sâmbătă, 25 octombrie 2014

O pată solară uriaşă este îndreptată în direcţia Pământului. Ce spun astronomii?


Astronomii amatori au descoperit o pată solară uriaşă, care s-a deplasat şi acum este îndreptată chiar spre Pământ. Ea ar putea da naştere unei expozii solare puternice, pentru că este cea mai mare pată solară descoperită de la începutul noului ciclu solar, în anul 2008.

În prezent, regiunea este atent monitorizată de NASA şi de alte observatoare astronomice. Uriaşa pată solară AR2192 poate fi observată ca o zonă întunecată în fotosfera Soarelui. Este o regiune unde are loc un magnetism foarte intens, care vine din interiorul stelei.

Pata solară AR2192 este foarte activă, ea declanşând recent două erupţii solare de clasă X, care au provocat scurte blocaje în comunicaţiile radio pe întreaga planetă.

Aceste probleme apar din cauza radiaţiei ultraviolete şi cu raze X care ajunge la noi, în urma acestor erupţii solare. Ele duc la ionizare în atmosfera superioară a Pământului, numită ionosferă.

În prezent, pata solară se întinde pe 128.747 kilometri, suficient de mare pentru a cuprinde în interiorul ei planeta Jupiter, cea mai mare din sistemul nostru solar.

Astronomii sunt destul de îngrijoraţi de activitatea acestei pete solare. Doar de la începutul săptămânii, ea a produs 27 erupţii de clasă C, 8 de clasă M şi 2 de clasă X.

Potrivit Spaceweather.com, sunt şanse de 95% ca o erupţie de clasă M să aibă loc în următoarele 24 de ore şi 55% şanse să fie o erupţie de clasă X.

Din fericire, de când s-a deplasat în direcţia Terrei, pata solară nu a emis ejecţii de masă coronală spre planeta noastră.

Roxana Ruscior

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/13452122-o-pata-solara-uriasa-este-indreptata-in-directia-pamantului-ce-spun-astronomii

3 comentarii:

Eurodacul spunea...

Sursele de panica pot fi gasite si sub unghiile furnicilor. Dacii liberi nu se sperie de Soare, Zamolxis insasi este o parte din el. Sub lumina marelui astru dacii au aratat intregii lumi adevarata oranduire. Adevaratul intuneric tinde sa ocupe intreaga planeta, dar sigur o sa piarda.

Anonim spunea...

Privitor la acest fenomen am gasit un mic articol in care cei de la NASA spun ca explozia solara va produce un nor de praf stelar incat razele soarelui nu vor mai ajunge la noi fapt pt care ar urma 6 zile de intuneric in perioada 16-23 decembrie.Tot ei spun ca inversarea polilor va avea loc in existenta noastra chiar daca tot ei, cu ceva vreme in urma, spuneau ca acest lucru se va intampla in cateva sute de ani.Dumnezeu stie ce va fi ,cert este ca degenerarea rasei umane a ,,ajuns pana la el,,.

Nicolae Lalu spunea...

E o gogorita, am intrat pe site-ul NASA si nu e mimic serios