daca toti suntem supusi unui system condusi de un singur guvern care de fapt vor sa ne extermine, cum vom reactiona? Trebuie sa intelegeti acum ca tot ce ni se intimpla ni se intampla in scopul de a extermina umanitatea. Este intradevar planul malefic al celor care se numesc elite si doresc sa mentina populatia la 500 de milioane de oameni prin control total, mancare(sau mai bine spus foame), gandire(fiindca daca iesi din tipar esti un razvratit si nu corespunzi criteriului, educatie( copii vor fi luati in sarja de guvern ca o obligatie sau stergere a memoriei familiale, adica oameni fara sentimente. Totodata Daniel a mai amintit de nasterile in vitro, planurile sunt mult mai avansate decat par fiindca isi doresc un gen de superpolitisti direct proveniti din aceasta cultura de de eprubete unde subclasa asta muncitoare vor fi hraniti numai pentru a trai ca nisti sclavi moderni traind numai pentru satisfactia bunastarii elitei.To be continued.

Anonim spunea...

NWO conservator sunt tot ei .Nick Rockfeller e in spatele Chinei domnule Daniel Roxin .Mai cititi si Biblia , nu degeaba se numeste cartea cartilor.In biblie Isus e simbolizat prin PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI , in profetia lui Daniel , visul lui Nabucodonosor se termina cu Piatra venita de nicaeri lovind bazele statuii pe care a visat-o , acum ca stim faptul ca Isus este PIATRA , va rog sa traduceti dumneavoastra din engleza in romana ROCKNFELLER numele original asa cum se scria . SUCCES.

Anonim spunea...

Corecta analiza dupa mine. De la manipulatorii lumii (ca e prea frumos sa le spui conducatori) nu avem ce astepta pentru ca sunt bolnavi psihic - poate i-a modificat genetic si pe ei cineva.Deci , numai Dumnezeu mai poate face ceva. Dar s-ar putea sa vrea sa faca o pauza si sa ne trimita un meteorit sau ceva sa ne opreasca din involutie si sa se mai regenereze Pamantul un pic.Barbateste ar fi sa se dueleze ei personal , in transmisie directa , la o ora de varf.

Ciobanul de la oi spunea...

Partea doua.
Razboiul nu este o solutie deloc buna pentru clasa NOM pentru ca nu mai au ce sa guverneze dupa aceea, si occidentul si NATO care in treacat nu este decat o organizatie teribil de concentrata pe interesele americanilor care reprezinta o fatada a intereselor NOM. Totusi unica noastra sansa ca lumea sa ia o noua cotitura in perspectiva pacii si a bunastarii omului, este acceptarea ca toti dintre noi sa vedem in celalalt un frate sau o sora fiindca interesele noastre sa coincida spre binele tururor si numai asa vom avea pace. Ceea ce cred insa sionistii este ca ei sunt rasa aleasa(de parca ei nu ar fi oameni si ceilalti sunt sclavii sau servitorii lor). Daca priviti mai bine lucrurile la nivel global se intampla, ei au preluat puterea bancara care in treacat toate statele sunt tributare unor corporatii care devin stapanii statelor conduse din spate tot de indivizi lacomi de putere.
Aici ar trebui sa aducem precizari din directivele ONU Agenda 21 din 1992 la conferinta din Rio de Janeiro care include doua teme 'dezvoltarea durabila' si 'biodiversitatea' organizata de Maurice Strong multimiliardar canadian. Culmea canadieni astia parca tot ei sunt cei care vor sa realizeze locuri de munca la Rosia Montana.Revin cu partea treia.

Anonim spunea...

RESPECT ! Stiu ca e haos si dezinformati ca se agata de un fir acum la Finalul lor( elita din spatele scenei banca federala privata care nare legatura cu America sunt gata ).Nesara . NESARA ,ca de asta a fost asasinat Kenedy .Stiu ca -''''pe cine sa mai credem.... ''''.Credinta noastra.Da ! Fara karma,destin ,karma colectiva = pacaleala ca ne-au facut sa ne reincarnam la infinit sa ne '''suga de lumina = schimbare de ADN sa uitam cu ce scop am venit ca suflet sa ajutam sau sa cream impreuna -TOTUL IMPREUNA .Daca spun ca Putin e ''baiat ,de baiat...si CHIAR VREA PACE ''' CREDETI ! Credeti ca coopereaza cu EXTRATERESTRI BENEFICI -frati si surorile noastre din alte dimensiuni de unde venim ??????? Obama a imbracat dintr-o data = un costum gri-la detali mici e atent cineva = ceva E altceva ???Totul e in desfasurare ACUM luni 1 09 14 .Urmariti Irak si schimb valute mondiale -bursa si vedeti .ANUNTUL urmeaza tot acum .Stiu ca repet cam greu ca poate VENI BINE ! Toti suntem egali =toti ,indiferent de scoli inalte .Scoala Iubiri o avem in inima ca noi vrem -pace ,armonie si IUBIRE.China la fel ca Putin. Aveti incredere ca suntem multi care credem in asta. D-nul marius spune bine.RESPECT si hai un ZAMBET MARE TOTI CA MERITAM! IULIA.

