sâmbătă, 15 august 2015

Descoperire extraordinară în Neamț: două oase gravate, cu o vechime de 20.000 – 24.000 de ani


Primele roade ale cercetării din acest an de la situl arheologic Poiana Cireșului din județul Neamț nu s-au lăsat prea mult așteptate. La o săptămână de la începerea cercetării, echipa de arheologi de la Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, condusă de prof. univ. Marin Cârcumaru, dr. Elena Nițu și dr. Ovidiu Cârstina, au scos deja la lumină sute de obiecte și oase cu o vechime de peste 20.000 de ani, de pe locul unei tabere de vânătoare preistorice ce i-a aparținut așa numitului Om Gravetian.


Dintre acestea, două oase gravate care, din punct de vedere stratigrafic, au o vârstă de 20.000-24.000 de ani, au atras în mod special atenția, ele fiind încadrate în categoria obiectelor de artă preistorică.

Vă reamintesc că în anii trecuți aici, la Poiana Cireșului, s-au făcut descoperiri excepționale – pandantive gravate în piatră, alte obiecte de podoabă, unelte și arme ale omului străvechi au ieșit la lumină, descoperirile fiind de interes mondial.

După toate datele primei săptămâni de cercetare, acest an ar putea fi cel mai bogat în descoperiri. Le urăm succes arheologilor!

Daniel Roxin

Iată comunicatul de presă al specialiștilor:

Săpăturile arheologice în Șantierul paleolitic de la Poiana Cireșului-Piatra Neamț au debutat cum nu se putea mai bine, cu aglomerări abundente de resturi faunistice de ren și utilaj litic foarte reprezentativ în nivelul Gravetian I, cu vârste între 20.000 și 24.000 B.P. Anul acesta se preconizează săparea unei suprafețe de 18 m p. Au fost descoperite deja și primele obiecte de artă constând dintr-un rest de metapod gravat cu mai multe linii paralele și un os cu o gravură longitudinală.

Colectivul de cercetare care participă la săpăturile din acest an este format, în această fază de început, din dr. Elena-Cristina Nițu (șefa șantierului), dr. Ovidiu Cîrstina – Complexul Național Muzeal ”Curtea Domnească” din Târgoviște, prof. univ. dr. Marin Cârciumaru – Muzeul Evolutiei Omului si Tehnologiei în Paleolitic Târgoviște, dr. Mădălin Văleanu (Muzeul Palatul Culturii Iași), dr. Jessica Lacarriere – arheozoolog (Universitatea din Toulouse-Franța), drd. Remus Dincă, drd. Adrian Nicolae (Universitatea Valahia din Târgoviște), absolventii Anca Purcaru (Universitatea Valahia din Târgoviște), Sergiu Enache (Universitatea de Vest Timișoara), studenții Florin Lupu, Alexandru Mirică, Marian Leu (Universitatea Valahia din Târgoviște), Adelina Sava (Universitatea ”Al. I. Cuza” Iași).”


Prof. univ. dr. Marin Cârciumaru


Șantierul de la Poiana Cireșului este susținut financiar și de Asociația Geto Dacii mulțumită donatorilor și sponsorilor noștri, dintre care cei mai importanți sunt:

ANCROMA PROD SRL (Piatra Neamț)
Dan Groza (Canada)
LAFOR SRL (Războieni, județul Neamț)
Doina Grecu (Canada)
Mircea Chirac (România)
Elena Simon (România)


Mulțumim tuturor celorlalți susținători!

Cei care doriți să susțineți finaciar cercetarea pe acest șantier, o puteți face prin donații și sonsorizări sau prin intermediul unui SMS. Detalii aici: http://adevaruldespredaci.ro/donatii-si-sponsorizari/

Un comentariu:

Unknown spunea...

Cine o fi trait in China cu mii de ani in urma, oare este vorba doar de simple influente culturale?
De ce nu regasim asemenea influente culturale si in alte zone?
A se vedea:
• Cultura Cucuteni sau Cucuteni-Tripolia (5500 î.Hr. – 2750 î.Hr.)
- Tur virtual in Muzeul de Artă Eneolitică Cucuteni - Piatra-Neamţ
http://maecpn.muzeu-neamt.ro/tur-virtual.html
• China - Cultura Yangshao (5000–3000 i.H.)
http://usa.chinadaily.com.cn/culture/2008-01/11/content_11906431.htm
• China - Cultura Daxi (4500 BC- 3000 i.H.)
http://www.21ceramics.com/english/history/Endaxiculture.htm