luni, 18 octombrie 2010

Cine este Maestrul?


Un discipol avea o totală încredere în maestrul său. Doar rostindu-i cu încredere numele putea să treacă râurile, călcând pe apă, sau putea să treacă prin apropierea fiarelor sălbatice, fără ca vreuna să-i facă rău.

Aflând aceste lucruri, maestrul său îşi spuse: „Înseamnă că numele meu este atotputernic. Am dobândit puterea întregului Univers!”

Şi ca să verifice acest lucru, s-a repezit să treacă peste un râu adânc şi învolburat, strigând cât îl ţinea gura: „Eu, Eu, Eu...”

Şi s-a înecat, fiindcă nu ştia să înoate.

Un comentariu:

intrededouaoriafiodata spunea...

cum il chema pe maestru? ..ca n-am retinut..