Ciobanul de la oi spunea...

Partea treia.
Revenind la Agenda 21 a organizatiei natiunii unite, se prevede ca civilizatia post-industrializata este agenda secolului 21 in care ne aflam, nu?
Aici enumeram o parte din punctele dezvoltate:
-Sfarsitul suveranitati nationale
-planificarea si gestiunea statala pe teritorii pentru resurse, ecosisteme, deserturi, paduri, munti, oceane, apa dulce(potabila), agricultura, dezvoltare rurala, biotechnologie, si asigurarea unei echitati(adica sclavagism echitabil).
-Controlul Statului va fi definit de intreprinderi si de resursele financiare.
-abolirea proprietatii private(adica nu este durabil)
-restructurarea unitatii familiale
-copii crescuti de stat
-oamenilor li se vor impune munca
-restrictii majore pentru deplasari
-crearea zonelor de populare umana
-educarea maselor(adica stregerea constiintei nationale)
-depopularea masiva in vederea aplicarii acestor elemente mai sus mentionate.
Acest program oribil al Natiunilor Unite se numeste astazi Internatinal Council of Local Environmental, Sau Guvernul Local pentru Durabilitate aflandu-se la Edimburg, Scotia.
In Cosiliul Intreprinderilor mondiale pentru Dezvoltarea Durabila include si societatea Monsanto menita sa distruga pamanturile agricole, contaminarea tarilor cu toxine si inlocuirea alimentelor bune cu organisme modificate genetic -mortale solului-iar aceasta este contributia lui Monsanto pentru Durabilitate.Ceea ce este grav, este ca 99 la suta din populatie nu a auzit de aceasta agenda.
Pasul nostru ca oameni in aceasta valvataie de idei este ca noi sa devenim umani , prietenosi, indulgenti cu oameni nostri care sar din tipar , dar nu prosti dusi de nas de , nu va lasati prada ademenirilor acestor providentiali ai Uniunii Europeene si nici al interselor americanilor. Trebuie ca cei alesi de noi sa fie de-ai nostri, nu se poate admite sa mai stam sub un guvern condus din exterior. Hai ceau si sa ne auzim de bine.

Anonim spunea...

pentru Marius,
Povestirile stiintifico-fantastice sunt foarte frumoase,captivante chiar.Din pacate n-au nici-o legatura cu lumea reala in care traim....Cum poti crede ca "Ei" care de mii si mii de ani controleaza planeta si omenirea in toate aspectele (militar,economic,financiar,comercial,psihologic,mental,etc.)vor renunta de buna-voie si foarte rapid la imensa putere , averile incredibile si controlul global?Hai sa fim seriosi,adica realisti....

Anonim spunea...

China este controlotata toata de sionistii din SUA prin datoria toata care o are de luat de la americani, deci nu poate fi de partea rusilor ..., mai bine cititi profetiile sfintilor parinti ortodocsi ...ele ne vor fi de un real folos in vremurile acestea de pe urma !!!

Anonim spunea...

CU OAMENI CA D-VOASTRA,DOMNULE ROXIN,
Noua Ordine Mondiala sigur este in pericol...de a fi desfiintata pentru totdeauna.Astora chiar le tremura si chilotii pe ei cand vad ca se trezesc spiritual tot mai multi,din transa hipnotica...
La ora actuala,exista persoane care doresc o lume in care sa domine doar armonie si iubire,sa nu mai fie condusa de bani,prin competitie si reguli impuse de asa zisa elita,de invatati cu diplome fara niciun folos,sa existe o comunitate in care toti sa lucreze in beneficiul celorlalti si sa fie de toate din belsug...unii vor zice ca e utopie curata,altii care stiu ce inseamna sa creezi o realitate prin Inima ta,se vor bucura stiind ca totul este posibil...
Eu,personal,m-am saturat sa fiu un sclav in societatea actuala,de aceea voi continua cu Visul meu,de a-mi crea propria realitate,prin Inima...prin traire constienta,in prezent...am pornit din cele mai intunecate tenebre,calatoria Sufletului spre Lumina...am trait pe pielea mea spalarea pe creer,am trait tot ce putea fi mai dureros...dar acum stiu ca numai de mine depinde sa-mi creez clipa prezenta,vreau s-o traiesc alaturi de Oameni cu Sufletul Liber,care nu mai vor sa fie sclavii unei societati in agonie, vreau sa traiesc Viata in fericire si bucurie alaturi de Fiinte ca D-voastra domnule Roxin...Fiinte care au aflat Imparatia Divina din Sufletul lor!
Pentru asta sunteti aici,pentru a aduce la implinire aceasta Realitate-
DE A TRAI INTR-O TARA LIBERA,SUB CERUL SENIN,CU APE CURATE,CU COPII FERICITI,CARE ZBURDA PE CAMPII,IN DEPLINA SIGURANTA,ALATURI DE TOTI CEI DRAGI,ALATURI DE MAREA NOASTRA FAMILIE,TOTI CEI CARE SE SIMT DACI IN SUFLETUL LOR,CARE DORESC SA TRAIASCA IN DACIA!
Binecuvantez clipa in care v-am cunoscut!
Multumesc Divinitatii din Sufletul meu pentru tot ceea ce traiesc in prezent...pentru toate schimbarile care se petrec...
Va doresc la toti clipe de bucurie si fericire!Sa le simtiti pe deplin,sa va deschideti Inima...

bunica spunea...

Sunteti atat de rataciti, atat de rau v-au configurat gandirea informatiile trunchiate, care lovesc din toate directiile! Amestecati Cuvantul Evangheliei cu profetiile, cu teoria conspiratiei, faceti trimiteri la Sfintii parinti, la ocultisme, la reptilieni!!!! Nimic din ceea ce se decide in cancelariiile care conteaza nu ajunge la mase! Marii jucatori au ramas aceiasi de 200 de ani incoace. Plus China! Ce strategii poate concepe o tara care a parcurs 25 de ani de tranzitie? Tranzitie spre ce? Spre punere pe tusa din toate punctele de vedere! Dar bz va tulburati intratat, si acesti mari jucatori au pe unul mai mare decat ei, deasupra! Lasati-o balta cu reptilienii si klingornienii caci este jenant amestecul de ignoranta si magie. In situatia actuala, numai Dumnezeu ( nu divinitatea!) DUMNEZEU are ultimul cuvant! De va trebui sa plateasca romanii cu jertfa de sange toate potlogariile facute de la 25 decembrie 1989 pana acum,care nu au fost putine. Hristos a dat porunca " Nu va temeti ! ". iar istoria ne-a lasat o comoara ca model- Sfintii Brancoveni! Globalizarea este un proiect omenesc. Ce lucru omenesc este desavarsit??? Si daca este o lucrare fara Hristos, se va alege praful de ea, asa cum s-a ales de tot ceea ce s-a construit in comunism, de catre societatea ateista, materialist-dialectica. "Cine nu aduna cu Mine, risipeste!". Asadar, NU VA TEMETI si RUGATI-VA NEINCETAT!!Dumnezeu nu doarme si nu este niciodata in intarziere!

Lucian. spunea...

Salutare
Imi place ca vad postari care din care mai informate ceea ce este bine. Problema este ca nici unul dintre noi nu avem o imagine de ansamblu a situatiei.
Avem numai bucatele mici din puzzle.
Am citit si nopti intregi despre conspiratii, extraterestrii,istorie antica geometrie sacra, am mai dat peste niste informatii care nu stiu cati dintre noi le-au aflat deoarece sunt destul de ascunse in spatele unui site. Ce va pot spune ca este CUTREMURATOR ceea ce s-a intamplat timp de vre-o 100 de ani de cand prieteni nostrii americanii au dat palma cu cei gri.(mai sunt si alte natiuni pe langa americani)
Dar toate astea nu stiu daca mai conteaza acum deoarece se pare ca se va termina in curand. Am inteles din anumite surse precum Cobra http://2012portal.blogspot.ro/
ca inca ar mai exista niste arme foarte periculuase ce urmeaza a fi anihilate.
Parerea mea este ca toata lumea trebuia sa fie constienta de ceea ce se intampla pt ca in momentul de fata majoritatea oamenilor nu stiu pe ce lume traiesc si vor fi luati prin surprindere de evenimentele care vor urma.Multi sapa gropi in pamant si isi aduna conserve si alimente... cu ce cred ca-i va ?

un pic anonim spunea...

Subscriu textului lui Marius.Iar cei care nu stiu cum va fi selectia...simplu. Dupa inima, asa-i bunicuta. Adica dupa vibratie sau ortodox spus iubire crestina.Nu exista reptilieni? Bunica, daca taman astia ar fi un fel de bate-l toaca, dar spus asa mai popular. Cetele lor sa fie matricea? Si sunt numiti cum sunt pentru ca sunt din constelatia Draco? Si tot asa asa.
Sau mai simplu, totul este vibratie, adica Cuvantul ! Creste vibratia mamei Geea, raman pe dinafara cei care nu rezoneaza.
Buna analiza si apreciez recursul lui ROxin la teme de actualitate, variate. Asa cum erau si dacii!

Anonim spunea...


Ma rog la Domnul sa fie pace.

Anonim spunea...

Bunica ce varsta aveti, ati fost educata in scoala pe timpul regelui?
Sigur ne - a mers foarte bine de atunci in Romania . Ce sa-i faci daca praful s-a ales de societatea ateista romaneasca. Dumneavoastra ori traiti in vant, ori in vise. Deocamdata trebuie sa identificam problemele in viata asta nu peste un secol, sa luam o atitudine fata de realitatea actuala.
Dumnezeu ne - a dat liberul arbitru ca sa alegem ceea ce vrem sa fim, iar guvernantii au samantat aceasta discordie intre oameni, ateismul binefacator. Culmea simt ca apostrofati pe toata lumea ca nu sau rugat destul. Actiunile noastre lasa de dorit. Rugaciunea este o traire interioara intre tine si Dumnezeu, iar valoarea ei este strict legata de actiunile tale in viata. A pune pe toata lumea in acelasi tavalug este o caracterizare lipsita de sens.

ile spunea...

Noua ordine fata in fata cu ce?cu vechea ordine sau cu si mai noua ordine...Globalizarea -un mare pericol care ne urmareste dar n-o sa se prinda...China e blestem Rusia e blestem..si americanii sint un blestem ca si alte natiuni...citesc cu oarecare scpeticism :Scalvii Zeilor_autor din Africa de Sud.Muulte prostioare bine infasurate si argumentate.Celule genomul uman,galaxii,Nibiru si Tiamat..Intradevar -nu se stie de ce omenirea nu a ascultat vechile scrieri,vechile obiceiuri... Citesc si scriu si eu pentru unii si altii:4-5-6-7 saptamini se zice ca dupa moarte exista o stare intermediara in care subiectul isi vede familia si se lupta cu proprii demoni in acelasi timp fiind indurerat si derutat(in cartea tibetana a mortilor).Inca din copilaria mea ziceau babele ca sufletul rataceste 49 de zile(adica exact 7 saptamini).Babele nu au citit cartea tibetana...Sint atitea planuri care se intrepatrund in situatia actuala mondiala ,incit este o varza de ipoteze si scenarii unele in parte adevarate. Cine impinge spre razboi?multi ar vrea si ar folosi,exista kharma popoarelor informatiile scrise in codul genetic al locuitorilor unui pamint...poate vom duce si acest razboi..Iustin Pirvu a zis el ceva, Arsenie sfintul a zis tot cam asa,mai sint si alte semne in lume.Nu trebuie sa privim din pacate spre nimeni cu speranta,din toate partile aceasta tara are dusmani si ORTODOXIA MONARHIA SAU CINE STINE CINE NU VOR SALVA ACEASTA TARA,cu atit mai mult omenirea.Ei cee ce stiu sint 2 lucruri sigure:Egiptul va invinge..(cred ca e vechea orinduire care se reinstaureaza),si in 28 august 2014 chiar a inceput al IIIlea.asa am visat eu,poate pare absurd insa semnele se aduna...zi dupa ziCineva zicea de 200 de ani-adevarat dar mai sint si artizanii de acum 200000de ani, cei de acum 10000 de ani,contemporanii lui Moise, cei ai lui Iisus care au avut ei un plan.Si peste toate sint vechile credinte ale popoarelor si legendele lor unele mai vechi decit insele povestile biblice, care dovedesc ca omenirea se tot reseteaza prin repetarea acelorasi greseli. Si in plus nimic din ceea ce omul creeaza sau va crea nu poate sfida universul si echilibrul cosmic. oMUL NU POATE INFRUNTA NIMIC DIN CE E JURUL LUI,POATE NUMAI SA SE INTEGREZE SI SA AJUTE LA PLANUL SUBTIL. De aceea toate manevrele ocultei sint nesemnificative in lupta adevarata a inteleptilor pamintului rezonanti cu intregul univers.Exista Dalai Lama ,in Romania exista un mos care a mai descoperit o celula nervoasa,mai exista alti oameni pe pamint cu posibilitati care inving toata manipularea si puterea oamenilor asa- zisi influenti indiferent cit de conspirativi si influenti sint ei.

Anonim spunea...

doamne fereste , nu stiu ce fumati , pe bune , cum zice si ;bunica spunea;, sunteti rataciti rau de tot mai fratilor , mi-am pierdut 20 min din viata sa citesc cele mai mari aberati scrise vreodata, succes in continuare, ps mai fiti atenti si la gramatica.

Anonim spunea...

Sincer să fiu,în cartea Apocalipsei scrie,că acest sistem diabolic,ce a fost implementat de către Roma antică,şi mai apoi de către imperiul roman stând cu nerușinare şi viclenie sub o mască a creştinismului.Nu va fi nimicit,decât atunci când va apărea Cel îmbătrânit de zile.Deci Biblia ne arată,că aici avemde a face direct cu forțele oculte ale fostului Elucideze ce ar dori să pună stăpânire pe ceea ce a creat Dumnezeu.Deci dragii mei,dacă vreți biruință să îl rugăm pe Dumnezeu să ne ajute.Căci acel ce a avut de a face cu fostul lucifeer ştie cât e de viclean şi ordinar.Cine are cât de cât minte,se pune la adăpostul Lui Dumnezeu,că de unul singur cu fostul lucifeer nu te poți lupta.Şi aici nu e vorba doar de către Rusia şi SUA,ci de nişte forţe spirituale.

Anonim spunea...

Scenariul este cel scris de "Anonim" din 1 septembrie 2014, 13:56, iar suflul global pentru conturarea viitorului trebuie sa fie dupa cum a scris "Marius" in 1 septembrie 2014, 16:31.

Anonim spunea...

SI o sa muncesti toata viata ca un bou pt altii

Anonim spunea...

DESPRE CE " POTLOGARII" GRAIESTI TU CUCOANA ACOLO? TE CREZI IN AMINTIRI DIN COPILARIE DE ION CREANGA? CAND GLOANTELE RUPEAU DIN TRUPURILE ROMANILIR SI SANGELE CURGEA LACURI PE ASFALT CREZI CA ERA O SUGUIALA ? TU UNDE ERAI, LA TELEVIZOR DI URMAREAI REVOLUTIA IN DIRECT DIN FOTOLIU MANCARE SEMINTE ? PUTIN RESPECT PENTRU CEI CARE AU CAZUT PENTRU CA CEILALTI SA AIBE O VIATA MAI BUNA SI LIBERTATI DEMOCRATICE.

Anonim spunea...

CHINA ESTE DE 25 DE ANI INTR-UN PROCES DE INDUSTRIALIZARE FORTATA. AI INDUSTRIE AI PUTERE. IN 20 DE ANI VA FI CEA MAI INDUSTRIALIZATA TARA DIN LUME. ATUNCI VOR IESI AFARA. PRIMA PE LISTA E MONGOLIA FOST TERITORIU CHINEZ. APOI ALTII. DETIN ARMA NUCLEARA SATELITI ETC. INAINTE CA HONG KONG SA FIELD RETROCEDAT DUPA 99 DE ANI CHINEI FOSTUL GUVERNATOR A INCERCAT SA CUMPERE 25 DE AVIOANE DE LUPTA. RASPUNSUL BEIJING LUI A FOST O DEMINSTRATIE MILITARA DE FORTE IN APELE HONG KONGULUI CU VRE-O 200 AVIAN SI 300 VASE MILITARE CARE IAU OPRIT ZELUL GUVERNATORULUI. L-AM INTREBAT PE UNUL DIN PARTICIPANTI LA ACASA DEMONSTRATIE CARE E SITUATIA ACOLO. MI-A RASPUNS CA DACA TREBUIE CURATA HONG KONGUL DE PE SUPRAFATA PAMANTULUI SI A DOUA ZI IL VOR RECLADI. VIRBESC DOCUMENTAT SI NU POVESTESC DIN AMINTIRI DIN COPILARIE DE ION CREANGA. IAR DESPE 25 DECEMBRIE NU AR STRICA SA ARATATI MAI MULT RESPECT. GLOANTELE NU AU "SUGI" , AU RUPT DIN CARNE SI OASE SI AU PUS LA PAMANT OAMENI FLAMANZI SI INFRIGURATI CARE AU IESIT CU FLORI IN FATA MITRALIERELOR DE PE TANCURI PENTRU CA CEILALTI SA AIBE O VIATA MAI BUNA. DUMNEATA UNDE AI VAZUT REVOLUTIA LA TV?